Category Archives: Me Likie!

Jun24

Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe

Posted on by
Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe

shoes_by_Autumntherose

To shoe or not to shoe is no longer a matter of choice. All that’s left is the almighty shoe. Shoe here, shoe there, shoe everywhere. Show thy shoes, for they will be the cause of your judgement! Shoes might be a girl’s best friends, together with diamonds, and if we’re talking about diamond shoes even better. But when it comes to a woman, shoes are her pedestal.

Flats, wedges, stilettos, pumps, boots, tennis shoes, sandals, it doesn’t really matter, because the magnitude of the heel is not the measure of the pedestal. Shoes go fairly well with style and even better with a little bit of attitude. You can’t just walk in the shoes. They’re yours only if you make them yours. Nobody else will do it for you, just so you know.

You can tell from a mile whether the relationship between a lady and her shoes is a long-term please & prance, or a just use & abuse (in)commodity. A pair of shoes will respect and care for you and subsequently your lovely feet, soles and toes as long as you show the same dignified respect. The non-believers, pragmatics and overly sarcastic bunches might think that this is a very good metaphorical joke. It actually isn’t!

Now let’s do an exercise of imagination, everyone.

Assume you are, hypothetically speaking, in a shoe store. And not the Al Bundy type of shoe store, but the bright lights, leather smell and well-organized facility. You are completely mesmerized by being surrounded by so many pairs of shoes. Elegant, casual, sport, it doesn’t really matter. It’s your moment on shoe symbiosis.

You try to keep it cool and avoid drooling on the exhibited shoes, but a good woman in “shoe fever” can only take so much. So you start trying them on, and on, and on. It’s a kinda magic, I shit you not! You even receive professional and sincere pieces of advice from the shoe rep.

Not those one. The soles are not looking very good. Ok! I’ll take your word for it, but the electric blue almost convinced me.

Again, hypothetically, you are there having your shoe orgy and he comes along to help you decide.

So which ones do you like best?

Well, the brown ones.

But don’t you have another two pairs?

I do.

So, you don’t need more, right?

Oh, but I do, I really really do!

You can see his face frowning with confusion and misunderstanding, while in your mind an idea is born: Thou shalt not mess with thy neighbour’s right to shoe! Not now, no ever! Amen!

In the end you buy both pairs of shoes. Because you can and you want them. You are smart and sensible enough to know that the whole “I need shoes” discourse meets your need for attention more than your need for shoes.

He is puzzled as you walk out of the store flaunting the shoe bags. You turn to him, smile trying to look for your zen which seems to have gotten lost in-between the shoe try-outs and the frowning, take him by the hand and walk towards right into the sunset. He will get it eventually… hypothetically speaking…

Jun9

Dor de viata

Posted on by
Dor de viata

Imi place sentimentul care ma cuprinde la sfarsitul unui weekend plin de viata. In care totul a fost un du-te-vino, cu planuri multe si marunte, cu lume diversa si aleasa, cu clipe intense de viata personala si sociala. Cam asa fac sa mi se intample de vreo cateva saptamani bune incoace. Pentru ca am decis ca daca tot o sa-mi petrec asumat vara urban, o sa profit de orice moment de non-work. Sa imi infiltrez viata in doze mici, dar tari, printre crapaturile zidului de studiu, munca si vocatie.

colorful_clouds_by_andrework-d7dmps5

Caci fiecare zid are si el nevoie de crapaturile sale pentru a putea respira un pic, cat si pentru a se mai incolaci vreun fir de verdeata. Griului ii sade bine niste verde viu. Deja sunt mai mult decat impacata cu gandul ca vara asta nu va fi una de relaxare si vacante exotice, dar contrar disfunctionalitatilor cognitive care mi-ar fi napadit mintea acum vreo cativa ani in care m-as fi conformat pasiv-agresiv ca ori e vacanta ori nu-i (whatever that may mean), acum mi-s oleaca mai inteleapta si semeata (culmea!).

jellyfish_by_andrework-d79x0rv

E loc pentru de toate atata vreme cat stare e. Si va anunt de pe acum ca sunt foarte in stare. De de toate. Nu in acelasi timp, ca nu-s si nici nu-mi propun a fi vreodata multitasking, caci la drept vorbind nu mi-ar prea conveni sa fiu unul dintre multitask-urile cuiva. O sa fie secvential. Munca. Vocatie. Noi. Ei. Vocatie. Munca. Studiu. Ei. Noi. Si tot asa. O vara-ntreaga, cat e ziulica de lunga si noaptea de animata.

lampions__in_sky_wallpaper_by_andrework-d7akf9t

Si oboseala-mi va fi din aceea datatoare de energii nebanuite care sa-mi alimenteze setea de cunoastere si vrerea de a ma face utila prin ceea ce stiu si-mi place sa fac. Pana acum am fost intr-un roadtrip brasovean cu ploaie torentiala, serpentine, barbat calare pe mobra si situatie (asta in acelasi timp, caci el, dragul de el, poate cu multitasking-ul), filme animate, atitudini ardelenesti si soare muntenesc.

the_lovely_bones_by_andrework-d7bgo2b

Si-am mai fost la un concert supt ape bucurestene, cu plete ude in vant si ruoc cat cuprinde, urmat de vreo doua zile de relas campenesc la un conac cu oameni putini, dar cum rar iti e dat sa intalnesti in viata asta. Dupa care a venit navalind sfantul weekend prelungit. Sfant pentru ca a interpus o zi intre sambata si duminica, respectiv luni-ul rusaliesc, resimtit pana in maduva oaselor precum o duminica, iar duminica asemenea unei sambete. Sambata unei pre-sambete, iar vineri va fi intotdeauna vineri.

the_up_by_andrework-d79rxoj

S-a lasat cu nunta pe meleaguri medgeniene. Nu a noastra. Dar genul de eveniment care iti lasa un after-taste atat de rafinat incat il stocheze repejor in memoria de lunga durata, nu cumva sa-ti scape printre sinapse. Cu eticheta, emotie si voie buna. Combinatie inedita care iti resusciteaza viata sociala pe alocuri si dorinta de traditii pe ici pe colo prin partile esentiale.

Si pentru ca fura trei zile si nu doo, a treia a fost moto. Ca nu se poate si nici nu se cade fara. Si-am incalecat pe-o Aprilica si-am plecat in tromba catre zarile bulgaresti intr-o scurta, dar cuprinzatoare preumblare. Paradoxul voiajului a fost ca la Jilava eram cum nu se poate mai uscata si mai curata. Pe podul Giurgiu-Ruse un nor poznas s-a gandit sa ne arunce trei stropi la deruta, dar am bagat a patra si-am fugit de el catre soare.

Iar soarele a fost generos cu noi. Curbele line si largi. Companionii de calatorie deschizatori de drumuri. Gropile vizibile, adanci si zgaltaitoare. Mancarea bulgareasca gustoasa si indestulatoare. Servirea grabita si aroganta. Aposteriori, bacsis nexam. Intoarcerea aglomerata si precipitata. Seara calma, prieteneasca si carteriasca.

In concluzie, sunt sigura ca aceasta nu este decat inceputul unei relatii de lunga durata intre mine si aceasta vara.

Jun5

Confuzzleness

Posted on by
Confuzzleness

puzzle_by_amrodel-d5k5yfe

Cateodata am niste stari… care nu seamana intre ele, dar nici cu alte stari pe care le-am avut. Tind sa devin posesiva cu ale mele stari. Bune sau nebune, un lucru e cert: ale mele is! Intr-un moment neinstarit, adica fara de stari, mintea-mi umbla hai-hui la definitii pentru ciudateniile emotionale pe care nu prea imi vine sa le incadrez niciunde.

Si asa mi-am adus aminte de unul dintre cuvintele inventate de spumosul Max Horowitz din animatia “Mary and Max” pe care l-am vazut la editia de anul acesta a Anim’est-ului. Un cuvant care pare sa se cam potriveasca uneori cu plasmuirile mele emotionale auto sau heterogenerate. Confuzzled! A vivid combination of the feeling of being confused and puzzled at the same time.

Nedumerire si confuzie intr-un melanj deranjant de simtitor. Ce-i de facut cu o astfel de stare? Oare cand mi-s confuzzeled, mai sunt in stare de a accesa acea doza de claritate a mintii salvatoare? Sau cu cat incerc mai abitir sa ma abat de la my confuzzelness, cu atat ma trage intr-insa? Simt ca trebuie sa operationalizez un pic termenul, ca sa nu par a vorbi despre cai verzi pe pereti.

E ca si cum iti fuge pamantul de sub picioare. Numai ca nu-i disperare. Si nici furie. Pentru ca exista o doza de control pe care il autoaplici precum alifia pe sale ca sa diminuezi orice simtaminte extreme din triunghiul disperare-furie-tristete. Asa ca sentimentul secund ramas, e ca gustul dulce-amarui de dupa gustarea unei ciocolate amare-amare. Habar n-ai cum ar trebui sa reactionezi.

Parca nici nu ti-ar veni, dar stii undeva in adancul tau ca trecerea la actiune e iminenta pentru supravietuire. E atunci cand crezi ca stii ceva, de fapt cand esti aproape sigur de ceva, si dintr-o data afli ca nu prea e asa. Numai bine zicea un prof’ de-al meu impresionant de intelept pentru varsta sa ca nu-i ok sa te atasezi foarte tare de de convingerile si credintele tale.

Intrucat asta nu face altceva decat sa-ti incetoseze privirea. Si uite asa aparu si confuzzelness-u’ de care va tot sporovaiesc de vreo cateva randuri incoace. Ca o naluca mi-a aparut amintirea auditiva a unei melodii noi de la Luna Amara care canta despre metamorfoza oamenilor in relatii si disponibilitatea lor, a oamenilor, de a investi efort in a se (re)cunoaste si iubi unul pe celalalt. In spite of it all! De a mentine viu sentimentul ala puternic care i-a facut sa isi doreasca mai presus de orice sa fie impreuna pe o perioada nedeterminata.

Confuzzelness-ul meu are o legatura concentrica cu mesajul melodiei. Ca am si io o varsta si incep a-mi pune intrebari pe care nu mi le-am mai pus pana acum. Din alea non-retorice, dar cu un ecou emotional naucitor.

Oare mai stii cine sunt?
Cum sunt?
Oare vezi ca m-am schimbat?
Oare mai vrei sa ma cunosti asa cum sunt acum?
Oare imi mai amintesc de tine, cel de altadata?
Cum erai tu?
Oare pot accepta ca te-ai schimbat?
Oare mai vreau sa te cunosc acum cu aceeasi dorinta cu care te-am sorbit dintr-o inghititura atunci?

Dar stii care-i partea cea mai buna a starii mele confuziv-derutate? Ca ma duc spre dansa cu capul inainte pentru a iesi mai apoi cu capul sus! Intotdeauna cu capul sus si speranta cat cuprinde! What can I say, I fucken love puzzles man, especially the confusing ones!

Puzzle_by_anice1994

Jun1

Cronica unui concert de cod galben

Posted on by
Cronica unui concert de cod galben

Concert_Alternosfera_Omul_cu__4QrGmFPZK6

Avusesem o saptamana preaplina. Joi deja bateriile incepeau sa-mi semnalizeze nevoia de reumplere energetica. Munca-i strasnica pentru minte, suflet si corp, in proportii echitabile cu perioadele de relaxare si zvac social. Asa ca mi-am zis: ceva trebuie facut. Ca de stat si dormit neintors, am tot intreprins. Si ii fain pana cand nu mai e. Ca ma trezesc duminica dupa-amiaza gandindu-ma frustrat unde mi-a fugit tot weekendul. Dormim, dormim, dar ne mai si zbantuim…

Asa ca joi dupa-amiaza, la scurt timp de la (s)coborarea mea din tramvai, ochii-mi zabovesc o clipa jumate pe un afis care zicea cam asa: concert… rock… arene… 30 mai… Pfffff! Gand la gand cu bucurie si la noi sa fie. Hai la moseala! Hai la rocareala! Hai la pancareala! Deja imi imaginam cum decibelii din boxele imense imi ridica parul pe tot corpul, iar capul incepe a mi se misca inainte si-napoi fara sa-mi dau seama prea bine. Zis si facut!

Ajung acasa entuziasta nevoie mare, ca omu’ sa-mi dea un reality check, resimtit ca un croseu de dreapta: Draga mea, stii ca o sa ploo furtunit tot weekend-ul incepand de vineri? Ba ca nu! zic io. Ba ca da! insista el. Si ce daca! Nu-mi pasa! replic reactiv. Io vreau la concert, io la concert ma duc! Omu’ se uita la mine precum la o adolescenta neiesita din casa inca de la Pasti si imi transmite o pupatura in vant. O primesc… Ii dau si io… Ma mai potolesc oleaca din agitatia-mi interna. Scopul persista: must rock! Cooptez prietena doritoare. Ea zice: biensur! Houston, we’ve got lift-off! Asta-i frate! Bilete? La intrare, ca ne permitem, doar vineri e zi de salariu…

Ziua de vineri a fost incununarea unei saptamani depline. Am inceput-o, am continuat-o, am dus-o pana la final blazing. Cand am iesit pe poarta unitatii, mi-am umplut plamanii cu nitel aer proaspat si umed, ca inainte de ploaie, si mi-am luat picioarele la spinare spre Arenele Romane. Sun pe drum complicea ruoc. Ca o fi, ca o-mparti, ca tre’ sa treaca pe acasa sa faca nush ce. Ii comunic in stilu’-mi caracteristic ca orice intarziere va fi drastic amendata. Rade si imi zice sa chill ca n-o sa fie cazu’. A intarziat 6′. Pe aceasta cale i-am compus o poezioara pe care i-am trimis-o in dar.

Apare ca o floare de mai, cu paru’-n vant si jecuta de piele la purtator. Io deja eram invesmantata cu ceea ce credeam io in naivitatea mea a fi un impermeabil. Ulterior m-am elucidat ca era fix apa de ploaie… la propriu. Intram in arene. Cu bratari, cu rucsaci verificati cu tot. Lume relativ putina si rasfirata. Muzica de warm-up faina. Ska-punk, punk-punk, rock, alternativ… de toate pentru toti. Mi se parea cam tare volumul asa ca am realizat ca incep a ma rozini un petit peu. Acu’ 5 ani nu aveam problema asta, frate! Duduia muzica si timpanul meu vibra fara sa comenteze. Acu’ tre’ sa ma duc mai in spate.

Uof! Hai ca am inceput bine. Batea un vant razlet, norii fugeau pe cer, dar nici urma de vreo ploaie. Incepe concertul. Primii: Niste baieti. Auzisem de dansii, dar nu-i auzisem propriu-zis niciodata. Slagare ska-punk! Ce tare, mi-am zis. Exact ceea ce am nevoie. M-am batait, m-am izmenit, m-am schimonosit. A mea tovarasa de concert se uita la mine incercand sa nu o bufneasca rasul prea tare. Ii zic pancaresc: Ce ba, ti-e rusine cu mine? Ea razand in hohote: Nu, nu, de ce zici asta? Adevarul e ca stiam versurile de la acele slagare. There, I said it! And I am not ashamed…

Ma gandeam ce bestial ar fi sa cante baietii astia si Salcia de Mihaela Mihai in varianta punk. N-a fost sa fie, dar i-am apreciat pentru vocea brici, simtul umorului si combinatiile inedite de sunete si cuvinte. Next! Ploaie, ploaie si inca ceva ploaie. Apare si omu’. Usor under the weather. Las’ ca vine acus trupa doi sa ne alunge gandurile innorate. Si aud acorduri de Asfalt. Inima-mi tresalta si incepe o regresie interioara spre vremurile in care ascultam dimineata, la pranz si seara Luna Amara.

Ma inseninez. Il iau de mana pe om si ne indreptam spre scena. Si chiulim urechi, cantam din toti rarunchii si dam din pleata prin fasul de ploaie. La Rosu Aprins deja parul mi se zbarleste de placere. Cant sa se auda in cele noua zari. Ploaia continua. Vine si ultima piesa: Happiness Provider. Incep sa rad necontrolat. Imi dau gluga pe spate, despletesc parul si incep a imi roti pletele roscovane prin aerul umed. Energia piesei combinate cu ploaia si miscarile corpului meu au facut ca momentul sa fie fara de cusur.

Se gata Luna. Ploaia nu. Mainile-mi sunt stafidite ca dupa o baie lunga si rece. Mi-s uda in cap, la trup si la subtioara. Apar O.C.S. Omu’ se revitalizeaza. Incep cu In Zbor. Imi zic ca daca tot am renuntat la gluga, iar de-om continua cu datul din cap. Dupa niste panc haios, oleaca de ruoc politic, alternativul cu inflexiuni psihologice ale celor de la Omul cu Sobolani pica la marele fix. Frigul imi intra incet in oase si imi aduc aminte de weekendul trecut in care ne-a tot plouat si imi zic ca tre’ sa fie ceva putred la mijloc. Io, in curand, daca mai stau mult in apa. O sa intru la apa. In aer pe langa umedul ploii persistente, narile-mi detecteaza niste iarba. Doar un pic. De asteptat, ca doar e concert cu pustime.

Dupa mai bine de 4 ore de concert, apar pe scena si mult-asteptatii serii. Headline-rii… Moldovenii de la Alternosfera. Sound impecabil. Organizare brici. Live act genial. Accent adorabil. Versuri poetice. Mi-a atras atentia piesa asta. Incercam sa deslusesc versurile, dar muzicalitatea m-a cucerit definitiv. Frigul isi continua calatoria printre diferitele mele straturi de haine, piele, organe interne…

Dupa vreo ora de delicatese auditive moldovenesti, am capitulat. Am luat decizia grea, dar necesara de a pleca inainte de terminarea concertului pentru a avea sanse reale de a prinde un taxi spre casa in timp util. Inca o ora pe strazile inundate in cautarea unui taxi liber, era deja de neconceput. Am iesit in intersectie la Carol si precum triunghiul Bermudelor am gasit un taxi pe care l-am si acaparat dintr-o sorbitura. Si-am ajuns si acasa. Safe, under the influence of rock sounds and wet, wet, wet. Love was in deed all around us.

Dupa cel mai lung si fierbinte dus din viata mea, venit dupa cel mai lung si ud concert din viata mea, am pus capul pe perna si-am visat in culori panc-ruoc-alternative. Friday rocked!

May15

Contraste suedeze

Posted on by
Contraste suedeze

Miercuri, 14. Ploo ca la balamucul lui Noe. Ala in care si arca s-a dus in ma-sa si animalele innoata in larg spre taramul linistii, fagaduintei si uscatului. Io ma fleoscai prin baltoace pe la Romana aproape cocotata pe umbrela. Vantul bate, bate, bate si-mi indoaie frumusete de umbrela dupa ce in prealabil o da peste cap. Agatata in continuare de umbrela-mi remodelata in forma de banana merg mai departe. Ioana merge intotdeauna mai departe.

Stockholm_by_lullaby_in_bw

Nu-s chiar in starea mea cea mai buna. Oleaca obosita, un pic iritata si cu mintile pline de ganduri mici care, asemenea ploii, nu par a-mi da pace. Suna telefonul. Coordonarea ochi-mana-ureche e in floare… ofilita la ora asta din asfintit. Gustul de zeama de ciorapi al cafelei baute in graba persista. Reusesc sa si raspund la telefon.

El. Jovial. Fasnet. Cald. Io. Tepoasa. Pleasca. Infrigurata. Ii marturisesc soptit ca ma bucur ca a avut o zi buna, ceea ce imi doresc si mie, poate intr-o alta zi. Imi zice ca a ajuns deja la cinema si ma asteapta. Bomban ceva indescifrabil chiar si pentru mine. Merg apasat prin ploaia deasa, incercand sa evit tsunami-urile urbane oferite in dar de soferii binevoitori, grabiti nevoie mare si cu tendinte de acvaplanare.

Dupa nici o suta de metri il zaresc pe balai la rascrucea Polona cu Dacia. Umbrela lui e dreapta si cu carouri. A mea nu. O vede si il bufneste rasul. Zambesc involuntar si ii promit ca daca mai rade de bananambrela mea il voi pali cu dansa. Brat la brat si spita la spita ajungem si in curtea cu pricina. Verdele intotdeauna e mai verde atunci cand ploo. Ati observat? Iarba iesita razlet dintre dalele mari de piatra ale potecii contrasteaza fain cu restul.

Lume multa. Prea multa. Daca-i gratis cu placere! Tot ceea ce imi doream este sa intru intr-un spatiu inchis cu o gloata bulucita in care mirosurile de statut, transpiratie si caine ud sa se amestece ametitor.

Proiectia de la 6 inca nu s-a terminat. Asteptam, doar ce-avem de facut… Imprejur oameni de toate varstele si sexele. Unii de la munca, altii de la scoala, cativa de acasa. Se formeaza o coada de alimentara langa una dintre usile de acces. Dupa vreo 5 minute de trecut de pe un picior pe altul Sesam se deschide si incep a iesi hoardele cinefile. Parca nu se mai opresc.

In zumzaiala foscaitoare difuza rasare un nea’ care se gandeste ca ar fi tare fain sa se apuce sa dezbata probleme de cuplu impreuna cu consoarta sa in mijlocul holului. Ea trebuia sa plece. El vroia ca ea sa stea. Ea nu statea. El tipa. Ea zambea. El tzatzaia. Ea il saluta de plecare. El se agita fara rost.

Intram. Au dat Dumnezeu si Elvira! Ne gasim niste locuri pe malul opus intrarii la care ajungem dupa ce escaladam ceva vecini de rand prea obositi sa ne faca nitel loc ridicandu-se in cele doua picioare din dotare. Ne asezam. Ne dam jos textila, ne parcam umbrelele si ne reducem la tacere atat pe noi cat si pe telefoanele noastre. In doo minute incepe filmul. Lumea forfoteste. Il zaresc fugar si pe individul pus pe cearta, fara de jumatate. Isi cauta impacientat un loc bun. Da’ bun sa fie da?

Se sting luminile. Incep reclamele. Se aprind pe rand… ul din fata niscaiva telefoane a caror lumina ar putea lejer lumina o tara in dezvoltare. Barbatul ia atitudine si aplecandu-se elegant spre duduia in cauza ii susura elegant ca lumina telefonului sau e cam deranjanta, asa ca i-ar fi recunoscator pe vecie daca si-ar baga telefonul in… tr-un loc intunecos care sa nu fie totusi sala de cinema. Duduia vadit ofuscata de indrazneala barbatului bodogane un pic, dupa care se conformeaza.

Nu trec cateva secunde si trei locuri mai incolo o alta duduie preia stafeta cu propriul sau telefon clipocitor. Barbatului i se umfla narile in intuneric si i se inrosesc urechile. Ii pun mana pe picior si il mangai usor. Se linisteste. Pe alocuri.

call-girl-poster

Incepe filmul. Call Girl. Suedia. Anii ’70. Socialism liberal. Pantaloni evazati. Muzica disco-psihedelica. Tufisuri generoase. Nuditate. Minoritate. Fete in centre de plasament. Prostitutie vs Politica. Prostitutie pe politica. Politica pe prostitutie. Exploatarea sexuala a minorilor. The usual.

Sunetul tigarii care se aprinde si din care tragi cu putere primul fum combinat cu muzica sacadata.

Scartaitul patului sexualizat asortat cu imaginea turturilor de cristal ai unui candelabru de hotel.

Tropaitul cizmelor cu toc ortopedic alaturi de sunetul leaganelor batute de vant.

Sampanie curganda si fard in exces pe pleoape si sani.

Bucle blonde, haine dantelate si unghii cu oja rosie cojita.

Fizionomii filiforme albe-albastri si burti guvernamentale buhaite.

Sonerii stridente de telefoane cu disc si scari in spirala.

Inocenta adolescentina si versatilitatea strazii.

Droguri, sex si rock’n’roll.

Centre de plasament in regim deschis si scoli de corectie in regim inchis. Ermetic. Fara limite si cu prea multe limite.

Staticul post-sex si fuga de/prin viata.

Tinerete nesabuita si maturitate perversa.

Jocurile din culisele politicului si discursuri patriotice pe sticla sau strada.

Judecata, prejudecata si viciu de procedura penala.

Matroane cu basma curata si asfalt plin de sangele justitiarului absolut.

Sfarsit. Ma ridic si ma indrept spre iesire cuprinsa de starea de claritate rationala pe care ti-o da un film bun. Ies in strada. Imi umplu plamanii cu aer proaspat. Nu mai ploo. Hai acasa, dragule! Hai!