Category Archives: WTF?!

Lectia de prim ajutor

Lectia de prim ajutor

Stiti voi vorba aia care zice ca ‘Ciocanul cuie vede’? De ceva vreme incoace imi dau tarcoale furia si esecul. Adica ma trezesc in contexte in care fie se vorbeste despre furie, se exprima furtunos, se fuge de ea, se ascunde sub pres. Oameni care se iau la tranta cu alti oameni sub o forma sau alta, doar-doar or scapa de uriasa lor furie devenita deja coplesitoare. Ah, si pe langa asta se mai confrunta si cu esecuri venite tocmai din limitarea capacitatii de a lua decizii mai de Doamne Ajuta tocmai din cauza unui surplus de furie.

Urma are un album tare fain pe care il ascultam pe repeat cam in perioada in care a murit tata: Anger as a Gift. Imi facea bine ca imi crea un spatiu mental in care puteam face ca toate visele ca sa scot tot raul din mine. Tot ce durea, tot ce apasa, tot ce sufoca, tot ce… murea. Mai in gluma mai in serios, bag seama ca am o atractie profesionala fata de oamenii furiosi. Ca ma conectez mai bine cu ei. Ca ii contin mai abitir. Ca inteleg nevoia lor de a fi pur si simplu, nu de a fi neaparat ajutati.

Vinerea trecuta intrebam copiii: E furia o emotie rea? si ei raspundeau in cor: Daaaaaaa! Asa ca am pus-o de-o discutie despre cum emotiile in general nu-s nici bune, nici nebune, ci doar sunt. Ceea ce facem sub imperiul emotiilor poate fi ok sau non-ok. Astazi intreb aceeasi copii: E furia o emotie rea? si ei au raspuns in cor: Daaaaaa! Pare-mi-se ca obiceiurile vechi se sting greu, si ca clivajul obiectului are efecte nebanuite. Totul trebuie sa fie fie bun, fie rau. Prost sau destept. Alb sau negru. Perfect sau deloc.

Lipsa asta de teren de mijloc contribuie radical la asteptarile pe care le avem unii de la altii, cat si la modul in care ne dirijeaza ‘furia rea’ atunci cand vine. Daca furia-i rea evident ca o sa bat, ca si bataia e rea. Nu pot doar sa ma incrunt, sa strig ‘Sunt furioooooaaaasaaaaa!’ si sa cer ajutor de la cineva care simt ca-mi poate fi alaturi in my time of need.

Primesc intrebari despre cum operationalizez dezvoltarea personala in termeni de produse ale activitatii in educatie. Ca stim ca daca facem romana/engleza invatam sa scriem si sa citim, daca facem mate invatam sa numaram, dar daca facem dezvoltare personala ce invatam? Cum cuantificam valoarea adaugata a acestei activitati? Oare n-o fi doar vreun moft post-modernist care sa ii faca pe copii sa piarda un timp pretios pe care si l-ar fi putut petrece citind sau socotind?

Noi, adultii de astazi, inca invatam despre noi, emotiile noastre si relatii. Scoala nu ne-a invatat decat ca noi suntem buni daca luam note bune, e misto sa fii popular si sa te placa toata lumea, iar atunci cand ti-e greu lumea rade de tine si ia distanta, ca nu cumva sa se ia ‘greul’ si pe ei. Old school, I know. Da, am supravietuit. Numai ca furia, ca ma intorc tot la ea, revolta, nedreptatea, umilinta, toate astea au ramas cu noi.

Acum pe bune, cui ii vine usor sa vorbeasca despre cum si-a facut draci la serviciu astazi ca nu stiu cine a facut nu stiu ce? NI-MA-NUI! Nu in public, ca in privat, we huff and puff like Puff the Freakin’ Magic Dragon. Am si o idee ascunsa in tot acest rant, promit. Ideea e ca daca tie iti e greu sa faci fata propriei furii si sa vorbesti despre ea, imagineaza-ti cu e pentru un copil care nu are experienta ta de viata.

Un copil care se uita la tine ca sa ‘fure meserie’ despre cum facem atunci cand ne apuca dracii. Asa ca unii copii bat, iar altii urla. Unii copii tac, iar altii se prefac. Unii copii rad, iar altii vorbesc despre altceva. Astazi am vorbit despre cine ne poate ajuta sa facem fata furiei atunci cand ni-i greu. A fost ca si cum un bec mare si luminos se aprinsese peste toate mintile noastre conectate.

Furie 0 – Noi 1

E si maine o zi…

Family of Choice

Family of Choice

Ce e aia o familie? Intrebare cu raspuns deschis.

Cei din care te tragi si cu care imparti casa, masa si mostenirile genetice.

Sau poate cei langa care alegi sa-ti petreci zilele si noptile pana la adanci batraneti, dupa care ajungeti sa mai impingeti si panselute impreuna.

Familie?
La ce bun?
De ce traiesc oamenii in cete familiale, cand ar putea la fel de bine sa traiasca singuri?

Pai unde-s doi puterea creste! Unde mai pui ca daca apar si ceva copii in peisaj brusc clanul se mareste si sentimentele de posesiune si apartenenta infloresc.

Stiti ca patalamaua-mi spune ‘psihoterapeut de cuplu si familie’, nu? Lesne de inteles ca ma preocupa subiectul de ceva zeci de ani incoace.

Ce face o familie sa fie familie?

Si mai cu seama ce desface o familie? Tot ce am citit pe tema relatiilor de orice fel se invarte in jurul catorva concepte mari si late: bunavointa, putere si dragoste.

Modul in care se manifesta treburile astea in interiorul familiei can make it or break it.

Acum daca ar fi sa va impui capul cu teorie despre ierarhii familiale, granite, roluri, scenarii de viata, diferentierea Sinelui si genograme sunt sigura ca nu m-as face inteleasa.

Asa ca atunci cand vreau sa vorbesc despre ceva important pentru mine, incerc sa imi aleg cuvintele cele mai simple.

Iti pasa sau nu-ti pasa?

Vrei sa ai dreptate sau vrei sa ai armonie?

Intelegi sau nu intelegi?

Incerci sau nu incerci?

Da sau nu?

Iubesti sau nu iubesti?

Care e oare scopul unei familii?

Sa traim fericiti pana la adanci batraneti… and beyond?

Cam complicat, presant si permanent…

Asa ca ce-ar fi sa desfacem scopul asta in lucruri mici.

Sa ne ascultam unii pe altii.

Sa avem grija unii de altii.

Sa ne cerem scuze unii altora cand o dam cu mucii in fasole.

Sa vorbim unii cu altii.

Sa ne lasam sa tacem unii pe altii.

Sa fim curiosi unii in privinta altora.

Sa ne iertam unii pe altii.

Sa radem unii cu altii.

Sa plangem unii cu altii.

Sa ne facem planuri unii cu altii.

Sa ne iubim unii pe altii.

Sa fim binevoitori unii cu altii.

Sa avem incredere unii in altii.

Sa cautam binele unii in altii.

Sa ne punem unii in papucii celorlalti.

Sa…

Vecinul nostru, mai ceva ca o constiinta

Vecinul nostru, mai ceva ca o constiinta

Ceas de seara. Ploaie uda de octombrie. Eu invesmantata, nu-n blanuri, ci-n cojoace colorate. Cu gluga trasa pe ochi, flecuind sonor pe strada si molfaind un snack (nu spunem de care). Intru-n gang. Vad un caine. Pare cunoscut. Il observ mai atent. El e. Ma uit in sus spre stapan. E chiar vecinul! In tinuta meteo-adecvata.

El: Sa aveti pofta!
Io (prinsa in flagrant): Multumesc! Ce bine ca ne-am recunoscut si sub acoperire!
El: Da… Am stat putin ca nu eram sigur.
Io: Ii place sa mearga prin ploaie.
El: Eh, nu ii place deloc, dar ce sa facem.
Io: Clar, tre’ sa mearga si el la baie undeva.

Ne departam unul de altul urandu-ne toate cele.

O data nu l-am vazut vreo saptamana si deja incepusem sa ma intreb daca i s-o fi intamplat ceva. Vecinul nostru nu este un vecin obisnuit. E altceva. El redefineste notiuni precum paza, protectie, vigilenta, moralitate, empatie, comuniune, vecin.

Mi-a fost introdus printr-o poveste spusa cu haz:

Auzi ce mi s-a intamplat azi! Ma intorceam de la munca si m-am intalnit cu vecinul care m-a salutat, a dat noroc cu mine si mi-a zambit cu subinteles. Da’ asta nu s-a mai intamplat. Io zic ca te-a vazut pe tine si a zis ca e cazul sa ma felicite.

Am ras hohotind la gandul acestui gest de solidaritate si gratificare masculina si am mers mai departe.

Vecinul stie ce vrei sa faci chiar inainte sa stii tu insuti. Daca ai dileme legate de ce drum sa apuci in viata sau ce alegeri sa faci, te poti duce lesne la el ca iti arata calea. Pentru ca el o stie.

Cand mi-a vazut tatuajele pentru prima oara mi-a aruncat o privire parinteasca dojenitoare intrebandu-ma daca sunt adevarate. Si ca parca nu se cade.

Cand m-a vazut carand doua plase, privirea-i de indreptare se duse spre al meu barbat pe care l-a instiintat ca: Pai e frumos, domnu’ Botez? Domnu’ Botez s-a simtit si mi-a luat plasele din mana mintenas, chiar daca el avea un rucsac mult mai greu decat ce caram io.

Cand ne-am renovat casa, la ceva saptamani distanta vecinul ma interpelat prin spatele blocului intreband asa intr-o doara care nu i-a prea iesit in lejeritate: Si a iesit frumos? Da, foarte frumos, multumim!

Cand s-au montat camere de luat vederi la intrarea in bloc, el mi le-a aratat. Cand s-au modernizat lifturile, tot el a fost vestitorul de vesti bune si culegatorul de impresii impresionate.

Cand ne tot vedea plecand pe doua roti in weekend-uri iesea dintr-o pura coincidenta purtand long-sleeve-ul lui cu Harley Davidson.

Cand m-am dus la administratie sa-l scot pe om de la intretinere vecinul era acolo, ingrijorat doar la gandul ca ne-am certat si poate ne-am despartit.

Cand m-am scos si pe mine de la intretinere inainte sa plec, acelasi vecin m-a intrebat da’ unde, da’ cand, da’ sa ne fie bine si sa avem grija de noi.

Cand m-am intors, vecinul a stiut primul ca nu, nu sunt in vizita, ca nu, nu mi-a placut in mod extraordinar, dar ca da, da am reusit sa ne plimbam pe acolo si sa punem ceva bani deoparte.

Acum ce era sa-i zic ca n-am pus? Nu puteam sa-l dezamagesc! El se bazeaza pe noi ca suntem responsabili, maturi, integri si morali.

Cand mancam o inghetata pe inserat de vara, hop si vecinul in spatele meu: Nu-i bine sa mancati inghetata seara! Inghetata a fost mult mai buna dupa replica asta…

Blocul in care stam n-ar fi la fel fara vecinul nostru. El este vocea poporului, constiinta colectiva a locatarilor, pazitorul comunitatii. Mi se pare fenomenal cum reuseste sa se insinueze in viata noastra si noua sa ne si placa!

Vecinul has been around the block a time or two. Stie el ce face. Dar oricum ar fi, e un personaj vibrant pe care nu il poti uita cu una cu doua. El este atoatestiutor, deci stie inclusiv asta. Sa traiesti, vecine!

Ceci n’est pas une histoire de faim

Ceci n’est pas une histoire de faim

Aseara, in euforie, in drum spre casa de la terapie. Am dat, n-am luat. Desi mi-ar fi prins tare bine si o reciproca, marturisesc. Nu mai mananc seara. Mama, da’ ce pofta de Nutella am!

Din aia hedonista pan’ la Dumnezeu si toti ceilalti zei care cred ca se amuzau pe tema mea. Pofta din aia de mananci Nutella din borcan cu lingura pana cand iti vine gust de sarat in gura si tot nu te opresti.

Nu! Nu mananc seara! Nu intru in Lidl sa imi iau Nutella, desi nici macar nu costa atat de mult. E la un soi de promotie. Nu si nu!

Gata! Cobor din 137 la Complex si ma duc glont spre magazinul din colt. Ma uit dupa ciocolata. Nu imi place lipsa de varietate. Macar daca ne porcim, s-o facem cu stil! Ies dintr-asta si intru in urmatorul.

Fiti amabila, ciocolata Milka aveti?

Da, mergeti la frigider si alegeti-va.

Cu menta si cu zmeura, bucati de ciocolata si alune. Le incep in drum spre casa. Nu sunt atat de bune precum ma asteptam. Sau poate gustul de ciocolata s-a intalnit cu cel de vina pe undeva pe la mijloc.

Ajung acasa si zic: una azi, una maine. Le termin pe amandoua. Ma culc. Ma trezesc si ma duc la dus. Pun muzica si incep sa dansez in fundul gol in timp ce ma spal pe dinti.

Vad ciocolatele mancate de cu seara in burta. Pfff… Baga-mi-as! Plec la munca. Ma duc in bucatarie sa imi pun cafea. Nu-i! Fac! Imi pun inainte sa se fi facut toata cana. Beau un pic.

Indeajuns de tare cafeaua asta incat sa ma trezeasca la realitate? Nu chiar, dar numai buna sa ma puna in miscare cu ce am de facut pe ziua asta. Mi-e cam foame! Rontai niste crutoane de la supa de ieri. Is ok.

Ma duc sa la treaba. Work. Plec la banca sa ma cert un pic cu beredeul. Zis si facut. Imi iau un senvis din Victoriei. Cu salata de pui. Balotez.

Ma intorc la munca. Work. Pranz. Ce-ar fi sa nu mananc supa, felul doi si gustarea una dupa alta? Mananc supa. Hmmm, mi-a prins bine senvisul de dimineata. Uite, am mancat supa si chiar o sa mai astept un pic pana la felul doi.

Work. Felul doi. Sfidez sfecla cu gratie. Imi pun broccoli cu branza in loc. Ma gandesc pentru o fractiune de secunda sa fi pus broccoli in loc de cartofii la cuptor, nu in loc de sfecla.

Ma dau pe mut si mananc. Buuuuun!

Work. Se apropie gustarea. Vin, imi iau para si checul bicolor. Intru in birou.

Se intoarce, ma vede cu para-n gura sau cu gura-n para si zice: Mananci dulce! Iar! Palmez prajitura.

Zic: Da’ e para!

Revine: Da’ e dulce.

Continui: Ma bucur ca esti my get-back-in-shape buddy. Ma faci sa ma simt prost.

Rad. Rade. Se ridica si ma pupa. Plec cu tot cu para mea. Si cu prajitura. Le gat. De la verbul a gata – gatire evident.

Work. 5 o’clock. Plec in trap saltat spre alte zari.

Still work. Intru intr-o casa de om.

Va fac o cafea?

Da, multumesc mult!

Va pun sirop de agave?

Ah, super! Chiar sunt curioasa cum e cafeaua cu sirop de agave. Buna-buna!

Dupa care apar niste jeleuri.

Luati si dvs.

Iau. Nu vreau sa las omul cu mana intinsa.

Work. Jeleu. Work. Jeleu again. Stop. Si cu work si cu jeleul. Ma duc spre casa.

Astept 10’ 41u’. Peronul se umple. 41 nu vine.

Zambesc si imi zic in sinea mea: Universul imi zice ca mi-ar prinde bine niste mers pe jos pe ziua de azi.

O iau pe jos. Ma intreb cum traversez Podul Grant pe jos. Inca un mister ramas nedeslusit. Incep sa treaca tramvaie pe langa mine. Ah, s-a solutionat blocajul. La prima ma urc in tramvai. Om la om.

Si o oama a strazii pe care o huleste toata lumea ca a indraznit sa circule si ea cu 41 in rush hour impreuna cu multitudinea sa de plase. Oama huleste ca sa fie adoratia reciproca.

Proxima estacion: Lujerului, nu Esperanza. Speranta nu-i decedata, poate doar un pic comatoasa. Vecina de salon cu motivatia de schimbare si vointa.

Intru in Cora. Nu, nu la cumparaturi de mancare. Ati uitat ca eu nu mananc seara? Si in plus, nu am frigiderul bagat in priza tocmai pentru a nu depozita mancare intr-insul. Ca sa nu mananc acasa. Doar la munca. Get it? Nu-i asa ca e un plan maiastru?

Berede strikes again. Inc-o discutie, inc-o confuzie, inc-o cerere, inc-o chitanta. Hai pa!

Ma duc dupa asta la uarclas sa ma interesez de oferte de abonament. Pe ruta de 100 m intre berede si uarclas zaresc un magazin de haine. Frumoase. Ma abat de la ruta. N-ar fi prima data. Sunt flexibila in ganduri si-n simtiri.

Intru. Ma uit. Vad cea mai faina fusta pantalon in cele mai reusite tonuri de culoare. Ma uit la masuri. Imi aleg. Probez. Nu se inchide fermoarul. Cer o masura mai mare. Tot nu se inchide. Ma apuca dracii! Autodracii!

Io refuz sa-mi cumpar ceva de imbracat de masura asta! Io nu am purtat niciodata masura asta! No fucking way! Le las si plec mancand pamantul. Ala cu siguranta nu se depune. Gonesc suta de metri standuri catre uarclas. Ajung.

La receptie doamna de serviciu.

Asteptati un pic ca s-a dus pana la baie. Astept. Incepe o muzica house data de sa-ti sara timpanul direct pe boxa. Spinning. Revine de la baie. Strig printre decibeli:

As vrea sa stiu cat costa abonamentul lunar la dvs.

Aha, am inteles, si pe 3 luni?

Aha.
….
Ce ziceti? Ah, sa va las o adresa de email sa imi trimiteti informatiile pe mail. Da, sigur.

O aud in final: Avem o oferta si pe un an.

Aveti? Da. Si cat e? Hmmm… Asta ar insemna pana in 100 lei pe luna. Exact si aveti si doua evaluari corporale incluse. Pfff…

Ochii mi se bulbuca si dracii mi se recanalizeaza functional.

Conchid: Imi fac abonament pe un an. Acum. De joi. Plata cash. Multumesc. Seara buna.

Intru in Flormar sa-mi cumpar un ruj motivational. Un ce? Da, un ruj motivational. Asa, ca sa seal the deal. Probez. Rujez. Rujuri nude.

Arat ca moarta de 3 zile. Asta nu-i motivational. Cel mult anticipeaza cum voi arata dupa primele ore de aerobic la uarclas. Nu imi iau. Suntem atenti la buget.

Merg pe jos spre casa. Dracii si ei cu mine. Asta da exercitiu de emotional self-awareness. Parca ma pot intelege cu dracii atunci cand fac lucruri care seamana cu ceva solutii la cauzele generatoare de draci.

Greu la deal cu introspectia mica! Ajung in cele din urma acasa. Se uita la mine de pe pantofar o sticla inceputa de Cola. Nu beau. Nu mananc. Vorbesc. Ascult muzica. Scriu. Scriu. Scriu. Hai ca-i bine.

Mi-e foame. Las’ ca trece pana m-oi marita. O sa beau niste apa.

Hait! Mi-a venit iar pofta de scris.

maxresdefault

Mulier Inter Obiectum Et Subiectum

Mulier Inter Obiectum Et Subiectum

Sunt femeie.

Traiesc in Romania.

Nascuta si crescuta la capitala.

Am avut privilegiul de a invata ceva carte. Multa si marunta.

Incat sa-mi destup mintea si gandurile sa-mi zboare spre zari nebanuite ale posibilitatilor pe care le am in fata.

Dar inainte sa ajung femeie am fost o copila hormonala in cautarea raspunsurilor cu jalba-n bat. Tupeista si provocatoare. In permanenta goana dupa descoperire de Sine si de altii. Ca de altfel toate adolescentele care aveau aceeasi varsta cu mine pe atunci. Cand ma gandesc cate au mai patimit ai mei cu mine ma apuca groaza.

Crize din zori si pana in seara.

Certuri peste certuri.

Nemultumiri eterne.

Aruncari cu capul inainte.

Dar a mea muma, cu doza de intelepciune cea de pe urma, inainte de luatul campilor mi-a zis ‘As vrea sa poti sa te vezi acum. Ce ai face in locul meu?’. Replica asta mi-a ramas in minte si o voi considera intotdeauna o dovada de parentaj eficient si sincer. Consultarea adolescentului atunci cand acesta o ia razna si nu prea mai stii ce sa faci ca parinte.

Cat despre provocari si tupeu, in adolescenta mi s-au dezvoltat exponential! Eram cea mai tare si parcare si parcarea nu era deloc goala, stimati telespectatori. Descopeream in fiecare zi ca pot face o groaza de lucruri pe care nu le puteam face cand eram o copilita.

Si faptul ca ma dezvoltam si din punct de vedere fizic imi confirma ca tin lumea in maini. Urcusuri si caderi emotionale. Montagne-russe in toata regula! La nivel social interactiunile mi se diversificau atat cu fetele, cat si cu baietii. Ma transformam pe zi ce trecea dintr-unul dintre ‘baietii din spate’ intr-una dintre tipele alea care mergeau pe la terase cand baietii rai ai grupul chiuleau in masa. Si ce perioada faina de crestere a fost! Experimentare, risc si aventura!

Intr-un minut imi treceau prin cap un catralion de idei care porneau de la ‘cum dracu imi fac io tema la mate pana maine?’ si se opreau la ‘ce-ar fi daca as face sex cu nush cine?’.

Aoleo! Adica ma gandeam in adolescenta la sex? Pesemne ca n-am fost foarte cuminte! Unii ar putea zice ca numai panaramele au ganduri dintr-astea… Am avut intalniri pe nevazute, m-am urcat in masini cu oameni pe care ii cunosteam de putina vreme, am flirtat doar de dragul flirtului, m-am pupat si cate si mai cate.

Dar am avut noroc!

Noroc de niste parinti intregi la cap care nu mi-au pus etichete pentru manifestarea unor comportamente firesti pentru adolescenta.

Noroc cu un anturaj in care ce-i drept io am ales sa fiu care imbina copilaritul cu golanitul fara a se expune aiurea unor riscuri majore.

Noroc de mintea cea de pe urma care m-a ajutat in anumite situatii sa ma eschivez in loc de a ma apara.

Numai ca vedeti voi, norocul asta nu il are toata lumea. Ca mine erau atat de multe fete…

Erau, sunt si vor fi mult timp de acum incolo! Fete care cauta ceva fara sa stie exact ce cauta. Fete care cred vorbele dulci ale unor baieti care le declara dragoste vesnica sau doar le baga in seama. Fete care vor sa devina femei cat mai repede pentru a capata control asupra propriilor lor trairi si experiente.

Dar pe drumul asta de autodescoperire pe care fiecare fata il parcurge in adolescenta apar galerii de suport sau anti-suport! Bine asaaa! Esti cea mai tare! Curvo! Nu ti-e rusine ca te vede toata lumea!

main_title

Si daca stai sa te mai si gandesti la climatul cultural tipic balcanic in care barbatilor le este permis in principiu sa orice, in vreme ce femeile trebuie sa ceara voie sa existe asa cum vor ele sa existe, lucrurile se complica brusc, iar consecintele sunt drastice.

Drumul se reteaza, incep sa pice pietre, aluneca pamantul de sub picioare, iar raspunsurile gasite nu sunt tocmai cele mai frumoase. E foarte usor sa spui ca o pustioaica provocatoare e curva! Nu trebuie sa te uiti la ea din toate partile si sa o intelegi. O bagi intr-o cutie si gata!

Numai ca acea cutie se transforma treptat in cusca ei. Cu fiecare eticheta strigata din toti bojocii de oameni de nimic se mai adauga o bara de metal custii. Cu mintea si experienta de acum pot lesne desconsidera o astfel de remarca la adresa mea, pentru ca stiu cine sunt si mai ales, stiu cine nu sunt!

Dar cum ramane cu fetele de 14, 15, 16, 17, 18… ani? Ele au (ne)sansa sa creada pe cuvant gurile slobode si avide de sange si sa inceapa sa se comporte in acord cu eticheta aplicata. ‘Sexul surpriza’ asa cum au numit niste putzoi violul adolescentei din judetul Vaslui n-ar trebui sa mai fie o surpriza pentru nimeni in Romania! Trebuie doar sa deschizi ochii si un ziar ca te vei elucina de la cap la coada.

Copii, adolescenti, adulti si batrani din toate partile tarii sunt abuzati sexual de familie, parteneri, membrii din comunitate sau straini in fiecare zi. Asta e normalitatea noastra ingretzosanta! Statistic vorbind! Mediatizarea sporadica sau recurenta a acestui tip de infractiuni pare doar sa fi desensibilizat populatia pana in momentul in care se gasesc circumstante atenuante de genul ‘Hai mai ca si ea si-a cerut-o! Ce cauta singura pe strada la ora aia?’.

Si totusi a fost nevoie de eruperea unui caz de viol multiplu ca sa ne trezeasca din somnul nepasarii si rationalizarii! Unul pentru care sa semnam petitii de judecare a faptasilor in arest, nu in libertate. Dar in valtoarea asta nebuna a reconstituirii evenimentelor, victima aproape majora si-o ia pe toate partile fix ca in momentul in care s-a petrecut violul.

Apare la TV si este supra-expusa ca sa stie toata lumea cine e, cum arata si cate lacrimi ii curg pe obraji pe secunda.

Este disecata din crestet pana in talpi: ca a fost curva, ca n-a fost curva, ca s-a dus de buna-voie, ca stia, ca se astepta, ca denigreaza satul vasluian.

C-o fi c-o-mparti!

Bai oameni buni! Am ajuns oare atat de dezumanizati incat nu putem recunoaste niste orori atunci cand ne stropesc peste fata? O fata care abia ce devenise majora a fost violata de 7 barbati majori si vaccinati pe un camp intr-o zi de noiembrie a anului trecut! Trei dintre faptasi si-au recunoscut fapta! Restul se freaca pe Facebook in campanii de denigrare a victimei atatand un sat intreg in apararea onoarei lor de barbati care au facut nitzel sex-surpriza.

Surpriza, nu?

Surpriza e ca oamenii legii sunt tot barbati care nu condamna violul si agresiunea sexuala asupra femeilor.

Ca doar in judetul Vaslui se bea, se bate si se fute surpriza! Iar militienii, procurorii si judecatorii nu pot condamna niste ‘surprize autohtone nevinovate’. Sunt altele mai grave care trebuie gandite, nu ne incurcam cu fete care zic ca-au fost violate, cand noi ca barbati stim dom’le ca le-a cam placut dom’le si acum vor sa bage dupa gratii tineri nevinovati.

Lasand cinismul defensiv la o parte, femeia din punct de vedere cultural in mari parti ale Romaniei continua sa fie obiect.

Care e mutat de colo-colo.

Care nu trebuie sa graiasca.

Sa gandeasca.

Sa doreasca.

Ci doar sa execute.

Iar aceasta mentalitate este propagata de barbati cu acordul tacit si incurajarea pe sub mana a femeilor in etate care isi stiu prea bine locul astfel incat lucrurile sa fie oranduite pana la capat.

Nimeni nu iese din tipar. Si daca indrazneste, va fi tras pe roata sau violata la capu’ satului sa se invete minte o data si o data. O segregare demna de-o cauza mai dreapta!

Mai sunt, pe de alta parte si femeile subiect, crescute de mame subiect, care le-au invatat sa isi sustine punctul de vedere.

Sa tina capul sus indiferent de circumstante.

Sa faca fata cu gratie realitatii si discrepantelor de gen.

Si sa spuna NU atunci cand sunt puse in fata unui fapt la care nu doresc sa ia parte!

Asa ca dragii si dragile mele, in cazul in care aveati nevoie de o confirmare suplimentara: violul e crima! NU inseamna NU! Oamenii adevarati condamna violul, fie ei barbati sau femei! Daca taceti azi, maine veti urma voi! Solidaritate sociala pentru adolescenta din judetul Vaslui si acelora ca ea care nu au curajul sa isi denunte agresorii!

Vive la fucking resistance!

rapeisrape_big1