Monthly Archives: October 2012

Oct19

Trafic. Anti-Trafic. Anti-Trafficking. Anti-Trafficking Day. Yesterday.

Posted on by
Trafic. Anti-Trafic. Anti-Trafficking. Anti-Trafficking Day. Yesterday.

Si-a mai trecut un an de trafic de persoane. Cat si de masuri si proceduri si proiecte anti-trafic.

De preventie in scoli si informare corecta si interactiva a grupurilor vulnerabile.

De combatere a retelelor de criminalitate organizata care acapareaza ca intr-o panza oameni de toate felurile, nivelurile de educatie, mediile de provenienta sau convingerile personale.

De asistenta a supravietuitorilor acestor experiente de exploatare – sexuala, prin munca, constrangere la comitere de infractiuni, mixta, etc.

A inceput sa imi displaca profund termenul de victima, desi sunt perfect constienta ca este folosit cu un scop utilitarist, respectiv acela de a sensibiliza autoritatile, cat si opinia publica cu privire la persoanele care reusesc sa iasa intr-o bucata dintr-o astfel de experienta.

Cat am lucrat direct cu adolescente, femei in toata firea, adolescenti, cat si barbati in toata puterea cuvantului care tocmai ce se intorsesera one way or another din tari straine dupa ce fusesera supusi la diverse activitati, am realizat ca unii dintre oamenii astia erau eroi in viata. Din aia care reusesc sa ramana in viata (fizica si psihica) dupa un razboi crunt. Suna dramatic, stiu, dar cred ca un pic de dramatism face bine, cu atat mai mult in preajma unei zile precum cea de 18 Octombrie – Ziua Internationala Impotriva Traficului de Persoane.

Mi-as fi dorit foarte mult sa fiu prezenta la flash-mob-ul organizat skillful si strategic de catre Centrul Parteneriat pentru Egalitate si sustinut de ONG-urile de profil (printre care si cel caruia am fost afiliata o buna bucata de vreme), cat si de ONG-urile care activeaza in sfera violentei domestice, si a promovarii drepturilor si libertatilor femeiesti in Romania.

Si totusi ma bucur ca independent de prezenta sau implicarea mea (nula) la eveniment, populatia care a trecut intamplator sau voit prin centru pe la orele dupa-amiezii au vazut o desfasurare de forte moderna: un flash-mob “ca cele dinafara” in care oameni mai mari sau mai mici protestau in tacere comunicand publicului larg prin pancarte sugestive ca traficul de persoane nu numai ca exista, dar poate fi chiar next door.

Bravoooo! Bravo CPE, ADPARE, Centrul Filia si restul partenerilor mai vocali sau mai silentiosi. Excelenta initiativa si un pic mai proaspata in comparatie cu deja desuetele conferinte “cu tinuta obligatorie” pe tema masurilor anti-trafic in Romania.

Fenomenul exista in strada, si mi se pare normal ca masurile sa fie duse in strada. Cat mai aproape de oamenii care pot fi implicati in vreun fel sau altul in aceasta activitate infractionala. Si cat mai aproape de oamenii care au reusit prin forte proprii sau cu ajutorul organizatiilor guvernamentale sau non-guvernamentale sa iasa din aceasta situatie.

Despre trafic de persoane numai de rau ca intotdeauna. Se pot spune multe. Dar am tot spus. Asa ca ma rezum la a aplauda la scena virtuala blogosferica initiativa flash-mobica si sa sper la mai multe la care eventual voi avea timpul necesar sa particip! 😉

Oct16

EL este Felix!

Posted on by
EL este Felix!

Intr-o zi de duminica obisnuita pentru unii, plictisitoare pentru altii, relaxanta pentru cei mai multi dintre noi, EL s-a gandit ca ar fi o idee buna sa snopeasca in bataie un record mondial. Si cam asta a si facut, sarind din spatiu si spargand bariera sunetului.

Oare cum e sa faci free-fall timp de 4 minute invesmantat intr-un veritabil costum de cosmonaut? Fucking awesome if you ask me! 4 minute de uitat in toate partile in timp ce gravitatia, draga de ea, te cheama catre ea. Si vezi cum se apropie pamantul de tine, sperand ca atunci cand the time is right si o sa apesi pe miraculosul buton care iti deschide parasuta, metri de matasica chiar or sa se umfle cu aer si te vor mentine in aer, pentru a evita sa te lipesti ca o musca care zboara cu fooooarte multi km/h de parbrizul unei masini.

Un barbat normal, adica din ala cu 2 maini, 2 picioare, 2 ochi, 1 creier, 1 inima, 1 puta, 2 oo, a facut-o si pe asta. Normalitatea lui Felix Baumgartner este la fel de relativa precum prejudecata celor mai multi care au spus sau au gandit ca “N-o s-o poata face si pe asta!”.

Eh uite ca a putut, si-nca cum! La cei 43 de ani – o varsta oarecum indepartata de zborurile si fluturii adolescentei, acest barbat austriac a reusit sa isi ia inima in dinti, sa isi goleasca mintea de ganduri nefaste si sa se programeze muscular si mental pentru a face pasul cel mare.

Urias. Gigantic. Un record in toata regula, ce sa mai tura-vura. Omul s-a pregatit vreo 7 ani pana cand sa ii dea prin minte macar ca s-ar putea incumeta la o actiune de o asemenea magnitudine. Cine ar fi crezut? Putina lume… Si nu pot sa nu ma intreb:

Bai, dar Felix ce-a mancat cand a fost mic?

L-a expulzat ma-sa cand a sarit cu parasuta?

Viseaza noapte de noapte ca sta, in vreme ce zi de zi zboara?

Inima lui bate cu mult mai repede decat a noastra, a muritorilor de rand?

Oare el se bucura de o zi linistita de duminica sau viata lui trebuie sa fie incontinuu bombardata de adrenaline rush-uri ca sa faca sens?

O fi casatorit sau o fi avand vreo iubita care il asteapta de fiecare data cu sufletul la gura la sol?

Si-a dorit dintotdeauna sa zboare cand va fi mare?

Cand si-o fi facut tatuajul ala de pe antebrat cu “Born to Fly”?

Ce-l face fericit inafara imponderabilitatii?

Si intrebarile ar putea continua la nesfarsit daca m-as imagina jurnalista care i-ar lua un interviu lui Felix Baumgartner. Ar fi o intrebare la care acest om dintr-o bucata nu ar trebui sa imi raspunda, pentru deja stiu. Este un ADRENALINE JUNKIE si asta il face sa fie atat de curajos in fiecare zi a existentei sale.

Sunt absolut convinsa ca domnul pe care mi-am propus sa il elogiez un pic in postul de fata are un palmares de activitati zburatoare care nu numai ca ii fac cinste, dar dovedesc de asemenea ca organismul sau este dependent de secretia de epinefrina.

Printre minunile pe care le-a infaptuit, ar merita mentionate cronologic:

– 1999 – doborarea recordului mondial pentru salt cu parasuta de la inaltimea cea mai mare pe undeva prin Kuala Lumpur;
– 2003 – a fost primul care a facut sky-diving pe intre Canalul Englez folosind o aripa din fibra de carbon;
– 2003 – cel mai jos basejump de pe bratul lui Hristos Izbavitorul din Rio de Janeiro de la o inaltime de 29 m;
– 2004 – a fost primul care a facut basejump de pe Viaductul Millau din Franta;
– 2006 – sky-diving si mai apoi basejumping de pe cladirea Turning Torso (190m inaltime) din Malmo;
– 2007 – primul care a sarit de la al 91a platforma de observatie a celei mai inalte cladiri din lume Taipei 101 (509m inaltime) din Taiwan.

De prin 2010 Felix Baumgartner s-a gandit ca tot ceea ce facuse pana in acel moment nu au fost decat trepte in evolutia sa profesionala. Si care ar fi fost urmatoarea treapta? Pai cel mai lung sky-dive ever from outer space. Asa ca pe 14 octombrie 2012, adica chiar duminica trecuta, Felix a sarit din spatiu:
…de la o inaltime de 39,045 metri;
…atingand o viteza de free-fall de 1,342 km/h spargand viteza sunetului for the first time ever;
…facand free-fall timp de 4’19”.

So basically and without a doubt Felix Baumgartner, inafara de a fi un om extraordinar, mai este si un adrenaline junkie, pentru ca he literally gets high from self-inducing a fight-or-flight response by intentionally engaging in stressful or risky behavior, which causes a release of epinephrine by the adrenal gland.

Fie ca e vorba de sarit cu parasuta de pe nu stiu ce mamut arhitectural, sau base-jumping printre stanci, sau sky-diving from the freaking Milky Way, acest daredevil austriac merita respectul, aprecierea si aplauzele noastre ale tuturor astora carora le salta inima din piept doar gandindu-se la ceea ce omul ala traieste in vivo.

Ma detei si io cu parapanta si sarii si io din avion de la 4000m cu parasuta, deci potential am, si poate tocmai din acest motiv imi permit sa ma inclin pana la pamant in fata lui Felix Baumgartner and his works!

Si stiti ce e si mai tare de atat? Ca in incercarile sale de a dobori inca un record mondial, Felix a descoperit despre el ca e usor… CLAUSTROFOB. Adica un adrenaline junkie care face cea mai extravaganta zi a ta sa para o nimica toata pe langa ceea ce face el, probabil si cu ochii inchisi, are fisuri in armura sa de om care poate de toate? Da frate, chiar da! Pentru ca inainte de toate e om si aparent unul care se teme inexplicabil de spatii inchise sau stramte.

Fapt care nu l-a facut nici sa planga noaptea in vreun colt, si nici sa zica: Baga-mi-as piciorul, nu mai pot sa ma arunc din mijlocul Caii Lactee ca ma cam strange costumul! Ceea ce a facut el in schimb, a fost sa se duca la …un psiholog sportiv cu care a lucrat in directia rezolvarii problemei sale. Si pana la urma, ta-daaaaa, a incaput si in costum, nu s-a sufocat prin spatiu si a si facut sky-dive pe ruta Space – New Mexico.

Glückwunsch, Mann! 😀

Oct15

Tratameeent!

Posted on by
Tratameeent!

Impinsa de la spate de vizionarea a 1-2 episoade din productia hboista mioritica In Deriva, m-am reapucat de tratament. De In Treatment, mai precis. Putine femei ii pot rezista lui Gabriel Byrne si accentului lui de englez sofisticat si subtil in acelasi timp. Ne place, place, place. Grav!

Si cu atat mai putine femei care au o oarescare legatura cu consilierea si psihoterapia. Psihanalistele cred ca deja uda canapelele. :)) Sunt prea grosolana pentru o zi de luni? 😛

Si cum ma uitam eu la primul episod al seriei americane incercam sa read/hear between the lines. Si ma mai duceam catre Marcel Iures-ul nostru care pentru mine are o moaca un pic cam grava pentru un psihoterapeut. Doar nu vii la terapie ca sa te sperii de omul din fata ta, sau sa iti imaginezi ca tot ceea ce iti spune el este de o seriozitate si o gravitate apocaliptica. On the other hand, Gabriel Byrne e smooth si carismatic.

Primul episod o are ca protagonista in rolul “pacientului” – asta ca sa respectam pana la capat paradigma psihanalista, nu pentru ca mi-ar face mie vreo deosebita placere sa imi denumesc clientii pacienti, pe Laura o bunaciune de asistenta medicala cu ceva issue-uri nasoale de atasament si relationare. Formatul serialului este ca timp de 30′ telespectatorii sa fie ca niste muste pe tavanul unui cabinet de psihoterapie psihanalitica carora le este dat sa poata vedea si auzi tot ceea ce se petrece in acel cabinet.

De la drame, tipete, plansete, nebunii – mai mult sau mai putin demonstrative, rasete, recapatari de speranta, dat de ultimatumuri si reconsiderat de vieti. Ochiul meu paranoid si cu pretentii de profesionist in domeniu s-a holbat 30jde minute la interactiunea dintre dr. Paul si Laura incercand sa sublinieze mental partile interesante si critice din relatia terapeutica.

De la sine inteles mi-a fost faptul ca relatiile terapeutice cu persoane de sex opus sunt tricky pentru ca apar interferente cu relatia mama – fiu si respectiv tata – fiica, precum si cu relatiile de cuplu. Pai cam asa se intampla si cu aceasta diada terapeutica din nefericire pentru dom’ doctor Paul. Pentru ca pus in situatii de genul asta, si psihanalist fiind, singura optiune viabila este sa folosesti cum altcumva decat terapeutic toata povestioara de amor si pasiune nestavilita.

Transfer si contratranfer gen! Si sa te rogi la toti sfintii, inclusiv tata Freud si unchiul cel mistic de Jung sa mearga toata smecheria si sa nu te trezesti cu pacienta, vorba aceea, calare peste tine incercand sa… vorba aceea. Si cum sedea Paulica fara frica asa in fotoliul sau ascultand-o pe Laura Balaura povestind despre cum parca si-ar fi tras-o cu unul in toaleta unui bar, domnisoara pacienta s-a dat in fapt.

Ca vezi Doamne, nu a putut merge pana la capat cu the whole thing pentru ca i-a aparut in minte imaginea terapeutului si s-a gandit cum pana ei o sa povesteasca asta in terapie. Eh, pana la urma s-a descurcat cu povestitul folosind un surplus de amanunte care il cam faceau pe Paul sa transpire.

Si ea, draga de ea, dupa ce s-a demostrat acolosa pe canapea, marturisind si apoteoticul final al escapadei sale sexuale a luat-o cu astupus si somatizare, de i-a botezat si toaleta lui Paul cu ceva varsaturi istetice. Boooon! Pana aici parca nu-i asa de rau…Sau da?

Cert e ca daca te bagi in terapie, in calitate de terapeut tre’ sa te astepti frate la tot felul de situatii care mai de care mai inedite. Inclusiv ca un client sa iti povesteasca treburi sexuale asupra carora planeaza un mega-sentiment de culpabilitate care il face in cele din urma sa dea la boboci doar-doar l-o scoate din el macar pe calea asta.

Ceea ce mi s-a parut cu adevarat skillful din partea crew-ului regizoral a fost modalitatea in care au punctat niste elemente esentiale la Laura cum ar fi:

– mimica seducatoare, care transmitea non-verbal mesaje de lust cu duiumul spre bietul Paul;
– machiajul de femme fatale semi-sters de la bocit: neagra de jur-imprejurul ochilor ei cei albastri si rosie pe bot;
– vestimentatia ravasita ca dupa o noapte de agonie si extaz: rochia neagra foarte mulata, dresurile negre rupte si sutienl rosu-grena care era foarte usor vizibil prin decolteul ei generos;
– tocurile rosii pe care se tinea nu foarte bine;
– parul ciufulit pe care si-l aranjeaza cu grija dupa ce termina conversatia cu toaleta lui Paul;
– schimbarea la fata dupa episodul de varsaturi: intr-o femeie debusolata cu machiajul intins si privirea tulbure, renaste intr-o tipa mai calma, curata pe fata si cu ochii tristi.

Nu am apucat sa vad toata seria In Treatment asa ca de data asta ma voi tine de ea, religiously si poate (cine stie) din cand in cand o sa va mai povestesc si voua ce excretii mentale am avut in urma episoadelor sau poate chiar revelatii stralucitoare. Io zic ca daca aveti timp si stare, si va simtiti in stare puteti sa va rupeti 30′ din viata cotidiana pentru a vedea un serial facut cu cap…

Oct14

All the Single Ladies

Posted on by
All the Single Ladies

Ar trebui sa isi faca timp din cand in cand si pentru ele. Separat si impreuna. Pentru ca am ajuns io la concluzia ca timpul petrecut cu si pentru tine este cel mai important, si parca atunci se dilata mai tare, lasandu-te sa te bucuri de ce traiesti.

Cum e sa te simti indeajuns de libera incat sa faci cam orice iti trece prin cap? Sau sa zici: Scuze, dar sunt cu fetele mele in seara asta. Si atat!

Ma duc invariabil cu ochii mintii spre reprezentarea cea mai frecventa a unui grup de femei care invata sa creasca impreuna si sa isi fie alaturi una alteia in timpuri de restriste, sex si urbanism ;). Care rad, se revolta si se plang una alteia ca niste femei moderne. Care vor totul si au dobandit foarte multe in viata, cu munca si pasiune. Care au trecut prin furtuni emotionale, linisti apasatoare si urcusuri galopante.

Si care nu s-au sfiit sa continue sa mearga in proprii lor pantofi, independent de cat de greu ar fi drumul, pentru ca aia sunt singurii care li se potriveau. Si cu ajutorul lor realitatea devenea palpabila. E o provocare sa ajung in punctul in care sa imi dau seama ca am si eu fetele mele. Cu care ma pot prosti in toate felurile posibile la o cafea de week-end. Si cu care ma pot distra magistral intr-o sambata seara strabatand strazile si cateva locuri faine ale capitalei in cautare de libertate si amuzament.

Pe care le pot intreba retoric: Cum de nu m-a sunat pana la ora asta? sau Va vine sa credeti ca a facut asta? si care no matter what imi vor fi aproape, crucificandu-l pe netrebnic ori de cate ori vor vedea in privirea mea ca am nevoie de asa ceva. Si care vor izbucni in ras la unison cand imi suna telefonul si e EL.

Poate pare o poveste de liceu desprinsa dintr-o alta pelicula, dar adevarul e ca as we grow up unele probleme si teme de viata raman aceleasi. Diferenta e ca legaturile care se innoada intre femei sunt water, weather si timeproof. Si ma incanta la maxim lucrul asta! Ca am oame cu care ma pot intalni in fiecare zi sau o data pe an si in preajma carora simt aceeasi vibratie care ma hraneste interior.

Nu crede tot ce crezi, ci mult mai mult. Nu te atasa irecuperabil de propriile tale viziuni despre lume, oameni si viata, pentru ca life, my beloved readers, is full of surprises.

Si cand zici hai gata, nu e un gata definitiv. E fix cat sa iti dea timp sa stai si cu tine si sa asezi in sertarasele sufletului tau tot ce ai trait in ultima vreme. Sa le simti in continuare gustul si sa stii cand e indeajuns. Oare o fi vreodata indeajuns, sau sunt eu defecta? E genial sa fii hooked on life. It keeps your juices flowing, your heart beating and your mind exploring. So give it a try…

Oct13

International Tattoo Convention Bucharest – Impresii & Expresii

Posted on by
International Tattoo Convention Bucharest – Impresii & Expresii

Io cand zic ca ma duc la conventie, apai ma duc. Si dusa am fost. Tocmai pana-n capatul Militari-ului la frumoasa si industriala locatie numita generic Turbohalle. Turbo, probabil de la fabrica in care a fost amenajat venue-ul, cat si de la bodega pentru nunteli de langa, Turbotequilla. Halle pentru ca e ditaaaai hala, cu ecourile aferente.

Lume multa si nu neaparat selecta, dar majoritatea tatuati. Unii chiar din cap pana in picioare. Dar nu Yakuza style. Aia ar fi fost simpatic de admirat, insa ai nostri pustani sau tineri tatuati prezenti la mega-happening-ul week-end-ului erau mai degraba compulsivi, decat inspirati de ceva traditii ancestrale. Asa ca s-au umplut de cerneala ca sa fie, pentru ca aveau “spatiu inca liber” si nu neaparat pentru ca fluturasul, aripioara (aia ca la Alldays sau Always) sau dracusorul ar insemna ceva esential in existenta lor.

Sunt rea. Stiam asta deja, dar nu prea vreau sa ma abtin, ca-s la mine acasa. Si vorba aceea, omul la el acasa isi pune poalele in cap. Asa si io. Ma exprim. Cam critic, dar cat se poate de autentic. Organizarea intregului eveniment a fost eh, ok: locatia, super faina, muzica rocareasca, on the side tasteful striptease shows si stand-uri peste stand-uri cu tattoo artist @ work.

Cam mult fum de tigara si un pic cam prea multa vanzoleala care nu prea se potrivea cu activitatile de tatuat live care implica un spatiu linistit oarecum si steril mai ales. Cubiculele existau, dar nu erau incadrate in sticla/plexiglas cum as fi gandit eu toata treaba. De exemplu, la B’estfest au fost unul sau cel mult 2 saloane de tatuaje care apareau sub forma unor cuburi transparente, izolate si fonic probabil. Aici nu prea s-a respectat regula asta, probabil si legata de aspectul bugetar, fapt pentru care nu m-a prea incantat ideea de a ma tatua la fata locului.

Poate si pentru ca, pentru mine experienta tatuarii este una aparte. Imi trebuie o stare, un setting, un om si conditii maxime de igiena. Pragul meu de durere este destul de scazut, dar nu vreau sa fiu inconjurata de screaming people sau de cheering people. I don’t need no cheering. Just peace, quiet, good music and some Coke. Cred ca am mai scris despre cum am inceput sa am oaresce alergii vizuale la tatuaje meaningless sau facute cu sarma intr-o dugheana. Evident ca ochiul meu critic a prins ceva highlights in sensul asta si la acest eveniment.

Ce-am vazut? Ia sa scormonesc un pic in memorie. Paaaai am vazut tatuaje intre sani la cateva gagici which is kind of a major no no for me. Frate ai tate, sunt doua, sunt mari, sunt mici, nu conteaza, dar intre ele nu ar trebui sa fie nimic desenat. Fara inimioare, floricele, stelute sau gherute. Exista locuri muuult mai dornice sa primeasca ceva cerneala, deci hai sa scutim capul pieptului de aceasta operatiune, shall we? Am mai vazut tatuaje in cot: soare, spirale sau panze de paianjen. Mneaaaaah! Bad vibe, prison style. No me gusta para nada!

Am mai vazut tatuaje pe gat, si imi amintesc un tip peste care am dat vizual de vreo 2 ori cat m-am invartit pe acolo. Avea parca un trandafir cu ceva frunzute simetrice pe parti. Nush de ce nu prea mi s-a parut potrivita tema pentru un tip in primul rand, cat nici locul care este prea vizibil. Din punctul meu de vedere, cand iei decizia de a te tatua ar trebui sa te gandesti ca eventually o sa imbatranesti, o sa fii pus in anumite situatii sau medii, sau o sa te intalnesti cu anumiti oameni care nu fac parte din the whole tattoo state of mind. Si care or sa se uite ciudat la tine, care or sa te judece si de ce nu, or sa aleaga sa nu te aleaga tocmai pentru ca ai tatuaje la vedere. Asa ca prefer sa imi tin tatuajele la caldura, ca sa ma simt eu confortabil.

Daca vreau sa go crazy and show it all, este fix my choice and my crowd. 😉 Un lucru pe care il vad destul de des in ultima vreme este fenomenul tipelor usor over-weight dar cu foarte multe tatuaje si pierce-uri care parca vin sa compenseze problema greutatii. In ceea ce priveste greutatea nu vreau sa ma pronunt, pentru ca I’ve been there and I’ve done that, dar nu cred ca e cea mai buna idee sa te acoperi cu tatuaje pentru a distrage atentia. Cel mult pentru a o atrage…:)

Preumbrandu-ma prin Turbohalle am dat si peste un stand cu tzoale dragut, chiar la intrare, de unde am achizitionat o frumoasa piesa de vestimentatie gotica la un pret accesibil maselor. Nu spun ce! Surpriza! :)) De bine ce ma tot conversam in engleza cu turcoaica mea, m-am trezit in fata standului vorbind aparent singura in engleza. Tipa de la stand m-a intrebat ceva evident tot in engleza crezand ca mi-s vreo straineza. Io setata pe engleza, i-am raspuns tot in engleza, dupa care m-am debutat spunandu-i ca putem vorbi in romana, ca nu-s vreo straina, dar sunt pe aici cu o prietena de peste hotare, care tocmai ce descoperise si ea un stand simpatic cu stickere.

Este mai mult decat evident ca femeile nu trebuie lasate sa umble foarte mult cu bani la ele pe langa magazine cu haine, bijuuri sau all sorts of stuff. Invariabil se vor intoarce acasa cu a bunch of shit mai mult sau mai putin useful si cu un zambet blank pe mutra.

Si totusi, by far the funniest thing care mi s-a intamplat in cele vreo 2 ore petrecute la conventie, a fost incercarea (nereusita din pacate) de a-mi achizitiona si pune un nou cercel in nas. Nu mi-a luat foarte mult sa gasesc stand-ul cu pierce-uri. Cat nici sa vorbesc cu tipii de pe acolo ca sa gasesc un cercel rotund simplu pe care sa mi-l bag in nas.

Odata gasit si cumparat, l-am provocat pe tipul de acolo sa ma ajute cu introducerea lui in nasul meu. El a inghitit in sec, ca si cum ar fi fost chemat la lupta, si a zis hotarat:

“Bine, hai vino dupa tejghea!”

M-am conformat ca o femeie tacuta si supusa ce nu-s si m-am asezat pe un scaun. El s-a uitat la mine, la nasul meu, la cercelul nou si m-a intrebat temator:

“Crezi ca poti sa ti-l scoti singura pe cel pe care deja il ai?”

Io nemaiefectuand aceasta operatiune de ceva vreme i-am raspuns brusc:

“Nu!”

El a inghitit din nou in sec, si vazandu-l usor contrariat, am incercat sa il scot. Si am reusit, cu sange cu tot tasnind. Nu stiu daca ii era frica de sange, dar s-a cam albit la fata cand a vazut ca iese sange. Io eram ok. S-a dezinfectat tacticos si pe urma s-a aplecat spre nasul meu cu cercelul cel negru desfacut.

Si da-i nene si impinge. Da-i cu push..Si-nca…Nimic…Baga-mi-as…Mi-as baga, da’ nu intra…Hai cu ma-ta! Nimic! Offff….Hai maaaa…

Concluzia omului:

“Imi pare rau, dar nu te pot chinui asa. E clar ca gaura ta e prea mica pentru grosimea cercelului!”

Usor bosumflata i-am zis:

“Da, dar io vreau un cercel rotund sa mi-l bag in naaaaas!”

Vazand dorinta din ochii mei, omul mi-a intins o carte de vizita si mi-a spus ca daca ii dau un mail, imi poate face comanda speciala pentru un cercel cu diametrul de 0.8 mm pentru gaura mea cea mica. Am zambit, ca si cum as fi obtinut o victorie, macar partiala si am plecat.

Turcoaica mea deja radea in hohote si ma intreba “Whatafuck happened?”. Pai nimic, ca am gaura prea mica! Si a ras si mai tare, cum era si de asteptat.

Pana la urma it was worth the time pentru o sambata cetoasa de octombrie. Daca va pasioneaza si vreti sa va distrati un pic puteti investi 10 lei si un drum lung pana dupa Pacii pentru tatuaje diverse, bazait de aparate de tatuat, oameni funky si muzica rock.