Category Archives: Ruminez, deci exist!

Don’t look forward in anger, I heard your daughter say…

Don’t look forward in anger, I heard your daughter say…

Nu ma dau inapoi de la a declara sus si tare catre cine e dispus sa ma auda ca dintre toti copiii cu care am lucrat, am o predilectie, ca nu ii prea pot spune preferinta, pentru copiii furiosi.

Psihanalitic vorbind, copila furioasa ce-am fost ieri se ascunde in adultul responsabil si in cautarea calmului de azi.

Prin urmare, furioasa la furiosi trage. Va zic drept ca io fac casa buna cu furia mea, pentru ca imi serveste la multe lucruri in viata asta.

De la a ma monta energetic launtric in diferite directii zamislite de mintea-mi cea de pe urma, pana la a imi permite sa descarc emotii reziduale pe care io nu am putut/vrut sa le dau la o parte pana in prezent.

Astfel incat, atunci cand lucrez terapeutic cu vreun pui de om pe furie, nu uit niciodata sa-mi pun manusile in prealabil. Caci demersul nu este tocmai unul simplu si e nevoie de un mediu mental antiseptic.

Mai mult decat atat, nu imi propun niciodata sa-l lepad de furie pe micul meu client, precum preotul l-a lepadat de Satana la botez. Caci psihoterapia, dragii mei, infaptuita fie cu adulti fie cu copii, este un act voluntar si consimtit, nicidecum din oficiu, ca asa e bine si frumos.

Umbla vorba prin literatura de specialitate ca orice comportament pe care il desfasuram in mod sistematic (des), cat si sistemic (in interiorul unui sistem) serveste unui scop constient sau inconstient. De cele mai multe ori are in vedere satisfacerea unei nevoi mai mult sau mai putin bazale si merge mana-n mana cu legaturile semnificative de atasament (copil-parinti).

M-ati putea chestiona, si pe buna dreptate, la ce ar putea servi furia in general si cu atat mai mult, cu ce l-ar putea ajuta furia pe un copil care de abia a luat contact cu viata?

Si v-as raspunde ca beneficiile furiei la copii, mai ales cei prescolari, sunt nenumarate. Primul la care ma duce gandul este (re)dobandirea controlului in raport cu lumea inconjuratoare.

Care este primul lucru care va vine in minte cand va ganditi la copii?

Inocenta?

Neajutorare?

Un bot de om care trebuie protejat?

Eh, pentru ca desi suntem esentialmente diferiti suntem de fapt foarte asemanatori in proiectie & protectie, caci in calitate de parinti simtim nevoia, absolut fireasca de altfel, de a ne proteja copiii. Numai ca de cele mai multe ori sfarsim prin a incerca sa-i protejam inclusiv de ei insisi, ajungand peste 10 ani fata in fata cu un adolescent reactiv si dependent de parinti pentru savarsirea reglarilor sale emotionale.

Din parinti supraprotectori, ies copii care isi doresc sa fie lasati sa faca lucruri de unii singuri.

Neputinta si sufocarea parentale nasc in copii revolta si furie. Absenta emotionala sau fizica a unuia dintre parinti sau a ambilor, de asemenea. Abuzul fizic, emotional sau sexual inca si mai si.

Deci, furia apare ca solutia salvatoare a unui copil a carui unica dorinta devine, nu sa primesca in dar de la Mos Craciun o masinuta sau un animalut de plus, ci nitica libertate, control si furie pentru a face fata experientelor de viata trecute.

Inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, io sunt mic (si prost) tu fa-ma mare (si destept), io sunt slab (si neputincios), tu fa-ma tare (si puternic).

Io sunt mic, tu fa-ma mare, mare neagra de uitare…

M-am inhamat la scrierea asta cu inima lipsita de manie, caci sufletul mi-a zburat catre copiii nascuti si nenascuti din (viitori) parinti furiosi, tineri maniosi.

Care mi-a fost ratiunea creatoare? Simplu: mi se pare firesc ca in contextul in care iesi din adolescenta, era a revoltei si furiei impotriva a tot si toate, si te indrepti cu pasi moderati spre adult-life cu ale sale pietre de incercare, sa-ti asumi ca va trebui ca pe drum sa mai lasi oleaca de revolta pe la (H)usi, pe la feresti (cu f mic sau V mare) actionand ca un activist familist.

Nu antichrist, teoctist, comunist, trist.

Viata unui tanar manios presimt ca este pe cale sa se schimbe semnificativ, caci inima sa a fost recent populata cu un suflet mic de fata… a tatii.

Sa-ti traiasca frumos si linistit pana la varsta in care poate alege pe cont propriu sa se nelinisteasca.

Sa-ti creasca cu muzica buna pe care o face tac’-su impreuna cu Luna Amara si versurile revoltate de poezie post-moderna ridicatoare de semne de mirare si par pe sira spinarii.

Sa ajunga sa-ti guverneze actiunile si sa-ti fie soare si luna, caci acum e singura care conteaza pentru parintii sai.

Si sa ai puterea si totodata intelepciunea sa nu-i arunci in spate revolta si furia care nu-s ale ei, caci, crede-ma, le va dezvolta singura si fara ajutor pe ale ei, care-i vor fi mult mai autentice si mai de folos…

Meanwhile, on M3

Meanwhile, on M3

Ma grabeam spre o intalnire importanta si incercam sa cobor in fuga pe scarile de la metrou Lujerului fara sa ma imprastii pe gresia si asa alunecoasa. Noroc cu bocancii. Da, I was wearing boots! Cine a prins cel putin una dintre ploile torentiale ale acestei veri musonice, ma poate intelege pe deplin. Bocancii sunt alternativa viabila si fungus-free la cizmele de cauciuc pe 30 de grade Celsius. Zic io!

Zanganindu-mi bratarile metalice, manevrand umbrela, telefon, geanta, portofel si cartela de metrou cu mana nepurtatoare de bratari, am reusit sa ajung tanara si nevatamata pe peronul de unde trebuia sa iau metroul care ma ducea fix unde voiam sa ajung. Sau era teafara si nevatamanata? 😛 M-am reorganizat nitel, plasandu-mi umbrela temporar intre picioare, moment in care m-am dedublat doar ca sa ma vad dinafara in toata haiosenia mea. Ioana D’Arc calare pe matura se pregateste sa zboare catre cele noua mari si noua zari.

Vine metroul.

Se deschid usile.

Ma urc impreuna cu multimea asudanda si asteptanda.

Gasesc un scaun pentru a ma relaxa temporar noros.

In fata mea, usor spre partea dreapta mi se dezvaluie in fata ochilor povestea unei mame foarte frumoase pe care mi-o voi aminti de acum incolo ceva vreme. Sa fi avut undeva pe la 40 de ani. Imbracata lejer, asortat si cu ceva accente hippie. Ingrijita si zambitoare. Insarcinata cam prin luna a 7-8a. Insa ineditul expunerii incepe abia acum. Mamica nu era singura. Adica da, era impreuna cu bebele sau nenascut, daaaar, mai avea inca doi… copii fata de care se comporta tandru si ocrotitor, fix asa cum ar trebui sa faca orice mama. Mama cu burtica ei cea rotunda si orientata subtil in jos impreuna cu cele doua fetite ale sale au intrat in metrou si s-au agatat de aceeasi bara de protectie plasata in mijlocul vagonului.

Unul dintre calatori, care sa fi avut burta cam de aceleasi dimensiuni cu burtica doamnei, s-a ridicat galant si a invitat-o sa ia un loc. Doamna i-a multumit non-verbal si si-a manat copilele sa se aseze pe scaun, ea pozitionandu-se langa ele in picioare. Am avut un moment de cvasiiritare, gandindu-ma ca copilele ar fi putut sa o lase pe mama sa ia un loc, dar mi-am revenit repede amintindu-mi ca ceea ce spune mama intr-o familie de obicei e litera de lege si prin urmare fetele sale nu faceau altceva decat sa fie niste copii cuminti si ascultatori care isi protejeaza mama insarcinata neiesind din cuvantul acesteia.

Doua statii mai incolo spre Unirii, se elibereaza si locul de langa locul pe care stateau fetele inghesuite doua pe-un scaun mai ceva ca doua sardinute. Copila cea mare se bucura sonor si se muta repede pe scaunul proaspat eliberat. Atunci chiar ca m-am iritat de-a binelea. Intr-o fractiune de secunda, pustoaica pubera s-a prins ca ceva nu-i tocmai in regula cu imaginea asta si a intrebat-o pe mama sa: Vrei sa iei un loc, mami? in timp ce s-a dat inapoi langa sor’-sa.

Mama i-a aruncat un zambet recunoscator si mandru ca nu a trebuit ea sa ii spuna ca e cazul sa ii dea locul, ci s-a gandit de una singura ca o fata mare. Reinghesuita, sora cea mica a inceput sa protesteze in timp ce se juca pe telefonul mobil. Toate cele trei protagoniste aveau ochii albastri, just so you know. Mama a sugerat solutia salvatoare: ca mezina sa stea pe scaun, dupa care cea mare sa se aseze langa ea, urmata fiind de mama. 3 fete cucuiete + 1 bebe nenascut pe 2 scaune rosii de metrou.

Ce poate fi mai frumos? Pai ar fi ceva: faptul ca erau asezate intr-o adorabila scara a magarului, de la mic la mare, sau de la mare la mic, cum doriti. Zambeau si vorbeau despre banalitati atat de importante de familie.

La Eroilor au coborat.

Io nu.

Am ramas pret de 2 statii contempland sceneta pe care tocmai ce-o vazusem ca un martor ocular, caci nu stiu cati dintre partenerii mei de calatorie au vazut ceea ce vazusem si io. Si nu am putut sa opresc un gand care ma tot survola facandu-ma sa zambesc cu gura pana la urechi: this could be me in 10 years…

Mother_goose_by_NeoN_orange_Bubbles

Cat Business

Cat Business

cats_on_mars_by_knight_of_sand-d4sy8ul

Nu e o noutate pentru nimeni care m-a mai citit in ultimul an ca sunt mandra pseudomamica pisicoasa a doo feline in trei culori. Precum cafeaua, numai ca muuuult mai torcaitoare. De cand impartim resposabilitatile felino-parentale, io si al meu balai, am fost supusi unor curse cu obstacole mai ceva ca niste soricei cu care se joaca cele doua urechiate pentru ca mai apoi fiecare dintre ele sa ia cate un soricel in dinti si sa-l aduca ofranda zeilor egipteni, ca aia venerau pisicile, if I am not mistaken!

De la lupte de gherila asa ca intre surate mieunatoare, la coalitii diabolice intru escaladarea perdelelor (nu de Pascani, ci de Botosani) soldata de fiecare data cu victimizarea irecuperabila a bietelor perdele, ale noastre matze si-au cam facut de cap cu noi. Si noi cu ele. Da-i cu quality time al fiecarui human cu fiecare patrupeda, da-i cu mancare la ore si portii fixe (nu de alta, dar una-i tzantzar, iar alta bondar si ne-am dori sa nu le taiem de Craciun), da-i cu monitorizarea evolutiei medicale – controale, vaccinari, tratamente medicale, da-i cu achizitionat frumoase lese de plimbat gagicile dupa finalizarea schemelor de vaccinare.

Pe (Lem)Picka o asteapta o lesa rooooz aprins, iar (Manda)Rina va purta, cum altfel, o lesa portocalieeee. Dupa ce am cutreierat lumea cabinetelor veterinare in lung si-n lat, in cautarea medicului in care sa avem incredere sporita, dar care sa ne si ofere o gama de servicii adecvata tinerelor domnisoare si nevoilor acestora, am gasit ceea ce cautam. Asta evident nu fara a fi scutiti de medici cretini si asistente bagatoare de seama. Imi aduc aminte ca si acum cand am mers cu Picka la a doua vaccinare, la un cabinet din Crangasi. Nu dau nume, ca nu cabinetul e de vina, ci oamenii care il populau la data respectiva, care au avut nesansa sa dea nas in nas cu diada Ionescu – Botez si patrupeda Picka.

Cam frigut afara pe atunci, sa fi tot fost un noiembrie ceva, iar noi in 41 cu mustacioasa la vaccinat dupa orele de program. Ajungem la cabinet in speranta ca vom intalni doctorita care ne placuse prima data, si care parea a fi chiar om, nu macelar, sub halatul de veterinar, si dam nas in nas cu altcineva. O dudue mai durdulana asa, blonduta si pe cat de anxioasa, pe atat de vorbareata fara prea mult rost sau sens. Decide sa ne tina un pic in suspans cu privire la calitatea sa, caci nu se recomanda nici ca doctor cutarica sau asistenta cutarescu. Ne intreaba, afisand un interes fortat si prin urmare fals, despre scopul si durata vizitei. Ii zicem.

O consulta pe Picka prin introbagarea unui termometru rece sloi in curu’ fetii. O mai palpeaza pe la tzatze, se uita la dinti, ii verifica labutele. Procedural, femeia sa zicem ca avea vagi cunostinte. Practica insa ne-a ucis irecuperabil, acompaniata de vorba multa si proasta de dadea in gropi. Picka-Lempicka era deja usor iritata de atatea intruziuni in her private parts si nu prea mai placea pe nimeni, nici pe noi, dar cu atat mai putin pe tarancutza blondina cu aere de medic. Asa ca a incercat sa o perforeze precum un perforator felin pe carne umana. Tanti s-a speriat oleaca si i-a zis pe un ton mieros (bleah!) ca “pentru pisicutele mai nastrusnice exista gentuta de contentie”.

Say what, niggar? Gentuta de contentie? Dupa care privirea-i netulburata de vreun gand sau vreo sinapsa se intoarce spre noi in incercarea de a-i face “pisicutei” profilul comportamental. Ca unde-i nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Adica nu esti varza medical, si incerci sa o dai pe psihologie comportamentala felina ca sa te dai smechera. Ce pizda ma-sii! Io fac ochii mari si ii zic ca “pisicuta” nu e nici agresiva, nici antisociala, si ca in contextul in care se afla intr-un mediu care nu-i place, iar cineva ii baga diferite chestii in cur are o reactie de aparare fireasca. Doamna “doctor” intra in defensiva si zice ca are nevoie de ajutor pentru vaccin. Atentie! Deja trecusera mai bine de 20jde minute de cand ne tot frecam prin cabinet si naturalmente, iritabilitatea matei crestea exponential.

Se duce-n spatele cabinetului si revine cu un alt specimen rar. De sex masculin. El era, ne-am dat seama mai tarziu, dupa ce i-am cautat pe amadoi pe Google boscorodind, dom’ doctor. Inalt, blond si extrem de blazat. Dupa calitatea interactiunilor dintre ei, pareau a avea ceva impreuna. Bleah! Tanda si cu Manda! Ma rog… Trecem peste vizualul grotesc si ne reconcentram pe tzantzarul care astepta parca sa fie taiat in bucatele mici de acesti ilustrii exponenti ai medicii veterinare. Ni se zice sa o tinem de ceafa ca sa ii faca vaccinul. Barbatul se executa, io stau ca rezerva, doamna pregateste seringa cu acum, iar dom’ doctor se scarpina in cur sau in cap (nu ca ar fi fost vreo diferenta in materie de continut).

Duduea da sa infiga acul, Picka se smuceste, barbatul continua sa o tina parinteste de ceafa si ce sa vezi: n-a reusit sa-i faca vaccinul! Precipitata de “pisicuta asta jucausa”, tanti ii cere ajutorul concubinului veterinar care nici una nici doo, ne ia odrasla cu o mana de labele din fata si cu alta de labele din spate si o intinde cat era masa de lunga, asa cum intinzi un acordeon sa vezi daca are vreo fisura intre striuri. Picka protesteaza.

Doamna face o a doua incercare. Felina se zbate, fiind usor fed-up de atatea proceduri medicale impiedicate pe care fusese nevoita sa le suporte pana in acel moment. Vaccinul s-a dus juma subcutanat, juma supracutanat, adica pe blana fetii. Doctorul asudat tot, de parca iesise dintr-o operatie pe cord deschis, ii da drumul fetii. Ta-su o ia in brate sa o linisteasca. Asistenta blondina da sa ii ia barbatului fata din brate, “sa nu cumva sa va muste, ca vad ca e cam nastrusnica”. Barbatul ii arunca o privire de “hands off bitch” spunandu-i politicos ca se descurca. Io spumegam precum o iapa lipitana.

Si pentru ca circul sa fie complect, dom’ doctor se lanseaza intr-o serie de judecati de (non)valoare despre cat de agresiva si salbatica e pisica asta. Ca el nu a mai vazut asa ceva pana acum. Ca data viitoare o s-o puna direct in geanta de contentie. Io ascultam si imi imaginam cum ii sparg fata succesiv cu un box. Neprimind nici o reactie verbala din partea noastra, omul nu se potoleste, se uita la mine si ma intreaba candid:

“E adoptata?”

Io n-am stiut daca sa rad in hohote sau sa ii foot una peste ochi si sa ii spun:

“Nu, coae, io am fatat-o! Semanam, nu vezi?”

In schimb ii zic ca evident ca e adoptata de foarte mica. Replica lui se ridica la nivelul ineptiilor debitate anterior:

“Se vede! Cu siguranta a fost traumatizata, batuta cand a fost mica!”

Aleg sa nu ii mai raspund, intrand in silentio stampa pentru binele umanitatii.

Barbatul mi-o da pe Picka, mergem sa ne uitam la pesti si sa ii distrag atentia de la cercopitecii care tocmai isi dadusera cu parerea despre sanatatea ei mentala. Balaiul se duce sa plateasca pentru “serviciile” furnizate pe care sunt sigura as fi putut sa le realizez mult mai bine daca as fi avut ustentilele necesare (modesty aside). Duduii ii ia inca vreo juma’ de ora sa scoata doua bonuri fiscale nenorocite, asa ca profita de timpul care se scurgea si incepe sa “ma” discute cu al meu barbat:

“Sotia dvs. s-a cam suparat, dar sa stiti ca asa se face vaccinul la pisicute. Se vede oricum ca o iubiti mult pe pisicuta. O sa faca ce-o sa vrea din dvs sa stiti…”

Barbatul care fusese relativ calm pana in acel moment, incepe a se inrosi pe alocuri si ii raspunde sec ca

“Nimeni nu e suparat pe nimeni!”

Doctorul dispare in negura cabinetului, reusim sa luam si bonul si plecam injurand si razand isteric pana acasa, felicitandu-ne reciproc pentru complementaritatea reactiilor in situatie de criza. Asta fu o patanie pe cinste cu Picka.

Cat despre Rina, ne-am trezit la un control mai izbutit, la acelasi cabinet, dar in varianta cu doctorita umana pe care o cautam si cand am dat peste cuplul de cosmar veterinar, ca fata noastra are raie auriculara.

“Raie? Raie?! Raie! Shit, la dracu’! Cum pana mea?”

“Pai cel mai probabil inainte sa o aveti dvs a trait intr-un mediu insalubru de unde a luat microbul, care are si ceva potential genetic de manifestare pe cale materna.”

“Opa-sa! Pai si asta inseamna ca o sa fim cu totii raiosi?”

“Nu, nu, raia auriculara de la feline nu se transmite la om, ci doar la alte feline.”

“Oh, that’s just fucken great! Adica si Picka s-ar putea sa aiba?”

“Trebuie sa veniti cu ele la control regulat, iar pentru Rina vom prescrie un tratament cu solutii de pus in urechi in fiecare seara dupa curatarea in prealabil a acestora.”

Zis si facut! Am rezistat o luna. Si noi si Rina.

Dupa 30 de zile de nervi, dureri, curatat, sange, mieunaturi deznadajduite ale Rinei si schelalaituri din partea Pickai care nu stia ce se intampla cu sor’-sa, am cedat si am zis:

“Nu chinuim pisica asa pana la adanci batraneti!”

Am mai dus-o la control la cabinetul din Crangasi pana cand am decis sa apelam la un specialist veterinar care nu numai ca e mai ok medical-wise, dar vine si la domiciliu. Dupa o prima vizita de vaccinare si control, femeia ne-a zis ca raia poate fi tinuta sub control si cu o curatare si tratament saptamanale, nu zilnice, asa ca ar trebui sa nu mai chinuim pisica. Ne-am indragostit pe loc de ea, pentru ca i-am simtit umanitatea pana in maduva oaselor!

Lucrurile au intrat intr-o perioada linistita de platou pentru Picka & Rina dupa toate vaccinarile, deparazitarile si tratamentele anti-raie. Pana cand au facut cunostinta cu pubertatea si caldurile! Oh, mama! Am descoperit ca Rina intra mai des in calduri decat Picka, dar se manifesta mai putin deranjant – sfaraieli, frecat de ta-su si hainele lui, mers pe burta cu curu’-n sus doar-doar o pica vreun motan din cer s-o aranjeze. Picka pe de alta parte, odata ce a descoperit caldurile, ne-a terminat cu totul. Scheunaturi succesive in locurile cu ecoul cel mai puternic din casa, tavaliri pe jos, svarcoliri de parca o tortura cineva. Nopti si zile si zile si nopti. Tin minte ca o saptamana a fost plecat barbatul si ajunsesem sa dorm cu ea in brate, pentru ca am descoperit ca daca o mangai si vorbesc cu ea se mai linisteste si ea si io.

Dupa intoarcerea barbatului, all hell broke loose. Picka a inceput sa spray-ieze prin toata casa, precum un mascul care isi marca teritoriul. Mirosea ca la balamuc. Noi deja eram la capatul puterilor. Citeam non-stop despre cauze si solutii. Am aflat cu aceasta ocazie ca fata noastra cu mutra felina se incadreza in acel 5% dintre femelele feline alfa care spray-iaza in interior in perioada caldurilor.

Tac’-su a descoperit o solutie chimica miraculoasa care descompune formula chimica a urinei de pisica in parti inofensive si inodore. Asa ca dupa ce fi-sa isi marcase teritoriul de la hol, bucatarie pana in sufragerie (Freud included!), ta-su a venit in urma ei cu peria, otetul si spray-ul minune strigand precum un nebun simpatic:

“In casa asta, io sunt ala care spray-iaza, ai inteles?”

Picka s-a uitat cas la el, descumpanita de pulverizatorul pe care il tinea in mana si care parca semana cu ceea ce avea si ea sub coada. S-a supus si apele s-au linistit. Am decis adult si parinteste sa le facem anticonceptionale ca sa avem tihna in casa, dupa care sa strangem cureaua si sa le castram pe vecie.

La cateva luni de la incidentul cu marcatul teritoriului, ne-am luat inima in dinti si dintii in inima si am programat operatiunea. Orice interventie chirurghicala reprezinta un risc, ne-a spus doamna doctor. Am agreat conditiile, am semnat amandoi pe formularul de constimtamant, ca la casatorie, vorba veterinarei care s-a amuzat copios cand a vazut doo semnaturi in loc de una.

Am stat cu fetele pentru pre-anestezie, am asteptat cuminti in sala de asteptare pentru finalizarea operatiei Pickai. Dupa care am stat in post-operator cu Picka, asteptand-o in acelasi timp pe Rina sa iasa din operatie. Operatiile in sine au fost scurte si la obiect. Daca ar fi scris acest post RaSeBo, probabil ca v-ar fi dat detalii legate de cum arata ovarele si uterul la pisici, intrucat a tinut musai sa vada ce anume a fost extras din fetele sale dupa operatia Pickai.

Io am zis ca I will pass on that, really! Dupa ce a iesit Picka din operatie si s-a dezmeticit un pic, a inceput sa ne injure in pisiceasca in timp ce scheuna de durere si isi revenea din anestezie. Dupa ce a iesit Rina din operatie, ne-au injurat la dublu, fara prea multa cenzura pisiceasca. Ca niste parinti iubitori si intelegatori, le-am fost aproape si le-am lasat sa sufere in stilul lor. Am plecat cu ele in rucsaci spre casa, avand norocul sa dam peste un taximetrist foarte amabil care ne-a facut ziua un pic mai buna cu povestirile lui despre fiul sau care da bacalaureatul acum. In acel taxi musteau instincte si sentimente materne & paterne. A fost tare fain!

Am ajuns acasa cu bine, le-am pazit sa nu apara complicatii de hemoragie interna post-operator si le-am aratat ca suntem aproape de ele. Picka si Rina, asemenea unor superpisici, si-au revenit foarte repede, zic io, avand in vedere ca Picka salta pe pervaze la vanatoare de buburuze aseara, iar Rina s-a urcat precum un pasa in pat si se tot intorcea de pe o parte pe alta fara prea mari probleme. Vor urma ture de antibiotice pentru a preveni eventuale infectii pisicesti, si ceva convalescenta cu camasute facute dintr-un tricou vechi de-al balaiului tata iubitor cu chip de om… bun.

Carevasazica, oameni buni, suntem bine, si noi oamenii si ale noastre pisici! Mi-e tare drag de ele, si de noi toti impreuna! We make one big happy cathuman family! 🙂

Two_cats_behind_the_light_by_philippeL

Postul 200

Postul 200

Unii stau de prost in post.

gerbera_juice_by_chabruphotography-d2s3qkp

Altii sunt luati pe post de maimutzoi de lumea din jur.

Mai sunt cei care tin postul… Craciunului, Pastelui, Sf. Marii, Sf. Petru si Pavel, Da, le stiu pe toate, si nici n-a trebuit sa ma consult cu Google pe aceasta problema. Mamaia mea, God rest her soul, a fost o femeie strasnica care printre multele povete pe care mi le-a dat fara sa-si propuna macar, m-a instruit si pe partea cu postul, crucea, inchinatul inainte de culcare si smerenia.

Sa nu uitam de cei care se angajeaza pe posturi care le plac sau nu.

What about the post office? Did you post any letters today? Mi-ar fi placut tare sa traiesc in vremuri fara de laptop-uri si tehnologii inalte, ca in loc de tastat, sa scriu cu penita si cerneala pe hartie scortoasa pe care ulterior sa o parfumez, sa o pecetluiesc cu sigiliul personal (caci daca as fi trait acum cateva secole, am certitudinea ca as fi avut un titlu nobiliar fain, ca ducesa, contesa, principesa… :P).

stop

Insa trecutul cu trecutul, si prezentul cu prezentul. De vreo 200 de posturi blogaristice incoace, gura nu-mi mai tace! Odata ce s-a pornit pe spus, povestit, analizat si sintetizat, nimeni si nimic n-o pot opri. Pe ea, pe mintea mea, in cardasie clara cu sufletu’-mi visator care se agata din cand in cand de-un nor calator.

Fie ca m-am dezvaluit pana la piele si os, la modul cel mai serios, sau ca m-am schimonosit ponosit, am continuat sa scriu si am realizat ca imi face tare bine. Sa scot din mine ce ma preocupa, ce ma apasa, ce imi place si ce nu-mi place, ce iubesc si ce dispretuiesc (ca incerc dieta cu zero ura de vreo cativa ani incoace; sa stiti ca da rezultate intrucat am observat ca am pierdut ceva kilograme bune de resentimente de cand o tin, pe ea dieta), ce vreau sa fac si cu cine, incotro vreau sa ma indrept si de ce, ce imi amintesc cu drag sau cu tristete, ce imi mai apare in viata drept in fata.

Umbrella_Tree_by_AlexAidonidis

Blogul meu scump si drag mi-a fost oferit in dar cu extensia .ro dupa ce l-am nascut .wordpress.com. Pentru ca se vedea in scrisul meu cat de mult mi l-am dorit. Si a venit si in varianta .ro. Dupa care brusc a inceput sa deranjeze prin prospetime si franchete asa ca m-am trezit in postura in care a trebuit sa renunt o perioada la custodie, pe care ulterior am recastigat-o in instanta de judecata… dreapta.

Acum ma bucur de custodie totala si irevocabila, cu drept de viata si dezvoltare armonioasa a dragului meu twitch, in varsta de 2 ani si jumatate si cu mai bine de 200 de posturi la activ, incluzandu-l pe cel pe care tocmai il cititi.

Blogul asta e asemenea unui copil nastrusnic care spune tot ce-i vine in minte, fara pareri de rau, fara sa se gandeasca foarte mult la consecinte, dar indemnat intotdeauna de simtul dreptatii, echitatii si dragostea fata de oameni, lucruri, locuri si experiente de viata traite sau inca netraite. Se gandeste cu dor la lucrurile pe care nu le-a simtit inca, cu jind la experientele care parca i-au scapat printre degete, cu drag la oamenii pe care i-a iubit si respectat, cu admiratie la oamenii cu care isi face existenta mai buna cu fiece zi, cu simtul echitatii karmice la lucrurile neterminate care vor ajunge odata si odata la un bun sfarsit.

Toate produsele de post create si expuse pe acest blog inseamna fiecare in parte, ceva pentru mine. Caci altfel nu ar fi vazut ele lumina tiparului online. Evident unele imi sunt mai dragi ca altele.

povestea_by_a14onymus-d28s4v7

Cele mai aproape de sufletul meu scrieri in ordinea numerelor de pe tricou, ar fi, in top 5, cam astea:

Lupa mea
Omule!
Mama mea
Astazi e ziua ta, zi frumoasa ca tine…
Poveste alb-negru-rosu

what_a_beautiful_day__by_katherinebaker

Cele mai stangace, dar vivace, asterneri pe hartie cu ceva urme postume ar fi:

Dalia
More than Words
Better off / Best of
Bolerou da Ravel varianta 385
Foul Play

Dragul meu www.mytwitchoftheday.ro, iti doresc sa continui sa fii, frumos, nabadaios si cu staif ca si pana acum. Sa primesti in gradina ta, posturi fel de fel, despre si mai multe lucruri despre viata, moarte si altele. Sa nu iti fie rusine, sa nu te simti vinovat sau sa nu te apuce tristeti sau panici in fata inevitabilelor pareri ultracritice. Caci daca te critica lumea, inseamna ca s-a uitat asa bine la tine si te-a scanat nitel.

Nu uita…

unnamed (1)

Iti ofer in dar asa, pe final de postare, o melodie pe care am descoperit-o in timp ce scriam a lui Robert Plant, care inca mai poate si mai duce. Sper sa-ti placa!

Iar pentru voi, cititori (in)fideli, am o provocare cat casa de mare: Ce-ar fi daca v-ati da asa un pic cu parerea despre care scriere v-a placut cel mai mult, de doreati s-o puneti in rama pe birou, cat si ce scriere v-a facut sa credeti ca autoarea cu siguranta n-are nici in clin nici in maneca cu scris-cititul? Ia sa vedem cine se incumeta, in virtutea feedback-ului constructiv care face bine la blogareala… Multumesc anticipat! 😉

Chercher ton ri

Chercher ton ri

ThreeBeggar

Cica, etimologic vorbind, cuvantul “cersetor” provine din latinescul “circitor” care se refera la un negustor ambulant, o persoana care da tarcoale. Din punct de vedere penal, cersetoria e cam infractiune care se pedepseste cu ceva timp de reflectie sau reflexie (cum doreste caprioara) in spatele gratiilor. Daca e sa facem un apel umanitar la latura umana din noi (aia cata a mai ramas), cersetoria e o oportunitate miraculoasa sa ne simtim Dumnezei pe pamant.

Sa salvam de la moarte, foame sau sevraj o persoana care ne cere, ne implora in genunchi, umilindu-se mai mult sau mai putin dramatic, un ban, oricat, dupa posibilitati. Cersetoria a devenit un personaj cheie al Bucurestiului, ceea ce ne spune ca ne-am aliniat si noi marilor capitale europene. Londra, Paris, Barcelona, Berlin, Bruxelles here comes Bucharest! Brasoava cum ca Romania ar fi varsat galeata cu cersetori arsi de soare prin toata Europa si drept urmare, ar cam trebui sa-si asume responsabilitatea pentru dansii is a pile of horseshit my European government friends!

Ca tiganii daca-i luati pe filon migrator cronologic veti observa ca is un neam nomad, adicatelea fara de asezare statornica. Putem sa fim haiosi intr-un mod elevat, ajutandu-ne de niste forme stilistice, si sa zicem ca a condamna tiganii pentru nomadism este ca si cum te-ai lua de un hiperactiv ca nu sta locului. Unele lucruri, oricat de frustrante ar fi pentru lumea inconjuratoare, trebuie luate ca atare prin natura.

Ceea ce poti sa faci constructiv, in loc sa le tot dai la temelia naturii lor nestatornice si boeme, e sa creezi niste masuri adaptate lor, in primul rand, si tarii pe teritoriul careia se afla, in al doilea rand. N-o sa ma apuc sa polemizez despre discriminarea negativa vs discriminare pozitiva a populatiei rrome, ca nu asta e scopul scriiturii de fata. Independent de nationalitatea si etnia cersetorului, acesta ramane supapa altruismului suprem, intr-un oras in care oamenii se afiseaza in Lambourghini-uri, cu mana sprijinita pe geam de care atarna (de mana, nu de geam, fireste ;)) nonsalant un Rolex si invesmantat in Dolce & Gabbana from head to toe.

Industria cersetoriei poate fi considerata mai profitabila decat siderurgia romaneasca, sa moara copilasii mei de’ nu! E o constructie piramidala, cam ca alea in care ne bagam cu sau fara voie, ca o sa castigam toptanul de bani. Caritas, Amway, Lioness sunt variatiuni upper-class ale cersetoriei. Aoleo, ce dura am fost la faza asta. Acum ia sa vezi cum se vor fi napustind hoardele piramidale asupra-mi si-mi vor face felul, man(i)ati de focul intens al imaginii si profitului facut usoooor si repede. Fast profit is just like fast food. Tasty at first, but very hard to digest and you never know when you might end up in the hospital with organ failure due to it.

Ceea ce este de nedisputat e ca avem nevoie maaaaare de o ierarhizare a societatii care sa ne-o dea institutii comerciale externe, ca singuri am concluzionat ca nu putem sa ne organizam, ca inevitabil ramane unul care isi ia toate mooile dupa stingerea luminii. Grobiana exprimare, dar mi s-a parut ca ma ajuta la emfaza… Asa-i sau doar mi s-a parut? Voi ce ziceti? Cersetoria este o constructie a omului ajuns in strada care trebuie sa supravietuiasca lumii asteia care nu-l intelege, care l-a respins si care nu se da in laturi de la a-l lovi de fiecare data cand e jos.

Autoritatile statale se caznesc de ceva ani sa puna la punct sistemul de asistare sociala a grupurilor vulnerabile, si sfarsesc codasi. Ca Romania nu-i ca Suedia, prieteni dragi! Socialismul suedez in care populatia muncitoare da de buna voie si nesilita de nimeni 60% din salariul lunar (considerabil) catre casele de asigurari sociale ca sa ii sustina pe cei mai napastuiti nu se va aplica never ever in Romania in care salariul minim pe economie “a crescut” la 1200 lei, adica aproximativ 273.54 EUR, pentru o persoana absolventa de studii superioare.

Hai sa facem o regula de trei simpla si sa vedem cat e 60% din 1200 lei. 720 lei pe care teoretic, daca am fi suedeji, i-am da intru ajutorarea populatiei care se incadreaza la primirea de ajutor social. Si noi am ramane cu… restul de 40%, mai exact cu 480 lei! De viata, chirii, intretineri, datorii, copii, doctorii si tot asa. Mama, ce tare e faza asta! Parca am un flashback de cand lucram io insami pentru un ONG furnizor de asistenta sociala si aveam constant conflictul intern ca beneficiarii asistati la sfarsitul zilei “castiga” mai bine ca mine, in calitatea lor de beneficiari.

Si ma duceam acasa si-mi varsam naduful pe cine prindeam in cale. Ca nu-i posibil. Ca Romania. Ca am facut atata scoala ca sa ma tarai de pe o zi pe alta financiar. Ca nu imi permit si io sa merg intr-un concediu mai ca lumea. Luckily enough those days are behind me, dar experienta aceea m-a invatat niste lectii de viata pe care nu ti le preda nimeni la facultate. Comparison n’a pas raison! Sau da? E inevitabila asta e clar, dar nu face bine la sanatate. Deloc.

Bun, bun, am stabilit ca nu suntem suedezi si ar fi bine sa incetam sa tot aspiram in directia asta. Suntem romani, si trebe cu resursele noastre personale si guvernamentale sa tackle the issue of beggary. Suntem cunoscuti worldwide, ca de la noi a venit fluxul cersetoresc si infractional. Dar cersetoria deja am stabilit ca-i infractiune, deci scuzati-mi exprimarea pleonastica. Io nu dau bani la cersetori, in general. Din principiu.

Poate am vazut Filantropica de prea multe ori, sau poate am lucrat in asistenta sociala indeajuns de mult incat sa-mi dau seama ca nu-i bine daca dai bani ca oricum banii aia nu se duc la om in buzunar. Fie ca avem de-a face cu un cersetor corporatist, adica care apartine unei piramide cu roluri prestabilite, sau cu un cersetor freelancer, momentul ala in care el zice chestii si tu duci mana la portofel ar trebui secventiat intr-o mie de minicadre in care sa-ti vina la cap mintea cea de pe urma. Cum tot suedejii spun (na ca acum ma tot leg de ei), nu exista oferta fara cerere. Ei bine, ei spuneam aceste cuvinte de duh in contextul prostitutiei si exploatarii sexuale, dar se aplica chiar bine si pentru cersetorie.

Exista o relatie de interdependenta intre populatia muncitoare si populatia cersetoare din Romania, imi permit sa rationez. Dati popurului paine si circ pentru a ii distrage atentia de la starea natiunii, pe scurt. Cersetorii ne fac sa ne creasca self-esteem-ul ca am dat bani unei batranici in intersectie, care nu se ajunge cu cheltuielile din pensia de mizerie. Va spun drept ca la batrani io percutez foarte tare, mai ales la cei care se vede ca au muncit o viata intreaga in demnitate si acum ajung sa se umileasca pe la colturile masinilor pentru un ban de medicamente.

Numai ca, guess what, capii piramidei deja stiu ca exista genul asta de vulnerabilitati personale in populatia muncitoare si tocmai de aceea coopteaza oameni de acest gen pentru a… ajunge si la acest target de populatie. Stiu ca-i cinic, dar astia suntem, frate! Ce altruisti si salvatori am fost ca am dat bani batranului aluia. Acum n-o sa ne simtim rau ca in loc de o pereche de pantofi o sa ne luam doo. Nu suntem consumeristi, suntem caritabili. Da, da! Iar populatia cersetoare, sub toate formele si evolutiile ei, va cere atata timp cat i se va da. O vorba din popor zice ca: Nu-i prost ala care cere, ii prost ala care da!

Asadar si prin urmare, dragi muncitori, hai sa ne mai deschidem putintel la minte si sa nu mai judecam lucrurile de pe scaunele noastre inalte pe care stam confortabil si ne sorbim Starbucks-ul in timp ce mai lucram remote pe Mac Book Pro-ul din dotare, avand grija sa nu ne murdarim Conversii cu praf. Iar, dragi cersetori, sa stiti ca umilirea si tarairea dau dependenta din pacate. Viata pe strada nu-i usoara pentru noi astia de stam la bloc, dar pentru voi a ajuns un mod de viata lejer din care nu sunt sigura ca ati vrea sa iesiti… Zic si io, nu dau cu paru’…