Monthly Archives: November 2012

Nov24

Agresivitate, violenta & abuz

Posted on by
Agresivitate, violenta & abuz

Se apropie 25 noiembrie. E chiar dupa colt. Mai trebuie sa dormim o noapte si ne vom trezi maine in zorii unei zile mari: Ziua Internationala de Combatere a Violentei impotriva Femeii a.k.a. Ziua Internationala impotriva Violentei asupra Femeii a.k.a. Ziua Internationala de Lupta impotriva Violentei asupra Femeii etcetera, etcetera, etcetera.

Dintre toate denumirile cea mai putin potrivita mi se pare cea care include termenul de lupta, pentru ca stau io asa si cuget ca daca tot vrei sa ai o initiativa anti-violenta, ar trebui sa adopti si un vocabular care nu cuprinde lupte, razboaie, confruntari, rascoale, arme si alte notiuni conexe. Nici n-am inceput bine si deja despic firu’-n mini-fire, nu?

Aparent nu chiar orice invat are si dezvat in cazul meu… 😉 Anul trecut pe vremea asta participam alaturi de Centrul Filia la un protest de proportii reduse, dar cu impact crescut colea in fata Guvernului. Cu tricouri pictate cu mesaje sugestive, pancarte graitoare si machiaje din colectia “snopeala domestica” am simtit cu adevar ca aduc o contributie. La toate masurile de prevenire a violentei asupra femeii. Vreau sa merg si maine unde ma vor indruma promotorii acestei miscari care mie mi se pare absolut esentiala, cu atat mai mult in Romania anilor 2012.

Si ca sa continui sa de-spic spicele gandurilor mele ma amuzam cu ghilimelele de rigoare la ideea ca violenta intre partenerii de cuplu poarta denumirea de violenta domestica. Cum adica domestica? Ca o pasare domestica? Din aia careia nu ii prea mai place in salbaticie si s-a aciuat pe langa gospodaria omului si si-a cumintit instinctele pradatoare? Violenta privita din perspectiva asta nu are nimic domestic intr-insa, ci e manifestarea cea mai autentica a instinctelor noastre de pradatori.


Am simtit nevoia sa imi pun in ordine fo trei concepte pe care le vad interconectate cand vine vorba de snopeli mai mult sau mai putin domestice, si anume: agresivitate, violenta si abuz.

Agresivitatea la un nivel foarte bazal nu este altceva decat un comportament sau predispozitie comportamentala spre folosirea fortei, ostilitate sau atac. Se poate manifesta atat sub forma de represalii, cat si fara existenta unei provocari anterioare. Daca punem un pic lupa pe agresivitate, stiintele sociale o vad ca pe o intentie de a provoca vatamari sau un act menit sa creasca dominanta in relatiile sociale.

Violenta e definita de O.M.S. ca uzul international de forta fizica sau putere, sub forma de amenintare sau actiune directa, impotriva unei persoane, unui grup sau comunitati, care are ca rezultat provocarea de vatamari, moarte, daune psihologice, dificultati in dezvoltare sau deprivare.

Abuzul apare ca folosirea inadecvata sau interventia cu un scop nefast, care genereaza castiguri pe nedrept sau intr-un mod inadecvat. Abuzul se poate intinde de la abuz verbal, vatamari, agresiuni sexuale, practici si obiceiuri nejuste, jigniri pana la crime de toate tipurile si pentru toate gusturile. Va reamintesc ca una dintre defensele mele preferate e umorul (negru) asa ca puteti sa va coborati sprancenele deja ridicate la citirea unor expresii ale acestuia, pentru ca o supapa majora am si io si intentionez sa o folosesc oricat de socant ar parea unor terti.

Ok, acum ca am separat cognitiv agresivitatea de violenta si de abuz, intrebarea urmatoare e: Care-i buna si care-i rea? Impartirea celor trei in doua categorii e aproape automata in mintea mea: (-) violenta & abuz, (+) agresivitate. Ar fi un pic prea simplist din partea mea sa zic clar si raspicat: Dom’ne toate-s rele! N-avem nevoie de ele! Oamenii nu s-au nascut sa fie agresivi, abuzivi sau violenti. Societatea i-a facut asa! Ar fi ca si cum as lasa loc doar conditionarilor si influentelor sociale in dezvoltarea de comportamente asociate agresivitatii. Ori nu-i chiar asa.

Pentru ca din punct de vedere genetic exista niste substante care sintetizeaza al naibii de simpatic dand foc fitilelor agresive. Mai precis daca pui un pic de testosteron, combinat cu ceva feromoni, glucocorticoizi si dehidroepiandrosteron vei obtine o frumusete de potiune care cand mai regleaza, cand mai sare in aer impulsurile agresive.

Imaginati-va cum ar fi sa fim eminamente non-agresivi! Nu s-ar mai produce selectia naturala, nu ar mai exista masculi si femele alfa si beta, si de aici nici competitivitate si ne-am indrepta spre… un loc cu caldura si verdeata. Toti, claie peste gramada, ca intr-un joc de lapte gros in slow-motion la care participa toti reprezentantii speciei, nu numai cei care dovedesc prin forta ca pot supravietui pe cont propriu. Ne-am parazita unii pe ceilalti, fara sa ne jucam de-a hotii si vardistii, sau lapte gros (ca tot l-am adus in discutie mai devreme). Fara sapuniri in zapada. Doar eternal bliss.

O doza optima de agresivitate la casa omului ajuta la perfectarea speciei! Si aici chiar vorbesc serios. Agresivitatea rafinata canalizata spre manifestari pro-sociale cum sunt sporturile, jocurile agresive ale copilariei, activitatile de aparare nationala, face minuni si nu prea putem supravietui fara ea. Lucrurile incep sa se complice in momentul in care interiorul tau e ca o bomba cu ceas care sta sa faca KA-BOOM in orice clipa si cam da din colt in colt, iar exteriorul fie nu-ti permite fie nu e interpretat ca un mediu propice pentru externalizarea agresivitatii intr-un mod corect din punct de vedere social.

Si de aici pornesc uraturile de parinti, sfinti si zile onomastice, macelurile (dez)organizate, tocaturile la ceas de seara despre ce ai facut (de ce?) si despre ce n-ai facut (de ce?), footootul la cap pe toate partile si din toate directiile, sau toate la un loc. Fie in acelasi timp, fie secvential, dar recurent. Pentru ca ne sta in fire sa ne luam unii de altii. Fie ca e vorba de control, putere, dominare, frustrare, sado-masochism, cam asa suntem noi construiti. Sa fim agresivi.

De curand am trait un moment foarte interesant care a avut ca si coordonata centrala agresivitatea care plutea in aer. Nu am sa neg vreodata ca atunci cand simt agresivitate din partea unei persoane, fie ca e verbala sau fizica, nu raspund cu reciprocitate (adaptata la propriul meu sistem de valori). Pentru ca demult mi-am clarificat io cu mine ca sunt o muiere dominanta. Adica din aia care nu prea pleaca capatana de teama sa nu-i fie retezata. N-o pleaca, ci o fereste dupa care revine in forta pentru represalii. Nu-i nici bine, asa cum nu-i nici rau. Este ceea ce este!

Reactiile mele fizice si emotionale la simtirea unui val de agresivitate care se indreapta vertiginos spre mine sunt dintre cele mai variate, dar daca e sa aleg dintre cele 3 strategii majore de gestionare a unei astfel de situatii (fight, flight, freeze), I’m a fighter, baby! Usually I fight back with words and small gestures. Nu sunt adepta violente fizice, never have been, never will be. Dar asta nu inseamna ca in interiorul meu nu bolborosesc chimic niste trebusoare care transmit un mesaj (chimic) catre oponentul meu cum ca: Bring it on, mofo!

Pana acum pare-se ca mi-am dozat (in)constienta astfel incat sa nu ma trezesc cu physical marks of aggression pe mine. Si totusi imi revine in minte situatia recenta in care am facut schimb chimic de mesaje agresive cu… un oponent. Adicatelea ne-am opus unul altuia. Fain, frumos si finalmente ridicol. Pentru ca intentiile mele initiale erau dintre cele mai mature si onorabile. Dar pana la urma urmei you have to speak the same language to get your message through to the other side.

Si de aici am inceput sa leg neuronal situatiile in care am simtit aproape pericolul agresiunii si m-am transfigurat un pic. Pentru ca guess what: nu-i chiar usor sa simti momente de genul asta. Si cu atat mai mult sa le si traiesti pe viu. Adica sa experimentezi durerea fizica care se arata ca si rezultat al semnificativului care se gandeste sa te iubeasca cu palma sau pumnul. Nu pot stii cum e, insa imaginatia-mi fuge spre tot felul de variante de raspuns.

Ne-pu-tin-ta.

U-mi-lin-ta.

Du-re-re.

Re-sem-na-re.

Te-roa-re.

Pa-ni-ca.

Dis-pe-ra-re.

Auto-mu-ti-la-re.

Spi-ta-li-za-re.

Os-tra-ci-za-re.

Dez-u-ma-ni-za-re.

Gol.

Vid.

Ni-mic.

GA-TA!

Pentru ca maine e 25 noiembrie, si pentru ca numai la gandul violentelor pe care femeile de pretutindeni le traiesc voit sau total aleator, imi indrept spatele, imi ascut vorbele cu privirea inainte, fix in ochii vostri si va spun:

Femeile nu sunt saci de box!

Femeilor nu le e frica sa riposteze!

Femeile merita respect si consideratie!

Aviz celor care inca aleg in locul limbajului articulat, graiul pumnilor. A-TAT!

Nov21

Cum invata oul pe gaina?

Posted on by
Cum invata oul pe gaina?

Ati fi uluiti de cat de multe puteti invata de la un pui… de om. Nu trebuie decat sa va uitati mai atent la ce face si sa va puneti intrebarea: In ce masura fac io asta? Si nu ma refer aici la achizitii cognitive pentru ca e de la sine inteles ca gaina il invata pe ou the basics about life and other important stuff such as literacy, math, social skills (?) conventions.

Gainile si cocosii au tendinta uneori sa cotcodaceasca un pic prea tare acoperind emisiile puilor. Se arata atoatestiutori, cand de fapt nu (mai) stiu un lucru esential: cum sa fie pui. Pentru ca ograda are nevoie de gaini si cocosi, nu de pui (la minte).

Suntem niste pasari domestice responsabile si competente. Nu gresim! Nu gresim? Pai e grav daca le facem pe toate perfect. Pentru ca din gaini si cocosi perfecti filogeneza ne arata ca puii sunt departe de a fi perfecti.

Este uluitor cat de curios poate fi puiul de om. Pentru ca incearca sa se dumireasca care-i treaba cu limitele sale fizice (for starters) dorinta sa de explorare se duce spre taramuri cum sunt prizele, substantele toxice, pantele abrupte si tot asa. Asta evident sub privirile disperate ale adultilor inconjuratori.

Dar in acelasi timp sunt capabili sa fie curiosi in lucruri care noua, oamenilor mari, ni se par evidente. Atat de evidente incat nici nu le mai acordam atentie. Si partea si mai dezarmanta e ca in tot procesul lor exploratoriu, puiutii isi expun simplu si cinstit atat emotiile, cat si gandurile. Ce se petrece oare in mintea unui pui de om? Cred foarte tare ca majoritatea copiilor isi folosesc functiile cognitive mai abitir decat o gramada de adulti cu diploma. Pentru ca in fiecare zi isi propun (in)constient sa descopere noul si sa il cuprinda mental si emotional.

Viata viitoarelor gaini si cocosi e un joc. Spontan. Energic. Proaspat. Autentic. Fara prea multe defense. Fara traduceri si adaptari. Este ceea ce este. Voi mai stiti sa (va) jucati? Sau activitatile proletare v-au starpit orice urma ludica? O lectie pe care imi propun sa o invat (intensiv) in calitate de gaina de la puii cu care ma tot intalnesc este cea a iertarii si uitarii. Ei pot, deci sunt atat de puternici.

Noi nu.
Noi analizam.
Noi tinem cu dintii de principii.
Noi avem dreptate.
Noi nu lasam de la noi.
Noi ne lasam pe noi pentru valorile noastre.
Noi preferam sa nu vorbim, dar sa tinem pica. Trefla. Si caro.

Pe toate pentru capra curca vecinului care ne-a suparat acum 30jde ani ca ne-a mancat iarba din ograda.

Si nu pot sa nu ma intreb in pustietatea blogului meu: What are you? 3 years old? Nici macar, because if you were 3 years old, you would know better! 😉

Nov20

Fear of…

Posted on by
Fear of…

Sometimes we are our own executioners.
We kill things before they even start showing in our being.
Just in case.
Because we are modern people, with modern fears and flight as the only alternative.
We run.
As fast as we can.
Until we reach a safe place (in our minds).
And hide.
We build up walls so high around us that it is a wonder other people can still get a glimpse of who we are.
Because we continue to be.
Scared.
Our fears become wolves who devour the natural drives. Rip them to pieces.
Nobody talks about it, but everyone feels it.
The fear.
Whether it’s fear of the dark or fear of the dawn it lurks slowly under our skin and conquers all.
The more we try to hide it, the bigger it gets.
The bigger, the best, better than the rest.
And that’s when SHE, Lady Fear starts making the calls when it comes to our path.
It even seems like the newest type of relationship is actually a threesome: HE + SHE + FEAR = ?
And eventually like all threesomes it breaks in two parts: a single and a double. We are so attached to our fears, as they keep us warm at night.
The mightiest Lady Fear or them all is the fear of intimacy.
I hear about her so often nowadays, that it seems like she is working around the clock.
We don’t even know what intimacy is and we are already scared of it.
It’s like the huge pink elephant in the porcelain shop of our emotions and we are so terrified that it might step on something (good or bad) that we pretend it’s not there.
If we pretend it’s not there for sure it will go away.
Puff!
Into the thin air.
And leave the shop nice, clean and empty.
As before.
Bottom-line is that when fear kicks in through the front door, you jump out from the back door.
Or stay and slice up whatever comes into your reach and sight.
The object that generates the fear.
You make me feel scared, so I have to run.
Or I have to leave you breathless for your power over me to shut down.
We are quite simple beings if you come to think of it.
Sometimes so simple, it’s amazing.
Amazingly scary!
What are you scared of?

Nov20

Postul cu numarul 100

Posted on by
Postul cu numarul 100

Am stat ceva sa pitrocesc mental ce as putea scrie in cel de-al o sutelea post de zvacnire interioara care sa fie interesant si totodata festiv. Si o sa aleg ceva simplu, dar esential pentru devenirea mea ca scriitoreasa: Cum am inceput io sa scriu?

Asa ca daca va tine, dezlegati-va toate cenzurile si puneti-va centurile pentru ca pornim la drum! 🙂 Vorba Lanei, I was always an unusual girl, si pana la un punct in viata am vazut doar partea intunecata a acestei realitati si anume ca nu-s ca ceilalti, deci I don’t belong, deci aoleo si vai de mine. Treptat mintile mi-au repopulat creierul napadit de supraemotionalitati si am descoperit ca, culmea, being different makes the difference.

Am franturi de amintiri de la gradinita cand faceam pe clasicele caiete de caligrafie bastonase si liniute, descoperind care-i treaba cu creioanele si implicit cu scrisul sub o forma sau alta. Si printre flash-uri trecute imi apar momentele in care ma umpleam de grafit pe mana, pentru ca treceam cu mana peste ceea ce tocmai scrisesem fiind stangace de profesie. N-am experimentat nici un dramatism de genul legatului mainii stangi la spate ca sa ma aliniez in randul dreptacilor.

Tin minte ca atat “doamna” de la gradinita, cat si invatatoarea odata ce mi-am dat un upgrade schimband gradinita pe scoala ma intrebau daca nu vreau cumva sa incerc si cu dreapta. Raspunsul meu era de fiecare data ferm si plin de sinceritate: NU!

Si daca tot ne ducem pe firul amintirilor din copilarie, nu pot sa omit o faza care mi-a ramas intiparita: taica-meu, ditamai muntele de om, care incerca folosind o voce suava sa ma determine sa scriu si cu dreapta. Io zic ca abordarea a fost una inteligenta pentru ca nu mi s-a interzis niciodata sa scriu cu stanga, ci am fost oarecum incurajata sa ma duc spre ambidexteritate. Dar n-a fost chip. Io am incercat, numai ca mana mea dreapta ma cam facea de rusine la coordonare si concentrare pe detalii. Mai pe sleau, cu dreapta scriam ca un copchil cu ceva probleme de procesare. Cu stanga in schimb ma rupeam in bucle caligrafice si figuri. Asa ca m-am impamantenit ca stangace.

Partea de-a dreptul amuzanta e ca normalitatea mea intr-ale scrisului era (naturlich!) alta decat normalitatea tancilor de varsta mea. Mie mi se parea firesc ca daca scriu cu stanga, trebuie sa scriu de la dreapta la stanga si nu de la stanga la dreapta cum scriau ceilalti. Si am exersat la greu… pe peretii din sufragerie si din camera mea.

Cu creioane de ceara de culoare rosie (preponderent) scriam si io ce vedeam in abecedar, respectiv clasicele: Ana are mere, mama, Nina, etc. Pana s-a prins muma ca nu-i a buna. Vreun neam indepartat de iudeu nu eram, asadar trebuia sa ma linistesc cultural, cat si caligrafic si sa scriu de la stanga la dreapta. Si de aici au inceput invariabilele foi de caiet manjite cu grafit, cerneala sau pasta de pix pentru ca mana mea functiona asemeneni unei masinarii: mai intai scria frumos si apasat cu degetele parca lipite de creion, dupa care venea partea laterala a palmei odata cu inaintarea randului si manjea scrisul proaspat.

Pana pe la sfarsitul scolii primare, scrisul a fost o problema de logistica care includea: cum tinem creionul, cum sa nu apasam pe stilou pana infundam penita, cum arcuim l-ul, cum facem m-ul si n-ul ca sa se distinga de i si u, din astea. Dupa care au inceput compunerile hardcore si comentariile grindcore. Si de aici s-a complicat treaba, iar imaginatia mea a inceput sa o ia la galop mai ceva ca un cal naravas. Da-i cu metafore, comparatii, epitete, propozitii, fraze, interjectii.

Prima compunere cred ca avea in subiect o barca si un lac (parca!) si am facut-o varza pentru ca am incercat un pic prea mult sa interpretez textul si m-am pierdut in papurisul adaptarii unde la final scrierea mea nu mai avea absolut nici o legatura cu textul initial de comentat. Cum era si de asteptat colegii au ras si cu deriere-ul de mine si creatiile mele literare de inceput. Dar asta nu m-a oprit. Si am continuat cu comentarii la Calin file de poveste, Dascalita, Romeo si Julieta, Enigma Otiliei, O scrisoare pierduta si Caii la fereastra.

Luceafarul mi s-a parut over-rated si comercial asa ca am refuzat din principiu sa imi aduc vreo contributie originala la deja bine-cunoscutele comentarii care ne erau indesate pe gatlej. In paralel mare mi-a fost mirarea sa vad ca pot face eseuri si in engleza, si inca unele chiar bunicele. Aveam idei care pur si simplu nu se mai opreau cand vedea vorba de comentat sau analizat vreun text. De bine de rau mi-am zis ca daca tot ma pricep sa-i comentez pe altii, ce-ar fi daca as scrie si io de la mine putere cate ceva.

Pffff, si de aici s-a imputit oleaca carameaua pentru ca zici ca trageam la jug. Aveam un mega-trac desi nu era ca si cum mi-ar fi luat cineva cu forta scriiturile. In jurnale ma desfasuram libera si voioasa, dar in incercarile mele un pic mai literare era vai si amar. Writer’s block! Si tot citeam gandindu-ma ca pana la urma asta o sa ma ajute sa devin mai cursiva in gandurile asternute pe hartie.

Si-am scris de la vise, amintiri, asteptari, povesti, poezii cu rima mai mult sau mai putin alba pana cand anul trecut mi s-a pus pata si mi-am zis: Imi fac blog! Imi fac blog sa scriu de toate, in stilul meu particular pentru ca vreau sa fiu citita. Citita si comentata ca sa cresc un pic literar. Nu mi-am imaginat ca voi ajunge sa scriu 100 de posturi intr-un an, dar uite ca am facut-o si pe asta. Singura, singurea, doar io si mintea mea.

In romana, in engleza, in romgleza, in spaniola, in franceza, in principiu cum imi ieseau ideile din teasta. As minti daca as spune ca nu ma umflu un pic in pene. Sunt inaripata, iar scrisul pe blog m-a facut sa planez catre linia orizontului. Mai falfai cand ma enervez, bat puternic din aripi cand simt cum creste furia in mine, planez lin cand pacea ma cuprinde (rar! :P), zburatacesc pamantean ca o pasare domestica atunci cand ma incumet sa scriu despre lucruri mici si comune si o fac, zbughesc mai ceva ca Road Runner-ul incercand sa imi prind ideile din zbor si zbor peste mari si tari in scrisurile interminabile.

Se zice ca scriitorului nu trebuie sa ii lipseasca niciodata inspiratia ca sa se mentina in viata. Io le-am avut pe toate: si blocaje, si pauze, si compulsii literare, si rutine. Si acum sunt aici. In punctul 100. La inaltime. Sa merg oare mai sus sau sa planez asemenea unui base-jumper spre o alta culme? Va anunt peste inca 100 de posturi pe ce cale m-au purtat cuvintele… Pana una alta: Mr. Writer, why don't you tell it like it is? Why don't you tell it like it really is, before you go on home.

Nov16

Kindness?

Posted on by
Kindness?

Ce e aia? Google Translate imi sopteste bine-voitor ca cica ar fi bunatate. Sunt in continuare suspendata de semnele de intrebare pe care mi le ridica acest concept. Nu prea pot sa-l apuc nicicum. Parca imi scapa printre degete, cu tot cu sensurile mai mult sau mai putin evidente. What makes a person kind? Cuz I kinda know what breaks a kind person…;)

Si de aici mintea mi se duce in departari filozofice, in cautarea adevarului despre bunatate. Si in final idilic imi doresc sa obtin o bunatate de adevar.

Dar pana la urma urmei ce e adevarul?

Ceea ce ne face sa ne simtim bine si at ease? Uneori.

Ceea ce ne deschide ochii intr-o maniera brusca si neasteptata? De cele mai multe ori.

Ceea ce privim cu oarecare strangere de inima atunci cand simtim ca se apropie? Oh, da!

Ceea ce concorda cu realitatea? Mhm.

Dar realitatea nu-i intotdeauna pe gustul nostru. Ceea ce vrem poate fi atat de diferit de ceea ce se intampla in realitate incat numai spumele raman prezente. Hic et nunc. Cineva candva zicea (bine de tot) ca: Accept what you cannot change… Tot acel cineva, probabil tot candva, continua: …Change what you cannot accept! Si ce legatura are asta cu kindness-ul?

Sistemic vorbind totul se leaga de tot. Si daca aparent nu se leaga, ma voi asigura sa execut niste noduri metafizice pentru un rezultat adecvat, social adaptat si nemaiintamplat. Ca sa fie ciorba mentala bogata mai vin cu un concept: maturitate. Auch! Da’ de ce sa vorbim despre kindness, acceptare, schimbare si maturitate in acelasi timp? Trebuie? E musai! Acum, aici, pe blog. Pentru ca vreau si mai ales pentru ca pot. Skillfully! :))

Care e reteta kindness-ului? Ne nastem asa, sau se scremem pe parcursul existentei noastre sa devenim asa? Is it something to look forward to or it just makes you a bit too naive for what’s really going on in the real life? Si mai intorc la intrebarea: Ce e aia kindness sau bunatate sau gentillesse? Daca nu stim despre ce vorbim ce sens mai are sa tot batem apa in piua, nu? Daca e sa ma iau dupa definitiile simpatice si total circulare de dex bunatatea n-ar fi altceva decat: insusirea de a fi bun! :)) Bestiala asta!

Pai si ce-i aia bun? Am nevoie de ceva oleaca mai palpapil, nu de filozofisme despre bunatate si viata. Stati asa! Tocmai am avut un soc… vizual. Detei cautare pe dexonline la BUN si mi se arata juma’ de pagina de posibile intelesuri. Juma de pagina? Pe(ntru) bun(e)? Si daca dexonline m-a informat, tre’ sa dau mai departe, ca la leapsa. Tu esti! 😛 Sa ne suflecam manecile si sa ne adancim in bunatate, zic!

1. BUN = care are calitati. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii. Binevoitor, indatoritor, amabil.

Buna-vointa e cam mana-n mana cu buna credinta. You have them as long as you don’t get stepped on. If stepping happens, then your good will (hunting) and your good faith turn into a more adapted cynical version, gen mecanism de aparare. Show me yours, I’ll show you mine. If you decide to stop doing it, I just might consider them too good for you… Io fata-n fata-n fata cu actiunea si reactiunea! 😉

2. BUN = care se achita de obligatiile morale si sociale. Corect, cuviincios, frumos, milostiv.

Ohohoho! Daca mai adaugam si cuvantul “obligatii” atunci chiar ca apar complicatii. La greu! Cum ramane cu oamenii care nu doresc sa isi asume vreo obligatie in viata asta… morala…sociala…generala? Ei nu pot fi buni? Se pare ca nu prea in contextul asta. Cat despre corectitudine, iarasi tre’ sa ma intreb care pana mea e sistemul de referinta? Ca daca vorbim de propria persoana corectitudinea fata de tine insuti e printre cele mai favoruri pe care tu ti le poti face in viata asta. If you want to fool yourself, do it consciously. And stop it after a while, cuz it’s addictive. Te prinde si nu iti mai da drumul.

*BUN-SIMT = capacitate bazata pe experiența cotidiana de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele.

Mi se pare de bun-simt sa nu ma apuc sa storc bunul simt de toata esenta sa. Bunul simt este asa cum ii spune si numele cel mai bun simt. Al tau. Primordialul. E de preferat sa existe, or else you’re kinda fucked! :))

3. BUN (child-related) = cuminte, ascultator, indatoritor, care are grija de parinti.

Din frageda pruncie numai copchil cuminte si ascultator nu fusei la fusta mumei. Din (ne)fericire pentru mine si cei din jurul meu. Fiind extrem de subiectiva spun cu mana pe sinapsele mele care se succed ca intr-o cascada nesecata ca nu-mi plac copiii prea cuminti si ascultatori. Because either they’re really hiding something very dark, or they are a pure reflection of their parents’ coercion being drained of any authenticity.

4. BUN = caracteristic omului multumit, vesel, bine dispus, placut, satisfacator, agreabil.

Daca sunt in majoritatea timpului cu gura pana la urechi se pune la “vesel, bine dispus”? Demoazela agreabila si sarmanta cu siguranta poate fi gasita prin fiinta mea, dar tre’ sa te uiti cu atentie (la detalii). 😛 La multumire se impute treaba, pentru ca rare sunt datile in care m-am surprins fiind multumita totalmente de my achievements. Mai tre’ sa cresc un pic ca sa ma apreciez pe de-a-ntregul. Pana atunci ma mai joc un pic de-a Ioana Nemultumita. 😉

5. BUN (food-related) = gustos, apetisant, ales.

(Nu) Stiu de ce nu m-am gandit nicidecum la mancare in cazul asta. Poate pentru ca printre my kicks imi place sa gust viata, nu sa o infulec fara sa apuc macar sa simt gustul experientelor, situatiilor, evenimentelor si… oamenilor. I am the chosen one! I choose me, cuz at the end of the day it’s me facing myself in my inner mirror. Mirror, mirror on the wall, whose the kindest of’em all? Uhhhh, can I consult with my other mirrors? Nooo! You have to confirm me. That’s why I shine you every day! Mwell, you’re a kind of kind. Does this count as confirmation? No! Bitch! You’ll be facing the wall from now on…:))

6. BUN (smell-related) = frumos, placut, agreabil.

Nasul meu de fata buna nu ma-nseala! Cand miros ceva bun merg ca hipnotizata sa cuprind cu narile parfumul. Iarba proaspat taiata. Vantul care aduce iarna. Cozonacii facuti de mamaie. Cartile proaspat iesite din tipografie. Rochia noua probata pe nerasuflate. Cafeaua intr-o dimineata lejera de duminica. Esarfa cu parfumul de ieri. El. Io…dupa.

7. BUN = linistit, tihnit, fara griji, fericit.

Fericiti si tihniti cei fara de griji. Nu ca-s fi vreo anxioasa invederata, dar nu ma vad never ever fara griji. Ever. Never. Er! What would be the point of living then? De ce isi fac oamenii griji? Pentru ca lucrurile ar putea iesi cum nu se asteapta ei sau cum nu isi doresc. Asteptarile lovesc din nou, in forta maxima. Ce mai astept io oare acum? Si la ce bun (ca sa fac si-un joc de cuvinte)? Asteptarile ma rup in doo. Am ajuns in punctul in care nu prea le mai suport. Imi fac rau. Rau. Rau. Deci nu-s bune, clar! Precum iarna nu va fi niciodata ca vara. It’s better not to expect anything at all and be surprised whenever something good happens and immune to the rest of the shit. E a sort of work in progress pentru mine, dar ma straduiesc! 🙂

8. BUN (body functioning-related) = care functioneaza bine.

Dintre toate organele mele mai mult sau mai putin interne am concluzionat ca inima e cea care nu prea isi face treaba. Pompeaza prea mult, atunci cand nu trebuie. Parca nu s-a invatat nici pana acum ca the more she pumps the harder the chest will pound. And the harder the chest will pound, the heavier I will breathe. And the heavier I will breathe, the harder it will be, for me. So I’m better off without hyperventilation. Thanks, but no thanks. I choose ZEN over hyperventilation any day!

9. BUN (clothing-related) = care nu e uzat, nou, de sarbatoare, de calitate superioara, veritabil, autentic.

Ce cuvant interesant! Uzat. Sonor chiar. Si din nou asocierile mele nu se duc in directia indicata de dex, ci spre oameni. Vad in fiecare zi oameni din ce in ce mai uzati. Fizic, emotional, intelectual, actional, volitiv, motivational, personal. Sa zicem ca uzura fizica e cea mai fixable dintre toate. With a good night sleep, some proper food and a pinch of relaxation your wheels will spin again in no time.

Emotionally speaking, treburile nu-s chiar asa de simple. Sunt chiar al naibii de complecse, daca ma intrebati pe mine! The emotional exhaustion downward spiral is heading straight for the dark pit. And nobody wants to be there. But shit happens. And from shit you learn. And shit happens again. And you discover that you have yet to learn so you take some extra courses. And shit re-appears. And you end up saying very emotional stable: Fuck that shit! And just walk away. Some call it karma, I call it life!

Cu intelectualul e dubioasa treaba, pentru ca uzura pentru mine implica si ceva blazare. Si odata ajuns in culmea blazarii, pot lejer sa iti dai singur foc la valiza creierului tau si sa il trimiti intr-o vacanta in care sa creada ca-i cel mai tare din parcare. De aia un jeap-jeap intelectual din cand in cand nu a stricat nimanui. Aia care se pricep in a te face sa te simti extrem de prost (as in dumb-dumb) in prezenta lor sunt resursele tale, omule! Ei te provoaca si te resusciteaza din confortul tau intelectual devenit dezgustator. Wake up for fuck’s sake!

10. BUN (money-related) = care are putere de circulatie.

Circulam ca sa ne aflam in treaba. Pe val. In voga. Out there. On the market. Suntem buni de circulat. Din experienta in experienta, din om in om ca intr-un joc de pinball. The harder the ball hits, the more points you’re gonna store. Mama, ce de metafore, dom’ne! Ar fi cazul sa fiu un pic mai concreta? Neaaah! Why do that when I’m having so much fun in my metaphorical land of self righteousness? Si daca tot facem o treaba, respectiv ne deplasam cu viteza, tre’ sa avem si ceva putere ca sa make things even more fun. Power to the people!(?) Oare daca am primi puterea pe care ne-o dorim am mai circula atat de haotic prin noi insine cum o facem acum? Perhaps…

11. BUN = inzestrat, talentat, priceput, dibace, abil, iscusit.

Am cunoscut odata, demult un om pe care chiar il chema Priceputu. Domnul Priceputu do be more exact! Si se pricepea omul la treburi de toate soiurile. Dupa posibilitati. Talentul si inzestrarea ti le cam da muma prin ADN. Abiliciunea (opusul slabiciunii sau debiliciunii cum e si de la sine inteles :P) ti-o cam faci mataluta cu mana ta. Cat te tine, si evident proportional cu cat de abil doresti sa devii. I wish to be able to aim for the stars. Way up high into the freaking stratosphere. And for sure voi deveni indeajuns de iscusita incat sa ajung acolo, on my own.

12. BUN = folositor, util, avantajos, rentabil.

La ce folos sa fii de folos? In folosul cui si pana cand? Pe fruntea mea nu-i scris cu litere invizibile uzufruct, deci prefer sa imi fiu de folos mie insami. Cata centrare pe propria persoana. N-am mai pomenit asa ceva! It’s always me, me, me! Ok, si ce alte propuneri mai exista pe tapet? Oare exista cineva out there in raport cu care sa imi pun realmente problema folosintei comune? Nu prea… Si stii de ce? Pentru ca generally speaking (fara a avea intentia de a o da in bullshit-uri desuete) people today have become so used to being on their own it’s scary. Si asta pentru ca se tem sa se alature cuiva. Evolutia tulburarilor de atasament te face sa te freci la ochi doar-doar n-o fi chiar asa. Dar, again reality bites stronger saying: It is!

13. BUN (weather-related) = favorabil, prielnic, frumos.

Favorurile se platesc intotdeauna. Sub o forma sau alta. Asa ca bunatatea favorabila is a devil in disguise! Sunt bun atunci cand imi convine. Mercantil vorbind, ma pis pe tine atata vreme cat nu imi implinesti asteptarile mele de bunatate. Iar prielnicia faptelor e mai ceva ca sincronicitatea lui Jung+Pauli. They say timing is everything. And everything turns to nothing when you realize that you only had that moment. And it’s gone just like that. Like an instant spell. Puff! Careful who you put your spell on and who you allow to put a spell on you.

14. BUN = zdravan, puternic, strasnic, considerabil, mare.

Cu deosebita consideratie va spun ca nu prea sunt zdravana! Sunt chiar subreda. Scartai pe la incheieturi si rosturi (in viata) si ma ung periodic cu ceva alifii de revigorare a spiritului de lupta. And then, just like in a fairytale I’m standing on my own two feet and ready to rumble. Oare ce-i care nu-s zdraveni la cap nu apreciata mai bine prezenta doagelor, decat lipsa lor? :))

15. BUN = intreg, plin, deplin.

O dam in holistic acum. E nasoala treaba cu bunatatea asta. Cand crezi si tu ca ai scapat de dureri de cap, cineva rosteste “intreg”. Si s-a dus totul. Nu-s in cautarea vreunei jumatati, pentru ca nu umblu cu jumatati de masura. I never have. I never will. I a whole woman, who wants a whole lotta things, from a whole lotta people, a whole bunch of times…and times again. Probabil cand voi fi mamaita care se da in leagan cot la cot cu nepotii o sa imi mai elucidez din ceata plenitudinii personale. Pana atunci, nu-s altceva decat o putoaica… in devenire.

16. BUN = sincer, cinstit.

Onestitatea a devenit un lux pe care putini oameni si-l pot permite nowadays. Pentru ca e mult mai usor si confortabil si de cacat sa pretend things are not what they really are. That moments you lived will NOT be stuck in the back of your head. That people you meet will NOT have an impact on yourself as a person independently of your role in society. That people you allow to trespass your comfort zone will NOT just pee on your electrical wire and generate a splendid bonfire night. That life will NOT bitchslap you when you expect it the least, leaving you conscious enough to feel your own vulnerability. That time will stay still and you will NOT have the weight of your dark times on your shoulders. That!

17. BUN (kinship-related) = de sange, adevarat.

Ce-i bun e si adevarat! Asta da o dilema filozofica. Atunci cand vom fi raspuns la: Ce pana mea e adevarul? poate o sa avem si o vaga idee asupra a ceea ce inseamna bunatatea in cazul asta. Bunatatea se transmite prin sange? Tot ce se poate! Genetica bunatatii pare a fi un domeniu de cercetare prolific.

18. BUN (friends-related) = apropiat, devotat.

Apropierea si devotiunea… sitting in a tree… making people M-I-S-E-R-A-B-L-E! De ce? Pentru ca they so far out of reach incat frustrarea depaseste uneori puterea de lupta. Imi doresc apropriere, dar sa nu vii PREA aproape de mine. Ca fac urat! Si devin rea! Si ma inchid in cocon cu tot cu jucariile mele. Si nu mai ies. Ca stiu ca ce-i azi aproape, maine e departe, iar poimaine la mama naibii printr-un papuris. Devotamentul ar ajuta la minimizarea sentimentului de singuratate atunci cand aproprierea devine departare. Daca ar exista. Without it it’s just two people falling…apart! Bun?

19. BUN = nobil.

Noblesse oblige! Oblige a quoi? A qui oblige-et-elle? Pai il obliga pe innobilat sa performeze. Nobil, scrobit, neintinat, cu fruntea sus, privirea agera si morcovul bine tinut where the sun don’t shine. Adevarul e ca once you have style e cam greu sa te dezici de el. Sa zici: Bai, daca ma mai urmaresti, te bat de iti suna apa in tzeasta! Sa moara tzaca! Eleganta vorbelor si nobletea gesturilor intimideaza si poate ii obliga pe ceilalti fie sa isi asume faptul ca nu-s, fie sa incerce sa imbrace un pic o haina nemaipurtata. Mi s-a spus candva ca am shtaif. Cel mai probabil am. Cu siguranta unii oameni il simt. Iar alti nu, pentru ca nu stiu ce-i ala…;)

20. BUN = calitate, virtute.

Sanatate si virtute, bunii mei! Care dintre voi e mai virtuos din fire? Va simtiti in stare sa faceti ceva, orice, atat de bine incat lumea sa ramana impietrita in jurul vostru, intrebandu-se: Cine-i asta, frate si de unde a rasarit? Va provoc sa va descoperiti virtutile si sa le scoateti la inaintare. See what happens! 🙂

21. BUN = rezultat, rod, folos.

Cum e mai bine? Sa te concentrezi pe proces sau pe finalitate? Sa ai un bulls-eye cu unde vrei sa ajungi in final fara sa te intereseze cum ajungi acolo pare cam machiavellic. Pe de alta parte sa tot admiri peisajul nestiind unde te duce drumul poate fi fun for a while, and after that it just gets a bit confusing. Ceea ce imi soptesc io mie seara inainte de culcare, si dimineata la sculare e cam asa: ENJOY THE RIDE! Does that make me bad?

22. BUN = care exprima aprobare.

Nevoia de aprobare se duce pana-n tavan cateodata, il strapunge si se duce sus sus sus. Tot mai sus. Avem nevoie ca lumea sa fie de acord cu noi. Sa zica: Mama cata dreptate are omul asta. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca zace atata dreptate intr-un om atat de mic si plamand (evident daca omul chiar e plamand). Ca sa particularizez, daca cineva nu-i de acord cu ce ai io de zis tre’ sa fie super strong pe pozitii si sa imi si expuna motivele dezaprobarii. Else his/her disapproval will be worthless and will be erased from the record. Fair enough, don’t you think? In eventualitatea faptului in care motivele par a fi intemeiate, I will bow my head and make way for a bigger one. The biggest, the best, better than the rest, vorba piesei.

Nici n-au fost multe! Aproape ca am obosit externalizand my trail of thoughts. Pentru cei care au ajuns pana in acest punct al postului nu pot sa va spun decat: CONGRAZ! Pentru restul: se poate citi si in reprize, io nu ma supar! :)) Concluzia: No wonder everyone becomes suddenly puzzled when it comes to defining kindness! Question: What makes you kind?