Nu e o noutate pentru nimeni care m-a mai citit in ultimul an ca sunt mandra pseudomamica pisicoasa a doo feline in trei culori. Precum cafeaua, numai ca muuuult mai torcaitoare. De cand impartim resposabilitatile felino-parentale, io si al meu balai, am fost supusi unor curse cu obstacole mai ceva ca niste soricei cu care se joaca cele doua urechiate pentru ca mai apoi fiecare dintre ele sa ia cate un soricel in dinti si sa-l aduca ofranda zeilor egipteni, ca aia venerau pisicile, if I am not mistaken!

De la lupte de gherila asa ca intre surate mieunatoare, la coalitii diabolice intru escaladarea perdelelor (nu de Pascani, ci de Botosani) soldata de fiecare data cu victimizarea irecuperabila a bietelor perdele, ale noastre matze si-au cam facut de cap cu noi. Si noi cu ele. Da-i cu quality time al fiecarui human cu fiecare patrupeda, da-i cu mancare la ore si portii fixe (nu de alta, dar una-i tzantzar, iar alta bondar si ne-am dori sa nu le taiem de Craciun), da-i cu monitorizarea evolutiei medicale – controale, vaccinari, tratamente medicale, da-i cu achizitionat frumoase lese de plimbat gagicile dupa finalizarea schemelor de vaccinare.

Pe (Lem)Picka o asteapta o lesa rooooz aprins, iar (Manda)Rina va purta, cum altfel, o lesa portocalieeee. Dupa ce am cutreierat lumea cabinetelor veterinare in lung si-n lat, in cautarea medicului in care sa avem incredere sporita, dar care sa ne si ofere o gama de servicii adecvata tinerelor domnisoare si nevoilor acestora, am gasit ceea ce cautam. Asta evident nu fara a fi scutiti de medici cretini si asistente bagatoare de seama. Imi aduc aminte ca si acum cand am mers cu Picka la a doua vaccinare, la un cabinet din Crangasi. Nu dau nume, ca nu cabinetul e de vina, ci oamenii care il populau la data respectiva, care au avut nesansa sa dea nas in nas cu diada Ionescu – Botez si patrupeda Picka.

Cam frigut afara pe atunci, sa fi tot fost un noiembrie ceva, iar noi in 41 cu mustacioasa la vaccinat dupa orele de program. Ajungem la cabinet in speranta ca vom intalni doctorita care ne placuse prima data, si care parea a fi chiar om, nu macelar, sub halatul de veterinar, si dam nas in nas cu altcineva. O dudue mai durdulana asa, blonduta si pe cat de anxioasa, pe atat de vorbareata fara prea mult rost sau sens. Decide sa ne tina un pic in suspans cu privire la calitatea sa, caci nu se recomanda nici ca doctor cutarica sau asistenta cutarescu. Ne intreaba, afisand un interes fortat si prin urmare fals, despre scopul si durata vizitei. Ii zicem.

O consulta pe Picka prin introbagarea unui termometru rece sloi in curu’ fetii. O mai palpeaza pe la tzatze, se uita la dinti, ii verifica labutele. Procedural, femeia sa zicem ca avea vagi cunostinte. Practica insa ne-a ucis irecuperabil, acompaniata de vorba multa si proasta de dadea in gropi. Picka-Lempicka era deja usor iritata de atatea intruziuni in her private parts si nu prea mai placea pe nimeni, nici pe noi, dar cu atat mai putin pe tarancutza blondina cu aere de medic. Asa ca a incercat sa o perforeze precum un perforator felin pe carne umana. Tanti s-a speriat oleaca si i-a zis pe un ton mieros (bleah!) ca “pentru pisicutele mai nastrusnice exista gentuta de contentie”.

Say what, niggar? Gentuta de contentie? Dupa care privirea-i netulburata de vreun gand sau vreo sinapsa se intoarce spre noi in incercarea de a-i face “pisicutei” profilul comportamental. Ca unde-i nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Adica nu esti varza medical, si incerci sa o dai pe psihologie comportamentala felina ca sa te dai smechera. Ce pizda ma-sii! Io fac ochii mari si ii zic ca “pisicuta” nu e nici agresiva, nici antisociala, si ca in contextul in care se afla intr-un mediu care nu-i place, iar cineva ii baga diferite chestii in cur are o reactie de aparare fireasca. Doamna “doctor” intra in defensiva si zice ca are nevoie de ajutor pentru vaccin. Atentie! Deja trecusera mai bine de 20jde minute de cand ne tot frecam prin cabinet si naturalmente, iritabilitatea matei crestea exponential.

Se duce-n spatele cabinetului si revine cu un alt specimen rar. De sex masculin. El era, ne-am dat seama mai tarziu, dupa ce i-am cautat pe amadoi pe Google boscorodind, dom’ doctor. Inalt, blond si extrem de blazat. Dupa calitatea interactiunilor dintre ei, pareau a avea ceva impreuna. Bleah! Tanda si cu Manda! Ma rog… Trecem peste vizualul grotesc si ne reconcentram pe tzantzarul care astepta parca sa fie taiat in bucatele mici de acesti ilustrii exponenti ai medicii veterinare. Ni se zice sa o tinem de ceafa ca sa ii faca vaccinul. Barbatul se executa, io stau ca rezerva, doamna pregateste seringa cu acum, iar dom’ doctor se scarpina in cur sau in cap (nu ca ar fi fost vreo diferenta in materie de continut).

Duduea da sa infiga acul, Picka se smuceste, barbatul continua sa o tina parinteste de ceafa si ce sa vezi: n-a reusit sa-i faca vaccinul! Precipitata de “pisicuta asta jucausa”, tanti ii cere ajutorul concubinului veterinar care nici una nici doo, ne ia odrasla cu o mana de labele din fata si cu alta de labele din spate si o intinde cat era masa de lunga, asa cum intinzi un acordeon sa vezi daca are vreo fisura intre striuri. Picka protesteaza.

Doamna face o a doua incercare. Felina se zbate, fiind usor fed-up de atatea proceduri medicale impiedicate pe care fusese nevoita sa le suporte pana in acel moment. Vaccinul s-a dus juma subcutanat, juma supracutanat, adica pe blana fetii. Doctorul asudat tot, de parca iesise dintr-o operatie pe cord deschis, ii da drumul fetii. Ta-su o ia in brate sa o linisteasca. Asistenta blondina da sa ii ia barbatului fata din brate, “sa nu cumva sa va muste, ca vad ca e cam nastrusnica”. Barbatul ii arunca o privire de “hands off bitch” spunandu-i politicos ca se descurca. Io spumegam precum o iapa lipitana.

Si pentru ca circul sa fie complect, dom’ doctor se lanseaza intr-o serie de judecati de (non)valoare despre cat de agresiva si salbatica e pisica asta. Ca el nu a mai vazut asa ceva pana acum. Ca data viitoare o s-o puna direct in geanta de contentie. Io ascultam si imi imaginam cum ii sparg fata succesiv cu un box. Neprimind nici o reactie verbala din partea noastra, omul nu se potoleste, se uita la mine si ma intreaba candid:

“E adoptata?”

Io n-am stiut daca sa rad in hohote sau sa ii foot una peste ochi si sa ii spun:

“Nu, coae, io am fatat-o! Semanam, nu vezi?”

In schimb ii zic ca evident ca e adoptata de foarte mica. Replica lui se ridica la nivelul ineptiilor debitate anterior:

“Se vede! Cu siguranta a fost traumatizata, batuta cand a fost mica!”

Aleg sa nu ii mai raspund, intrand in silentio stampa pentru binele umanitatii.

Barbatul mi-o da pe Picka, mergem sa ne uitam la pesti si sa ii distrag atentia de la cercopitecii care tocmai isi dadusera cu parerea despre sanatatea ei mentala. Balaiul se duce sa plateasca pentru “serviciile” furnizate pe care sunt sigura as fi putut sa le realizez mult mai bine daca as fi avut ustentilele necesare (modesty aside). Duduii ii ia inca vreo juma’ de ora sa scoata doua bonuri fiscale nenorocite, asa ca profita de timpul care se scurgea si incepe sa “ma” discute cu al meu barbat:

“Sotia dvs. s-a cam suparat, dar sa stiti ca asa se face vaccinul la pisicute. Se vede oricum ca o iubiti mult pe pisicuta. O sa faca ce-o sa vrea din dvs sa stiti…”

Barbatul care fusese relativ calm pana in acel moment, incepe a se inrosi pe alocuri si ii raspunde sec ca

“Nimeni nu e suparat pe nimeni!”

Doctorul dispare in negura cabinetului, reusim sa luam si bonul si plecam injurand si razand isteric pana acasa, felicitandu-ne reciproc pentru complementaritatea reactiilor in situatie de criza. Asta fu o patanie pe cinste cu Picka.

Cat despre Rina, ne-am trezit la un control mai izbutit, la acelasi cabinet, dar in varianta cu doctorita umana pe care o cautam si cand am dat peste cuplul de cosmar veterinar, ca fata noastra are raie auriculara.

“Raie? Raie?! Raie! Shit, la dracu’! Cum pana mea?”

“Pai cel mai probabil inainte sa o aveti dvs a trait intr-un mediu insalubru de unde a luat microbul, care are si ceva potential genetic de manifestare pe cale materna.”

“Opa-sa! Pai si asta inseamna ca o sa fim cu totii raiosi?”

“Nu, nu, raia auriculara de la feline nu se transmite la om, ci doar la alte feline.”

“Oh, that’s just fucken great! Adica si Picka s-ar putea sa aiba?”

“Trebuie sa veniti cu ele la control regulat, iar pentru Rina vom prescrie un tratament cu solutii de pus in urechi in fiecare seara dupa curatarea in prealabil a acestora.”

Zis si facut! Am rezistat o luna. Si noi si Rina.

Dupa 30 de zile de nervi, dureri, curatat, sange, mieunaturi deznadajduite ale Rinei si schelalaituri din partea Pickai care nu stia ce se intampla cu sor’-sa, am cedat si am zis:

“Nu chinuim pisica asa pana la adanci batraneti!”

Am mai dus-o la control la cabinetul din Crangasi pana cand am decis sa apelam la un specialist veterinar care nu numai ca e mai ok medical-wise, dar vine si la domiciliu. Dupa o prima vizita de vaccinare si control, femeia ne-a zis ca raia poate fi tinuta sub control si cu o curatare si tratament saptamanale, nu zilnice, asa ca ar trebui sa nu mai chinuim pisica. Ne-am indragostit pe loc de ea, pentru ca i-am simtit umanitatea pana in maduva oaselor!

Lucrurile au intrat intr-o perioada linistita de platou pentru Picka & Rina dupa toate vaccinarile, deparazitarile si tratamentele anti-raie. Pana cand au facut cunostinta cu pubertatea si caldurile! Oh, mama! Am descoperit ca Rina intra mai des in calduri decat Picka, dar se manifesta mai putin deranjant – sfaraieli, frecat de ta-su si hainele lui, mers pe burta cu curu’-n sus doar-doar o pica vreun motan din cer s-o aranjeze. Picka pe de alta parte, odata ce a descoperit caldurile, ne-a terminat cu totul. Scheunaturi succesive in locurile cu ecoul cel mai puternic din casa, tavaliri pe jos, svarcoliri de parca o tortura cineva. Nopti si zile si zile si nopti. Tin minte ca o saptamana a fost plecat barbatul si ajunsesem sa dorm cu ea in brate, pentru ca am descoperit ca daca o mangai si vorbesc cu ea se mai linisteste si ea si io.

Dupa intoarcerea barbatului, all hell broke loose. Picka a inceput sa spray-ieze prin toata casa, precum un mascul care isi marca teritoriul. Mirosea ca la balamuc. Noi deja eram la capatul puterilor. Citeam non-stop despre cauze si solutii. Am aflat cu aceasta ocazie ca fata noastra cu mutra felina se incadreza in acel 5% dintre femelele feline alfa care spray-iaza in interior in perioada caldurilor.

Tac’-su a descoperit o solutie chimica miraculoasa care descompune formula chimica a urinei de pisica in parti inofensive si inodore. Asa ca dupa ce fi-sa isi marcase teritoriul de la hol, bucatarie pana in sufragerie (Freud included!), ta-su a venit in urma ei cu peria, otetul si spray-ul minune strigand precum un nebun simpatic:

“In casa asta, io sunt ala care spray-iaza, ai inteles?”

Picka s-a uitat cas la el, descumpanita de pulverizatorul pe care il tinea in mana si care parca semana cu ceea ce avea si ea sub coada. S-a supus si apele s-au linistit. Am decis adult si parinteste sa le facem anticonceptionale ca sa avem tihna in casa, dupa care sa strangem cureaua si sa le castram pe vecie.

La cateva luni de la incidentul cu marcatul teritoriului, ne-am luat inima in dinti si dintii in inima si am programat operatiunea. Orice interventie chirurghicala reprezinta un risc, ne-a spus doamna doctor. Am agreat conditiile, am semnat amandoi pe formularul de constimtamant, ca la casatorie, vorba veterinarei care s-a amuzat copios cand a vazut doo semnaturi in loc de una.

Am stat cu fetele pentru pre-anestezie, am asteptat cuminti in sala de asteptare pentru finalizarea operatiei Pickai. Dupa care am stat in post-operator cu Picka, asteptand-o in acelasi timp pe Rina sa iasa din operatie. Operatiile in sine au fost scurte si la obiect. Daca ar fi scris acest post RaSeBo, probabil ca v-ar fi dat detalii legate de cum arata ovarele si uterul la pisici, intrucat a tinut musai sa vada ce anume a fost extras din fetele sale dupa operatia Pickai.

Io am zis ca I will pass on that, really! Dupa ce a iesit Picka din operatie si s-a dezmeticit un pic, a inceput sa ne injure in pisiceasca in timp ce scheuna de durere si isi revenea din anestezie. Dupa ce a iesit Rina din operatie, ne-au injurat la dublu, fara prea multa cenzura pisiceasca. Ca niste parinti iubitori si intelegatori, le-am fost aproape si le-am lasat sa sufere in stilul lor. Am plecat cu ele in rucsaci spre casa, avand norocul sa dam peste un taximetrist foarte amabil care ne-a facut ziua un pic mai buna cu povestirile lui despre fiul sau care da bacalaureatul acum. In acel taxi musteau instincte si sentimente materne & paterne. A fost tare fain!

Am ajuns acasa cu bine, le-am pazit sa nu apara complicatii de hemoragie interna post-operator si le-am aratat ca suntem aproape de ele. Picka si Rina, asemenea unor superpisici, si-au revenit foarte repede, zic io, avand in vedere ca Picka salta pe pervaze la vanatoare de buburuze aseara, iar Rina s-a urcat precum un pasa in pat si se tot intorcea de pe o parte pe alta fara prea mari probleme. Vor urma ture de antibiotice pentru a preveni eventuale infectii pisicesti, si ceva convalescenta cu camasute facute dintr-un tricou vechi de-al balaiului tata iubitor cu chip de om… bun.

Carevasazica, oameni buni, suntem bine, si noi oamenii si ale noastre pisici! Mi-e tare drag de ele, si de noi toti impreuna! We make one big happy cathuman family! 🙂