Category Archives: Estetisme

Despre calatorii initiatice…

Despre calatorii initiatice…

Vara trecuta am avut o revelatie, si cam ca toate revelatiile mele, s-a napustit peste mine, luandu-ma total pe nepregatite. S-a instalat frumusel in teasta si m-am trezit ca planul cu care plecasem io de acasa spre salonul de tatuaj nu mai era acelasi. In loc de triunghiuri complementare, am decis sa rune.

Draga mea artista care se inhamase in a ma tatua, once more, zice razand in hohote:

Esti sigura? Ieri discutasem cu totul altceva!

Si atunci a fost fix momentul in care ceva mai adevarat despre mine nu as fi putut grai:

Da, dar am avut o revelatie, si asa o sa fie. Eram in metrou si mi-au aparut in cap rune. Deci rune vreau! 11… Rosii… Pe spinare…

Unii isi iau picioarele la spinare, io mi-s cu runele… Mi-a luat fix 5 minute sa mi le aleg din marea de simboluri nordice.

Daca vreti sa stiti in detaliu ce si cum se ascunde simbolic pe spatele meu, luati de cititi o postare pe care am scris-o pe cand inca eram cu Bepanthen-ul la purtator si dormeam pe burta sa nu cumva sa… : https://mytwitchoftheday.ro/2013/remembrance-from-another-life/. A noua runa din sirul meu rosu nordic este cea care se leaga numai bine de conceptul de calatorii initiatice.

raido

E pe mine, e de bine, e in fabrici si uzine, deci tre’ sa fie ceva legat de Sine. Sau sine (d’alea de tren). Expresia de “calatorie initiatica” ma duce cu gandul instant la basmele “Povestea lui Harap Alb” si “Fat Frumos din lacrima”. Io am invatat la scoala ca barbatii, acesti Feti Frumosi si Harapi Albi, la un moment dat in viata, tre’ sa strabata lumea-n lung si-n lat, sa-si dovedeasca fortele si putintele, sa treaca prin foc si para, pentru a fi demni de mana unei tinere si preafrumoase domnite, al carei tata e cu geana pe ei.

Every move they make, every breath they take, her daddy gonna be watching them… Ati observat ca mamele de printese, cat si barbati incercati de soarta nu prea apar in cele doua basme la care m-am incumetat sa fac referire? [Creanga si Eminescu cred ca se distreaza copios uitandu-se cum ce-au scris ei acum mai bine de 130 de ani este dat drept referinta intr-un blogpost despre “fugit cu banii de paine”.]

Tatii sunt cei care taie si spanzura. Care isi pregatesc fiii si isi apara cu determinare fiicele. Cei care discuta cu eventualii pretendenti ai fiicelor, cat si cei care ii trimit la incercari de initiere pe fiii lor.

Asta se intampla in basme, stimati, cat si stimate cititori & cititoare. Viata bate filmul, adica ceea ce ar trebui sa se intample in teorie – tati prezenti, implicati, atenti la nevoile odraslelor lor, in realitate se cufunda in normele de aplicare… care practic se reduc la sloganul “care pe care”. Imi permit sa vorbesc de generatia mea, respectiv de oamenii care acum au 25-35 ani.

Nu voi face nicidecum apologia tatilor absenti, neimplicati, pe alocuri agresivi, inadecvati, neasumati, dar ma avant sa spun ca si tatii nostri au avut si ei tatii lor. Care i-au (ar fi trebuit sa ii fi) invatat meserie. Arta si meseria de a fi tata… Aoleu muica si cu puica! Everyone’s got some good ol’ daddy issues! Mana sus cine zice ca n-are…

Pe de alta parte toti suntem niste membrii onorabili, functionali si platitori de taxe ai acestei patrii. Cu our daddy issues cu tot. Partea de-a dreptul amuzanta e ca atunci cand vine vorba de calatorii initiatice, amintirea tatilor trecuti reapare sa ne bantuie oleaca.

Prima oara cand am mers.

Prima oara cand am mers pe bicicleta.

Prima oara cand am plecat intr-o excursie.

Prima oara cand am luat contact cu apa marii.

Prima oara cand am plecat in vacanta cu familia.

Prima oara cand am fost la volanul unei masini.

Prima data cand ne-am urcat pe un motor.

Intrebarea pe care vi-o lansez acum e: Unde era tata atunci?

Era prin preajma fara sa ajute?

Era si ne spunea cat de prosti/nepriceputi suntem?

Era langa oferind tot sprijinul si suportul?

Era in cu totul alta parte fara sa stie macar de ceea ce faceam?

Nu era din motive obiective?

Si-ar fi dorit sa fie?

Boooon. Anii trec, noi crestem, tatii caruntesc si ne apar in cale provocarile initiatice.

Dat cu parapanta.

Dat cu parasuta.

Dat cu motorul pe 3 roti, 2 roti, 1 roata, nicio roata… :))

Plecat in calatorii dubioase in tari vecine sau total straine.

Plecat de nebun cu alti nebuni la fel ca tine in vederea regasirii si confirmarii statutului de om care poate.

Plecat cu bicicleta pe Dunare insotit de toate urgiile meteolologice posibile.

Plecat cu motoreta prin tara la deal si la vale.

Plecat cu vitezana pe piscuri de munte.

Plecat cu mobra in lumea larga prin vant, burnite si ploi.

Vino tata sa ma vezi, stau in unitate! vorba cantecului. Unii fac stagiul militar, altii dau militaria jos din pod si mai sunt si aia, total sariti, care isi fac propria lor armata. Ca sa demonstreze ca pot. Eu pot. Eu stiu. Eu vreau. Eu sunt. Eu gandesc. Eu simt. Me! Pick me! Me! Mee! Meee!

Nu mai sunt ala mic, neajutorat si prost. Is mare, capabil si prost destept. Da ma, sunt destept! M-am desteptat singur si-am invatat sa suflu in iaurt ca si iaurtul frige cateodata.

Calatorului ii sade bine cu drumul. Si cu libertatea ca daca vrea, poate sa incalece pe-o sa si sa isi traiasca povestea-asa. Si ca dupa ce se va fi luptat cu balaurii adevarati, cat si inchipuiti se va intoarce acasa pentru a recuceri reduta care de fapt e tot a lui. Reduta primordiala. Unde se simte bine, mai ceva ca la tzatza mamei.

Cu mama stai, cu tata te duci. Dar intotdeauna te intorci. Unde iti este cel mai bine. Unde sufletul se simte ca la el acasa. Unde inima se ancoreaza fara vreun gand de relocare. Unde ii vezi fata dimineata pe perna de langa tine si-ti vine sa te tot uiti asa, ca nu cumva s-o uiti. There is a time for travelling alone, as there is a time for travelling together.

Nu uitati ca tre’ sa pleci din cand in cand pentru a te putea intoarce. Dorul si distanta isi au si ele rostul lor in viata asta. Vei gasi cu siguranta drumul inapoi…

Cronica Caganatului Arganius

Cronica Caganatului Arganius

Vineri am mers… in padure la Baneasa, in padure la Baneasa, Veto! Nu de una singura, ci cu ditamai echipa. In scopuri de building. Team building! Am fundul ciuruit de tantarii care au trecut prin foc blugi si para ca sa ciupeasca cu pofta mare.

Ideea care ne-a organizat pe toti fu tare faina, pusa la punct de Cristina, liderul nostru cercetas.

Se facea ca eram undeva pe la anul 500 si-un pic pe undeva prin Imperiul Bizantin (astea-s povestiri din aduceri aminte asa ca daca s-au strecurat greseli, fiti ingaduitori cu mine…). Oamenii erau impartiti pe caganate. Fiecare caganat avea un nume dubios duios, o culoare asignata, o capetenie si… si… si… un cronicaaar! 😀 Noi eram Caganatul Roz al lui Arganius.

Aveam o tolba roz plina de unelte de supravietuire – topor, fierastrau, bricege, sfoara groasa, Autan (pe care tantarii au reusit sa-l outsmart), apa, scheme de catapulte si sulite si cate si mai cate. Mai aveam o calauza care trebuia sa ne indrume prin padure pana la cetatea pe care trebuia sa o luam cu asalt pentru a recupera un tezaur demult pierdut.

Bun asa! Quite medieval, I might say! Ne place, ne place, ne place place place…Pana ne-am organizat pe grupuri, pana cand grupurile s-au decis asupra unei capetenii si a unui cronicar, multa vreme a trecut.

Lumea din roz imi tot zicea sa fiu capetenie. Io nu si nu! Io mi-s cronicar, ce nu intelegeti? Si cronicar am fost. Acest corespondent de razboi care relateaza de la fata locului stimati telespectatori. Acest Adelin Petrisor combinat cu Catalin Radu Tanase in carne si oase. Ceea ce urmeaza sa cititi este cronica caganatului Arganius scrisa de yours truly integral si exclusiv pe parcursul drumului nostru prin padure si pregatirilor de la cetate.

Sper sa va placa la fel de mult in virtual cum v-a placut in realitate in momentul in care cronicarii si-au citit scrierile dupa festinul regal. Lecturati dragii mei…

– Ma simt ca la cercetasi!

– Rozu’ are calea cea mai lunga…

– Io o sa stau cu bata la sfarsit sa va apar de animalele salbatice;

– HU, HU, HU! tre’ sa fie amenintator, nu asa floricele pe campii! (un ostean despre cantecul de lupta);

– Io ma transform in sulita, e bine? Subtire sau groasa!

– Bayo (numele regelui) e de la bai… Ce bai ai?

– Una dreapta, da’ sa nu fie murdara si sa nu miroasa (un alt ostean despre… o sulita!)

– Altii dau in oameni si nu le pasa. Dani ia apararea si plantelor!

– Ascultati capetenia!

– Doi osteni raman la carare…

– Am gresit calea. Capetenia a zis “Ne intoarcem!”. Ostenii s-au opus. Capetenia s-a impus. Drumul bun a fost gasit!

– Hai osteni, inca putin. Stiu ca e greu! (capetenia imbarbatandu-si ostenii)

– Unii au pierit pe drum, batrana calauza!

– Un ostean arunca lemnele de sulita cat colo, cu nerv.

– Concentreaza-te sa asculti linistea padurii si vei afla raspunsul.

– Ostenii-s dezbinati. Calauza zice ca “Trebuie sa va tineti grupul compact!”

Ostenii roz au ajuns la cetate. Drumul a fost lung, dar am izbavit. Capetenia imparte sarcini. Unii fac catapulte, altii sulite. Felicia numara lemnele. Capetenia vorbeste despre cinste si onoare. Calauza spune sa ascultam sfaturile regelui Bayan.

“Osteni, ascutiti sulite acum! Multe sulite! Va fi razboi. Daca nu avem arme pierim!” striga capetenia.

Delia zice: “Da’ o bucata de branza sau o ceapa n-ati adus si voi?”.

Vine un alt ostean in sol de pace: “Hai sa ne aliem! Voi aveti arme, ca noi vrem sa cucerim cetatea… Nu trebuie sa promovam razboiul, ci pacea! Uniti vom invinge!”. Un ostean strain si unul de-al nostru merg sa ii convinga si pe ceilalti sa ne unim fortele ca sa daramam cetatea.

Solul regelui spune: “Fiecare caganat va ataca dintr-o alta parte a cetatii. Cetatea trebuie daramata pentru a recupera tezaurul!”.

Ostenii Arganius scruteaza orizonturile. Se uita sa vada ce fac si ceilalti osteni. Privirile le sunt pline de speranta. Fruntile asudate. Mintea ascutita precum varful sulitei. Capetenia fumeaza o tigara.

Din departare se aude: “Da’ de ce veniti in coasta mea? Ce vreti de la mine?”.

“Cioturi ne trebuie!”, zice capetenia. “Ostenii mei tobele victoriei se aud in aer! Pregatiti-va!”.

Calauzele s-au asezat in cerc si bat tobele. Cronicarii scriu despre lupta. Ostenii vorbesc despre cum sa faca sulite si catapulte. Felicia a luat toporul. Stie sa-l foloseasca! E cercetasa. Delia a luat briceagul si ascute o sulita. Andreea se uita imprejur si aduna resurse pentru lupta.

Adina aude un elicopter survoland padurea: “Noi am chemat intariri. Auziti-le!”.

Monica se rezeama de o prajina ca sa faca o catapulta. Nicoleta e infasurata-n sfoara si tese un plan de cucerire a cetatii. Daniela masoara un lemn ca sa faca catapulta sa mearga. Cornelia face schite de atac.

Mari aduce bilele de catapulta si vorbeste despre spiritul luptei. “Putem share-ui!”, zice ea. Iulia asculta povetele cu luareaminte si incepe sa ascuta o sulita.

“Ia uite! Avem si cuie! La ce ne-or trebui?”. “Sa ni le batem in talpa!”.

Felicia o invata pe Nicoleta sa faca prinsoarea de catapulta: “Dai X, lateral, X, lateral, X, lateral, X, lateral!”.

Nicoleta raspunde calm: “Hai vino si ajuta-ma!”. Felicia continua: “Facem un opt pentru catapulta!”.

Solul apare ca o boare graind: “Sulite cat mai puternice ca sa cucerim cetatea!”.

Ostenii-s dezbinati. Unii stau la vorba, altii cioplesc lemne.

Mari aduce pietre si zice: “De ce nu incepem sa rontaim zidul cetatii?”. Ostenii stau pe ciuci si continua a mesteri la noi sulite.

Delia: “Avem cu ce sa aruncam. Da’ numai sa nu dam tare ca sa nu nimerim pe partea cealalta!”.

Felicia zdrobeste pietre cu toporul. Monica ciopleste o sulita. Adina si-a luat inima-n dinti si a inceput sa ciopleasca de zor cu spor.

Delia se mandreste: “Uite ce sulita frumoasa am facut! Cu asta scoti inima!”. Nicoleta alearga dintr-o parte in alta sa caute sfori. Cornelia si Daniela mersteresc la inelul mobil.

Delia face rime: “Am strategii foarte multe, lumea nu vrea sa le-asculte! Io numa’ sed si cujet!”.

Monica contempla cu rima: “Uite ce ascutita e a mea (sulita, desigur!). Poa’ sa intre-n fund cuiva!”.

Felicia intreaba candid: “Unde-i sfoara?”.

Delia raspunde hohotind de ras: “Sub Adina! Impinge-o!”.

Felicia organizeaza fetele. Delia si Iulia sunt fata-n fata cu antebratele ridicate. Felicia ia schema, i-o da lui Mari si incepe a le impleti pe fete cu sfoara cea groasa. Capetenia se odihneste la umbra, galgaie niste apa si se uita cu mandrie la ostenii cei harnici. Adinei a inceput sa-i placa cioplitul sulitei. Nicoleta, Daniela, Cornelia si Andreea mesteresc in continuare la catapulta care incepe sa semene a catapulta. Apare un ostean vecin in recunoastere. Da ochii roata si pleaca.

Cronicarii sunt precum belferii: stau la umbra pomilor si scriu pazindu-si manusitele de asprimea lemnelor si spiritele de indarjirea luptei…

Niste osteni vecini despre catapulta: “Tre’ sa aibe detenta! Cand ii dai drumul sa se ducaaa!”. Un alt ostean face dansuri de lupta. Cronicarul vecin imi zice sa plec. Nu vreau! Alti vecini osteni impletesc plase pentru catapulte. Toata ostirea gandeste strategii de atac cu nesat in nestire. Vad o catapulta simpla si cinstita: o sfoara legata de doi copaci. E functionala! Doi barbati au lucrat la ea!

Mai apare o echipa dupa un traseu lung si anevoios. Timpul le este potrivnic. Sunt strigati TABARA BLONDELOR! Felicia vrea sa puna in aplicare calul troian. Vorbeste cu Nicoleta, Andreea, Iulia si Daniela si le instruieste.

Adina nu mai poate: “Aoleo! Io dau de juma’ de ora la sulita asta si nu se intampla nimic!”.

Vine un cronicar vecin in recunoastere. E pe ulita hai hui.

“Noo ne-au murit doi oameni. Au fost rapusi de drumul greu”, conchide capetenia. Aceeasi capetenie vizionara continua (despre “tabara blondelor”): “Ei s-au ratacit saracii! S-au dus pana la sosea!”.

Delia mai taioasa ca muchia unei sabii: “Si tu ii crezi? Esti naiva? E razboi! Io nu mai cred nimic!”.

Felicia e stapana topoarelor si a fierastraielor. Andreea tine o bata mare pe care ostenii vor s-o foloseasca pe post de berbec. Delia incepe sa vorbeasca despre mancare. Ostenii saliveaza pana in prasele. Delia canta.

Solul regelui ii intrerupe trilul cu mesajul regelui: “A sosit momentul reintregirii neamului”.

Ostenii din toate colturile ataca cetatea. Strigatele de lupta ii fac sa mearga mai departe. Agnarius gaseste una dintre cele doua comori. Ostenii isi folosesc sulitele, berbecii si catapultele. Calauzele bat tobele intr-un ritm sacadat. Capetenia roz se uita preaplina de mandrie la ostenii cei viteji. Sulitele se arunca in aer pentru a darama cetatea. Tobele sunt si mai alerte.

“Daramati cetateaaaa!”.

Plasa a fost rapusa cu sulitele ascutite.

“Pana la ultima piatra de temelie, sa cada totul!”

A doua comoara a fost gasita tot de Agnarius. Ostenii isi striga cantecele de lupta inca o data. Solul isi apropie ostenii cu capeteniile caganatelor. Ostenii sed in cerc si asculta.

Se aude din multime un indemn tintit: “Hai sa ne caganam din nou!”

Vocea solului rasuna printre crengile padurii: “Avarilor, aceasta este ziua in care poporul nostru s-a reintregit. Spiritul poporului avar este intre voi! Tezaurul e al nostru din nou. Respectul, responsabilitatea si solidaritatea stau la baza autorealizarii. Dupa un succes maret urmeaza un festin pe masura. Dar la final un ultim strigat de lupta. Grupati-va pe caganate si sa va aud…”

Into_the_Woods_by_BalchPhoto

Caldura mare, mon cher!

Caldura mare, mon cher!

Lume, lumeee! Nimic nu e mai amuzant, frustrant, cat si elegant decat sa iti propui tu de unu’ singur… sau in cuplu, sa calatoresti intr-o sambata dimineata pe la orele 9 si jumatate trecute fix, cu autobuzul 137 (sau sa fi fost 138) din calmul Drumului de Tabara pana in tzentrul cel mai tzentral. De ce spui asta? Pai ascultati sa vedeti ce grozavie am patit, demna, parol, de-o schita carageliana, ce mai…

Imi pusei hainele alea frumoase si curat apretate, imi lacuisem lacul gentii care stralucea si nu prea in norul gri al diminetii, ma inzorzonasem din cap pana-n picioare cum prea bine imi si place si mergeam agale spre statia de autobuz. Aia din intersectie, nu de la Complexul Comercial. Desi ar fi fost mai aproape cea din urma. Dar barbatul nu avea belet. Iar casa de belete era tocmai in intersectie. De unde si drumul pana acolo.

Luasem si umbrela. In caz ca ploo. Nu ploua inca. Dar daca…? Tre’ sa fim prevazatori, pe onoarea mea. Pentru caci erau nici mai mult nici mai putin decat doo case de belete in intersectie, una dupa semafor, pe malul opus celui de pe care veneam, si una inainte de semafor, dar mai mica, omul imi face semn discret sa astept pana se cinsteste ‘mnealui cu fo’ 6 calatorii asa. Se duce spre gheretutza gri spalacit, se apleaca politicos catre geamlacul de 3/3, ii intinde doamnei vanzatoare de belete un fisic considerabil de monede de 50 de bani impreuna cu cardul de calatorii soptind cald:

EL: Buna dimineata! Fiti va rog amabila, va rog sa imi incarcati si mie cardul cu 8,5 lei!
EA (uitandu-se in zeflemea la turnuletul de monede bronzulii): Numai astia v-au ramas? Altii nu aveti?
EL: Bineinteles ca mai am si altii, stimata doamna! De 10 bani… de 5 bani… Pe care ii preferati?
EA (incuiata de calmul englezesc si sarcasmul nonsalant): Cati sunt acolo? 8,50?
EL: Da… 8,50…
EA (ii numara zgomotos, usor deranjata ca in loc sa faca gestul reflex de numarat bancnote, este pusa in dificultatea de a numara monede dupa care executa operatiunea de reincarcare electronica a cardului): Poftiti!
EL: Multumesc, zi buna!
EA (inchide portita de 3/3 fara a avea satisfactia trantirii sale precum o mare usa in nasul impertinentului care avusese tupeul sa o deranjeze la prima ora a diminetii cu un toptan trivial de monede si continua sa se gandeasca la… nemurirea sufletului)

Traversam intersectia, trecem de cea de-a doua ghereta, de floraria ambulanta in coltul careia doo doamne cleveteau clandestin si ne indreptam spre statie. Tocmai ce pleca un autobuz dintr-nsa.

IO: Fir-ar! O sa intarziem la maman!
EL: Nu-i nimic, ca doar n-avem ora fixa…
IO: Pesemne ca nu o cunosti pe maman si ale sale metehne de punctualitate.
EL: Ei, as!
IO (uitandu-ma spre cerurile innourate): Ce-i drept, mamaie nu se grabeste nicaieri… Nu-i asa mamaie?
EL (zambind complice): Hai ca nu cred sa intarziem mai mult de 15 minute.

Imi mut geanta de pe un antebrat pe altul, ma uit inspre directie din care trebuia sa apara autobuzul, iar statia se umple dintr-o data cu oameni pusi pe fapte mari, sambata dimineata. O doamna soseste carand dupa sine o sacosa foarte mare si complecsa. Gri inchis cu manere din inox.

IO: Ia uite de sacosa mare! Imi plac manerele…
EL (intorcand capul discret spre doamna & sacosa): Mda, intr-adevar!

Apare in peisaj un domn, nici prea inalt, nici prea scund, nici prea slab, nici prea gras, dar nebun sadea. Lesne de inteles dupa uitatura-i pierduta in spatiu. Tragea dupa el un carucior doldora cu treburi. Ce treburi? Nu stiu, caci capacul caruciorului era atent inchis… ermetic aproape. Se invarte de doo ori cu ale sale doo roti, se uita la mine insistent de fo’ cateva ori si se priponeste anxios langa stalpul galben murdar al statiei.

EL (aplecandu-se usor catre mine in ton jovial si sarcastic): Ce te mai plac nebunii…
IO (uitandu-ma zambind la el): Stiam asta deja. De fiecare data cand ma imbrac in rosu primesc aceeasi reactie. Deja m-am obisnuit.
EL (surprins de raspuns): Cum asa?
IO (explicativ-interpretativa): Pai rosul e o culoare care atrage atentia. Pentru oamenii decompensati, atrage si mai abitir. Se simt atrasi ca de un magnet…
EL (curios): Nu stiam asta!
IO (incapatanata): Dar io ma imbrac in rosu in continuare, ca-mi place… Am zis!

Vine 137le. Ne urcam. Valideaza. Ne plasam strategic langa un geam deschis pentru a ne asigura ca in caz de aglomeratie nu vom sucomba prin asfixie. Se porneste magaoaia pe multe roti. La fiecare semafor franele-i sunt atat de bruste, ca in doo statii reuseste sa ne amestece pe toti de la un capat la altul. Sa fii fost franele puternice? Inertia matinala? Somnul neterminat? Toate la un loc, poate? Nu vom stii niciodata…

La Afi coboara lumea… Raman venerabilii batrani, cateva fete neridate… si noi. Pe locurile din fata locurilor pe care ne asezam tacticos poposea un batran. Durdolan, ingrijit, curat, proaspat tuns si prezent in timp si spatiu. Privirea-i cam fugea de la un geam la altul, cu usoare urme de debusolare. Trecem de Academie si ochii i se atintesc pe piata volanta de la poale. Se uita-mprejur si identifica o doamna, cam de aceeasi etate cu a domniei sale, pe care o si interpeleaza repejor.

EL (zambitor): Cum or fi preturile in piata asta?
EA (complianta si incarcata cu bagaje de piata): Cum sa fie… Ca de piata…
EL (perseverent): Da, dar macar produsele… Produsele sunt de la tarani?
EA (argumentativa): Asta este un avantaj in sine. Ca macar stii ca vin direct de la tara, nu le iei din magazin.

Cei doi isi continua dialogurile pe tema pietzaresti. Autobuzul ajunge pe la Sala Palatului. Se mai urca niste batrani. Mai coboara niste batrani. Noi persistam. Intr-o harababura de sexagenari o doamna se trezeste intreband:

EA (usor anxietata): Ajunge la Universitate?
Cealalta EA (care statea de vorba cu EL despre piete si produse ii raspunde negresit): Da, sigur ca da…
Auzind o grozavie ca asta o alta doamna se baga in conversatie incercand sa redreseze informatia furnizata eronat:
O a treia EA: Ba nu!
Cealalta EA: Cum adica, nu?
EA (de-a dreptul anxietata): Pai si unde ajunge atunci?
A treia EA (specifica si victorioasa): La Dunarea…
Cealalta EA (bufnind in ras): Pai si Dunarea nu e la Universitate, doamna?
A treia EA (adancita in specificitate): Ba da, dar nu ajunge IN FATA la Universitate. E o diferenta…
Cealalta EA (razand de-a binelea in timp ce cauta din priviri aprobarea interlocutorului sau masculin cu privire la ridicolul discutiei): Era sa raman bouche-bee cand am auzit ca nu ajunge la Universitate
EL (chicotind complice): Eh, dar Dunarea chiar e langa Universitate…
EA (strutand cuplul pus pe sotii ironice): Hmmm, ma rog!

Ne pregatim sa coboram. Unde? La Universitate… Pardon! La Dunarea! Parol!

EL-ul meu: Ia uite! Ce bine ca ai luat umbrela, draga mea! O sa avem nevoie de ea…
IO (crezand ca ma ia peste picior vantur umbrela amenintator prin aer dupa care imi dau seama ca chiar ploo si o deschid zambind incurcata): Ah!

Morala: Asa cum Sapientii 11Bis nu vor fi niciodata Pacientii 11Bis, asa nici Universitatea nu va fi Dunarea. Poate doar daca vorbim de Universitatea Dunarea din Galati… 🙂

Attention aux jumeaux!

Attention aux jumeaux!

Saptamana care tocmai se incheie a fost densa, ca o ceata pe care nici cu vreun cutit iscusit nu o poti razbate. Cam asa stau lucrurile atunci cand te duci in plina scoala de vara si ai de-a face cu o grupa mare formata exclusiv din baieti… mari. Caci ei sunt grupa cea mai mare, iar parte dintre ei vor schimba gradinita pe scoala din toamna, in vreme ce o alta parte vor mai creste un pic in gradinita pentru a fi pregatiti de stat in banca si facut teme.

Aflati dragii si dragele mele ca m-am distrat teribil inconjurata fiind de baieti pestriti, pentru ca am avut posibilitatea din plin sa ii observ (dar nu cum observa un pustan nastrusnic furnici cu lupa in soare arzator), sa ma joc cu ei de-a orice voiau mariile lor, sa intervin cand pumnii o luau pe dinaintea vorbelor, sa consolez atunci cand genunchii devenisera roz sangeriu de la atata joaca fara de liniste si sa zambesc cu gura pana la urechilor lor ori de cate ori prindeam cate un fragment de discutie serioasa de joc in care flacaii puneau tara la cale.

Aveam impresia inedita ca ma aflu in mijlocului unui Turn Babel, intrucat dintre cei 16-17 prescolari, vreun sfert erau din tari straine, iar din acel sfert jumatate nu vorbeau decat limba lor nativa, respectiv franceza sau kazakha. Asadar in supa delicioasa made in Romania, Polonia, Kazakhstan si Franta, intelegerea nevoilor, dorintelor si planurilor colegului de joaca devenea o materie de studiu in sine, daca se intreaba cineva care a fost castigul educational cel mai de pret al acestor pui de om pe parcursul intregii saptamanani de explorare, joc si creatie.

Fara doar si poate ca au pornit la drumul cunoasterii impreuna sa descopere Americile, noile Indii, impreuna cu Christopher Columb si ale sale trei barci Santa Maria, Pinta si Nina. Ca au facut bandane de indieni americani colorate, pline de pene si motive traditionale indigene, ca au exersat secventialitatea lucrurilor realizandu-si propria reteta de hamburger si ca au aflat pe propria lor piele ce inseamna cu adevarat sa fii cercetas.

Dar la finalul zilei faptul ca au trebuit sa gaseasca o modalitate sa lucreze impreuna pentru a se intelege in privinta jocului a fost castigul major. Needless to mention momentele recurente in care unul dintre ostasii cei viteji era trimis ca sol de pace la Miss ca sa ii spuna pe a sa limba ca nu intelege de ce colegii lui nu fac ceea ce ii roaga el si ca e foarte suparat din acest motiv. Replica invariabila a lui Miss, culmea, era sa gaseasca o modalitate sa se inteleaga cu prietenii sai. Dar cum? Franceza nu stiu! Kazakha nu stiu! Poloneza nu stiu! Engleza nu stiu! Aoleo si vai de mineeee!

Rezultatul acestei saptamani presarata cu frustrari lingvistice si joc dezlanat a fost ca tocmai baietii care initial nu mai stiau pe unde sa scoata camasa vorbitului pe aceeasi limba, erau cei mai buni prieteni. Din perspectiva unui pedagog care a vazut multe la viata ei, trebuie sa recunosc ca factorul de noutate din decursul acestei saptamani a fost fix interactiunea cu o pereche de gemeni vorbitori de limba franceza.

Numele lor nu sunt importante in acest context, caci nu doresc sa le expun vietile pe tapet cu sau fara de (ne)voie, ci doar sa impartasesc cu voi niscaiva invataminte pe care le-am tras de pe urma interactiunii cu ei. Gemenii, mai ales cei bivitelini, respectiv non-identici mi se par fascinanti, pentru ca desi sunt nascuti in acelasi timp, nu arata la fel, nu se comporta la fel si sansele sa fie confundati intre ei de catre lumea care ii stie bine-bine sunt foarte slabe spre nule. Un alt lucru de o factura surprinzatoare cand vine vorba de gemeni este predominanta unuia sau a altuia, intrucat se zice ca din doi unul e dominant. iar celalalt nu.

Ei dragii mei, aflati ca in cazul de fata, cei doi pustani si-au dovedit atat dominanta, cat si non-dominanta in raport cu ei insisi, Miss-e si ceilalti colegi de grupa. Intr-o franceza graseiata impecabila, fiecare geaman s-a desfasurat in legea lui. Unul se juca cu baietii construind navete spatiale, iar celalalt se uita cu interes peste niste carti in limba engleza. Unul raspundea dezinvolt la intrebari despre numere, in vreme ce al sau frate era atras de litere si jocul spanzuratoarea.

Unul picta fara sa depaseasca conturul de creion trasat initial tot de el, iar celalalt era mai ceva la pictorii post-moderni in folosirea pensulei peste tot pe foaie. Unul avea o mima grava si serioasa atunci cand se concentra sa duca la bun sfarsit o sarcina de lucru, in vreme ce fratele sau, la fel de atent si concentrat, avea o mima de copil mic cu gurita intredeschisa si limba un pic iesita inafara fix precum bebeii care asteapta momentul in care vor fi pusi la san de mame si totul va fi bine.

Nu am nici cea mai mica indoiala ca in contextul in care copiii imi sunt o provocare zilnica in materie de crestere interioara, autocontrol al emotiilor si flexibilitate a gandirii pe care o primesc ca cel mai frumos dar pe care am putut sa mi-l fac cadou fix la momentul potrivit, copiii gemeni vin cu un plus de inedit prin specificul existentei si interactiunilor dintre ei si mediul inconjurator.

Finalment, je vous remercie pour cette semaine et pour me permetter d’entrer un peu dans votre universe interieur, mes cheries! Soyez heureux et ne oubliez pas rire avec tout votre couer!

Bistarii Regelui

Bistarii Regelui

lana_del_rey_by_dukeofmercator-d4nslf4

Am dormit de dupa-amiaza cu Lana, mai pe romaneste Leana, cu cea mai desavarsita lene inventata vreodata de corpul si spiritul omenesc. Nu reusesc sa imi dau seama ce-i in capul meu, ca de fiecare data cand o savurez pe domnisoara del Rey, ma gandesc la Natural Born Killers, si implicit la Juliette Lewis. Dupa mintea mea, cele doo gagici seamana, numai ca-s la o generatie distanta, Lizzie avand fo’ 28 de ani (iacata ca suntem de-o seama mai Lizuca casta si anancasta), iar Juliette a sarit deja de 40.

Si daca ar fi sa o descos nitelus pe demoazela Grant as incepe cu faptul ca ceea ce ne arata ea noo e ca un soi de personaj creat de propriile-i manute, care poa’ sa faca, zica, simta ce vrea pana domniei sale, fara a se asocia direct cu facaturile, zicalele si simtamintele persoanei reale, pe care o cheama, in cazul in care nu stiati asta deja, Elizabeth Woolridge Grant. Ce nume lung si intesat de semnificatii!

Let’s break it down a little bit, doar de dragul recapitularii cunostintelor de lingvistica, bibliologie si istorie (pe alocuri). Elizabeth vine de la numele ebraic אֱלִישֶׁבַע care nu inseamna nici mai mult nici mai putin decat “my God is an oath”. In varianta ebraica a Vechiului Testament, Elisheba este nevasta lui Aaron (fratele mai mare al lu’ Moise), in timp ce in varianta elenica a Noului Testament, Elizabeta este mama lui Ioan Botezatorul. Unde mai pui si faptul ca Sheva in ebraica e numarul 7, deci alt misticism, alta distractie…

Exodus 6:23 “And Aaron took him Elisheba, the daughter of Amminadab, the sister of Nahshon, to wife; and she bare him Nadab and Abihu, Eleazar and Ithamar.” American Standard Version 1901.

Pentru cine are cunostinte minime de engleza si acces la un site de traducere, decriptarea numelui compus Woolridge devine o joaca de copii.

Woolridge = Wool + Ridge.
Wool = lana
Ridge = coama.
=> Woolridge = Coama de lana

Cat despre Grant, mie imi cam seamana cu Grand, care se refera la ceva maret. Lingvistic, grant e cam verb sau substantiv, si inseamna acordare, admitere, alocare, cesiune, transfer, incuviintare, permisiune, bursa si tot asa. In principiu este despre dat, nu despre luat. Astfel, dragii babei, avem de-a face cu o domnita cu nume de mare preoteasa, caci Aaron a fost unul dintre primii mari preoti/profeti care propovaduiau invataturile lui Hristos in randul iudeilor, si implicit nevasta-sa era prin asociere si prestanta, si ea o Mare Preoteasa.

In aceste conditii Elizabeth Woolridge Grant este o Mare Preoteasa cu Coama de Lana care Da celor din jur.

Ce da? Treaba ei… Dar din moment ce ale sale sound-uri sunt cunoscute worldwide in prezent am primit cu varf si indesat ce ne-a dat. Si am si dat mai departe, caci nu suntem chiar atat de egoisti. Sau poate nu am putut cuprinde tot ce avea domnuca sa ne dea?

She seems like a Heroin Chic Powercase, cu o voce care te (ma) duce cu gandul la cantecele sirenelor care ademeneau marinari pe mare tocmai pentru a le pune capac, sau cu cantecele ielelor care ademeneau barbati in padurile intunecate pentru ca acestia sa nu se mai intoarca inapoi de unde au venit, fiind absorbiti de trilurile divine pe care fapturile acelea ireale le cantau cu atata gratie.

Acum ca am dezbracat-o de identitatea sa reala, incercand sa o patrundem pana in adancurile celor mai obscure intelesuri si asocieri, ma duc si spre aliasul sau atat de cozy de Lana del Rey. Nu m-am documentat inainte cu privire la motivatiile care au stat la baza adoptarii unui astfel de alias, deci imi voi da cu parerea in absenta oricaror informatii anterioare pe aceasta tema, asa ca fasten your seatbelts, please! 😉

Lana del Rey imi suna sud-american, pentru simplul fapt ca “lana” este un jargon folosit in America (atat de Sud, cat si de Nord – Mexic) pentru bani, adica se traduce pe linia bistari, lovele, parai, cascaval, malai sau parale. Del Rey e un genitiv… roial, care se traduce lesne, pentru cine are muzicalitate lingvistica hispanica, sub forma “a regelui”. Care rege? Pai daca e rege si nu-i print, mintea mea psihanalitica se duce spre taramul cu daddy issues, si daca ati ascultat versurile catorva dintre melodiile lui Lizzie, puteti deduce ca ceva-ceva tot exista pe acolo-sa in relatia fiica-tata.

Daca o luam la puricat dupa data nasterii, ne iese ca Lizuca noastra cea frumos cantatoare e la granita dintre Gemeni si Rac, fiind nascuta in ultima zi de Gemeni. Subiectiv vorbind (si sa ma scuzati Racilor pe aceasta cale, rogu-va!), io zic ca-i mai bine s-o consideram Gemeni. Ca duala e, dedublata e, histrionica e, talentata muzical e si frumoasa pana peste poate. Dar profunzimea interioara de Groapa Marianelor, emotionalitatea covarsitoare, dubioseniile bondage-dominance-sadism-masochism sau combinatiile artistice inedite o duc clar catre Rac. E o pereche de Gemeni-Rac, ca sa impacam si bondage-ul cu disciplina, sadismul cu masochismul, cat si capra cu varza…

O stim de cand “s-a nascut pentru a muri”, iar de atunci nu a incetat sa compuna si sa se descompuna in fata noastra, a publicului laaaaarg deschis la sugestiile sale muzicale mai ceva ca picioarele unei doamne respectabile la controlul ginecologic de rutina.

Discografia sa include 3 albume MARI si lateeeeee:

– Lana del Rey – 2010;
– Born to Die – 2012;
– Ultraviolence – 2014.

Din doi in doi ani, pana in fund la taxatoare.

Pe langa cele 3 albume, femeia mai are:

– 4 Extended Plays: Kill Kill, Lana del Rey, Paradise & Tropico;

– 18 Single-uri:

Video Games – okish, nu m-a prins foarte tare;
Born to Die – l-am ascultat pe repeat pana cand am zgariat Youtube-ul;
Off to the Races – nu-l stiu dupa nume;
Carmen – smooth and kinky, just the way I like my music and… other things;
Blue Jeans – de-o muzicalitate obsesiva;
Summertime Sadness – venit tocmai intr-o vara in care emotionalitatea fluctuanta era la ordinea zilei si soarelui;
National Anthem – hmmm, okish;
Blue Velvet – David Lynch would be proud;
Dark Paradise – dark and kinky… ;
Ride – brain-splashing, nerve-convulsing & soul-searching;
Burning Desire – cool and silky;
Young and Beautiful – foarte potrivita pentru OST-ul de la varianta psot-moderna a lui “The Great Gatsby”;
2 Remix-uri ale lui Cedric Gervais dupa Summertime Sadness & Young and Beautiful – nu stiu, nu cunosc;
Once Upon a Dream – modern fairytale-like;
Shades of Cool – daca din asta nu reies her daddy issues, poate trebuie sa ascultati si “You can be the boss”;
Ultraviolence – excelenta S&M;
Brooklyn Baby – urban-ghetto-fabulous-vicious.

– 16 Music Videos:

2011: Video Games, Blue Jeans, Born to Die;
2012: Blue Jeans, Carmen, National Anthem, Summertime Sadness, Blue Velvet, Ride;
2013: Burning Desire, Chelsea Hotel No. 2, Summer Wine” (with Barrie-James O’Neill), Young and Beautiful, Tropico;
2014: West Coast, Shades of Cool.

Pe tot parcursul tastarii sacadate, in fundal am avut asta. Ultraviolence este, ca mai toate albumele ei, o stare de spirit si de fapt. E bestial si bestiar in acelasi timp. Am dormit pe el, m-am trezit pe el, am creat pe el. E tare fain si presimt ca-l voi mai asculta si de acum incolo, cam la fel de… constiincios. E greu sa-mi aleg some of my favourite songs, dar raportandu-ma doar la Ultraviolence as zice Cruel World si Old Money.

Where have you been? Where did you go?
Those summer nights seem long ago,
And so is the girl you used to call,
The Queen of New York City.

But if you send for me you know I’ll come,
And if you call for me you know I’ll run.
I’ll run to you, I’ll run to you, I’ll run, run, run.
I’ll come to you, I’ll come to you, I’ll come, come, come.

My father’s love was always strong,
My mother’s glamour lives on and on,
Yet still inside I felt alone,
For reasons unknown to me.