Category Archives: Existential Dilemmas

Nov20

Postul cu numarul 100

Posted on by
Postul cu numarul 100

Am stat ceva sa pitrocesc mental ce as putea scrie in cel de-al o sutelea post de zvacnire interioara care sa fie interesant si totodata festiv. Si o sa aleg ceva simplu, dar esential pentru devenirea mea ca scriitoreasa: Cum am inceput io sa scriu?

Asa ca daca va tine, dezlegati-va toate cenzurile si puneti-va centurile pentru ca pornim la drum! 🙂 Vorba Lanei, I was always an unusual girl, si pana la un punct in viata am vazut doar partea intunecata a acestei realitati si anume ca nu-s ca ceilalti, deci I don’t belong, deci aoleo si vai de mine. Treptat mintile mi-au repopulat creierul napadit de supraemotionalitati si am descoperit ca, culmea, being different makes the difference.

Am franturi de amintiri de la gradinita cand faceam pe clasicele caiete de caligrafie bastonase si liniute, descoperind care-i treaba cu creioanele si implicit cu scrisul sub o forma sau alta. Si printre flash-uri trecute imi apar momentele in care ma umpleam de grafit pe mana, pentru ca treceam cu mana peste ceea ce tocmai scrisesem fiind stangace de profesie. N-am experimentat nici un dramatism de genul legatului mainii stangi la spate ca sa ma aliniez in randul dreptacilor.

Tin minte ca atat “doamna” de la gradinita, cat si invatatoarea odata ce mi-am dat un upgrade schimband gradinita pe scoala ma intrebau daca nu vreau cumva sa incerc si cu dreapta. Raspunsul meu era de fiecare data ferm si plin de sinceritate: NU!

Si daca tot ne ducem pe firul amintirilor din copilarie, nu pot sa omit o faza care mi-a ramas intiparita: taica-meu, ditamai muntele de om, care incerca folosind o voce suava sa ma determine sa scriu si cu dreapta. Io zic ca abordarea a fost una inteligenta pentru ca nu mi s-a interzis niciodata sa scriu cu stanga, ci am fost oarecum incurajata sa ma duc spre ambidexteritate. Dar n-a fost chip. Io am incercat, numai ca mana mea dreapta ma cam facea de rusine la coordonare si concentrare pe detalii. Mai pe sleau, cu dreapta scriam ca un copchil cu ceva probleme de procesare. Cu stanga in schimb ma rupeam in bucle caligrafice si figuri. Asa ca m-am impamantenit ca stangace.

Partea de-a dreptul amuzanta e ca normalitatea mea intr-ale scrisului era (naturlich!) alta decat normalitatea tancilor de varsta mea. Mie mi se parea firesc ca daca scriu cu stanga, trebuie sa scriu de la dreapta la stanga si nu de la stanga la dreapta cum scriau ceilalti. Si am exersat la greu… pe peretii din sufragerie si din camera mea.

Cu creioane de ceara de culoare rosie (preponderent) scriam si io ce vedeam in abecedar, respectiv clasicele: Ana are mere, mama, Nina, etc. Pana s-a prins muma ca nu-i a buna. Vreun neam indepartat de iudeu nu eram, asadar trebuia sa ma linistesc cultural, cat si caligrafic si sa scriu de la stanga la dreapta. Si de aici au inceput invariabilele foi de caiet manjite cu grafit, cerneala sau pasta de pix pentru ca mana mea functiona asemeneni unei masinarii: mai intai scria frumos si apasat cu degetele parca lipite de creion, dupa care venea partea laterala a palmei odata cu inaintarea randului si manjea scrisul proaspat.

Pana pe la sfarsitul scolii primare, scrisul a fost o problema de logistica care includea: cum tinem creionul, cum sa nu apasam pe stilou pana infundam penita, cum arcuim l-ul, cum facem m-ul si n-ul ca sa se distinga de i si u, din astea. Dupa care au inceput compunerile hardcore si comentariile grindcore. Si de aici s-a complicat treaba, iar imaginatia mea a inceput sa o ia la galop mai ceva ca un cal naravas. Da-i cu metafore, comparatii, epitete, propozitii, fraze, interjectii.

Prima compunere cred ca avea in subiect o barca si un lac (parca!) si am facut-o varza pentru ca am incercat un pic prea mult sa interpretez textul si m-am pierdut in papurisul adaptarii unde la final scrierea mea nu mai avea absolut nici o legatura cu textul initial de comentat. Cum era si de asteptat colegii au ras si cu deriere-ul de mine si creatiile mele literare de inceput. Dar asta nu m-a oprit. Si am continuat cu comentarii la Calin file de poveste, Dascalita, Romeo si Julieta, Enigma Otiliei, O scrisoare pierduta si Caii la fereastra.

Luceafarul mi s-a parut over-rated si comercial asa ca am refuzat din principiu sa imi aduc vreo contributie originala la deja bine-cunoscutele comentarii care ne erau indesate pe gatlej. In paralel mare mi-a fost mirarea sa vad ca pot face eseuri si in engleza, si inca unele chiar bunicele. Aveam idei care pur si simplu nu se mai opreau cand vedea vorba de comentat sau analizat vreun text. De bine de rau mi-am zis ca daca tot ma pricep sa-i comentez pe altii, ce-ar fi daca as scrie si io de la mine putere cate ceva.

Pffff, si de aici s-a imputit oleaca carameaua pentru ca zici ca trageam la jug. Aveam un mega-trac desi nu era ca si cum mi-ar fi luat cineva cu forta scriiturile. In jurnale ma desfasuram libera si voioasa, dar in incercarile mele un pic mai literare era vai si amar. Writer’s block! Si tot citeam gandindu-ma ca pana la urma asta o sa ma ajute sa devin mai cursiva in gandurile asternute pe hartie.

Si-am scris de la vise, amintiri, asteptari, povesti, poezii cu rima mai mult sau mai putin alba pana cand anul trecut mi s-a pus pata si mi-am zis: Imi fac blog! Imi fac blog sa scriu de toate, in stilul meu particular pentru ca vreau sa fiu citita. Citita si comentata ca sa cresc un pic literar. Nu mi-am imaginat ca voi ajunge sa scriu 100 de posturi intr-un an, dar uite ca am facut-o si pe asta. Singura, singurea, doar io si mintea mea.

In romana, in engleza, in romgleza, in spaniola, in franceza, in principiu cum imi ieseau ideile din teasta. As minti daca as spune ca nu ma umflu un pic in pene. Sunt inaripata, iar scrisul pe blog m-a facut sa planez catre linia orizontului. Mai falfai cand ma enervez, bat puternic din aripi cand simt cum creste furia in mine, planez lin cand pacea ma cuprinde (rar! :P), zburatacesc pamantean ca o pasare domestica atunci cand ma incumet sa scriu despre lucruri mici si comune si o fac, zbughesc mai ceva ca Road Runner-ul incercand sa imi prind ideile din zbor si zbor peste mari si tari in scrisurile interminabile.

Se zice ca scriitorului nu trebuie sa ii lipseasca niciodata inspiratia ca sa se mentina in viata. Io le-am avut pe toate: si blocaje, si pauze, si compulsii literare, si rutine. Si acum sunt aici. In punctul 100. La inaltime. Sa merg oare mai sus sau sa planez asemenea unui base-jumper spre o alta culme? Va anunt peste inca 100 de posturi pe ce cale m-au purtat cuvintele… Pana una alta: Mr. Writer, why don't you tell it like it is? Why don't you tell it like it really is, before you go on home.

Nov16

Kindness?

Posted on by
Kindness?

Ce e aia? Google Translate imi sopteste bine-voitor ca cica ar fi bunatate. Sunt in continuare suspendata de semnele de intrebare pe care mi le ridica acest concept. Nu prea pot sa-l apuc nicicum. Parca imi scapa printre degete, cu tot cu sensurile mai mult sau mai putin evidente. What makes a person kind? Cuz I kinda know what breaks a kind person…;)

Si de aici mintea mi se duce in departari filozofice, in cautarea adevarului despre bunatate. Si in final idilic imi doresc sa obtin o bunatate de adevar.

Dar pana la urma urmei ce e adevarul?

Ceea ce ne face sa ne simtim bine si at ease? Uneori.

Ceea ce ne deschide ochii intr-o maniera brusca si neasteptata? De cele mai multe ori.

Ceea ce privim cu oarecare strangere de inima atunci cand simtim ca se apropie? Oh, da!

Ceea ce concorda cu realitatea? Mhm.

Dar realitatea nu-i intotdeauna pe gustul nostru. Ceea ce vrem poate fi atat de diferit de ceea ce se intampla in realitate incat numai spumele raman prezente. Hic et nunc. Cineva candva zicea (bine de tot) ca: Accept what you cannot change… Tot acel cineva, probabil tot candva, continua: …Change what you cannot accept! Si ce legatura are asta cu kindness-ul?

Sistemic vorbind totul se leaga de tot. Si daca aparent nu se leaga, ma voi asigura sa execut niste noduri metafizice pentru un rezultat adecvat, social adaptat si nemaiintamplat. Ca sa fie ciorba mentala bogata mai vin cu un concept: maturitate. Auch! Da’ de ce sa vorbim despre kindness, acceptare, schimbare si maturitate in acelasi timp? Trebuie? E musai! Acum, aici, pe blog. Pentru ca vreau si mai ales pentru ca pot. Skillfully! :))

Care e reteta kindness-ului? Ne nastem asa, sau se scremem pe parcursul existentei noastre sa devenim asa? Is it something to look forward to or it just makes you a bit too naive for what’s really going on in the real life? Si mai intorc la intrebarea: Ce e aia kindness sau bunatate sau gentillesse? Daca nu stim despre ce vorbim ce sens mai are sa tot batem apa in piua, nu? Daca e sa ma iau dupa definitiile simpatice si total circulare de dex bunatatea n-ar fi altceva decat: insusirea de a fi bun! :)) Bestiala asta!

Pai si ce-i aia bun? Am nevoie de ceva oleaca mai palpapil, nu de filozofisme despre bunatate si viata. Stati asa! Tocmai am avut un soc… vizual. Detei cautare pe dexonline la BUN si mi se arata juma’ de pagina de posibile intelesuri. Juma de pagina? Pe(ntru) bun(e)? Si daca dexonline m-a informat, tre’ sa dau mai departe, ca la leapsa. Tu esti! 😛 Sa ne suflecam manecile si sa ne adancim in bunatate, zic!

1. BUN = care are calitati. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii. Binevoitor, indatoritor, amabil.

Buna-vointa e cam mana-n mana cu buna credinta. You have them as long as you don’t get stepped on. If stepping happens, then your good will (hunting) and your good faith turn into a more adapted cynical version, gen mecanism de aparare. Show me yours, I’ll show you mine. If you decide to stop doing it, I just might consider them too good for you… Io fata-n fata-n fata cu actiunea si reactiunea! 😉

2. BUN = care se achita de obligatiile morale si sociale. Corect, cuviincios, frumos, milostiv.

Ohohoho! Daca mai adaugam si cuvantul “obligatii” atunci chiar ca apar complicatii. La greu! Cum ramane cu oamenii care nu doresc sa isi asume vreo obligatie in viata asta… morala…sociala…generala? Ei nu pot fi buni? Se pare ca nu prea in contextul asta. Cat despre corectitudine, iarasi tre’ sa ma intreb care pana mea e sistemul de referinta? Ca daca vorbim de propria persoana corectitudinea fata de tine insuti e printre cele mai favoruri pe care tu ti le poti face in viata asta. If you want to fool yourself, do it consciously. And stop it after a while, cuz it’s addictive. Te prinde si nu iti mai da drumul.

*BUN-SIMT = capacitate bazata pe experiența cotidiana de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele.

Mi se pare de bun-simt sa nu ma apuc sa storc bunul simt de toata esenta sa. Bunul simt este asa cum ii spune si numele cel mai bun simt. Al tau. Primordialul. E de preferat sa existe, or else you’re kinda fucked! :))

3. BUN (child-related) = cuminte, ascultator, indatoritor, care are grija de parinti.

Din frageda pruncie numai copchil cuminte si ascultator nu fusei la fusta mumei. Din (ne)fericire pentru mine si cei din jurul meu. Fiind extrem de subiectiva spun cu mana pe sinapsele mele care se succed ca intr-o cascada nesecata ca nu-mi plac copiii prea cuminti si ascultatori. Because either they’re really hiding something very dark, or they are a pure reflection of their parents’ coercion being drained of any authenticity.

4. BUN = caracteristic omului multumit, vesel, bine dispus, placut, satisfacator, agreabil.

Daca sunt in majoritatea timpului cu gura pana la urechi se pune la “vesel, bine dispus”? Demoazela agreabila si sarmanta cu siguranta poate fi gasita prin fiinta mea, dar tre’ sa te uiti cu atentie (la detalii). 😛 La multumire se impute treaba, pentru ca rare sunt datile in care m-am surprins fiind multumita totalmente de my achievements. Mai tre’ sa cresc un pic ca sa ma apreciez pe de-a-ntregul. Pana atunci ma mai joc un pic de-a Ioana Nemultumita. 😉

5. BUN (food-related) = gustos, apetisant, ales.

(Nu) Stiu de ce nu m-am gandit nicidecum la mancare in cazul asta. Poate pentru ca printre my kicks imi place sa gust viata, nu sa o infulec fara sa apuc macar sa simt gustul experientelor, situatiilor, evenimentelor si… oamenilor. I am the chosen one! I choose me, cuz at the end of the day it’s me facing myself in my inner mirror. Mirror, mirror on the wall, whose the kindest of’em all? Uhhhh, can I consult with my other mirrors? Nooo! You have to confirm me. That’s why I shine you every day! Mwell, you’re a kind of kind. Does this count as confirmation? No! Bitch! You’ll be facing the wall from now on…:))

6. BUN (smell-related) = frumos, placut, agreabil.

Nasul meu de fata buna nu ma-nseala! Cand miros ceva bun merg ca hipnotizata sa cuprind cu narile parfumul. Iarba proaspat taiata. Vantul care aduce iarna. Cozonacii facuti de mamaie. Cartile proaspat iesite din tipografie. Rochia noua probata pe nerasuflate. Cafeaua intr-o dimineata lejera de duminica. Esarfa cu parfumul de ieri. El. Io…dupa.

7. BUN = linistit, tihnit, fara griji, fericit.

Fericiti si tihniti cei fara de griji. Nu ca-s fi vreo anxioasa invederata, dar nu ma vad never ever fara griji. Ever. Never. Er! What would be the point of living then? De ce isi fac oamenii griji? Pentru ca lucrurile ar putea iesi cum nu se asteapta ei sau cum nu isi doresc. Asteptarile lovesc din nou, in forta maxima. Ce mai astept io oare acum? Si la ce bun (ca sa fac si-un joc de cuvinte)? Asteptarile ma rup in doo. Am ajuns in punctul in care nu prea le mai suport. Imi fac rau. Rau. Rau. Deci nu-s bune, clar! Precum iarna nu va fi niciodata ca vara. It’s better not to expect anything at all and be surprised whenever something good happens and immune to the rest of the shit. E a sort of work in progress pentru mine, dar ma straduiesc! 🙂

8. BUN (body functioning-related) = care functioneaza bine.

Dintre toate organele mele mai mult sau mai putin interne am concluzionat ca inima e cea care nu prea isi face treaba. Pompeaza prea mult, atunci cand nu trebuie. Parca nu s-a invatat nici pana acum ca the more she pumps the harder the chest will pound. And the harder the chest will pound, the heavier I will breathe. And the heavier I will breathe, the harder it will be, for me. So I’m better off without hyperventilation. Thanks, but no thanks. I choose ZEN over hyperventilation any day!

9. BUN (clothing-related) = care nu e uzat, nou, de sarbatoare, de calitate superioara, veritabil, autentic.

Ce cuvant interesant! Uzat. Sonor chiar. Si din nou asocierile mele nu se duc in directia indicata de dex, ci spre oameni. Vad in fiecare zi oameni din ce in ce mai uzati. Fizic, emotional, intelectual, actional, volitiv, motivational, personal. Sa zicem ca uzura fizica e cea mai fixable dintre toate. With a good night sleep, some proper food and a pinch of relaxation your wheels will spin again in no time.

Emotionally speaking, treburile nu-s chiar asa de simple. Sunt chiar al naibii de complecse, daca ma intrebati pe mine! The emotional exhaustion downward spiral is heading straight for the dark pit. And nobody wants to be there. But shit happens. And from shit you learn. And shit happens again. And you discover that you have yet to learn so you take some extra courses. And shit re-appears. And you end up saying very emotional stable: Fuck that shit! And just walk away. Some call it karma, I call it life!

Cu intelectualul e dubioasa treaba, pentru ca uzura pentru mine implica si ceva blazare. Si odata ajuns in culmea blazarii, pot lejer sa iti dai singur foc la valiza creierului tau si sa il trimiti intr-o vacanta in care sa creada ca-i cel mai tare din parcare. De aia un jeap-jeap intelectual din cand in cand nu a stricat nimanui. Aia care se pricep in a te face sa te simti extrem de prost (as in dumb-dumb) in prezenta lor sunt resursele tale, omule! Ei te provoaca si te resusciteaza din confortul tau intelectual devenit dezgustator. Wake up for fuck’s sake!

10. BUN (money-related) = care are putere de circulatie.

Circulam ca sa ne aflam in treaba. Pe val. In voga. Out there. On the market. Suntem buni de circulat. Din experienta in experienta, din om in om ca intr-un joc de pinball. The harder the ball hits, the more points you’re gonna store. Mama, ce de metafore, dom’ne! Ar fi cazul sa fiu un pic mai concreta? Neaaah! Why do that when I’m having so much fun in my metaphorical land of self righteousness? Si daca tot facem o treaba, respectiv ne deplasam cu viteza, tre’ sa avem si ceva putere ca sa make things even more fun. Power to the people!(?) Oare daca am primi puterea pe care ne-o dorim am mai circula atat de haotic prin noi insine cum o facem acum? Perhaps…

11. BUN = inzestrat, talentat, priceput, dibace, abil, iscusit.

Am cunoscut odata, demult un om pe care chiar il chema Priceputu. Domnul Priceputu do be more exact! Si se pricepea omul la treburi de toate soiurile. Dupa posibilitati. Talentul si inzestrarea ti le cam da muma prin ADN. Abiliciunea (opusul slabiciunii sau debiliciunii cum e si de la sine inteles :P) ti-o cam faci mataluta cu mana ta. Cat te tine, si evident proportional cu cat de abil doresti sa devii. I wish to be able to aim for the stars. Way up high into the freaking stratosphere. And for sure voi deveni indeajuns de iscusita incat sa ajung acolo, on my own.

12. BUN = folositor, util, avantajos, rentabil.

La ce folos sa fii de folos? In folosul cui si pana cand? Pe fruntea mea nu-i scris cu litere invizibile uzufruct, deci prefer sa imi fiu de folos mie insami. Cata centrare pe propria persoana. N-am mai pomenit asa ceva! It’s always me, me, me! Ok, si ce alte propuneri mai exista pe tapet? Oare exista cineva out there in raport cu care sa imi pun realmente problema folosintei comune? Nu prea… Si stii de ce? Pentru ca generally speaking (fara a avea intentia de a o da in bullshit-uri desuete) people today have become so used to being on their own it’s scary. Si asta pentru ca se tem sa se alature cuiva. Evolutia tulburarilor de atasament te face sa te freci la ochi doar-doar n-o fi chiar asa. Dar, again reality bites stronger saying: It is!

13. BUN (weather-related) = favorabil, prielnic, frumos.

Favorurile se platesc intotdeauna. Sub o forma sau alta. Asa ca bunatatea favorabila is a devil in disguise! Sunt bun atunci cand imi convine. Mercantil vorbind, ma pis pe tine atata vreme cat nu imi implinesti asteptarile mele de bunatate. Iar prielnicia faptelor e mai ceva ca sincronicitatea lui Jung+Pauli. They say timing is everything. And everything turns to nothing when you realize that you only had that moment. And it’s gone just like that. Like an instant spell. Puff! Careful who you put your spell on and who you allow to put a spell on you.

14. BUN = zdravan, puternic, strasnic, considerabil, mare.

Cu deosebita consideratie va spun ca nu prea sunt zdravana! Sunt chiar subreda. Scartai pe la incheieturi si rosturi (in viata) si ma ung periodic cu ceva alifii de revigorare a spiritului de lupta. And then, just like in a fairytale I’m standing on my own two feet and ready to rumble. Oare ce-i care nu-s zdraveni la cap nu apreciata mai bine prezenta doagelor, decat lipsa lor? :))

15. BUN = intreg, plin, deplin.

O dam in holistic acum. E nasoala treaba cu bunatatea asta. Cand crezi si tu ca ai scapat de dureri de cap, cineva rosteste “intreg”. Si s-a dus totul. Nu-s in cautarea vreunei jumatati, pentru ca nu umblu cu jumatati de masura. I never have. I never will. I a whole woman, who wants a whole lotta things, from a whole lotta people, a whole bunch of times…and times again. Probabil cand voi fi mamaita care se da in leagan cot la cot cu nepotii o sa imi mai elucidez din ceata plenitudinii personale. Pana atunci, nu-s altceva decat o putoaica… in devenire.

16. BUN = sincer, cinstit.

Onestitatea a devenit un lux pe care putini oameni si-l pot permite nowadays. Pentru ca e mult mai usor si confortabil si de cacat sa pretend things are not what they really are. That moments you lived will NOT be stuck in the back of your head. That people you meet will NOT have an impact on yourself as a person independently of your role in society. That people you allow to trespass your comfort zone will NOT just pee on your electrical wire and generate a splendid bonfire night. That life will NOT bitchslap you when you expect it the least, leaving you conscious enough to feel your own vulnerability. That time will stay still and you will NOT have the weight of your dark times on your shoulders. That!

17. BUN (kinship-related) = de sange, adevarat.

Ce-i bun e si adevarat! Asta da o dilema filozofica. Atunci cand vom fi raspuns la: Ce pana mea e adevarul? poate o sa avem si o vaga idee asupra a ceea ce inseamna bunatatea in cazul asta. Bunatatea se transmite prin sange? Tot ce se poate! Genetica bunatatii pare a fi un domeniu de cercetare prolific.

18. BUN (friends-related) = apropiat, devotat.

Apropierea si devotiunea… sitting in a tree… making people M-I-S-E-R-A-B-L-E! De ce? Pentru ca they so far out of reach incat frustrarea depaseste uneori puterea de lupta. Imi doresc apropriere, dar sa nu vii PREA aproape de mine. Ca fac urat! Si devin rea! Si ma inchid in cocon cu tot cu jucariile mele. Si nu mai ies. Ca stiu ca ce-i azi aproape, maine e departe, iar poimaine la mama naibii printr-un papuris. Devotamentul ar ajuta la minimizarea sentimentului de singuratate atunci cand aproprierea devine departare. Daca ar exista. Without it it’s just two people falling…apart! Bun?

19. BUN = nobil.

Noblesse oblige! Oblige a quoi? A qui oblige-et-elle? Pai il obliga pe innobilat sa performeze. Nobil, scrobit, neintinat, cu fruntea sus, privirea agera si morcovul bine tinut where the sun don’t shine. Adevarul e ca once you have style e cam greu sa te dezici de el. Sa zici: Bai, daca ma mai urmaresti, te bat de iti suna apa in tzeasta! Sa moara tzaca! Eleganta vorbelor si nobletea gesturilor intimideaza si poate ii obliga pe ceilalti fie sa isi asume faptul ca nu-s, fie sa incerce sa imbrace un pic o haina nemaipurtata. Mi s-a spus candva ca am shtaif. Cel mai probabil am. Cu siguranta unii oameni il simt. Iar alti nu, pentru ca nu stiu ce-i ala…;)

20. BUN = calitate, virtute.

Sanatate si virtute, bunii mei! Care dintre voi e mai virtuos din fire? Va simtiti in stare sa faceti ceva, orice, atat de bine incat lumea sa ramana impietrita in jurul vostru, intrebandu-se: Cine-i asta, frate si de unde a rasarit? Va provoc sa va descoperiti virtutile si sa le scoateti la inaintare. See what happens! 🙂

21. BUN = rezultat, rod, folos.

Cum e mai bine? Sa te concentrezi pe proces sau pe finalitate? Sa ai un bulls-eye cu unde vrei sa ajungi in final fara sa te intereseze cum ajungi acolo pare cam machiavellic. Pe de alta parte sa tot admiri peisajul nestiind unde te duce drumul poate fi fun for a while, and after that it just gets a bit confusing. Ceea ce imi soptesc io mie seara inainte de culcare, si dimineata la sculare e cam asa: ENJOY THE RIDE! Does that make me bad?

22. BUN = care exprima aprobare.

Nevoia de aprobare se duce pana-n tavan cateodata, il strapunge si se duce sus sus sus. Tot mai sus. Avem nevoie ca lumea sa fie de acord cu noi. Sa zica: Mama cata dreptate are omul asta. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca zace atata dreptate intr-un om atat de mic si plamand (evident daca omul chiar e plamand). Ca sa particularizez, daca cineva nu-i de acord cu ce ai io de zis tre’ sa fie super strong pe pozitii si sa imi si expuna motivele dezaprobarii. Else his/her disapproval will be worthless and will be erased from the record. Fair enough, don’t you think? In eventualitatea faptului in care motivele par a fi intemeiate, I will bow my head and make way for a bigger one. The biggest, the best, better than the rest, vorba piesei.

Nici n-au fost multe! Aproape ca am obosit externalizand my trail of thoughts. Pentru cei care au ajuns pana in acest punct al postului nu pot sa va spun decat: CONGRAZ! Pentru restul: se poate citi si in reprize, io nu ma supar! :)) Concluzia: No wonder everyone becomes suddenly puzzled when it comes to defining kindness! Question: What makes you kind?

Nov8

Life as it is…

Posted on by
Life as it is…

…sometimes feels heavy.

Like a ball of led pulling you down under, into your deepest and most sincere self.

As other times sweeps you off your own two feet more unpredictable than the strong winds of winter.

But most of the time is just about learning to walk on a rope set somewhere up high into the sky of our grandiose expectations. And in the meantime enjoying each minute of the journey without forgetting that the earth is just right under. Up in the clouds of hopes and dreams the world seems small, manageable, even too common, but as you approach the ground you kinda start to feel the biting reality of things.

Our expectations and patterns can lift and then smash us straight to the ground. We are by nature grounded some more than others. One of the arising questions would be:

Are our feet moving freely step it and step out oriented by our own will or have they become so buried into the soil of our existence that even the illusion of being able to change position seems a luxury?

In real time, you wake up some morning better than others.

Your groggy time from dawn can turn into a groggy mood of the day, or just be the bad start of a great day.

The coffee ritual might be utterly disrupted by the lack of coffee and the obsessive dilemma “HTF did I forget to buy coffee yesterday?” or can have real chances of satisfying your appetite with flavor and poise.

The dress you planned to wear to work is in the laundry basket, or maybe you discover the greatest dress ever in the mystery of your closet and have the unique feeling of wearing something new to work.

The hot water you had been yearning for since you got up in the morning might as well be stuck of the pipes or for sure give you a bit of comfort and pampering before facing life again.

While putting on mascara your eyes have two options: either to play tricks on you and direct the black swirling brush straight into one of them ruining your vision (of life) or to contribute to the best eye-lashes ever invented.

The bus may come in 3′ or you may choose to walk to work and see the sun rising up in the sky for yet another time.

Your team can be the best you’ve ever seen, or in the mood for war and terror. Your over all day of work could be excellent, productive and creative, or just another day you wish for to finish as soon as possible.

Life after work can be or not. If it is for sure you will have a blasting time or the most boring and irritating hours ever.

Your (in)significant other can make you, shake you or break you, or all three at the same time.

At night before you go to sleep you can think of yourself as a winner or a wiener.

The fight or the flight.

The best or the worst.

The genuine or the copycat.

The change or the acceptance of what is.

And this happens day in and day out. As the chaotic routine of our lives.

What will you do?

Will you choose or comfort yourself with the thought that life is as it is?

Will you scream or sit quietly in the corner of your self?

Will you grant yourself the permission of living or being lived?

///////////////////////////
\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\

(((((((((((((((((((((((((((
)))))))))))))))))))))))))))

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< ........................... ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ --------------------------- +++++++++++++++++++++++++++ =========================== ??????????????????????????? !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Whatcha gonna do?

Nov4

Poveste alb-negru-rosu

Posted on by
Poveste alb-negru-rosu

Cineva spunea candva ca…

Hai sa va…

…o poveste, vreti?

A fost odata ca niciodata o…

…care plutea prin propria sa viata invaluita de un aer de mister cetos. Intr-o zi, cu nimic mai alba, negra sau rosie ca celelalte care treceau sacadat, dar de fiecare data altfel, i-a iesit in cale un…

La inceput nu i-a acordat foarte mare atentie, dar nu putea sa nu-si recunoasca amuzamentul pe care il simtea de fiecare data cand se intampla sa dea peste EL.

EA mergea cu…

EL o prindea din urma cu…

Si ca intr-o vanatoare fiecare devenea pe rand atat prada, cat si pradator. Hmmm, ce de emotii le treceau prin stomac, urcau spre chestia aia mare, rosie si care pompeaza sange si se duceau direct spre cap unde se transformau in ganduri (ne)curate albe.. negre… rosii.

Deja nu mai conta ca viata era ca o…

…sau ca lumea ii privea ca pe niste…

…pentru ca EA descoperise ca poate sa mearga printr-o…

…la bratul lui, iar EL ca se poate simti ca…

…de cate ori o strangea la piept sub…

Asa ca EA si cu EL, cat si EL impreuna cu EA au…

…spre…

In timp ce se apropiau de zori, EL i-a zis…

EA i-a raspuns…

EA si-a amintit de…

EL s-a dezvaluit pe de-a-ntregul ca un…

EA i-a spus intr-o zi brusc si total neasteptat…

EL a zis…

… IT!

Spatiul dintre ei a devenit ca o gara gri si apasatoare in care…

Nu mai era nici un chip sa…

EL s-a trezit dintr-o data…

…de toate limitarile pe care le auzea in gura ei, iar EA se simtea ca…

…si tot ceea ce vedeau in fata ochilor era…

Se spune ca…

…dar nimeni nu stie ce se intampla in cazurile in care…

Si-am incalecat pe-o sa si v-am inceput o poveste alb-negru-rosu pe care EA si EL, cat si EL si EA nu m-au lasat sa o termin…

(acesta nu este) SFARSIT(ul)

Nov2

Despre limita

Posted on by
Despre limita

Nu ma cred vreo Liiceanu. Nici Gabriel. Nici Aurora. Dar astazi am o pofta nebuna sa ma avant in limita cu tot ceea ce inseamna ea pentru noi, muritorii. Aia pe care daca ii impungi tare sangereaza. Aia de care daca te izbesti s-ar putea sa descoperi ca o sa va doara pe amandoi ciocnirea fie ea plasica sau elastica. Mda, mai nou am (re)descoperit ca mai stiu si ceva fizica de baltoaca (de ploaie) pe care intentionez sa o exploatez la maxim.

Aia care desi viseaza cu ochii deschisi ca sunt Superman sau Wonder Woman, cand se intorc cu picioarele pe pamant realizeaza ca… they are just human after all. Din fericire! Vorba lui Freddie: "Who wants to live forever?". I know I don’t! Pentru ca atunci as inceta sa mai am masura si valoarea propriilor momente existentiale. Daca stii ca ceva nu se termina, what’s the use of enjoying it, cuz you have all the time in the world for that. Si procrastinarea e la fel de umana ca si limita.

Am nevoie sa am macar o (vaga) idee despre unde incep si unde ma termin. Despre ce pot si ceea ce nu pot. Despre ce vreau si ceea ce nu vreau. Despre ce trebuie sa fac si ce nu trebuie sa fac. Personal, social, profesional, metafizic si ultrapsihic. Iar inventez cuvinte, dar nu o fac ca sa ma dau mare, ci sa mai colorez un pic postul, lingvistic vorbind!

Sa va spun o poveste. Tare frumoasa! Vreti? Mie acum ceva vreme nu prea imi placea toata treaba asta cu limitarea fiintei, pentru ca nu coborasem (probabil) de pe norul idealist in care puteam sa fac orice, oricand, oricum. Eu puteam, eu eram magician! Sau cel putin asa credeam. Iluzia, draga de ea, ne vine in ajutor in momentele in care ne asteptam cel mai putin.

Dar slowly, am coborat treapta cu treapta scara de sfoara de la omnipotenta la ceea ce pot sa fac in calitatea mea de om, femeie, fiica, sora, prietena, ibovnica, profesionist, colega si tot asa. Si am luat-o ca la scoala. Ca sa imi dau seama de ce pot, vreau, trebuie sa fac a trebuit sa ma gandesc la rolul in care ma aflam. Si mai mult decat atat: Oare ceea ce pot face este echivalent cu ceea ce vreau si coerent cu ceea ce trebuie sa fac? Conflictul dintre putinta, dorinta si trebuinta e de cand lumea si pamantul.

As zice chiar ca it’s so last year! Dar tot redevine haotic la moda. Pai si ce faci atunci cand vrei ceva si nu poti sa te desfasori accordingly? Sau cand poti ceva si nu trebuie sa faci acel ceva? Sau even better cand vrei ceva, dar sub nici o forma nu trebuie sa faci asta? Io as cam vrea sa zbor de una singura ca o pasaruica pana-n stratosfera, dar guess what: pe mine muma cand m-o fatat, nu mi-a atasat si o pereche de aripi, deci nu prea pot zbura. Io pot sa ies din casa in fundul gol sa ma duc sa dirijez circulatia in intersectie (cu ochii injectati vorba Parazitzilor), dar nu se prea cade.

De fapt se poate cadea grav, daca incercam sporturi extreme de genul asta. Manualul meu (intern) de “Cum sa fii o lady?” nu are si aceasta sectiune de “dirijat masini in fundul gol”, deci va trebui sa o lasam pentru o alta viata. Eu vreau sa le fac pe toate dintr-un foc, sa ard etape, sa cresc multidimensional intr-o zi cat altii in 10, dar progresul nu se face decat cu sweat, blood and tears. There is no easy way up. Just down. And down is not very appealing for me.

Io vreau sus, cat mai sus. Am incercat varianta cu pe repede inainte cu vant in pupa, si m-am trezit izbindu-ma artistic de un iceberg. Asa ca never again. Prefer sa ocolesc iceberg-ul, decat sa incerc sa fiu parte din iceberg. Si sa nu va treaca cumva prin cap ca-s vreo inteleapta. Pentru ca in realitate io mai departe de Pavlov sau Skinner ma pierd in forme de invatare. Fie balim ca specimentul canin al lui Pavlov, fie incercam si esuam pana cand incercam si reusim ca cimpanzeii lui Skinner.

One of my points e ca e eminamente reconfortant pentru mine sa stiu ca am limite personale de exemplu. Ca am ajuns in acea etapa a vietii mele in care pot spune punctual ceea ce sunt capabila sa fac, ceea ce sunt dispusa accept si ceea ce trebuie sa realizez. Si asta ma face sa zambesc interior cu gura pana la urechi si sa imi dau singura un zdupac pe spate exclamand:

Bine baaaaa! Ai ajuns aici! Bucura-te! Nu multe reusesc! De aceea succesul este cu atat mai dulce! Arta compromisului sta dupa mine si in trasarea unor limite personale cat de cat ferme, dar cu o doza variabila de flexibilitate.

Gen pot sa ma pup cu un baiat din primele 5 secunde in care ne-am vazut daca my gut gives me the green light, dar la fel de bine pot astepta 5 ani pana cand sa ma simt indeajuns de safe sa ii spun unui baiat (poate acelasi, poate altul) ca dimineata vreau sa am momentul meu de peace and quiet until I feel ready to face the world.

Profesionally speaking lucrurile devin o tzara mai complexe si cu muuulte aspecte. Si asta pentru simplul fapt ca lumea crede despre profesionistii care activeaza pe campurile help-care ca pot face, vor sa faca si trebuie sa faca TOT ca sa ii ajute pe cei aflati in nevoie. Eh, uite ca nu e chiar asa!

Noi astia cu help-care-ul nu ne-am inhamat la tinutul intregului Univers in spinare. Ci doar sa ajutam Universul sa se puna din nou in miscare (browniana). Si e frustrant atunci cand stii ca ai un cod deontologic care iti seteaza limitarile de ce trebuie si ce nu trebuie sa faci, si in realitate te trezesti in situatii in care TREBUIE sa le faci pe toate. Daca acel trebuie e al tau (ca ai tu o tema de supravietuire inca neprelucrata), al aproapelui tau care asteapta prea mult (si el cu o tema de over-demand lasata la dospit) sau al unui tert care zice ca daca a venit la psiholog pleaca impartasit, cu mintile limpezi si cu reteta de calmante, deja nu mai conteaza.

Ceea ce face diferenta este momentul in care te infoi (profesional) si zici: STOP! Asta pot face! Asta imi propun sa fac si aici putem discuta! Asta nu trebuie sub nici o forma sa fac! La final doar cei puternici raman in picioare. Restul sunt pe podea… pentru ca le-au putut face pe toate….