Tag Archives: io

Jan9

V-o da phone?

Posted on by
V-o da phone?

Ne dati ori nu ne dati? Ne dati ori nu ne dati?! Ne dati ori nu ne dati, ne dati, ne daaaati! Io sunt userul migrator. Ala care s-a nascut in Romtelecom, a crescut cu Cosmote, a lucrat la Zapp, a fugit la Orange, pentru ca in final sa faca monumentala alegere de a isi vinde un rinichi si juma de suflet pentru un telefon inteligent in cea de pe urma retea a retelelor.

Unui user atat de neinspirat ca mine, clar ii trebuia un telefon care sa gandeasca oleaca. Si nu s-a dezis de la numele sau. Mi-a dat phone…Si ce mai phone. Face-ntr-o zi, cat altele-ntr-o viata. Luceste, sclipeste, clipoceste, beculeste si vorbeste. Genial.

Nu l-am botezat, dar mai am un pic. Deja nici nu mai pot fara dansul. Prinde si radio…guerrilla cum altfel. Cre’ca prinde si bulgarii daca ii cumpar o aplicatie pentru asta :)). Eh, io acum ma concentrez pe ceea ce merge. Pe partea insorita a alegerii mele nefericite.

Reteaua lu’ peste prajit mi-a mancat ficatii in mai putin de o luna. Si doar nu era sa fac uriasul pas in haul telefoniei mobile singura singurica. Noooo way! Trebuia cu barbat cu tot. De manuta in fata reactiunii.

Mama si ce ne mai tineam… (de vorba) unul pe altul in reprezentanta la V-o da phone cand ne-au spus trepadusii imbracati sugestiv in rosu ca tre’ sa ne vindem ceva organe interne doar pentru ca am avut tupeul sa vrem sa intram la ei in retea.

Dar asta n-a fost decat inceputul sfarsitului. Stat ore peste ore calare pe scaunelul clientului pentru interogatoriu date personale:

PING: Buletinul! …

PONG: (intinzand timid plasticul) Va rog…
PING: Mai e si altcineva din familie in retea? …

PONG: (contrariata) Da, chiar doi membrii…
PING: (Snop de hartii fara cap si coada aruncat sub nas) Semnati aici!…

PONG: (deranjant de interesata) Imediat dupa ce le citesc mai intai…
PING: Ati semnat?…

PONG: Da, dar exemplarul meu unde e?
PING: (Dand din colt in colt) Il primiti la final…

PONG: Ok
PING: Mai trebuie sa platiti o garantie ca n-o sa fugiti cu telefonu’ destept lasandu-ne cu ochii in soare…Nu e decat de XXX lei…

PONG: (scotand fum pe nas si urechi) Sa fac ce?! Cum adica? Eu vin in reteaua asta si tre’ sa platesc ca sa intru sau cum?
PING: Stiti asta e politica. Fara, nu se poate…

PONG: (scotand lava pe ochi si gura dupa mai bine de 2 ore de batait pe scaun) Nu pot si nici nu vreau sa platesc atat!
PING: Sa dau un telefon…

PONG PONG PONG (eu dandu-ma cu capul de tejgheaua la fel de rosie ca si scaunul pe care atarnam)…

Dupa un travaliu de mai bine de 2 ore juma, nervi intinsi cu placa, rasete pre-isterice si buget pradat am iesit invingatoare din magazinul ros consolandu-ma cu gandu’: Cine mai e ca mine acum? Cine are telefon mai dastept ca al meu? Io (se aude vocea barbatului). Bine mah, tu! Dar inafara de io si tu cine mai are telefoane ca ale noastre. Multi altii! :)) (tot el). Cum stie el sa spuna cuvintele care sa ma faca sa ma simt mai bine.

Pana la urma urmei, ne-a mancat, ne-am scarpinat si in groapa am picat. Bah, da’ groapa d’aia fara fund unde strigi si te aude toata lumea (de la call center), dar pur si simplu nu le pasa. Deloc! Ca esti proaspatul lor client politraumatizat. Ca parca ai vrea si tu oleaca de informatii si respect. Ca daca tot ai dat un ban si juma de suflet te astepti la un serviciu complet!

29.12.2011 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Mnazua! Portarea mea trebuia sa se faca azi…

EI: Pai stiti, ne scuzati, da’ a introdus un coleg datele gresit si o sa se faca pe 05.01.2012…

IO: Poftim? …

EI: Ne cerem scuze, dar se mai intampla…

05.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Nazua! E a doua oara cand sun…Stiti cu portarea…

EI: Va rog sa va identificati…IO: Alabalaportocala IO…

EI: Da, pai gata sunteti portata…

IO: Excelent, va multumesc, zi buna!

09.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Azua! E a treia oara cand sunt…Da, cu portarea…

EI: Pai aparent nu s-a finalizat, dar stati fara grije ca se rezolva azi…

IO: Sigur?…EI: Da, sigur ca da.

09.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei=>

IO: Zua! E a multa oara cand sun…De pe un alt numar acum pentru ca numarul meu nu mai functioneaza deloc…

EI: Pai s-a realizat portarea…

IO: Pai si de ce nu merge deloc telefonul…

EI: Pentru ca trebuie sa schimbati simul permanent cu cel temporar…

IO: Nu inteleg. Ala permanent mi s-a spus ca e pentru portare…

EI: Acum il aveti pe cel temporar de aia nu merge…

IO: Nu, il am pe cel permanent dat de colega din magazin…

EI: E temporaru’…

IO: E permanentu’….

EI: Tre’ sa-l schimbati….

IO: Si daca il aruncam pe ala asa-zis temporar….

EI: Trebuia sa mergeti la magazin pentru un altul….

IO: Aaaaaaaaaa! Nu pot sa cred asa ceva….

EI: Va mai pot fi de folos si cu altceva?…

IO: (scancind) Niu…

Morala: Cand mai ai vreun gand revolutionar de schimbat telefonu’ vechi si prost cu unu’ nou si dastept…Fa-o la liber! AMR: 1 an 11 luni 1 saptamana

Jan8

More than Words

Posted on by
More than Words

Today was a great day. Just as last year and the year before that. Let’s just call it the 8th of January tradition.

Went to sleep early… in the morning. Woke up late in the afternoon. Probably snored in a chorus. No fancy night dreams as all of them caught shape in plain daytime.

It’s just the kind of beautifully imperfect day. That’s probably the reason for which my stream of thoughts meant to describe it just fades in the face of the obvious feelings surrounding it.

It is curious how sometimes things just fall right into place. And when that happens all you should do is shut up and enjoy yourself. So shhhh! 😉

Jan6

Lantul trofic care ne mananca zilele

Posted on by
Lantul trofic care ne mananca zilele

Trebuinta…cerinta…putinta…dorinta…fiinta…cainta…credinta… Cam asa se prind, za cu za, INTE-le in lantul pe care il purtam de gat in fiecare zi.

Si uite cum in unele zile straluce mai ceva ca stelili-n vazduh.

Si mai apoi se face nevazut contopindu-se parca cu restul compozitiei noastre personale.

Se incapataneaza cateodata sa ne mai agate perisorii de pe gat, parca incercand sa ne atraga atentia ca e inca acolo, saltand dintr-o parte in alta o data cu salturile noastre.

Vi s-a intamplat vreodata sa purtati ceva la gat – fie el lant, zgarda, fular, pulover pe gat – cu care initial va simteati extrem de confortabil, dar pe masura ce treceau orele zilei sa va pasca tot felul de stari de sufocare?

Da? Join za club!

Nu? Cudos to you!

Ndaaa? (soptit) Ce ai zis? Da si nu? Dar de ce nu vorbesti si tu mai tare un pic ca aici pe blog e cam galagie cu toate gandurile care-mi vuiesc prin cap? Nu poti? Esti gatuit?! Ah, ma scuzi. Adicatelea, vorbeam de streag in casa aproape spanzuratului.

Si totusi, ca intr-un amestec existential dubios fiecare alegem sa purtam cate un lant. Fie ca e vorba de ala pe care l-am primit la nastere, sau poate la botez.

Sa fie poate lantul din hartie glasata pe care il faceam la gradinita pentru a-i arata lu’ Mosu’ cat de cuminti furam?

Nuuuuu! Stiu! Lantul de bicicleta care tot sarea ca nebunul cand iti era si tie lumea mai draga si erai in alunecare libera pe doo roate din varful dealului la tara!

Si iote cum lantul asta se preschimba, dar tot acolo-sa ramane.

Cand vine vremea domnisorelilor apare epocalul lant de aur, dat cu subinteles si dorinte ascunse de maturizare a puberului din partea familiei care pune mana de la mana sa-l aduca pe copchil in randul lumii. Si il urasti. Ti se pare groaznic, stii cu siguranta ca nu-l vei purta niciodata, dar nu poti sa iti afisezi dezaprobarea. Numai gandeste-te cat s-a straduit toata lumea sa ti-l cumpere! E foarte frumos, dar nu vreau sa-l pierd. Mai bine il pun bine ca sa il am la ocazii speciale.

Mama si cate ocazii speciale au venit si au trecut si lantul tot pitit in fundul sifonierului sade. Pentru ca intre timp sa apara alte lanturi. Alea (defunctele) din Cismigiu in care te dadeai pana cand ti se facea rau, dar tot nu puteai sa te opresti. Si lumea se-nvartea asa fain, iar tu erai in plina supradoza de oxigen.

Ai devenit rebela. Toata lumea tre’ s-o stie. Sa te simta de la o posta. Si sa te auda cum pasesti apasat, iar lantul care-ti tine cheile, portofelul si loc de mecanism de intimidare se balangane de blugii rupti. Pfuaaa! Cine mai e ca tine? You are right now on top of the fuckin’ world. Ii sfidezi si jonglezi pe toti.

Exista un timp pentru orice. Trebuie doar sa ti-l gasesti. Si asa exista s’-un lant. Acum deja esti om in toata firea care-i preocupat de lantul pus ilegal pe fostul tau loc de parcare, spatiu public. Iti vine sa le smulgi lantu’ din tatani, sa le dai foc si sa contempli toata scena la o tigara pe banca.

Dupa care iti palpaie telefonul anuntand inlantuirea mailurilor care nu se mai termina. Tu raspunzi, doar doar le-oi termina, ele tot apar. Te apuca spumele si zici: ‘M-bag picioru’ frate! Dar nu poti… Asta daca vrei sa ai cum sa platesti zalele de facturi, credite si necesitati.

Ajungi acasa si incerci din rasputeri sa te scuturi de lanturile cu care ai fost vanat pe ziua de azi. Si incep sa pice. Uai, da’ ce de sunt…Acum esti mai ceva ca omul din reclama la Marlboro. Liber! Si ca din senin parca simti ca lipseste ceva…Neah, ti se pare. Si faci ce te taie capul. Esti la tine acasa, in propriul tau barlog unde lanturile nu au ce cauta. Libertate absoluta pana a doua zi dimineata. Au trecut deja 2 ore de libertate. Esti plictisit si iti pui mana pe gat nostalgic. Nimic.

Te foiesti prin casa incercand sa-ti gasesti locul pentru ca finally sa te pui comod pe-un scaun si sa te dai pe net. Noroc ca ai wireless ca o dadeam din lant in put :)). Auzi miscare si deodata esti cuprins…de-o-mbratisare. Toti porii ti se activeaza si inlantuit de cele doua maini atat de cunoscute te simti atat de in siguranta.

Fericiti, cei fara de lant?

 

Jan4

Fericirea-i un lucru mic…

Posted on by
Fericirea-i un lucru mic…

Azi, at the mere crack of dawn if I may say so, in timp ce domesticeam agale prin casa in sunet de radio mi-a ajuns la urechi o stire. Relatia mea cu mass-media este una foarte selectiva in prezent din motive de igiena mentala, deci pana si simplul fapt ca ascultam stiri poate fi catalogat drept o intamplare fericita.

Era vorba despre fericire. O stire matinala despre fericire, daca va vine sa credeti! Cand totul e pe dos, cand se aud doar recesiuni, calamitati sau maceluri, rasare ceva legat de fericire, mi-am zis in sinea mea. Merita ascultat cu precizie. Si asta am si facut. Am ciulit urechile, bulbucat ochii si redus zgomotul de fond din camera pentru a putea sa cuprind toata semnificatia stirii despre fericire.

La finalul celor 30 de secunde informative, din nefericire mi s-a reconfirmat o tema mai veche a mea legata de modul in care sunt realizate si distribuite stirile si anume ca everything is freaking distorted for enhancing mass anxiety. Tanti de la radio nu a facut altceva decat sa interpreteze ca o stirista blazata un recent studiu realizat de Worldwide Independent Network of Market Research – Barometer on Happiness 2011.

Ideea cuantificarii si operationalizarii unui concept precum fericirea este sa zicem indrazneata. Daca n-ai instrumentele, ipotezele si esantioanele necesare, risti sa cazi in derizoriu fiind amintit in istoria stiintifica drept “aia care au incercat sa faca ceva cu fericirea“.

Suspicioasa din fire, cat si cu ceva accente de hiperexactitate la activ, a trebuit sa ma informez right away despre ce era vorba cu adevarat. Chiar nu poti avea incredere in orice voce pe care o auzi la radio. Tre’ sa sapi pana dai de substanta, de esenta. Sunt scormonitoare de fel, mai ales cand vine vorba de abstractiuni ca cea in discutie :)).

Dupa ce mai ca mi-am tocit lopata am dat peste niste chestii basic despre studiul in cauza:

– 58 de tari;

– 52,913 respondenti;

– distributie cvasi-egala pe sexe;

– o medie de varsta cuprinsa intre 30 – 50 ani pentru respondenti;

– venituri medii spre mici pentru majoritatea respondentilor;

– studii medii ca si forma predilecta de invatamant a respondentilor;

– majoritatea crestini;

– lupta crancena intre respondentii care pot/stiu sa citeasca in engleza si cei carora le este total straina.

Ceea ce mi s-a parut cu adevarat refreshing si cat se poate de direct la toata mega-cercetarea asta, fara a avea pretentia ca am cuprins-o pe toata in sapaturile mele a fost introducerea din comunicatul de presa, care suna ceva la maniera:

“Even though we are gloomy about the economy and expect our economic well-being to worsen, we are still “happy” going into 2012. 53% of the world is happy compared with 13% who say they are unhappy.”

Deci, globally speaking, shit happens, but people still find a way to be happy. Si aici intervin si noile mele achizitii in materie de gandire critica si interpretare, respectiv: simplitatea si orientarea catre ceea ce merge in viata asta. Desi tentatia de a ma apuca sa disec in lung si-n lat toata tesatura asta academica in bucatele mici pe care sa le impung mai apoi sa vad daca mai misca vreuna, este foarte mare, n-o voi face. No more over-thinking and hyper-analyzing for me, please! I wanna feel the zen and see the big picture!

Si acum sa trecem intr-un registru oleaca mai down to earth si non-academic. Pentru in fond si la urma urmei, lumea care a participat la studiul asta a trebuit sa raspunda la o intrebare cat se poate de simpla: “So far as you are concerned, do you personally feel happy, unhappy or neither happy or unhappy about your life?”. Aceasta este intrebarea, dragii mei! Do you? Acum incerc sa fiu foarte concreta cand zic ca asta cu filingul da hepines este tricky rau.

As per my non-expertise, cu cat mintea ti se duce peste mari si tari, sa faci conexiunile lu’ peste despre sensul vietii, valori, credinte, experiente de viata, asteptari and so on, cu atat filinguiala se ofileste si cade ea singura. Si nici nu se mai oboseste sa-ti dea vreun semnal corporal de: Da, bah, esti fericit, ca uite ce s-a zbarlit paru’ pe tine si de ia cu valul de caldura! pentru ca tu esti inchis in capul tau. Oh, si ce-ti mai place s-o faci pe intelectualul! Zic asta, pentru ca si mie imi place.

Si accept si faptul ca nu sunt un respondent tocmai confortabil. Sunt aia care stie cum se fac testele, cum se coreleaza si tot asa. Ba mai mult, sunt aia care are nevoie ca la un anumit nivel sa fie calare pe situatie. Most of the time…si in ce a mai ramas din timp lucrez cu partea aia din mine pentru care miscarea de rezistenta impotriva mintii mele este la ordinea zilei. Deci, mai incercam o data…

Ma scutur de fo doo ori, pun mintea pe stand-by si ma auto-intreb: Viata ta de pana acum te face sa te simti fericita, nefericita sau bleah…? Opa. Stai asa ca incepem sa avem niste reactii corporale consistente. Sa le lasam sa fie. Vorba lu’ Jacques Salome: Daca m-as asculta, m-as intelege! Raspunsul a venit din prima, dar nicidecum generat de mintea mea…ci de corpul meu. Da, frate, sunt! Se aude? Si acum cu zambetul tamp si senzatia de bine o sa keep doing what I do best. Live! Cica, living is the best way to make the fear go away…

 

 

Jan3

Peace and Quiet

Posted on by
Peace and Quiet

Uneori, acum mai mult ca in alte dati simt nevoia sa keep it low and simple. Este absolut incredibil pentru mine sa ma dedublez si sa-mi arunc niste priviri cand in loc sa merg drept, aleg sa o iau prin munti si vai. Si ghici ce, la final tot acolo ajung.

Diferenta? Ah da, multa oboseala, febra musculara si oaresce simtaminte initiatice de femeie pierduta in salbaticie. Toata situatia asta poate sa fie la fel de bine o metafora, cat si o forma concreta in care mi se intampla sa ma intamplu. Nush sigur daca e doar a matter of preference sau alegere constienta si asumata, sau mai intra si niste flash-uri inconstiente.

Din (ne)fericire pentru mine atunci cand sunt prea concentrata pe cum sa trec catre urmatoarea vale, restul peisajului dispare si se instaleaza o activare energetica in care I just have to get there no matter what it takes. Nu ma intelegeti gresit…stiu si cum e pe drum drept, lin si neted. E fain, numai ca nu va puteti astepta de la o viata de  vai-munti, vai-munti, vai-munti trecerea si la drum drept si neted sa fie una lina.

 

Ca in primul moment stai nedumerit si te intrebi: Ok and where’s the fun in that? The fun part am descoperit io 😀 ca ar fi tocmai aia cu admiratul peisajului. Poti vedea vai si munti, in timp ce mai vezi s-o floare, o pietricica, un omulete si tot asa. Drumul drept, lin si neted apare pentru mine in ultima vreme ca datator de peace and quiet.

Ce-i mult strica, imi spunea cineva odata si sa stiti ca bine zicea. Asa ca puteti sa ma numiti muntomana de ocazie: a vazut ca poate escalada vai-munti, dar nu o deranjeaza cu nimic sa mearga pe drumuri forestiere line si drepte once in a while. Atentie! Nu am mentionat sosele sau trotuare, de unde se poate deduce ca si peace and quiet-ul meu sunt relative. Fiecare cu sistemul propriu de referinta, dragul de el.

Sau cum zic invatatii, fiecare are povestea sa dominanta. In capul meu postul asta chiar are sens, ceea ce nu implica neaparat ca va avea (acelasi) sens fie pentru voi, oricare m-ati fi citind. Bottom-line: I shall try not to make things complicated, where simplicity prevails!