Monthly Archives: October 2012

Oct27

How Does Our Social Networking Influence Us Today?

Posted on by
How Does Our Social Networking Influence Us Today?

Deja am trecut la pasul imediat urmator, excluzand din oficiu intrebarea Does our social networking influence us? Pentru ca e logic (pentru minr) ca de la aparitia retelelor de socializare online s-au produs o serie de transformari de o magnitudine oarecum neasteptata atat in vietile personale, in modalitatile de interactiune sociala live, cat si in performantele personale ale userilor afiliati. Aleg sa ma refer preponderent la Facebook caci el pare a fi “capul rautatilor”. Psihologii ahtiati dupa research au avut nevoie doar de un imbold subtil pentru a se apuca sa dezgroape the good, the bad and the vicious pe tema socializarii online. Este clar ca buna ziua ca ipoteza conform careia Oamenii care socializeaza excesiv online sunt in real life niste singuratici, antisociali, sociopati, neadaptati, etc. este de domeniul trecutului. Dat fiind faptul ca de curand am aflat si eu ca Facebook-ul are peste 1,000,000,000 de utilizatori, automat asumptiile de investigare a ratiunilor de socializare online, a fenomenelor conexe acestei forme de interactiune, cat si a consecintelor (ne)faste care decurg din excesul sau carenta de socializare FB-ista ar trebui sa fie un pic mai nuantate. Daca tot avem pretentii de cercetatori in psihologia maselor si nu a meselor, atunci hai sa ne comportam ca atare. Zic si io, nu dau cu Wall-ul! ๐Ÿ˜‰ Am facut si io ceva cercetari psihologice la viata mea, si cateva lucruri pe care le-am retinut si mi le repet in minte cu religiozitate ar fi ca:

– Daca tot e sa investighezi un fenomen psihologic (oricare ar fi acela) trebuie sa te asiguri ca esantionul de oameni supusi ordeal-ului de laborator este semnificativ. In traducere libera, cu cat mai multi subiecti ai, cu atat mai relevant va fi studiul ca semnificatie. Un pic de generalizare la casa researcher-ului nu a stricat nimanui pana acum!

– Daca cercetam apai trebuie sa avem un kit de unelte de profil cat mai standardizate si fidele pentru obiectul cercetarii. Daca te tin balamalele intelectuale sa te apuci sa iti faci tu un testulet al tau pe care mai apoi sa il iei la puricat, la verificat, la fidelizat, validat si standardizat, cinste tie psihologule! In caz contrar trebuie sa iti cam cumperi un set de instrumente ca sa ai o metodologie de investigare brici. Cu cat mai multe instrumente gigea, cu atat mai bine! Pentru am o aplecare spre cifra 3, recomand cu caldura intuitiva sa avem in dotare cel putin 3 instrumente de cercetare fie ele calitative sau cantitative. Evident a little bit of both is the best for extreme accuracy!

– Daca iti imaginezi ca cercetarea cantitativa este superioara cercetarii calitative, atunci te inseli amarnic si nu esti un psiholog atat de abil intr-ale cercetarii. Cum bine spunea unul dintre profii mei de statistica din facultate: Nu poti sa compari merele cu perele si sa concluzionezi ca unele sunt mai bune decat celelalte, obiectiv vorbind! Astfel daca vrei generalitate, acoperire si acuratete la nivel de mase go for quantity. Daca, pe de alta parte vrei sa surpinzi niste nuante atat de fine incat ai nevoie de “microscopuri psihologice” atunci cel mai bine ar fi sa dai intaietate cercetarii calitative.

– Daca pornesti de la o idee preconceputa pe care vrei cu orice pret sa ti-o confirmi stiintific, nu ai facut nici o branza. Pana si stiinta asta psihologica te poate surprinde foarte tare uneori. Este de dorit sa stii cam ce ai vrea sa cercetezi in mare, dar daca nu ti se confima ipotezele de cercetare asta nu inseamna ca cercetarea nu e buna de nimic, ci inseamna ca reversul ipotezelor se confirma which is huge. Adica daca nu-s alea albe, sunt cu siguranta alea negre. Unii cercetatori hiper-exacti se vor apuca sa imi explice ca nu-i chiar atat de simplu cu confirmarea/infirmarea ipotezelor de cercetare si le voi da pe buna dreptate… dreptate. Dar sa fim si un pic ingaduitori, rogu-va! ๐Ÿ˜€

– Daca cercetezi, trebuie sa iti faci si o idee ce urmeaza sa faci cu produsele activitatii tale academice. Le vei pune in rama, vitrina, la panoul de onoare sau le vei prezenta important la manifestari academice? Sau poate le vei ingropa in gradina din spatele casei ca pe niste comori doar ale tale, la care stii ca te poti intoarce ori de cate ori vei dori? Sau poate, si accentuez cuvantul poate , vei vrea sa le faci publice in directia gasirii aplicabilitatii lor in viata noastra cea de toate zilele.

Dar cumva mi se pare ca am divagat un pic de la ceea ce ne doare cel mai tare acum, si anume natura si intensitatea influentei FB asupra celor trei arii esentiale ale vietii noastre: personal, social & profesional. Well, daca luam in considerare ca satisface nevoi umane de baza, cum ar fi afilierea, socializarea sau auto-actualizarea as fi indreptatita sa afirm ca intensitatea influentei e MAAAAAAAAREEEEEEEE! Uriasa. Imensa. Gigantica. Si tot asa.

Acum cu natura treaba devine olecuta cam tricky. Dupa mine, orice instrument de socializare in masa, dat pe mana maselor poate fi o unealta sau o arma. Depinde foarte mult de capacitatea indivizilor de a il folosi, precum si de intentiile prealabile. FB-ul este o platforma care a fost folosita la socializare, indragosteala, flirt, bullying, competitie, informare, promovare, instigare, premeditare de infractiuni, comunicare cu cei dragi aflati departe, angajare, afirmare personala si profesionala, cat si concediere… Culmea! Humanly and democratically speaking orice om are dreptul la viata privata. Profilul de FB poate fi personal, profesional sau a little bit of both. Cert este ca iti poate da o idee despre cum este persoana inafara orelor de program. Repet, o idee! Care de cele mai multe ori este folosita ca argument nejustificat pentru adoptarea unor decizii de angajare, retrogradare sau concediere.

Citind articolul Andrei Matzal de pe TOTB.ro intitulat sugestiv Ar trebui sa conteze profilul de FB in obtinerea si pastrarea unui job? nu puteam sa nu fiu de acord cu opiniile foarte documentate ale jurnalistei mai sus-mentionate despre abuzurile realizate de departamentele corporatiste de HR care in loc sa foloseasca the old fashioned ways of candidates selection and recruitment, apeleaza la FB pentru a isi scurta un pic munca si a isi introduce si ceva pareri si opinii personale care sa favorizeze sau nu angajarea. Ma numar printre utilizatorii FB care folosesc platforma si in scopuri profesionale.

Ca psiholog si psihoterapeut, vizibilitatea este un factor foarte important in apropierea de oameni. Si terapia se face cat mai aproape de oameni, daca ma intelegeti. Pe de alta parte, daca vrei sa fii hiper-profi poti oricand sa apelezi la LinkedIn pentru a te promova profesional si a-ti construi o retea de profesionisti cu care sa poti comunica si gasi cai comune de colaborare. Which I did also! ๐Ÿ™‚ Dar, FB-ul iti ofera mult mai multa libertate in exprimare. Si asta este un lucru care ma incanta la aceasta platforma ca psihoterapeut. Ca poti citi si fii citit, in masura in care iti doresti acest lucru. Daca nu iti doresti poti oricand apela la Privacy Settings care te vor scuti de momentele penibile in care sefului ii apar in News Feed poze cu tine la nu stiu ce betie sau in parc cu iubitul/iubita. Pe de alta parte, sunt la fel de acord ca in cazul in care nu apelezi la aceste Privacy Settings, si seful vede poze cu tine la vreo betie sau in parc cu iubitul/iubita, orice decizie manageriala luata in baza exclusiva a acestor informatii este discriminatorie, partinitoare si total neprofesionista.

Intelegand tendintele umane voyeuristice pot sa inteleg si curiozitatea sefilor nostri, cat si a colegilor, prietenilor, mamelor, iubitilor, matusilor indepartate sau fostelor cunostinte de a vedea Ce mai face X-ulica?. Si daca se intampla ca X-ulica sa fie super activ pe FB poti vedea foarte bine ce face. Ceea ce faci cu aceasta informatie mai departe depinde in intregime de tine ca individ. Poti alege sa reiei legatura cu X-ulica incercand sa recuperezi timpul pierdut. Poti de asemenea sa-i postezi ceva nasol pe Wall ca sa isi aduca aminte de tine si de motivul pentru care a ales sa nu mai comunice cu tine. Poti sa nu faci nimic cu informatia si doar sa ramai cu satisfactia interioara ca STII ce face X-ulica! Voyeurismul ca voyeurismul, dar nevoia de control le cam intrece pe toate.

Bine, bine, imi veti spune voi, dar cum ramane cu angajarea sau concedierea din ratiuni FB-uciste? E ok? Nu-i ok? Daca da, de ce? Daca nu de ce si mai ales ce putem face in sensul asta? Departe de a ma considera the holder of all truths and answers pot sa imi exprim propria parere mai mult sau mai putin avizata in acest domeniu. Atata timp cat prin intermediul FB se promoveaza oferte de job, este mai mult decat evident ca angajatorii il folosesc in scopuri profesionale. Daca natura muncii tale implica folosirea FB-ului ca unealta zilnica de truda atunci grija pe care trebuie sa o ai in postarile tale trebuie sa fie pe masura dorintei tale de a-ti pastra jobul.

Nu pot infirma faptul ca daca un PR-ist posteaza pe FB-ul pe care lucreaza Status Updates-uri impotriva firmei, a colegilor, a jobului in sine, atunci managementul ar fi oarecum indreptatit sa ia masuri. Nu coercitive. Nu la nervi. Nu extremiste. Ci masuri gandite in prealabil care sa sondeze initial motivatia PR-istului de a fi recurs la un astfel de gest, cat si impactul damaging pe care l-a avut postarea lui asupra propriei sale munci. Pot sustine de asemenea ca daca un psiholog (si imi permit sa nu dau nume :P) alege sa posteze un link pe profilul sau de FB cu un post de pe blogul sau personal in care abordeaza niste teme mai putin confortabile de viata si sens, fara a aduce atingeri altor persoane (ne)cunoscute, sa nu fie judecat profesional prin prisma scrierilor sale. Cel mult managementul organizatiei in care activeaza psihologul cu pricina poate concluziona ca omul nostru are o dorinta mare de exprimare in scris, o creativitate pana peste poate si perseverenta necesara sa mentina in viata un blog personal.

Iar am zis ca scriu putin, si m-am intins la vorba. Ce sa fac: mi-s pasionata atunci cand imi exprim parerile despre orice mainly! ๐Ÿ˜› Mai pot adauga pe final ca FB-ul ar trebui folosit de HR-istii din ziua de azi ca adjuvant in perfectarea profilului candidatilor selectati, nicidecum ca esenta a angajarii acestora. Cat despre concedieri pe baza de Bad FB Profile, Non-Existing FB Profile sau Over-Active FB Profile, i-as intreba pe HR-istii care merg pe principiile astea: How old are you? Pentru ca atunci cand folosesti FB-ul ca argument de concediere e clar ca profesionalismul tau e undeva down a dirty drain, pe de o parte, cat si capacitatea ta de analiza si solutionare a situatiilor de criza este sub nivelul marii. Asa ca io zic ca aveti treburi mai importante de facut, gen lucrat la competente si profesionalism, asa ca lasati activitatile de HR pe mana unor oameni care chiar stiu sa isi faca treaba… bine! ๐Ÿ˜‰

Oct24

Cred ca…

Posted on by
Cred ca…

…atunci cand vine vorba de credinta tindem sa ne incredem orbeste uneori in anumite concepte pe care le ridicam la rang de sacralitati. Ceea ce e de altfel un fenomen normal al fiintei noastre. Sa incercam ca pe langa realitatea cea de toate zilele sa avem si o parte de visuri, credinte, valori, conceptii despre lume si viata, sperante, iluzii care sa ne tina mintea creativa si sufletul tanar. Acum intrebarea automat urmatoare ar fi: In ce cred oamenii din ziua de azi?

That’s really a tough one! Pot spune raspicat (din pacate) ca nu in ei insisi. Avem din ce in ce mai putina incredere in noi, si respectiv in ceea ce putem face cu propriile resurse, putinte si capalibitati. In schimb credem in altii care ne pot ajuta fie ei persoane fizice, organizatii non-guvernamentale sau institutii de stat. Asta nu e altceva decat partea un pic mai grounded a incercarilor de a plasa locus-ul of control in exterior.

Viata unor oameni este in totalitate guvernata de decizii care se iau pentru persoana respectiva, in locul persoanei sau la care se ajunge cu suport intens din exterior. Asta e jumatatea mai realista si pragmatica a credintei. Care e un soi de the lit part of the sun. On the other side, mysticism reigns and we flow in the bliss of beliefs about gods, spirits, fairies, witches, wizards, divine forces, superheroes and other similar creatures.

Vreau inca de la bun inceput sa mentionez ca am credinta despre mine ca sunt o persoana credincioasa.

Cred in Dumnezeu.

Sunt crestin-ortodoxa si nu am vreun gand sa ma reconvertesc religios any time soon.

Nu merg la biserica foarte des, desi imi place la nebunie mirosul de tamaie.

Am tinut si post, am citit si biblia, am fost si la aproape toate orele de religie.

Cand o sa fiu mare vreau sa ma casatoresc si religios pentru ca cred foarte tare in puterea ritualurilor in viata.

Avand toate aceste informatii preliminare, pot porni la drumul acestui post in care imi propun sa va povestesc ceea ce este tolerabil pentru mine in materie de credinta si ceea ce mi se pare atat de departe de mine incat am clipe in care ma crucesc, and not in a good way.

Tocmai mi-a venit in amintire o secventa foarte inedita pe care am trait-o intr-o dimineata in nici mai mult nici mai putin celebrul autobuz 135 in drumul meu spre munca. Nu imi lua mai mult de 20′ sa ajung cu 135-ul din fata bisericii de vizavi de casa mea pana aprope de zona in care lucram.

Si l-am asteptat zgribulita cum fac de obicei in diminetile de toamna.

Si m-am urcat in el cu muzica la maxim in casti pe care o dau mai apoi la un volum acceptabil pentru ceilalti calatori pentru ca stiu cat de neplacut e sa asculti o muzica pe care nu ti-o doresti si mai ales dimineata fara cafea la bord.

Si mi-am gasit un loc confortabil in care m-am cuibarit, langa geam preferabil, si am inceput sa admir culorile de toamna prin plexiglasul prafuit.

Pe la Piata Gemeni s-a eliberat un loc si-am zis sa ma asez maica, ca mi-s batrana si bolnava si tre’ sa sed. Asa ca asta am si facut. Pe scaunul din fata mea am intrezarit ceafa unei batranici asupra careia nu mi-am oprit foarte aprig privirea zicandu-mi in sinea mea ca este inca o mamaita plecata de cu dimineata la piata. Numai ca intamplarea facea ca doamna in cauza nu poseda asupra-i vreun carucior sau ceva plasute care sa ii tradeze intentiile pietare.

Ultima statie pana la destinatia mea de fiecare data este cea mai greu de parcurs. Sosea ingusta, masini parcate de-a-mpixulea, masini care stationeaza pe banda de mers, pietoni haotici care se arunca kamikaze-style in fata masinilor and all that. Asa ca de obicei in vreo 5′ sarmanul autobuz reuseste sa parcurga distanta pana la statie.

Si cum ne miscam noi asa cu viteza melcului storcit, am trecut si pe langa o biserica. Un lacas de cult, ca sa vedeti ca stiu si cuvinte mai pompoase, de stirista ;). Si cum am trecut noi asa cu autobuz cu tot pe langa cascioara in cauza, doamna grizonata din fata mea a inceput sa isi faca cruci dupa cruci. Dupa cruci. Si-nca niste cruci. Dupa care a continuat cu alte cruci… -|- …. -|- ….. -|-

In tot acest timp io incercam sa descifrez algoritmul dupa care isi face cruce. Stiu ca, ortodox vorbind, tre’ sa iti faci cruce ori o data si bine, ori de 3 ori ca e cu Sfanta Treime and stuff. Insa vecina mea de calatorie deja depasise numarul regulamentar acceptat de cruci pe metru patrat. Si nu se mai oprea. Si autobuzul se misca inceeeeet de tot. Cand, mi-a picat fisa. Sau cel putin cred ca mi-a picat: era a matter of proximity. Doamna continua sa se cruceasca compulsiv (if you ask me) intrucat se afla in continuare de fo 3′ in fata bisericii impreuna cu toti ceilalti calatori ai minunatului 135. Si da-i da-i da-i. Da-i cu crucea, crestinule!

Daca ar citi muma-mea postul asta ar zice ca fac misto de oameni batrani si ca blasfemiez cum nu se poate mai nasol. Nush exact daca exista si blasfemii gigea, dar ideea era sa va prindeti voi de gravitatea faptelor mele! :)) Revenind totusi la subiectul discutiei, dupa aceasta experienta total extrasenzoriala m-am scoborat din autobuz in plin proces de re-evaluare a propriilor gesturi religion-related.

Deci, de inchinat ma-nchin. Rar, dar o fac. Mai ales in serile de dupa vise urate, la sfatul dragei mele mamaite care de fiecare data cand inconstientul meu mi-o lua razna pe campii si ma freak-uia grav de visam tot felul de minuni imi zicea bland si autentic: Daca visezi urat, mai inchina-te si tu seara inainte de culcare! Which I do… once in a while.

De spalat sau facut treaba in timpuri de sarbatoare, nu fac.

De tinut post nu prea tin, dar ma cam incearca un gand de detoxifiere si a no-meat-cheese-and-eggs diet would sound appealing. Si aici chiar nu sunt cinica, ci doar incerc sa fac oaresce legaturi intre laic si religios.

Se accepta?

Nu?

Bummer!

But do I get an A for effort?

Nici asta?

Pai si ce sa fac?

50 de flotari?

Ah, nu, ca nu prea au treaba cu povestea actuala.

Hail Marys?

10 e bine?

Da?

Supeeeer!

Nu degeaba am invatat io si niste tehnici de negociere, ca sa le pot aplica in spiritual redemption attempts.

Beautiful! ๐Ÿ˜€

Si apropo de How deep is your love… for the church? numai saptamana trecuta ce mi-au auzit urechile si belit ochii o stire despre celebrarea Sfintei Parascheva. Fara sa stiu prea multe despre domnia sa, cat si moastele aferente, stiu sigur ca she’s pretty important to us Christian Orthodocs si exista si un pelerinaj in acest sens in fiecare an de ziua ei. Anul asta nu avea de ce sa fie cu mult diferit. Sfanta Parascheva, ecumenica de ea, a fost sarbatorita cu surle si trambite, bisericesti desigur. Si enoriasii, claie peste gramada s-au imbulzit ca intr-un pogo plin de evlavie sa ii atinga… moastele.

N-au mancat sau baut cu zilele ca sa fie cat se poate de puri si casti. Dar nu au prididit sa se injure si impinga ca la usa cortului pentru ca trisau luandu-si-o unul inainte celuilalt in randul pentru atingerea moastelor.

Acum spuneti-mi voi mie cum poti sa te uiti la o stire de profilul asta si pe urma sa mai ai vreo urma de respect pentru “lumea care a stat zile in sir la portile Mitropoliei asteptand-o pe Sfanta”. Daca-i balci…pardon, bal, atunci profit sa fie. Fara numar. Pa sistem. Asa ca tot omul mai mult sau mai putin intreprinzator a adus si el ce avea prin casa la tarabele ambulante din dealul Mitropoliei.

Unul cu o Rapirea din Serai (Asta nu era o scena biblica sau ceva? ;)), altul cu vreo iconita pictata pe-un colt de masa cu cariocile uscate de prin batatura.

Si-au mai fost unii cu icoanele si paharutele cu folie de aur (a.k.a. staniol auriu) pe dansele pentru spalarea pacatelor.

Cate o carte mai mult sau mai putin bisericeasca.

Mai un almanah cu sfinti si sfinte.

Un calendar de vis pe hartie lucioasa, produs de proiectele europene pentru aducerea maselor mai aproape de biserica. Sau era viceversa? Hmmm, deja nu mai conteaza. Intentia face toti banii.

Bai si cati bani s-au facut! Peste 2,000,000 EUR din vanzarea de obiecte bisericesti doar de catre comersantii care apartineau de B.O.R.! Can you freakin’ believe it? Mie una mi-a trebuit ceva pana sa ies din aceasta stare comatoasa generata de auzirea profitului facut. Unde se vor duce banii va intrebati? Pai in catedrala si in restaurarea lacasurilor de cult mai putin fortunate.

Mda. C’est la vie… dans l’eglise! Sunt o intelectuala evlavioasa ce … sa mai incolo-incoace.

Intotdeauna imi va fi foarte dificil sa inteleg fanatismul religios, poate la fel de greu cum imi e sa inteleg oamenii care merg la vrajitoare sau fac farmece. Pentru at one point, acestea nu sunt altceva decat manifestari ale credintei sub o forma mai mult sau mai putin social-acceptata. Church – good, witches – bad. Fanatism and compulsion – the worst.

Acum, la stirile de seara am auzit ca noua, bucurestenilor, mitropolitilor, ni se mai pregateste un pelerinaj, “cel mai mare” chiar in zilele urmatoare. Yuppyyyy! Abia astept! Sper sa fie cu blocat de strazi si circulatia, ca sa simtim credinta cum ne curge prin vene si ne inunda psihicul si asa supra-aglomerat cu psihologisme.

Fie voia Domnului… sau a lui Buddha. Dupa caz! Intre timp aveti incredere in voi, ca in speranta divina te poti increde, dar pana cand? Si pana unde? Si oare cam cat? Celor care inca mai cred in lucruri care se intampla karmic le comunic pe scurt: It’s you! Most of the time! And when it’s not is something generated by something you did @ one moment in your life!

Si mai cititi si niste Jung cu J de la Je! Are o treaba cu inconstientul colectiv si sincronicitatea care parca s-ar potrivi subiectului in speta. Nopti visatoare sa aveti! Si sa nu uitati sa va inchinati inainte. Pe bune acum! ๐Ÿ˜‰

Oct22

Kunst und Kultur

Posted on by
Kunst und Kultur

Nu, nu stiu germana. Inca. Mi-ar placea tare si ma bate un gand grav sa ma apuc. Deocamdata sunt in faza in care imi fac curaj pe de o parte, si imi explic ca nu am nici timp si nici resurse sa fac asta chiar aici, acum, pe loc. Dar mai stiu un cuvant, doo, maxim trei. Pe care ma bucur nespus cand le pot folosi intr-o expresie coerenta.

Cum e cea de Kunst und Kultur…:D Germanofili din toate partile, uniti-va! ๐Ÿ˜› Niciodata nu am crezut despre mine ca-s vreo (h)artista sau “culturista”, dar nu pot sa neg ca ce-i frumos nu-i place numai lui Dumnezeu, ci si mie. Totusi cred ca gusturile mele in materie de arta difera foarte mult fata de gusturile lui Dumnezeu. Probabil lui ii plac chestiile church-related. Io nu prea le am cu contemplarea picturilor bisericesti.

I kinda like funky, kinky and twisted arts and crafts. Ideea de baza e sa nu fie kitsch si sa imi transmita un mesaj puternic. Despre orice, numai sa fie acolo. Cred ca cea mai buna modalitate in care iti poti bucura simturile artistice cu niste bucati bune cultura si civilizatie este sa iti iei tolba cu trei bulendre in spinare si s-o iei la sanatoasa prin lume. Ca un hoinar in cautare de sensuri ale vietii pe diferite meleaguri. Sa pui destu’ pe harta la intamplare si sa te tot duci. Si sa fii disponibil pentru ce ti se arat in fata ochilor si pasilor.

Am trait momente in care nu imi mai incapeam in piele de bucurie ca ma aflu intr-un loc anume si ca am sansa sa vad lucruri inedite si oameni diferiti. Asa cum mi-a fost dat sa trec si prin faze in care deja nu mai conta ca ma aflam la capatul pamantului intr-o cultura diametral opusa fata de europenismele cu care erau obisnuita, pentru ca eram total ermetica, ca un arici in defense mode sau o testoasa care refuza sa iasa din carapace.

Asta nu inseamna nici pe departe ca nu am amintiri din acele perioade, numai ca emotiile asociate nu sunt unele foarte confortabile pentru mine. Ceea ce este ok de asemenea. Vorba lui Eric Berne: E ok sa nu fii ok! Asa zic si io. Daca tot sunt momente in care te simti de cacat de ce sa te mai chinui sa te ascunzi si de tine. Fii barbat(a) si recunoaste-ti seara la o discutie cu tine in oglinda din baie ca: Shit is bad! Anyway, sa nu divagam de la subiectul artistic al acestui post.

In weekend-ul asta am fost cum nu se poate mai doritoare de arte vizuale, respectiv teatru si film. Si fu atat de frumos. Vineri teatru clasic. Sambata film cu adevarat artistic. Duminica teatru modern. In-between timp de ruminat si cugetat. S-a nimerit cum s-a potrivit. Nu neg faptul ca pasiunea pentru teatru o am mostenire de familie de la muma-mea care cum se deschide stagiunea e protap pe la casele de bilete si organizeaza grupuri grupuri de teatrofili.

Vineri am fost la “O scrisoare pierduta” la Bulandra si m-am distrat teribil. Nu ma asteptam sa fie chiar atat de lunga piesa, adica 3h!, dar a meritat fiecare minutel si fiecare banut. Distributia de mare arta si meserie: Daniela Nane, Doru Ana, Vlad Zamfirescu, etc.

Sambata cum puteti deduce lesne din postul anterior ma uitai la Antichrist-ul lui Lars von Trier in confortul propriului meu cuib.

Iar duminica, duminica a fost tare de tot. Teatru modern la Teatrul Act. Piesa: Fidelitate de Chaz Palminteri. Distributie racnet: Adelaida Zamfira, George Ifrim, Florin Busuioc. Intimitatea pe care ti-o confera spatiul Act-ului o poti intalni in putine locuri in Bucuresti. Starile post-piesa ti le poate starni putina lume… buna.

Desi poate parea o aglomerare artistica obositoare, pot spune sincer ca dupa zilele astea ma simt mai revigorata si relaxata ca dupa un weekend de somn prelungit. Mi-era sufletul un pic cam flamand dupa ceva hrana spirituala. Inca nu m-am saturat, dar sunt pe drumul cel bun… ๐Ÿ™‚

Oct21

Trilogiile von Trier – Spectaculoase, Simbolice & Inspaimantatoare

Posted on by
Trilogiile von Trier – Spectaculoase, Simbolice & Inspaimantatoare

Imi place nespus de mult cand imi gasesc un pic de timp sa ma intalnesc cu prieteni pe care nu i-am mai vazut de 152 de ani si ne uita Dumnezeu (sau Buddha, dupa caz) de vorba pe strada, in vreo bodega sau printr-un magazin sclipitor. Ieri am avut parte fix de o zi de toamna foarte relaxanta si insorita alaturi de un foarte drag si vechi prieten de-al meu.

Sa nu va imaginati vreun batranel intelept in toiag, ca omul e chiar in floarea varstei si puterea cuvantului, dar vechimea relatiei noastre e data de o groaza de evenimente pe care le-am trait impreuna. Inca din liceu. Cum spunea un alt bun prieten de-al meu, prietenia mea cu omul de care va vorbesc e genul de legatura care persista si insista in timp, indiferent daca vorbim in fiecare zi sau o data pe an.

Asa ca ieri mi-am dedicat ziua fix pentru lucrul asta: stat la vorba si polemici mai mult sau mai putin existentiale cu domnul prieten (a carei identitate prefer sa o pastrez clandestina si anonima pentru a creste misterul istorisirii). Si cum vorbeam noi la un ceai in care pluteau gustos bucati de ananas si mar, omul meu zice:

EL: Auzi, tu ai vazut filmul Antichrist?

Io, ducandu-ma instant cu gandul la Jesus Christ Superstar al lui Andrew Lloyd Weber zic sec:

IO: Nuuu, I’m not into that kind of shit!

El usor descumpanit continua:

EL: Cum adica not into that kind of shit?

Io si mai feroce:

IO: Pai nu prea imi plac musical-urile. Nu e filmul ala de Andrew Lloyd Weber?

El razand asemeni unui parinte atoatestiutor:

EL: Nu ma, ala e Jesus Christ Superstar. Antichrist este regizat de Lars von Trier!

Io cu ochii bulbucati mai ceva ca niste cepe mari exclam in adoratie:

IO: LARS VON TRIER!!!

El razand in continuare:

EL: Da, chiar el. Il am pe calculator. Hai sa iti arat primele minute din film. Sunt absolut dementiale! Muzica e foarte misto!

Io deja usor bosumflata ca am dat-o cu mucii in fasole incurcandu-l pe von Trier cu Weber, dar entuziasmata la ceea ce ar mai fi putut copt mintea regizorala de geniu a lui Lars von Trier conchid:

IO: Ia sa vedem!

Si uite asa, al meu drag prieten scotoceste prin cotloanele laptop-ului sau si da peste filmul cu pricina. Si PLAY dupa care o tacere mormantala se asterne peste noi doi. Amandoi. Care a lasat loc si timp Prologului din Antichrist sa se desfasoare in plenitudinea sunetelor si succesiunilor de imagini care la propriu iti ridicau parul pe tot corpul. Maciuca!

Dupa cele cateva minute de teasing cinematografic intens ii zic ostoita de dorinta de a vedea filmul cat mai repede cu orice pret:

IO: Nu poti sa mi-l pui si pe asta pe stick?

Prietenul zice cu parere de rau:

EL: Bai, nu prea, pentru ca e prea mare.

Mintea mea deja programa cum o sa ajung acasa si o sa caut pelicula. Cum ma voi instala confortabil in propriul meu fotoliu de creatie si recreatie. Si voi savura ca o sticla de vin bun si vechi, Antichristul lui Lars von Trier.

Drumul pana acasa parca mi s-a parut mai lung ca niciodata. Poate si pentru ca ma pocnise o durere de cap din aia rapace, care dorea cu tot dinadinsul sa imi faca capatana sa zvacneasca in sunetul muzicii din casti pe care a trebuit sa o ascult la volum minim ca sa nu fac poc cu totul. Cu toate acestea am ajuns si acasa. Si ca un robotel, m-am schimbat in pijamale, am pus la downloadat minunatia de film si am asteptat cuminte timp de 9′ si mai bine ca sa vad filmul.

Era trecut de 10 seara cand m-am pregatit sa decolez sufleteste, cortical si organic in aventura propusa de Lars von Trier in Antichristul. Si nu vreau nicidecum sa ma apuc sa va povestesc filmul si astfel sa va stric placerea de a-l vedea si simti pe propria voastra piele. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa va arunc niste informatii suplimentare care sa va faca sa il vreti si mai mult.

Una ar fi distributia: Willem Dafoe & Charlotte Gainsbourg. Americanul cu o fizionomie mai mult decat interesanta prin ridurile sale de expresie atat de provocatoare poate starni pasiuni ascunse in femeile carora le face placere sa se uite si la specimene masculine originale vizual, nu neaparat idealuri de frumusete masculina in viata. Ma recunosc vinovata aici. Mai ales dupa ce am avut ocazia sa il vad si jucandu-si rolul din Antichrist. Lovely! Simply lovely!

Cat despre Charlotte, este just sa afirm ca este fiica tatalui sau, respectiv Serge Gainsbourg care in copilaria mea cea timpurie canta impreuna cu Jane Birkin cantecul care i-a consacrat si care i-a facut pe baietii puberi ai acelor timpuri sa suspine: Je t’aime, moi non plus! Cu un accent englezesc caruia iti este dificil sa ii rezisti, insotit de o dictie perfecta si o mimica de o frumusete raw fascinanta, protagonista Antichrist-ului s-a afirmat in lumea actoriceasca intotdeauna prin roluri dense si ciudatele care sa se potriveasca cu firea si zvacnirile sale interne de interpretare dramatica.

Ulterior vizionarii filmului am citit un pic despre filmografia lui Lars von Trier ca sa stiu si io unde sa incadrez pelicula care tocmai ma bulversase pana peste poate. Imaginati-va ca undeva pe parcursul dezvaluirii plot-ului antichristic stateam pe fotoliul meu cel visiniu cu genunchii la piept si gluga hanoracului trasa peste cap si acoperindu-mi cu parte din mea gura si nasul. O scena in mod special (o sa va dati voi seama care, daca o sa va uitati la film) m-a facut sa reactionez fix asa cum o faceam cand eram pustoaica si ma uitam cu ai mei la Falci. Adica sa vreau sa ma ascund sub masa doar ca sa nu vad ce urma sa se intample.

Dar nu am facut asta acum pentru ca masa mea e una de cafea si mi-ar fi fost un pic cam greu sa ma pitul supt dansa. Dar mana la ochi tot am pus-o! :)) Dar cinste lui Lars ca m-a spariat in halul asta, ca io mi-s mai din toporisca cand vine vorba de filme, si nu ma cuprinde spaima asa usor. Eh, dar el a reusit! He did it, he did it, si pentru asta merita toata stima si respectele mele! Sa traiti dom’ Lars! ๐Ÿ˜‰

Revenind totusi la includerea filmului in operele complete ale lui von Trier, cica Antichrist (2009) face parte dintr-o trilogie pe nume DEPRESSION TRILOGY din care fac parte: Antichrist (2009), Melancholia (2011) & Nymphomaniac (2013). Mai mult decat atat, trilogia DEPRESSION este chiar a treia trilogie von trierista dupa EUROPA TRILOGY care include filmele The Element of Crime (1984), Epidemic (1987) & Europa (1991) si GOLDEN HEART TRILOGY care include peliculele Breaking the Waves (1996), The Idiots (1998) & Dancer in the Dark (2000). Exista si o a patra trilogie intitulata USA: LAND OF OPPORTUNITIES TRILOGY care cuprinde filmele Dogville (2003), Manderlay (2005) & Wasington (la care filmarile nu au inceput inca).

Evident fiecare trilogie are un laitmotiv care ii contureaza si firul dramatic, adica:

– EUROPA TRILOGY: Traumele Europei din trecut si viitor;
– GOLDEN HEART TRILOGY: Eroine ingenue care reusesc sa isi mentina “inimile de aur” in pofida tragediilor personale pe care le traiesc;
– DEPRESSION TRILOGY: Personaje care se lupta cu depresia sau durerea sub diverse forme;
– USA: LAND OF OPPORTUNITIES TRILOGY: Evolutia personajului Grace intr-o America de odinioara stilizata.

Un al treilea motiv care cred ca va si ultimul pe lista mea personala de “Why actually watch this freaking movie?” cuprinde 3 sub-motive ca sa ma aliniez si eu obsesiei trinice a lui Lars von Trier: spectaculos, simbolic si inspaimantator. Ca-n titlu. Mi se pare absolut fantastic cum acest regizor danez cuprins de niste stari depresive intense a reusit sa cuprinda intr-o pelicula de aproape 120′ atatea teme existentiale, simboluri si imagini neo-noir. Chiar am avut impresia ca filmul a fost facut intr-o colaborare dubioasa cu Jung pentru ca imi apareau atatea imagini arhetipale in fata ochilor incat imi era chiar destul de greu sa le cuprind si inteleg pe toate. Reprezentarile celor THREE BEGGARS: GRIEF, PAIN & DESPAIR in animale mi s-a parut a pure touch of genius.

Pe IMDB filmul e cotat cu doar 6.6. Cotatia mea pur subiectiva se invarte undeva intre 9 si 10. Dar repet, este pur subiectiva. Si cum observa foarte multa lume care imi cunoaste gusturile in materie de filme, mie imi plac filmele grele, cu semnificatie si socante vizual. Daca impartasiti macar parte din gusturile mele, vi-l recomand. If else, puteti sa alegeti ceva mai american si comercial… Oricare ar fi alegerea voastra va doresc: POFTA BUNA! ๐Ÿ˜‰

Oct19

Ce mare filosofie?

Posted on by
Ce mare filosofie?

M-a apucat filosofia. De-un picior si tot nu-mi da pace. Tocmai acum, cand parca mi-ar prinde bine oleaca de peace and quiet. Dar, nuuuuu! Nu se poate. Si prin spatiul meu interneuronal au rasarit total neinvitate trei concepte grele: etica, morala si deontologie. La drept vorbind io cu filosofia-s cam paralela. Imi aduc aminte vag ceva urme adolescentine de prin Descartes, Schopenhauer sau Kant. Cat si pe profa’ de filosofie care s-ar fi putut reprofila lejer ca ofiter Gestapo SS. Asa ca am luat DEXu’-n brate si m-am uitat intr-insul. Si ce sa vezi.

Cica ETICA ar fi o stiinta (pana aici stiam) care s-ar ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala. Okie-dokie, alright! MORALA se rezuma la ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror incalcare nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica. And last, but definitely not in the least, DEONTOLOGIA este un compartiment al ETICII care se ocupa cu studiul normelor si obligatiilor specifice unei activitati profesionale (hopaaaa, adica DEONTOLOGIA PROFESIONALA e pleonasm?).

Acu’-i acu’! Io am o vaga banuiala ca toate aceste trei trebusoare ar avea o stransa legatura intre ele, fara a fi identice. Voi ce ziceti? So, etica e cu conditia umana conform normelor morale, morala e cu standardele de comportament setate si sanctionabile social, iar deontologia e cu normele de conduita profesionala. Simplu si cinstit! O blogareasa de specialitate pe numele ei Darelia zice ca etica ar fi teoria comportamentului, in vreme ce morala nu ar fi altceva decat partea practica a comportamentului. Nu stiu sigur daca sunt sau nu de acord cu aceasta ipoteza, dar am zis sa o mentionez de dragul diversitatii ;).

Ceea ce este cu adevarat interesant este o incercare de operationalizare a eticii intr-un set concepte – cheie cum ar fi: onestitate, integritate, transparenta, responsabilitate, confidentialitate, obiectivitate, respect, aderenta la legile de drept. Pfff, ce de cuvinte mari si importante! Ia sa fac io repejor un check-listing intern sa vad daca am toti boii pe acasa. Deci onestitate – checked, integritate – double-checked, transparenta – cvasi-checked, responsabilitate – double-checked, confidentialitate – checked, obiectivitate – struggling with, but checked it in the end, respect – checked si aderenta la legile de drept – naturlich ca checked.

Cand imi faceam aceasta enumerare gandul mi-era orientat in directia profesiei mele cea de toate zilele, cat si a ocupatiei. In calitate de psiholog de profesie si angajat de ocupatie mi se pare natural sa te ghidezi in tot ce faci professional-wise dupa un set de repere care sa iti faca cinste. Sa te faca sa nu stai cu fruntea incretita toata ziua, sa nu dormi noaptea, sa te temi si de propria-ti umbra ziua si mainly sa nu te prea placi in mod deosebit. But, obviously, that’s just me!

Si cum mie imi trebuie ceva ca sa ma satur de concepte noi – vechi pe care le (re)descopar am mai sapat un pic stiintific vorbind si am dat peste o tipologizare emergenta a eticii aplicate a unui nene pe nume Porter care a facut uz de sase domenii sa imbunatateasca aspecte sociale si organizationale la nivel national si global, dupa cum urmeaza:

– ETICA DECIZIONALA => care se refera cred io la masura eticii in fazele procesului decizional;

– ETICA PROFESIONALA => o treaba care ar ajuta la dezvoltarea profesionalismului (Ce-i ala, fratioare?) ;);

– ETICA CLINICA => etica in virtutea imbunatatirii satisfacerii nevoilor noastre medicale de baza;

– ETICA BUSINESS => moralitatile invidivuale care sar in ajutorul eticii in organizatii;

– ETICA ORGANIZATIONALA => adica etica in organizatii;

– ETICA SOCIALA => etica printre natii si popoare.

Suna bine, si parca parca ma mai luminez si io ca un bec economic dus la reincarcat, dupa ce am dat cu nasul de informatiile astea, care cu siguranta imi vor fi de folos in viata mea cotidiana… si aia personala, dar mai ales aia pro-fe-sio-na-la. Da, pot desparti si cuvintele in silabe, dar doar daca e absoluta nevoie, si aici fu… licenta prozaica dom’le! ๐Ÿ˜€

Etica aplicata se ocupa de vreo 3 teorii:

– UTILITARISMUL unde consecintele practice ale unor politici variate sunt evaluate pornind de la asumptia ca polica corecta va fi cea care va genera cel mai mare nivel de fericire si multumire personala;

– ETICA DEONTOLOGICA are notiuni bazate pe “reguli”: exista obligatia de a realiza actiunea “corecta”, independent de consecintele implicate (ceea ce Kant numea IMPERATIVUL CATEGORIC);

– ETICA VIRTUTII derivata din notiunile dezvoltate de Aristotel si Confucius, care se refera la faptul ca actiunea corecta va fi cea aleasa de o persoana “virtuoasa” adecvata.
Io mi-s pe undeva pe la mijlocul acestui triunghi de abordari moderne ale eticii aplicate, mai exact: ceea ce fac trebuie sa imi mentina sau creasca starea de bine personal, respectand totodata corectitudinea general-valabila si poate veni si din partea unei figuri de autoritate recunoscuta ca virtuoasa in acest sens.

Ca sa revenim cu creierii pe pamant dupa o pastila atat de mare de stiinta, sunt absolut convinsa de faptul ca aceste notiuni, aparent depasite de viteza timpurilor in care traim sunt foarte actuale, si de altfel foarte folositoare unora dintre noi. Alora carora le pasa de asa ceva desigur. Oare etica, morala si deontologia apartin exclusiv speciei umane sau au si animalele parte de asa ceva? Exista oare niste legi ale junglei nescrise, dar pe care toata populatia animala le respecta? Cu siguranta. Nu prea stiu in ce masura ar putea manifesta animalele moralitatea, dar am o vaga banuiala ca se ascunde ceva pe acolo, indeajuns de subtil incat eu sa nu il descifrez inca.

Fara a imi dori sa fiu vreun LUP MORALIST (ca chiar nu-s! :))) sau vreo aparitie cereasca de o etica imaculata si deontologie sclipitoare, recunosc cu mandrie ca pentru mine lucrurile de genul asta conteaza. Ma fac sa ma diferentiez de restul oamenilor, in felul si modul meu. Imi dau energie si imi traseaza niste limite in care sa ma pot invarti confortabil. Imi dau masura a ceea ce imi pot permite si ceea ce nu imi pot permite sa fac dpdv profesional. Putinta este mare, vrerea asisderea, dar permisiunea ramane o chestiune de morala, etica si deontologie la sfarsitul zilei.

Mai interesant e atunci cand intri in contact cu cineva care habar nu are care-i treaba cu moralitatea sau etica deontologica. Atunci incepe distractia! Welcome to the Jungle! Now, let’s tame us some wild beasts! ๐Ÿ™‚