Category Archives: Ruminez, deci exist!

Jul1

Ba Fa Ma

Posted on by
Ba Fa Ma

CD

Troileizului 69 in varianta lui fierbinte si lipsita pana si de cea mai mica urma de senzualitate. Not a human worth looking at in miles. De la primul pana la ultimul scaun. Pranz. Cu papornitzaraia din dotare imi fac loc, precum o gazela intr-o turma de rinoceri sa ajung la un scaun. La geam. In soare. Asta e, imi zic darz si ma asez, avand grija sa-mi trantesc pe genunchi sarsanalele. Jur ca am un talent teribil de a ma incarca cu lucruri pe care le toooot car incolo si incoace.

Sunt precum un melc cu casa in spate. Ma rog… mealca. Astia nu-s hermafroditi? Sa zicem varianta feminina a melcului. Stau ce stau, rezistand eroic sa nu imi infig Rammstein-ul in urechi si sa nu mai aud nici tzipenie de calator. Azi am zis sa risc. Si precum bine zicea jocul ala de cultura generala, am riscat si am castigat. O experienta 3D provenita din partea unui insotitor de RATB. Care vorbea la telefon… cu o duduie. Nu era pusa pe speaker sau ceva, dar avea difuzorul telefonului dat foarte tare si o auzeam si pe dansa vag. Discutau despre lucruri marunte. Pareau a avea o relatie de cuplu.

Din voce (intrucat nu m-am intors sa-l vad si la fata) omul se ducea bine de tot spre 50 de veri. Initial i-am admirat modul in care vorbea cu interlocutoarea sa, pastrandu-si calmul in fata informatiilor trunchiate si raspunsurilor vagi pe care probabil le primea de la celalalt capat al telefonului. Insa cu viteza troileibuzului 69 mergand la vale pe Bulevardul Elisabeta, lucrurile au luat o cu totul alta turnura.

Ba, zi-mi tot ce ai de zis, ca sa te inteleg.

Ba, da’ diseara ce faci?

Da’ de ce nu vii tu la mine, ba?

Ba, da’ ma lasi cu chestiile astea?

Ba, m-am saturat sa dau atatea explicatii, pe bune…

Ba, nu te mai aud…

Ba?

Bip… Bip… Bip…

Cu tensiunea usor ridicata in nori, precum un aviator, m-am abtinut sa nu ma intorc sa il privesc in ochi pe miselul mozolit la gura de ba-ba-badaranisme de varsta mijlocie. Am stat blanda pe pozitii pana cand specimenul s-a ridicat de la locul sau si s-a indreptat spre usa din mijloc pentru a se scobori. Miez de 40, treling da plastec deux pieces – pantalon bluemarin cu dunguta alba nelipsita & bluza verde electric cu mai multe dungute de diferite culori, borsetutza belea da belea, un rucsac da sportiv agatat da mana, iar pa cap o seapca cu Polartec din 19toamna.

Razele X de indignare pe care i le transmiteau ochii mei involuntar camuflati in spatele ochelarilor de soare prorietate personala probabil l-au parlit un pic, ca s-a intors dintr-o data nemiscata si s-a uitat la mine. A dat Dumnezeu si a coborat cu BA-ul lui cu tot. Doo statii mai incolo, altul, de asta data in fata mea. Tot la telefon vorbea, dar cu un altul da acelasi sex.

Ba tu esti prost sau te faci?

Ba, zi-mi acum ca daca nu te duce capu’ macar sa nu-mi mai racesc gura da pomana!

Ba, imbecilule, ca ma aud si oamenii astia (ia te uita, cineva are simtul ridicolului… ) din autobuz, ce ti-am zis io tie ma?

De asta data a trebuit io sa cobor din 69 avand un gust amar precum fierea care-ti ramane in gura dupa o criza de bila in care crezi ca ti-ai vomitat tot stomacul si pe al vecinului la un loc. Si pana acasa ma gandeam: Ba baieti, ce se intampla cu lumea din ziua de astazi? Umblam cu apelative din troaca BA, FA, MA cu variatiuni de genul bai, mai, fai sau bei, mei, fei. Ce pana mea, o sa luam toate vocalele la rand ca sa fim cei mai cool posibil.

Si credem ca asa se vorbeste cu o femeie sau cu un barbat. Ba in sus, ba in jos. Ba la stanga. Ba la dreapta. What is wrong with you people? BA nu este un apelativ, este o mizerie a vocabularului care ar trebui scoasa din uz in cazul in care stii cu cine stai de vorba. FA si-a pierdut demult conotatiile sale mioritice si mirosul de tara si se afunda in mocirla conversationala de la usa cortului. MA pare a fi ala mai rasarit din grup, dar nici cu el nu mi-e rusine in materie de vulgaritate si inadecvare.

Asa ca, ce-ar fi daca, in loc sa va gatuiti discursurile cu Ba Fa Ma-uri, le-ati imbogati cu niste cuvinte simple, curate si cinstite. Emfaza se poate face si prin alte mijloace, BA! 😉

Jun30

W.hyO.hW.hyMeOhMy

Posted on by
W.hyO.hW.hyMeOhMy

wow_by_ultimateextreme-d6sripu

Cei de la Rezistenta Urbana au postat pe pagina lor de FB vinerea trecuta un link care a fost “placut” de peste 210 de useri, me included, share-uit de 115, me excluded si comentat de peste 118 ori, me included. Tre’ sa fi fost ceva substantial, v-ati putea imagina, de vreme ce atata amar de lume s-a ingramadit sa-l “placa”, share-uiasca sau comenteze. Si chiar a fost, numai ca intr-un fel diferit fata de cel pe care il aveti in minte. Filmul de aproximativ 5′ nu este altceva decat o reclama la un studio de videochat. Glamour videochat & co.

Realizat apeland la the oldest trick in the publicity book, the testimonial. Asa ca o avem pe fata blonda din Moldova (nu tara, regiunea) in varsta de 20 de ani care ne povesteste, noua fetelor cu varste cuprinse intre 18 si chiar si pana la 30 de ani despre the perks and benefits of videochatting. Evident fara a pronunta o secunda macar acest cuvant, sau ce on the side activities ar putea aparea ca “obligatii de serviciu”. Ceea ce ne vinde domnisoara in cauza este o poveste de succes.

Pustoaica arata bine di tat. Are tot ce-i trebuie pentru a reusi in orice meserie care pune pret pe imagine. E fit, tuned, ingrijita si bine imbracata. Isi controleaza discursul in continut, cat si accentul moldovenesc pe care nu il poate subjuga total. Inca mai are de invatat de la colege de-ale sale mai vechi in meserie, cred. Se invarte printr-o casa luminoasa, decorata modern, cu mobilier preponderent alb sau negru (minimalist) si plina de fete frumoase care rad cu gura pana la urechi intr-o atmosfera de bine general si opulenta sugerata subtil.

Sandra ne povesteste despre ea si parcursul sau profesional, folosind cuvinte mari, idei generale si forme stilistice care se repeta pentru o ureche avizata. Are un decolteu generos si ne marturiseste cu candoare si dezinvoltura despre operatia sa de marire de sani care a fost posibila cu ajutorul studioului la care lucreaza.

Ulterior o vom vedea pe juna si la volanul unei masini de teren, a ei din cate ne spune, pe care a reusit sa si-o cumpere dupa cativa ani de munca la studio. Finalul reclamei este optimist si invita la (re)orientare profesionala dintr-un foc: Poti si tu! Te asteptam sa te alaturi echipei noastre! Totul e minunat la studioul nostru! Cei de la Rezistenta Urbana au ales sa pamfleteze reclama, aducand in discutie nevorbitul. Cum ca domnisoara o fi asa si pe dincolo. Ca nu-i trebe 12 clase, ci S clase.

Va zic drept ca pe mine m-a cam pus pe ganduri marturia Sandrei in materie de planuri de viitor, sustenabilitate si motivatia de a reusi intr-un domeniu, fie el si al chatului. Videochatului. Acum io prezentabila is? Is. Video cunosc? Cunosc. Sa chatuiesc pot? Pot si fac de prin generala. Inca din vremea mIRC-ului. Am nevoie de bani sa imi fac viata mai frumoasa si mai confortabila? Am. Atunci daca Sandra ma invita, nu vad de ce ar trebui sa refuz invitatia sa amabila, doar pentru ca societatea spune ca e doar un pas de la videochat la vorba aceea.

Din perspectiva unei persoane care a interactionat cu fete si femei respectabile care puneau o paine pe masa cu ajutorul videochat-ului va pot spune ca si asta e o meserie ca oricare alta, cu ups and downs, dar cu banu’ gros.

Din perspectiva unui profesionist care a lucrat cu fete si femei care sub pretextul unui job de videochat au ajuns sa fie traficate in scopuri sexuale intern sau international, va zic ca lucrurile nu-s chiar atat de roz cu buline, si ca riscurile la care se expun aceste femei sunt uriase.

Din perspectiva unei femei care poate si-ar dori s-o doreasca si pe ea cineva cu ardoare piromaniaca, si sa plateasca sa vorbeasca cu ea, lucrurile intra pe un taram al cercului vicios atentie – atasament – adictie – vinovatie din care se iese greu, poate niciodata.

Va intreb acum pe final:

Cat % din populatia feminina care nu ia bacul se orienteaza spre joburi in servicii?

Cat % din populatia feminina care ia bacul isi doreste un job bine-platit care nu necesita experienta anterioara de munca?

Cat % din populatia feminina cu/fara bac provin din familii dezbinate, dezorganizate, sarace, nevoiase, dizarmonice, eventual cu istoric de abuz?

Presiunea sociala ca femeia sa reuseasca pe cont propriu, fara ajutorul familiei sau al vreunui barbat, pare a ne impinge pe noi femeile spre orizonturi profesionale nebanuite care impun concesii pe care nu mai putem sa le luam inapoi. Dar odata ce ai reusit, in ciuda tuturor vicisitudinilor, esti o poveste de succes care poate fi folosita pentru generatiile urmatoare care vor sa reuseasca si ele fix la fel ca tine.

Ganditi-va la toate acestea cand vezi vedea urmatoarea reclama la un studio de videochat, o oferta de videochat pe vreun site respectabil de joburi sau cand veti afla ca prietena cea mai buna absolventa de 2 facultati, 3 mastere si-un doctorat a ales sa mearga pe un astfel de drum…

Jun30

Sibling love, rivalry & sacrifice

Posted on by
Sibling love, rivalry & sacrifice

blood-ties.26512

Sub impulsului cineastului avid de pelicule proaspete de savurat si mai apoi digerat lent impreuna cu un vin bun, am fost la film… la Elvira… dupa o absenta de ceva vreme. Am ales filmul bazat pe distributie, nu neaparat poveste. Si intamplarea face ca primul meu instinct, respectiv acela de a judeca filmul de fata dupa actorii care se desfasoara intr-insul, si nu neaparat dupa poveste, s-a dovedit a fi si cea mai potrivita metoda de formare a unei pareri argumentate la finalul sau. Am avut nevoie de un moment de re-culegere si re-grupare.

Ceva din ultima parte a lung-metrajului si-a croit drum de la ochi, spre minte, dupa care in jos spre inima pentru a ajunge direct in calcaie. Nu stiu exact ce a fost, dar efectul a fost vizibil. Afundata in fotoliul cel visiniu pe randul 7, mijloc incercam sa imi ajustez privirea la absenta brusca a luminii din sala, cand colo ce vad in fata ochilor: Screenplay & Directed by: Guillaume Canet!

Say what? Guillaume Canet? Adica actorul ala frantzuz frumusel al carui stil penduleaza intre Vincent Cassel si Ryan Gosling, care mi-a mancat zilele in Jeux D’Enfants impreuna cu Marion Cottilard? De se jucau ei la nesfarsit de-a “Cap, ou pas cap?” in speranta regasirii dragostei de copil si transformarea ei cu ajutorul cutiei de tabla magice intr-o relatie functionala de adulti? Sau acelasi care a jucat rolul unui armanaut de pe frontul frantuzesc care alege sa faca pace pentru o zi cu inamicul englez pentru a sarbatori un Joyeux Noel? Sau poate Etienne cu ceva control issues din Plaja lui Danny Boyle care se ia la sfada cu Leonardo DiCaprio pe un taram pe cat de frumos, pe atat de nascator de energii ancestrale agresive?

Universul meu s-a daramat pentru o clipa gandindu-ma la tertipul in care un actor care s-a plictisit pesemne de actorie se duce cu jalba-n bat spre terenul minat al regiei, ca sa faca la final rahatul praf. Nu contest faptul ca eram curioasa, asa ca i-am acordat the benefit of the doubt si m-am uitat la film cu inima deschisa, ochiul critic dat la minim si urechile palnie. Vorbeam de distributie la inceput, nu? Clive Owen, Billie Crudup, Marion Cottilard (do you see a pattern there, cuz I kinda do? :P), Mila Kunis, Zoe Saldana, Lili Taylor & James Caan.

Oare Clive Owen mai are nevoie de credentials? Sau poate doar o scurta insiruire a peliculelor in care a jucat si m-a impresionat oleaca mai mult asa, cum ar fi: Shadow Dancer, Elizabeth: The Golden Age, Children of Men, Sin City, Closer, The Bourne Identity, Gosford Park… Closer, Closer, Closer!

Pe Billie Crudup il stiti ca J.Edgar Hoover din Public Enemies sau Frank din Eat, Pray, Love.

Marion Cottilard? Where do I start really? Jeux D’Enfants, La Mome, Inception, Public Enemies sau A Good Year? My personal favourite a fost fara doar si poate La Mome, unde asemenea lui Charlize Theron in Monster, Marion a dovedit publicului mai mult sau mai putin carcotas si invidios pe frumusetea sa rapitoare ca nu ea, frumusetea, da valoare prestatiei sale actoricesti, ci ceva mult mai profund in fiinta sa.

Mila Kunis cu siguranta va vine in minte ca votata in nush ce an ca cea mai frumoasa femeie de pe planeta. De gustibus non est disputandum… Ceea ce stim e ca e tanara, frumusica, poate sa (se) joace si seamana al naibii de tare cu Marion Cottilard. Am vazut-o cu placere in Friends with Benefits, The 70s Show si Black Swan care, culmea, nu se prea incadreaza in parcusul sau cinematografic de pana in acel moment. And I say that with amazement, really!

Zoe Saldana este nimeni alta decat Neytiri din Avatar 1, 2, 3, 4… X. A strigat cineva bingo? 🙂 Recunosc cu fruntea sus ca nu prea ma incanta SeFe-urile, de nici o culoare. Fie ca vorbim de Stak Trek, Star Wars sau Avatar, nu ma atrag, nu ma prind, nu ma lasa sa ma cufund in mine si sa caut identificari. Nu le puteam avea pe toate acum, ce-i drept!

Lili Taylor este o piatra de capatai in categoria actritelor care nu atrag atentia vizionacilor prin aspectul fizic, ci prin sarcasm, prezenta si joc actoricesc. Cine a vazut seria magistrala Six Feet Under, si-o va aduce aminte ca Lisa, sotia nevrotica a lui Nate. Nici cu el nu mi-e rusine in materie de nevrozism, fie vorba intre noi. Atentie: personajul, nu actorul!

Si cum orice film cu accente mobster-esti trebuia sa aiba si un actor de categorie grea, care sa dea un plus de credibilitate si zvac, il avem, doamnisoarelor, doamnelor si domnilor pe nimeni altul decat James Caan. Lista-i lunga, dar merita amintita: Detachment (fain tare!), Dogville, Mickey, Blue Eyes, A Boy Called Hate, Dick Tracy, A Bridge Too Far, THE GODFATHER, The Untouchables, s.a.m.d. Frate omul asta joaca pe micile, mediile si marile ecrane din 1961! A jucat in The Godfather impreuna cu Brando, De Niro si Pacino! Really now! Este fix asul din maneca lui Guillaume Canet pentru a da autenticitatea interlopa filmului Blood Ties. Caci asa se numeste.

Acum ca prezentarile au fost facute, si toata lumea se stie cu toata lumea, sa va povestesc un pic despre ideea filmului care in sine este un copycat.

Cum adica, un copycat? Pai si atunci de ce iti bati capul sa ne vorbesti asa frumos despre el, daca e o copie ieftina?

Pai io am zis ca este o copie, nicidecum ieftina.

Filmul Blood Ties (2013) regizat de Guillaume Canet este inspirat (evit sa spun in totalitate, ca nu l-am vazut pe cel frantzuzesc inca) din pelicula Les Liens Du Sang (2008) regizat de Jacques Maillot, care la randul sau s-a inspirat din romanul Deux freres, un flic, un truand scris de Bruno & Michel Papet (frati! 😉 ). Pentru cine a facut franceza ca limba a doua la scoala, e evident faptul ca Blood Ties este traducerea fidela a Les Liens Du Sang.

You really don’t have to be a French speaking rocket scientist to realize that… Flic inseamna politist in jargonul frantzuzesc, iar truand, huligan, scandalagiu. Well long story short, spoiler alert included, il avem pe Clive Owen (CHRIS) care este truand-ul de serviciu, parnaias cu acte in regula pus pe fapte mari si pe Billie Crudup (FRANK) care este flic-ul cu o reputatie impecabila, fara cazier si de-o integritate sora cu… Ah, da si o avem si pe Lili Taylor (MARIE) care pare a fi sora vesnic impaciuitoare, necasatorita inca, intrucat trebuie sa aiba grija de barbatii din familia sa de origine, inclusiv de tatal ei, James Caan (LEON) care tocmai ce e pe moarte dupa ce doctorii i-au scos un plaman din dansul.

CHRIS a fost casatorit cu MONICA (Marion Cottilard), o prostituata drogata care a fost nevoita sa continue sa se prostitueze pentru a-si creste cei doi copii facuti tot impreuna cu CHRIS. FRANK sufera dupa o fosta iubire, VANESSA (Zoe Saldana) pe care a respins-o in trecut pentru ca e “colorata”, si care ulterior s-a combinat cu un baiat rau, fost parnaias, viitor recidivist, impreuna cu care are o fetita.

CHRIS al nostru se combina, dupa o sedere de 9 ani in parnaie pentru manslaughter, cu draga de NATALIE (Mila Kunis) care apare in viata sa ca o gura de aer proaspat, menita sa-l scoata un pic din mocirla infractionalitatii. And from here on, all hell breaks loose. N-are sens sa ma apuc sa va povestesc filmul de-a fir a par, ca il puteti vedea si singuri la cinema sau chiar acasa la voi pe canapea.

Ceea ce cred io, are rost, este sa va vorbesc despre ceea ce m-a impresionat pe mine la modul in care Guillaume Canet a gandit acest film. Did I mention that he played CHRIS in the French version of the movie? No, I didn’t, did I! Si se vede pactul ascuns pe care il are cu CHRIS in film, caruia ii da niste scene absolut fabuloase, in care dragul nostru Clive Owen se desfasoara full-force, fara menajamente artistice sau tertipuri actoricesti. Man, he’s gooood! De la cap la coada, si-napoi! Nu ca ar arata si al naibii de bine, bai da’ joaca omu’ ceva de speriat!

Duetul antagonic Owen – Cottilard te lasa cu gura cascata, poate la fel de mult ca antiteza Cottilard – Kunis. Dar fara doar si poate ceea ce este piesa centrala a acestei povesti cu mafioti, rele si bune, este relatia Cain – Abel a lui Owen cu Crudip, respectiv a lui CHRIS cu FRANK. Timeline-ul retrospectiv realizat pentru a pune spectatorul in tema cu privire la tensiunile din relatia frateasca dintre cei doi barbati, este savuros, dramatic si emotionant, pana la final. Binele si raul din cei doi frati se intrepatrund natural, fiecare fiind pe rand calau si salvator pentru celalalt. MARIE pare a fi in toate povestea asta un soi de Seth care mai apare, mai dispare, dar se stie ca tot timpul este acolo.

La ce filme m-am gandit in timp ce mi se derulau prin fata ochilor scenele din Blood Ties? Pai Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Snatch, Pulp Fiction, Good Fellas, Sons of Anarchy (faza cu glontul pastrat ca dovada!), Casino, Jeux D’Enfants (varianta infractionala) , Trainspotting, Natural Born Killers, Sleepers (faza cu scolile de corectie si remembering-urile din copilarie), Bonnie & Clyde, A Place Beyond the Pines, Rockanrolla, Doberman (Cassel & Belucci = Mmmmmm) si altele care categoric nu imi vin in minte acum.

La filme m-am gandit in timp ce eram fascinata de contopirea jocurilor actoricesti ale lui Owen, Crudip, Cottilard, Kunis, Caan, Saldana si Taylor? La nici unul! Originalitatea filmului Blood Ties este data de valoarea creatiei actoricesti a acestor oameni care in baza experientelor atat de diferite de joc, au reusit sa imi transmita stari demne de o cauza mai dreapta! Mergeti sa-l vedeti, ca mai apoi sa-mi dati dreptate… sau nu… :). Daca mergeti sa-l vedeti va doresc vizionare placuta! Daca nu, asteptare placuta!

Jun29

Once you get married…

Posted on by
Once you get married…

superman

… your whole life will be officially over! You can say “Good-bye!” to all your midnight downtown escapades with your friends. From now on it will be just lovey-dovey stay at home cooking breakfast, brunch, lunch, supper, dinner, snacks, meals for the godparents, grandparents and parents. Any time out you will have will be used wisely for food shopping.

Endless hours lost in commercial centers looking for the milk SHE likes, the bread HE likes, cleaning products and maybe, just maybe some clothes once in a while. Yes, your clothes shopping rituals with your girls/guys will shrivel and die in a great deal of pain. Only to be substituted by grabbing plain T-shirts and tights on your way to the cashier and throwing them on the pile of food and detergents. You really needn’t worry, cuz things will go for the best.

More time spent with your parents and his/her parents. Romantic nights doing dishes, laundry and cleaning every single inch of your “love nest”. Intimate discussions about rent, bills and monthly bank fees. Going to work as a respectable married person, flaunting your wedding band to all your friends and then taking it off when driving, eating, washing hands, writing, breathing, cuz it disturbs you a little bit.

You will eventually forget it on a sink counter, it will slip down the drain and end up in the sewage together with your whole life. You will feel suffocated by so many changes, choked by the person you have become, appalled at the single thought of even bearing/having an offspring with the person that lured you into such a deceiving trap and then it will happen. Two lines. Big belly. Hormones through the roof. Arguing day in and day out. Getting fat due to pregnancy or simply due to beerancy.

Waking up at night in cold sweat thinking about what are you gonna offer to your child. Feeling alone and helpless. Feeling irritated and surrounded by idiots. And one day in the future you will stop for a second, sit down and think out loud: Whatafuck am I doing with my life? Where did I disappear in all this shit?

Well, my darling, irrespective of your gender, you disappeared in moment you gave in to social pressures, personal fears and daily routines letting them shape the way you view yourself, long-term commitment and nonetheless, marriage. So, before you start rambling about the “shitty institution of marriage”, ponder how much of what will go out from your mouth is yours truly and how much comes from other sources that you have managed to “swallow” and not digest them properly… 😉

Jun29

Tramvaiul circula deviat pe ruta control-abandon

Posted on by
Tramvaiul circula deviat pe ruta control-abandon

Spuneam deunazi, cu ceva tremur in degetele care tocmai tastasera curajos ca: “Good things never end… They just transform into different better ones!”. Mi-a luat ceva drum interior si timp de procesat experiente pana am ajuns la concluzia asta, dar mai devreme sau poate mai tarziu, dar pesemne nu prea tarziu… am ajuns. Faptic, viata reuseste sa ne delimiteze, uneori mai clar decat suntem capabili noi, protagonistii ei, s-o facem, experientele.

Inceputurile par a fi mai tot timpul timide, pline de indoieli si intrebari existentiale, anxietante. Dupa care lucrurile intra pe un oarecare fagas al cunoscutului, placutului si gestionabilului. Iar cand vine vorba de finaluri, suntem pusi din nou la incercare. Incercare, incercatoare, pot sa fac io fata la inca un final oare? Am uneori impresia ca oamenii se arata vizibil mai inspaimantati de finaluri, decat de inceputuri. The end of an era ends up tearing some of us apart to the point in which we are not sure which part of us is left after the whole experience. Acum poate oi fi devenit intre timp, pe nesimtite, budista de ma gandesc la ciclicitate in viata si impacarea cu sentimentul sfarsitului.

Intrebarea “Dar de ce a trebuit sa se termine?” se inalta ca o matra pe care o tot repetam in speranta obtinerii unui raspuns care sa ne mai linisteasca un pic anxietatea de abandon si sa ne mai dea ceva control, vreo 250 grame. Innaritu zicea ca sufletul ne cantareste mai mult sau mai putin 21 de grame. Asa ca restul gramelor care se pun si se depun vin din alte parti ale fiintei noastre. Controlul cantareste quintale pe care ajungem sa le caram in spate precum Sisif spre varful muntelui, tocmai pentru a realiza la fata locului ca bolovanul de control se rostogoleste pe versantul opus, asa ca trebuie sa o luam de la capat cu impinsul.

Nu vrem nici in ruptul capului sa renuntam pentru ca el, controlul, ne satisface o nevoie bazala, cea de siguranta, fara de care n-am avea nici cea mai mica problema sa ne expunem in fata sinelor de tren sau sa sarim de pe vreo culme in cautarea eternitatii. Cat despre abandon, siguranta si cu her frenemy abandonul, go hand in hand most of the time, in caz ca nu ati observat la voi. Va spun de la mine din gradina. Daca e cazul de final, despartire sau vreo schimbare abrupta de perspectiva, atunci sentimentul de abandon explodeaza in noi facand zob orice urma de luciditate, ratiune sau simt comun (si aici ma refer la simt comun chiar in sensul de simt comun, nu bun simt).

Have you ever felt abandoned?

Nameless_Struggle_I_by_Delun

Oau! Ce intrebare densa si nepotrivita. E vara… De ce sa ne gandim la abandon tocmai acum? Hai ca mi-a mai venit o intrebare in minte… Si mai si!

Have you ever been abandoned?

left_behind__by_mirandanelson-d4jpqh5

Teoria ne zice maiastru ca prima se trage clar dintr-a doua. Mai intai ti se intampla o intamplare intamplatoare care si te impregneaza precum o marca facuta cu fierul incins in cele 21 de grame de esenta pe care le posezi, dupa care viata iti aduce pe tapet experiente pentru a te ajuta fie sa procesezi acea marca pana la vindecare, fie sa o retraiesti over and over again la aceeasi intensitate dureroasa, daca nu si mai si, in incercarea de a redobandi… controlul pierdut.

Partea cu vindecarea este in realitate cam la fel de dificila precum suna. Nu se face de cu seara pana dimineata, cu una cu doo. Iti trebuie ceva constientizare, tenacitate si bunavointa. De cele mai multe ori, daca incerci vindecarea de unul singur acasa, experimentele tale se vor solda teribil, asa ca nu incerca asa ceva acasa! Ceea ce poti sa faci cu speranta izbanzii, este sa te duci spre un cadru specializat si sa te pui pe treaba de vindecare emotionala. Mersul la psihoterapeut are toate sansele sa se alinieze cu mersul la doctor, mersul la sala sau mersul la serviciu.

Toate sunt necesare pentru ca ne satisfac nevoi de care ne vorbea nenea Maslow in piramida sa non-egipteana. Daca nu mergem regulat la doctor, s-ar putea sa capatam nush ce boala care netratata, ne cam omoara. Daca nu mergem la sala, sfarsim niste plesti sedentare nefericite care fac febra musculara in drumul pana la paine si inapoi, fara neaparat de a declansa ceva endorfine prin miscari de genul asta. Daca nu mergem la serviciu, stam acasa, facand o gaura in canapea si stricand iremediabil butoanele de la telecomanda. Ajungem sa ne simtim singuri, inutili si sa nu mai vorbim de saracie. No work, no money. No money, no funny. No money, no food. No food, no life. No life, no dignity. Lant destul de logic nu?

Daca nu mergi la psihoterapeut atunci cand te “doare sufletului” si il lasi sa continue sa doara, alimentandu-l cu false sperante de vindecare prin trecerea timpului, sufletul tau nu va aprecia lipsa ta de luciditate si implicit, actiune. Psihoterapia ar trebui sa inceteze sa fie vazuta ca un lux, moft sau apanaj al nebunilor. Ca nu-i! Chiar deloc… Nu e nici fita, hipstareala sau boemie. Este o metoda de ajutor, oameni buni! Dar treaba cu vrerea de a fi ajutat in contextul in care simti ca nu te poti gestiona emotional pe cont propriu risca polemici multiple.

Formatorul meu imi spunea la un moment dat, referindu-se la motivatia clientului pentru a intra intr-un proces terapeutic ca: “Nu prea e indicat sa urci o baba cu forta in tramvai, chiar daca o vezi ca sta pe refugiu asteptand fix tramvaiul in care vrei tu sa o ajuti sa urce, presupunand ca ea nu poate sa urce de una singura! Cand va fi pregatita sa urce, baba ori va urca, ori va ruga pe cineva sa o ajute sa urce…”. Asemenea unui trecator ultrabinevoitor care se transforma usor in hartuitor la adresa doamnei in etate, psihoterapeutul le faciliteaza “urcarea in tramvai” oamenilor care vor, pe de o parte, si cer acest lucru, pe de alta parte.

In concluzie, dragi cautatori de comori ale controlului pierdut, napaditi de mrejele abandonului, seek comfort as much as you want in yourselves and others! If professional help is the thing that you want in order to heal emotionally, go out looking for your psychotherapist, cuz he/she is out there just waiting for you to realize that you want to go on the tram…

Controllll