Monthly Archives: July 2012

Cultura si Civilizatie la Starea Civila Sector 4

Cultura si Civilizatie la Starea Civila Sector 4

A fost odata ca niciodata o casa veche si frumoasa undeva pe langa mitropolie. Si se mandrea cu tot ceea ce ii sade bine unui edificiu cu vechime: ferestre inalte in arcada, stucatura exteriora si interioara, acoperis inalt si tuguiat, un gard simplu din metal cu ceva motive ondulate si o curte generoasa.

Intre timp, a venit valul schimbarii si casa cea frumoasa a capatat o nuanta rozalie-somon (ca pestele), tabla noua lucitoare ca staniolul pe acoperis, niste bancute razlete prin curte pentru nuntasii obositi, termopane albe, o firma alba cu scris mare patratos si albastru (de Gramont) cu ceva tendinte de fosforescent la ceas de seara si o vopsea alba pe stucatura exterioara ca sa dea bine in poze cu termopanul de nunta – ca doar se casatoreste lumea aici, deci un pic de alb pe ici pe colo nu strica nimanui.

Azi, aceeasi casa de casatorii a fost dusa la nivelul urmator de degradare estetica. Situata undeva intre kitsch si cicalacacichicea, asezamantul rasare mandru in soare cu acelasi staniol argintiu pe cap, un roz parca reimprospatat de jur imprejur, fara bancute care probabil le-au fost de trebuinta ori unor nuntasi, ori unor functionarasi gospodari, dar cu o mega piesa de rezistenta vizuala si arhitecturala. Pentru a le demonstra frantujilor de exemplu ca Bucuresti-ul ramane in continuare micul Paris, edilii, dragii de ei, au bagat in buget si “aurirea” stucaturii exterioare si pe alocuri a gardului cel negru de asta data.

Efectul de ansamblu este greu de descris in cuvinte. Mai mai ca imi dau si lacrimile cand ma gandesc la placare cu aur de X carate a ornamentelor exterioare ale starii civile. Combinatia argintiu – roz – auriu intotdeauna mi-a sadit in suflet un sentiment de adoratie catre frumusete neasemnuita obtinuta. Arta dom’le! ARTA! In locul bancutelor sunt scoase (la nevoie) niste mese da plastec ca sa puna omul pe ele ce apuca: un fursec, o sampanie, o gentuta, un snop de flori sau (de ce nu?) un cur daca simte ca i se taie genunchii.

Casatoria e lucru mare si nu trebuie tratata cu usurinta, oameni buni! Si o masa de plastec e mana cereasca pentru tinerii casatoriti, daca pe ea o rod pantofii cu tocuri prea inalte pentru putintele sale sau daca pe el il mananca pielea si parca ar da bir cu fugitii decat sa o ia pe ea de soata.

Nu imi amintesc sa fi avut ocazia, sau sa-mi fi luat timp sa ma benoclez la alaiurile de nuntasi care se vanzolesc pe la starea civila. De fiecare data cand am fost invitata sa dau o mana de ajutor incurajator vreunui cuplu care s-a decis “sa se ia cu acte” atentia mi-a fost acaparata in intregime de alaiul de apartenenta. Dar soarta a fost blanda si buna cu mine si m-a adus spectator vreo 20dje minute vizavi de casa cu pricina.

Cuvintele mele finale la adresa sarmanei case, odata chiar estetica si demna arhitectural, sunt ca fara a fi o casa de tolerantza, cu siguranta este o casa toleranta: cu edilii care o tot sulemenesc mai ceva ca un palat de etnie si cu nuntasii care ii forteaza intrarile/iesirile cu avant de invazie pagana.

Acum sa trecem la miri, nuntasi si hoardele de oaspeti aciuati si total neinvitati. In decursul celor 20dje minute de asteptare pe care le-am petrecut la umbra copacului de vizavi prin fata ochilor mi-a trecut viata… altora. Nu a mea. Viata mea are bunul simt de a se desfasura cu ceva stil si sens. Va rog nu-mi sariti la jugulara cu replici din registrul: “Ba, da’ modesta mai esti!”. My judgementalily helps me cope with some realities which otherwise I would have serious trouble accepting or reacting to.

Asadar, si prin urmare, the numbers look something like: 1 bucata io in rolul de nuntasa ratacita care s-a holbat cu ochii sai (2) critici la 3 cuplu si la multumile de invitati aferente. Si nu pot sa nu va fac partasi macar indirecti la acest deliciu vizual.

Diada 1:

EA: Inaltuta, subtirica, tocuri nici prea mari, dar nici prea mici, o rochie mulata pana la genunchi de culoare caramiziu metalizat – care se apropia vertiginos de the “no taste” land, fara a fi chiar acolo, machiata excesiv cu prafuri sclipitoare si parul asezat sub forma unei coafuri aerodinamice – adica nici prea lipita de cap, nici prea bombata, nici prea tapata, dar usor intoarsa dupa soare intr-o parte. Zambitoare, sociabila, responsabila cu invitatii, fotogenica si foarte stresata. Deci se poate spune ca femeia chiar traia ceea ce i se intampla cu intensitate maxima.

Diada 2:

EA: Inaltime moderata cu dezvoltare din belsug pe orizontala in structuri de tip valuri-valuri, pantofi ascunsi sub rochia da printesa d’aia din basmele horror, de culoare bleo (rochia, ca ea dadea spre ciocolatiu) infoiata bine, cu sclipici si facuta din material d’ala de face ape-ape (sa se potriveasca cu structura ei de valuri-valuri), machiata lucios si sclipicios, cu 2 pierce-uri asezate strategic – unul deasupra buzei pentru a comunica lumii ca domnita este o vajnica descendenta a lui Marylin Monroe si celalalt in nas, un tatuaj batut cu sarma in cartier pe brandul impresionant si cu multe sarmalute mici confectionate din podoaba capilara proprie (sper!) stropite (cum altfel?) cu inca o ploaie de sclipici. Privirea de vultur care probabil isi urmarea prada… pardon! … sotul, mana inclestata pe buchetul de mireasa la care se adauga grimasa de “am ceva urat mirositor pozitionat supt nas” pe care o purta cu atata eleganta ghetto o faceau sa fie de departe cea mai reusita bridezilla cicalaca.

Diada 3:

EL: Inaltime medie spre mica, conformatie robusta care trada activitatile de “tras la sala”, ten masliniu spre ciocolatiu (cre’ca soarele bate mai tare prin anumite cartiere) pantofi negri cu botul semi-ascutit si usor intors (cunoscuti drept ciucaleti in literatura de specialitate), pantaloni negri, camasa neagra, papion negru – pana aici toate bune pentru un cioclu, gelat cu kilu’ care in combinatie cu transpiratia siroinda crea un efect de piscina pe fata/capul sau si cu un sacou de un gaaaaalllllbeeeeen zdrobitor de cristalin (ca retina am tot vatamat-o in posturile anterioare) cu patch-uri negre pe coate sa se asorteze cu restul cromaticii vestimentare. Miscarile circulare de titirez, transpiratiile care il tot scaldau din cap pana in picioare si zambetul tamp, dar sincer, il faceau un pic mai uman.

Si toti trei eventually said YES, not to each other, but to their significant others. And they lived happily ever after! La un semn, deschisa-mi fu calea spre oamenii mei la care m-am dus intr-un suflet parca vrand sa vad si lume cunoscuta, frumoasa si simpatica. Si asa a fost. Si au zis si ei da, din toti rarunchii. Si parca de atunci totul a inceput sa le mearga mai bine. Si eu parca n-am mai vazut auriul casei si hoardele barbare. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.

 

Pin-Up State of Mind

Pin-Up State of Mind

Oricat as incerca sa ma indrept si spre alte stiluri, imi tot reapare in  drum, ca un laitmotiv, pin-up-ul. Si am zis ca nu are sens sa il alung, daca vrea sa fie parte din cine sunt acum. If I like to pin myself up there, wherever there might be, well that’s how it’s gonna be. Si daca tot am percutat instant la unele accente estetice ale stilurilor epocii ’50s+, mi s-a parut de bun simt sa ma apuc sa si citesc un pic despre ce se ascunde in spatele a ceea ce se vede.

Recurenta ca de fiecare data (si inca stau sa ma gandesc daca asta e un pleonasm sau nu), trebuie sa aflu de ce femeile au decis sa se exprime in halul asta. Si spun hal cu toata consideratia fata de reprezentantele speciei “pin-up” pentru simplul fapt ca au reusit sa socheze indeajuns de mult incat sa se indrepte subtil si spre o miscare feminista.

Cica prima duduie care a fost pusa in cui a fost Bettie Page, supranumita “The Queen of Pin-Ups”, si se prezenta cam asa:

Pentru vremurile alea, o astfel de aparitie intr-adevar era una socanta, prin senzualitate, feminitate si acel “je ne sais quoi” – pardon my French. Si dupa acest debut atat de reusit, pe care multe femei ale acelor timpuri l-au revendicat ridicandu-l la rangul de “Looks to live by!” au fost muuulte alte female figures who followed, printre care: Marylin Monroe, Elizabeth Taylor, Gina Lollobrigida, Claudia Cardinale, Jacqueline Bisset, Brigitte Bardot si pana la….

The (In)famous Ms Dita Von Teese,

al carei nume real pare a fi tot un alias, parca si mai simpatic decat cel initial – Heather Renee Sweet. In drumul ei de la Sweet la Teese, aceasta figura reprezentativa a culturii pin-up contemporane s-a autoproclamat an American Burlesque Dancer si a dus mai departe, cu siguranta fara sa isi dea seama prea tare, mostenirea fetelor bune de pus in postere pe care le agati la loc de cinste.

Tocmai ce mi-a venit in minte, apropo de pin-up girls, de scena din Shawshank Redemption in care Andy Dufresne isi suplimenteaza colectia de pin-ups, care ii vor fi salvatoare in planul sau minutios de evadare.

Morala: Pin-Ups can certainly put your life into a whole new perspective! 🙂

Cred ca undeva prin adolescenta (cum altfel? :)) au inceput sa imi suscite interesul stilul si cultura pin-up. There is just something so glamourous, charming and interesting about these women. Par ca de acolo, din posterele pe care le umplu cu atata gratie, sa faca uz de puterea feminitatii, intr-un mod care poate fi catalogat, eronat zic eu, ca degradant.

But if God made you a woman, you just have to learn how to fight as a woman, making use of your womanly strengths and ways. Nu ma voi da inapoi niciodata de la a apara drepturile femeilor in contextul in care societatea actuala intelege distorsionat notiuni precum emanciparea femeii sau egalitatea de sanse dintre barbati si femei. Numai ca voi recurge la aparare doar in cazurile in care femeile au nevoie de ea.

Un concept destul de greu de inteles si acceptat e acela ca nu toate femeile care par a fi “fara aparare” chiar sunt, precum si acela ca nu toate femeile “fara aparare” vor sa fie “salvate” sau “aparate”. Revenind la reprezentarea femeii in cultura pin-up, am convingerea ca toate femeile care au ales sa devina icons for a generation, independent de fragilitatea vietii lor personale, in rolul de pin-up si-au exercitat pe deplin puterea feminina.

Un poster care imi incanta retina si pe care il bag tot in marele cufar pin-up al mintii mele este:

And I do believe with every fiber of my being that WE CAN DO IT! Fara a incerca sa fim barbati, fara a ne purta precum barbatii si fara a pretinde ca avem aceleasi strengths and ways ca barbatii. Pentrul ca in momentul in care o vom lua down that road, it’s gonna be a downfall in care nu vom arata decat ca niste femei caraghioase care pretind sa se simta confortabil in pielea barbatilor doar pentru ca au naivitatea sa creada ca astfel vor reclama sceptrul puterii absolute.

Nu prea agreez titulaturile pompoase, cat nici etichetarile for that matter, dar daca ar fi sa fiu ceva, as fi a pin-up moderate feminist care este indeajuns de aware de apartenenta sa de gen incat sa make the best of it, dar si foarte hotarata sa sara la bataie (pentru drepturi, libertati, demnitati si nu numai) when summoned ;).

Mama mea

Mama mea

Este cea mai bestiala mama de pe planeta asta, si nu spun asta doar pentru ca e a mea.

Are o putere care a mutat munti, a format minti, a sadit valori si a nascut toate emotiile posibile.

Este capabila sa ofere atat de multe fara sa ceara nimic in schimb.

Cand rade se vede pe deplin ca frumusetea si eleganta ei nu tin de varsta, ci de fire.

A invatat cu greu ca singura persoana pe care te poti baza oricand esti tu insuti si ar fi bine sa nu te dezamagesti.

Ma uimeste de fiecare data cu simtul ei estetic, ochiul critic si vocea blanda.

Nu se da inlaturi de la orice provocare care i se arata pe drumul sau.

M-as bucura pana la stele si inapoi daca ar accepta sa primeasca macar o farama din ceea ce da cu inima ei draga.

Imi va fi intotdeauna un model de stil, feminitate si demnitate.

Cutreiera lumea-n-lung si-n lat fara a se opri macar o clipa in loc.

E inca flamanda de cunoastere si are modestia de a isi tine la adapost intelepciunea.

Se trezeste in fiecare dimineata cu gandul de a fi cea mai buna versiune a ei insasi.

Inca intoarce priviri, naste curiozitati si anima spirite prin simpla sa aparitie.

A fost, este si va fi pana cand lumea se va fi intorcand cu fundul in sus si inca si atunci…

…mama mea.

 

What are your motives? a.k.a. Da’ de ce ma?

What are your motives? a.k.a. Da’ de ce ma?

De ce bate vantul afara parca propunandu-si sa ne dezradacineze si sa ne poarte in cele 9 zari?

De ce tin musai sa miros aroma unei cafele bune ca sa ma pun in miscare?

De ce tot aman ora de culcare in fiecare seara ca o tanca ramasa lipita de ecranul televizorului care ruleaza desene animate?

De ce ma uit uneori la oameni si ajung sa vad parca prin ei, in ei?

De ce lucrurile mici spuse/facute la momentul potrivit inseamna mai mult decat orice maretie gesticulata la spartul targului?

De ce ma masori din cap pana-n in picioare fara sa imi dai si o traducere a privirii tale?

De ce ma topesc dupa prajiturile ale care-s spaima glicemiei?

De ce tin cu dintii de motivele, credintele si valorile mele atunci cand tu doar vrei sa ma tii in brate?

De ce nu ma pot opri din a intreba obsesiv “Da’ de ce ma? De ce?”

What if I just stopped questioning motives?

Would I still live and breathe the same air?