Category Archives: WTF?!

Feb2

Alo?!

Posted on by
Alo?!

Telefonul fara fir e mort! Abonatul a fost dezactivat temporar ca urmare a unor evenimente… inoportune, sa le zicem.

Pai si io cum mai vorbesc cu lumea inconjuratoare acum?!

Dupa cateva minute de panica si groaza la gandul mesajelor pe care n-o sa le primesc si a convorbirilor pe care n-o sa le am in viitorul apropiat (BTW madarfacars, viitorul NU suna bine deloc acum!), am respirat adanc imbratisand realitatea cruda.

What to do now? Pan’ la renumeratia mica, cea dupa buget sa tot mai fie fo saptamana. De vorbit, tre’ sa vorbesc asta-i clar, iar interactiunile face2face nu prea pot acoperi nevoia mea de comunicare zilnica. Asa ca m-am uitat de jur-imprejur si am conchis victorios: Hai ca nu-i chiar asa de rau.

Telefon destept este? Este!

Conectare Wi-Fi este? Estee (pe ici pe colo prin locurile esentiale)!

Retea de socializare este? Cum sa nu?

E-mail-ul mai sufla? Este pe pozitii!

Blog de varsat naduful si poala de frustrari posedam? Din belsug chiar!

Si cum imi contemplam io conditia existentiala cea far’ de mobilitate telefonica, un gand s-a trezit sa-mi dea tarcoale: Bai, da’ inainte de telefoanele cele mobile, inteligente, datatoare de dependenta care s-au insinuat in vietilor noastre ca necesitati primare, cum era viata?

Tin minte ca primul telefon mobil l-am capatat de la muma cand eram prin clasa a 10/11-a ca masura de comanda si control. Era Nokia… cu antena! Cu cat fata (respectiv io) incepea sa se miste mai mult inafara zonei de confort parental, cu atat telefonul zbarnaia mai tare in ghiozdan.

Unde esti?, Ce faci? sunt intrebari care ma seaca cum bine ziceau niste baieti isteti, cu atat mai mult cu cat sunt expresii ale nevoii de control, nu ale curiozitatii natural umane. Drept urmare a fost o incercare grea sa ma obisnuiesc cu telefonul meu mobil. Dar am izbavit!

Si totusi, inainte de my snooping Nokia, viata-mi era considerabil mai usoara. Ma prindea noaptea vorbind (aproape in soapta) la telefonul fix prin diferite colturi ale casei, ferite de urechile parintilor. Aveam pe atunci doua telefoane in casa: unul din bucatarie si unul pe hol care avea un fir kilometric, special destinat pentru calatorit cu dansul prin toata casa in cautarea… intimitatii!

Nu pot sa uit momentul in care am decis sa pun stapanire pe telefonul din bucatarie si sa ma bag in camara pentru a dezbate lucruri care pe vremea aia mi se pareau esentiale. Sau cand imi sunam prietenele si invariabil ajungeam mai intai sa schimb doo-trei vorbe cu unul dintre parinti pana cand sa mi se faca legatura.

Si atunci cand ieseam pe undeva eram in libertate. No tracking devices whatsoever! Si era bine, numai ca nici nu imi puneam problema ca in cele din urma aparitia telefoanelor mobile avea sa-mi limiteze oarecum momentele in care pur si simplu vreau sa fiu intr-un loc, fara a fi nevoita sa vorbesc cu nimeni la telefon.

Acum sa nu ma acuzati de a fi vreo vulpe careia i se par strugurii acri pentru ca tocmai ce i s-a taiat telefonul, da’ zic si io asa: Nu va vine cateodata sa va inchideti telefonul si sa respirati adanc aerul libertatii provizorii?

Asa ca in loc de a trai ca temporar dezactivata, aleg sa fiu libera provizoriu de implicatiile telefonului meu mult prea inteligent. 😀 Nu va impacientati, ca e vorba doar de-o saptamana! My spirit will be alive and kicking online as well as live. Si sincer nu m-ar deranja sa primesc si scrisori de la cei care vor neaparat sa-mi spuna ceva…;)

Dec16

Claustrare – A.M.R. 7 zile… si nopti

Posted on by
Claustrare – A.M.R. 7 zile… si nopti

Cam asa arat io dupa o saptamana intreaga de arest la domiciliu. Am ajuns in punctul in care descopar noi functionalitati ale lucrurilor pe care le am imprejur. Se zice ca omul este un zeu, iar casa templul sau. Sa mor daca ma simt zeita acum!

Si ma intreb, pe buna dreptate zic io: Cum reusesc unii oameni sa isi petreaca mare parte a timpului lor inchisi intr-o casa? Drumul pana pe balcon sau pana la ghena au devenit micile mele placeri vinovate. Pot sa simt din plin aerul rece de dinaintea Craciunului si sa dau bobarnace zapezii cuibarite pe pervaz.

Am studiat in detaliu fiecare coltisor al cuibului si recunosc: cuibul meu imi permite sa dau din aripi cat cuprinde. In interior. Nu mi-a fost mai clar decat imi este acum ca nu-s o pasare domestica. Nu pot cu domesticia. Ma indobitoceste. Am facut santuri in covoarele mele non-persane de la atat preumblat prin batatura.

Varicela mea e bine sanatoasa, multumesc! Ar trebui sa imi tina de urat, dar nu prea se pricepe la dinastea. Daca ma supun unei observatii sub lupa personala nu pot decat sa vad ca lipsa de miscare, de aer proaspat si de viata de afara ma fac iritabila, putin comunicativa si nelinistita.

Am ascultat pe rand cam toate tipurile de muzici auzite sau mai putin auzite.

Am jonglat cu gadget-urile personale pentru a mentine diversitatea.

Am terminat un serial bunicel despre razboi, PTSD si servicii de inteligenta.

Am navigat pe site-uri de arta, cunoastere, fun si fashion.

Am sarit din pat pe fotoliu. De pe fotoliu pe scaun (ups, na ca s-a mai dus un arc!), de pe scaun inapoi in pat si tot asa.

Parca nici nu mai am masura timpului.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!

Da, stiu ca am o pocitanie de omulet si de aia in majoritatea timpului sta ascuns de privirile trecatorilor bagaciosi! Numai ca in momente de claustrare te mai apuca… externalizarea! Eh nu va imaginati ca urlu prin casa, ca nu-i cazul. Sunt fata educata si civilizata. Urlu doar pe blog. Creativ si pro-social. E bine asa? 🙂

Imi si imaginez ziua mea de liberare.

Si cate o sa ma fac.

Si cum o sa mai strabat io lumea-n lung si-n lat.

Si ce frumos o sa fie.

Cineva dastept zicea odata (ca niciodata) ca daca mintea ti-e deschisa poti sa inveti din tot ceea ce traiesti si sa iti integrezi astfel experientele. Sa le faci cu adevarat ale tale. Ce-am invatat io dupa 7 zile de arest la domiciliu?

Ca niciodata nu e prea tarziu sa te simti copil, chiar si facand varicela.

Ca am o pofta nebuna de viata in general si daca ma inchizi in casa imi restrangi aria de acoperire, fapt care genereaza frustrare, si frustrare care degenereaza lucruri.

Ca am o inspiratie iesita din comun in a scrie despre verzi si uscate pentru ca niste pereti nu ma vor deconecta niciodata de la exploararea realitatii inconjuratoare.

Ca nu dorm bine noaptea daca simt ca nu mi-am castigat orele de odihna.

Ca am aproape o groaza de omusori care grativeaza prin jurul meu incercand sa-mi arate (inclusiv cu dejtu’) ca tin la mine.

Asa ca doresc sa va multumesc pe aceasta cale voua, dragilor, ca ma suportati, cu sau fara iritatii – cutanate si corticale si ca incercati dupa posibilitati sa-mi imbodobiti claustrarea … de Craciun…;)

Dec12

Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Posted on by
Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Trebuie sa recunoasteti ca pentru unii dintre noi (nici nu indraznesc a da nume… ;)) devine o adevarata arta. Cea de a ne da singuri cu bata peste gioale. De a ne taia craca de sub picioare tocmai cand simtim ca ne apropiem de ceva maret.

Autosabotajul pare a fi cea mai noua indeletnicire a omului modern. Si nevrotic. Lucrurile merg prea bine ca sa fie si autentica toata treaba. Ia sa ne dam un pumn in gura sa vedem: E vis sau e realitate? In realitate tu ramai ca bou’ sau dupa caz vaca cu botu’ spart si momentul tau de glorie trece pe langa tine facandu-ti cu mana. Sau copita.

Nu contest ca viata poate deveni… alunecoasa… uneori, dar de aia s-a inventat sarea grunjoasa. Sa o imprastiem peste viata atunci cand simtim ca parca se apropie o cadere cu rupere de… vise.

Cautarea nodului in papura dateaza de cand lumea si pamantul. De fapt, de cand s-a descoperit ca papura e papura. Si atunci s-a gasit unu’ care a zis:

Fuck that shit, vreau sa gasesc un nod in papura!

Si s-a inhamat omul la munci grele, care i-au luat zile, nopti, sudoarea fruntii si nervii creierilor capului. La final, parca nici nu mai conta daca nodul exista sau nu. Pentru el. Era prea obosit de atata cautat.

Ma, da’ papura? S-a intrebat cineva vreodata cum s-o fi simtit papura aia sa fie atat de intens scarmanata dupa noduri? Oare nici unul dintre cei doi participanti la actiune sa nu se fi simtit bine? Cel mai probabil!

Atunci de ce papura ma-sii ne incapatanam sa ne botim vietile cu tot felul de nimicuri? Cand am putea pur si simplu sa traim si sa-i lasam si pe altii sa traiasca. Fiecare pentru el. Nimeni in locul celuilalt.

Aaaaah! Stai asa, c-am prins un fir… logic de asta data. Sa fie oare de vina faptul ca noi, oamenii moderni, care traim in aceasta era a tehnologiei, am uitat oare niste lucruri de baza intr-ale convietuirii, astfel incat ne vine greu sa traim pentru noi si sa ii lasam si pe cei din jurul nostru sa traiasca?

Ehehehe! Cre’ca am dat peste o mina de aur care merita exploatata pana cand aurul va straluci in lumina cunoasterii.

Cum e sa traiesti pentru tine?

Egoist… Poate!

Natural? Si asta.

Fara sens? Uneori.

Singuratic? De cele mai multe ori.

Sanatos? Categoric.

Dar si atunci cand apare, ca o boare, cineva care se infiltreaza precum trupele speciale in gandurile tale si iti pune microfoane ascultandu-ti cu atentie fiecare respiratie, atunci apare jocul de picioare… ala de dat cu stangu’-n-dreptu’ bineinteles. Ce mai vrea si asta de imi sta prin ganduri?

Io am treburi mai importante, cum ar fi sa salvez lumea, sa militez pentru drepturile omului si sa imi cladesc un viitor (din caramida!), n-am timp de distrageri de atentie. Ba da’ in acelasi timp mintea ta se simte mai relaxata un pic. Are musafiri. Scoate dulceata aia buna si pregateste o carafa cu apa rece.

Sufletul iti e pe la gura cautand sa vada daca nu cumva… Nu era el, mi s-a parut! Matele-ti chioraie de parca n-ai mancat de cand cu nemtii.

Dar te tii tare. Ia sa terminam cu prostiile! Suntem oameni in toata firea. Am trecut de dragalasenii si chicoteli adolescentine. Suntem seriosi. Si scortosi. Si plicticosi. Ah, asta nu! Suntem chiar foarte interesanti.

Ba, boule sau vaco (dupa caz!) daca bate cineva bate la usa ta aia super-interesanta gen

CIOC! CIOC!,

cel mai firesc lucru pe care il poti face e sa intrebi

CINE-I ACOLO?

Daca de partea cealalta se aude o voce gatuita, dar sincera care zice

IO!,

te poti simti indreptatit(a) sa zici

IOI! 😉

Morala: Vorba lunga, saracia omului! Excesul de rationalizare dauneaza grav igienei mentale…

Dec4

Pana la urma…

Posted on by
Pana la urma…

Asta e intrebarea care ma macina precum o rasnita veche de cafea de vreo cateva zile incoace. Optiunile sunt multiple, dar se stie deja ca cu cat creste numarul de alegeri posibile, cu atat incertitudinea alegatorului creste si ea. Pan’ la tavanul cabinei de vot. Aia din stinghii subtirele si cu perdeluta albastra, fara a se incerca vreo aluzie cromatica la adresa vreunui partid sau grupari politice. Urbea-i impanzita de bannere falfainde , postere supradimensionate si omusori care impart materiale “de campanie” potentialilor votanti. Si cum ma aflu departe de a detine adevarul absolut cu privire la cine merita, trebuie sau are sanse sa traga lozul alegator castigator (caci va fi ca la 6/49 pe 9 decembrie), am ales sa judec candidatii prin ochelarul meu psi. Dupa fata pe care o afiseaza la propriu. Si dupa mesaj. Si culori. Trecand peste bariera numelor care mai de care mai sonore si inedite, pe care nu prea doresc sa le mentionez, mi-au picat in mana vreo cateva exemple cel putin interesante de promovare.

Primul asupra caruia doresc sa zabovesc nitel e un domn de la un partid ce se autointituleaza “ecologist”. Hai sa ii credem pe cuvant si sa ne imaginam ca prin venele lor curge sange verde care vrea sa salveze tarisoara si implicit si planetuta noastra. Consiliat fiind de alti domni cu ceva simt al umorului si un varf de cinism, candidatul nostru zice ca daca il vom alege “va fura mai putin ca ceilalti”. Prietene, felicitari pentru momentul comic! Acum ca ne-am oprit din ras, putem merge mai departe si la campanii cu mesaje directe si la obiect. Un candidat care inca din afise decide sa fara misto de marea de alegatori, isi va perpetua apucaturile si dupa desemnarea in functie. Zic si io asa.

Un alt candidat “al poporului” se descrie pe bannerele sale mov “ca ceapa-n mancare”. Carevasazica, alegatorul nu numai ca e bombardat cu mesaje vizuale, dar se face apel si la memoria sa gustativa intr-un mod extrem de personal. Cine nu mananca ceapa categoric nu prea are cum a-l vota pe acest distins domn popular. Dar cine mananca, stie cu varf si indesat cu ce se mananca povestea asta cu votarea. Si in semn de solidaritate cu comparatia de un lirism emotionant (pana la lacrimi, caci totusi vorbim de ceapa aici), alegatorii simpatizanti de mov se pot prezenta la urne cu un fir sau doo de ceapa: alba, verde, rosie sau mov (facuta cu marker-ul permanent).

Mai rasfoim un pic revista mentala cu afise numai bune de facut cornete (electorale) si dam peste un locuitor al Romaniei Mari care ziarist cu ochelari de meserie, mentioneaza ca va fi “fara indurare pentru cei care au tinut orasul in frig”. Deci daca mai devreme alegatorului i se suplimenta mesajul vizual cu ceva accente gustative, acum se face apel la agentul termic. Daca votam cu dansul, nu ne va fi neaparat mai cald, dar cu siguranta ne vom incalzi cu gandul ca cei care au tinut tara in frig nu vor primi indurare. Excelent! Daca mai pitrocim mesajul o sa vedem ca face sens avand in vedere ca votul va fi in decembrie si parte din populatie inca alege sa se incalzeasca cu flacara de la aragaz ca sa nu dea drumul la calorifere “de pe acum”. Sau poate domnul vrea sa ieftineasca ca prin minune gigacaloria si nu a stiut sa se exprime mai concret (dee ziarist!)?

In clasamentul afiselor electorale indoielnice se ridica si cel al unui candidat care ne exprima tot prin faptul ca si-a ales o poza in care se uita in alte parte, nu la noi, poporul posesor de voturi. Si nu numai ca nu se uita la noi, dar mai si gesticuleaza cu mana dreapta pe care pot fi zarite un ghiul inel si un ceas mare si lucitor cat o zi de post. Pe fundalul ros avem o ceata de sustinatori ai candidatului nostru care stau drepti si zambitori urandu-ne nu Craciun Fericit!, ci “Dreptate pentru oameni!”. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Mai dau o fila si constat ca exista si un “Deputat al cartierului meu” intesat cu “Prietenie, respect, incredere”. Daca e sa ma iau dupa cuvintele alese de domnul in cauza, io nu-mi doresc un deputat da cartier, pe de o parte, si nici nu vreau sa fim prieteni. Vreau un deputat care sa imi reprezinte interesele intr-un mod asumat, conform cu legea si adecvat solicitarilor primite. Unde mai pui ca candidatul care, ca multi altii, promite ca va reporni inima Romaniei, apare in afis, uitandu-se in ochiul alegatorului in timp ce are o mana pe umarul unui copchil si pe cealalta (mana) pe umarul unei doamne in etate. Subliminalul deja sparge bariera sunetului. O varianta posibila de interpretare ar fi ca domnul nostru e divortat/vaduv si tot vrea sa lupte pentru patrie ceea ce merita din start aplauze si voturi. O a doua e ca sotia era cea care facea pozele electorale si nu beneficia de un aparat foto cu timer. Iar o a treia ne duce cu speranta la alocatii mari si pensii substantiale. In orice caz, produsul complet scartaie pe la incheieturi.

Pe la Craiova, consilierii de campanie useless au zis sa faca o trimitere la sportul national afirmand sus si tare “Craiova, meriti cea mai buna echipa!”. Si slova-i slova, dar cand vezi si fetele “echipei” te apuca groaza aia mare si urata. Este vorba de o diada: o dudue pe la vreo 30jde primaveri cu parul tapat nevoie mare, ochisorii accentuati cu niste negru de seara si buze care parca ar rosti “89-89-989” si un nea’ care ghici ce, are ochelari de soare! Si asta spune tot! Poate era soare in platoul de pozare electorala, nu zic nu, dar daca nici un ochii candidatului nu ma pot uita, atunci cum sa il aleg io pe distinsul craiovean? Cat despre duduea precedenta, va spun din start fara vreo urma de misoginism ca aia nu-i poza de campanie, neam, intrucat accentele seductive sunt prea puternice.

Un iesean rosu in timp ce sade cu mainile in san ne comunica faptul ca “Lucrurile importante au nevoie de timp!” si ne multumeste pentru sustinere si rabdare. Nefiind din acea parte a tarii nu ma pot gandi decat la doua variante: ori domnul e cu state mai vechi prin consiliile locale si parca ar vrea sa-si imbuneze alegatorii spunandu-le ca de fapt mnealui nu a stat cu mainile in san (asa cum sta in afis), ci chiar a muncit pentru propasirea Iasului, ori e un candidat june cu ceva anxietate la bord care stie sigur ca in primul mandat nu va face mare lucru si ne multumeste anticipat pentru rabdare si tutun. Apropo, tutunul e din partea casei rosii daca tot e sa asteptam si sa sustinem?

Facand un retur la partidul verde imi cazu pe mana un afis un pic infricosator vizual. Doi chei, extrem de asemanatori (sper ca nu-s rude!) dar despartiti temporal de vreo 10 ani, cu zambete largi si costume inchise la culoare (tot asemanatoare) ne anunta ca “Gata cu promisiunile! Schimbam totul!”. Sa mor daca nu toata suflarea candidata la alegeri are boala schimbarii ca solutie la mocirla actuala in care se adanceste zilnic masa de votanti. Oameni buni, cu suflet bun si ganduri de schimbare, aveti in vedere faptul ca o natie are nevoie in primul rand de stabilitate pe mai multe planuri. Schimbarea prea multa, brusca sau produsa intr-un timp prea scurt genereaza haos. Nu vrea haos! Vrem ZEN! Asa ca verzi sau nu, cu paduri in arriere-plan sau nu pe afisul de campanie, rogu-va mai potoliti-va cu vanturile de schimbare ca deja incepe sa puta.

Slatina ne cinsteste cu un candidat independent a carui afis m-a facut sa rad cu tentativa de a ma si bate un pic pe burta. Economist. Ochelarist. Purtator de cravata rosie. Tati norocosul si un primar muncitor si serios pentru Slatina. Pe bune?! Tati? Vrei sa iti cresti cetatenii apeland la noroc pur in timp ce muncesti cu seriozitate? Deja m-ai pierdut in spatiu cu mesajele tale contradictorii, domnule slatinean! Ori te bazezi pe noroc, ori pe munca! Ori esti serios, ori te dai in barci cu apelative gen “tati”? Mutra ta poate fi oricat de demna, daca vorbele lipsesc cu desavarsire, io zic mai bine sa stai mataluta independent acasica si sa te joci de-a tati in continuare. A nu se intelege ca aduc atingeri importantei rolului de tata, ci doar ca am o mare problema cu manipularea maselor cu apelative emotionale de genul “tati”. As putea spune lejer ca alegatorii care au probleme cu tatii se vor duce sa il voteze pe “tati norocosul” doar pentru ca e tati, nu pentru ca ar fi ceva de capul lui. Asa ca tati, scuteste-ma!

Movul care s-a extins in toata tara ca “The First Young Purple Revolution” a ajuns si la Targoviste in persoana lui Bodi care se prezinta electoral prin mesajul “Cu totii il stim pe Bodi!”. Ei bine nu! Io nu-l stiu pe Bodi, si simpla insinuare cum ca l-as stii deja ma irita. Nu tre’ sa fiu vecina cu candidatul sau sa fi iesit la o cafea inainte cu dansul ca sa il pot alege. Mi-ar placea sa fiu familiarizata cu ceea ce a realizat pana in prezent. Iar Bodi asta habar n-am ce a facut pentru Targoviste pana acum! Poate o fi vreo prezenta marcanta a orasului si nu stiu io. Targovisteni, lamuriti-ma, va rog!

Ultimul dar nu cel din urma din lista neagra a alegerilor in materie de afise si mesaje electorale e un domn cu vechime la primarie. Si cu ceva iesiri in presa mondena care nu prea ii fac cinste. Si cu o sotie mai tanara care se afla intr-o perpetua cura de slabire. Acum io n-am nimic cu viata privata a omului, atata vreme cat si-o tine… privata! Nu o vreau drept bun public, ca nu-mi place, deloc! Septagenarul ne indeamna total neinspirat sa “alegem cu inima”. Bai omule, crezi ca 23 de ani de alegeri emotionale ne-au condus spre progres si evolutie? Poate ar fi o idee sa ne folosim si creierul, nu numai inima, care si asa nu ar vota cu tine, deci sezi bland! Iar privirea aia prelunga si condescendenta nu iti intareste nicidecum mesajul, ci este inca o dovada ca una spui, alta faci.

Pana la urma, io cu cine votez?!

Nov16

Kindness?

Posted on by
Kindness?

Ce e aia? Google Translate imi sopteste bine-voitor ca cica ar fi bunatate. Sunt in continuare suspendata de semnele de intrebare pe care mi le ridica acest concept. Nu prea pot sa-l apuc nicicum. Parca imi scapa printre degete, cu tot cu sensurile mai mult sau mai putin evidente. What makes a person kind? Cuz I kinda know what breaks a kind person…;)

Si de aici mintea mi se duce in departari filozofice, in cautarea adevarului despre bunatate. Si in final idilic imi doresc sa obtin o bunatate de adevar.

Dar pana la urma urmei ce e adevarul?

Ceea ce ne face sa ne simtim bine si at ease? Uneori.

Ceea ce ne deschide ochii intr-o maniera brusca si neasteptata? De cele mai multe ori.

Ceea ce privim cu oarecare strangere de inima atunci cand simtim ca se apropie? Oh, da!

Ceea ce concorda cu realitatea? Mhm.

Dar realitatea nu-i intotdeauna pe gustul nostru. Ceea ce vrem poate fi atat de diferit de ceea ce se intampla in realitate incat numai spumele raman prezente. Hic et nunc. Cineva candva zicea (bine de tot) ca: Accept what you cannot change… Tot acel cineva, probabil tot candva, continua: …Change what you cannot accept! Si ce legatura are asta cu kindness-ul?

Sistemic vorbind totul se leaga de tot. Si daca aparent nu se leaga, ma voi asigura sa execut niste noduri metafizice pentru un rezultat adecvat, social adaptat si nemaiintamplat. Ca sa fie ciorba mentala bogata mai vin cu un concept: maturitate. Auch! Da’ de ce sa vorbim despre kindness, acceptare, schimbare si maturitate in acelasi timp? Trebuie? E musai! Acum, aici, pe blog. Pentru ca vreau si mai ales pentru ca pot. Skillfully! :))

Care e reteta kindness-ului? Ne nastem asa, sau se scremem pe parcursul existentei noastre sa devenim asa? Is it something to look forward to or it just makes you a bit too naive for what’s really going on in the real life? Si mai intorc la intrebarea: Ce e aia kindness sau bunatate sau gentillesse? Daca nu stim despre ce vorbim ce sens mai are sa tot batem apa in piua, nu? Daca e sa ma iau dupa definitiile simpatice si total circulare de dex bunatatea n-ar fi altceva decat: insusirea de a fi bun! :)) Bestiala asta!

Pai si ce-i aia bun? Am nevoie de ceva oleaca mai palpapil, nu de filozofisme despre bunatate si viata. Stati asa! Tocmai am avut un soc… vizual. Detei cautare pe dexonline la BUN si mi se arata juma’ de pagina de posibile intelesuri. Juma de pagina? Pe(ntru) bun(e)? Si daca dexonline m-a informat, tre’ sa dau mai departe, ca la leapsa. Tu esti! 😛 Sa ne suflecam manecile si sa ne adancim in bunatate, zic!

1. BUN = care are calitati. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii. Binevoitor, indatoritor, amabil.

Buna-vointa e cam mana-n mana cu buna credinta. You have them as long as you don’t get stepped on. If stepping happens, then your good will (hunting) and your good faith turn into a more adapted cynical version, gen mecanism de aparare. Show me yours, I’ll show you mine. If you decide to stop doing it, I just might consider them too good for you… Io fata-n fata-n fata cu actiunea si reactiunea! 😉

2. BUN = care se achita de obligatiile morale si sociale. Corect, cuviincios, frumos, milostiv.

Ohohoho! Daca mai adaugam si cuvantul “obligatii” atunci chiar ca apar complicatii. La greu! Cum ramane cu oamenii care nu doresc sa isi asume vreo obligatie in viata asta… morala…sociala…generala? Ei nu pot fi buni? Se pare ca nu prea in contextul asta. Cat despre corectitudine, iarasi tre’ sa ma intreb care pana mea e sistemul de referinta? Ca daca vorbim de propria persoana corectitudinea fata de tine insuti e printre cele mai favoruri pe care tu ti le poti face in viata asta. If you want to fool yourself, do it consciously. And stop it after a while, cuz it’s addictive. Te prinde si nu iti mai da drumul.

*BUN-SIMT = capacitate bazata pe experiența cotidiana de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele.

Mi se pare de bun-simt sa nu ma apuc sa storc bunul simt de toata esenta sa. Bunul simt este asa cum ii spune si numele cel mai bun simt. Al tau. Primordialul. E de preferat sa existe, or else you’re kinda fucked! :))

3. BUN (child-related) = cuminte, ascultator, indatoritor, care are grija de parinti.

Din frageda pruncie numai copchil cuminte si ascultator nu fusei la fusta mumei. Din (ne)fericire pentru mine si cei din jurul meu. Fiind extrem de subiectiva spun cu mana pe sinapsele mele care se succed ca intr-o cascada nesecata ca nu-mi plac copiii prea cuminti si ascultatori. Because either they’re really hiding something very dark, or they are a pure reflection of their parents’ coercion being drained of any authenticity.

4. BUN = caracteristic omului multumit, vesel, bine dispus, placut, satisfacator, agreabil.

Daca sunt in majoritatea timpului cu gura pana la urechi se pune la “vesel, bine dispus”? Demoazela agreabila si sarmanta cu siguranta poate fi gasita prin fiinta mea, dar tre’ sa te uiti cu atentie (la detalii). 😛 La multumire se impute treaba, pentru ca rare sunt datile in care m-am surprins fiind multumita totalmente de my achievements. Mai tre’ sa cresc un pic ca sa ma apreciez pe de-a-ntregul. Pana atunci ma mai joc un pic de-a Ioana Nemultumita. 😉

5. BUN (food-related) = gustos, apetisant, ales.

(Nu) Stiu de ce nu m-am gandit nicidecum la mancare in cazul asta. Poate pentru ca printre my kicks imi place sa gust viata, nu sa o infulec fara sa apuc macar sa simt gustul experientelor, situatiilor, evenimentelor si… oamenilor. I am the chosen one! I choose me, cuz at the end of the day it’s me facing myself in my inner mirror. Mirror, mirror on the wall, whose the kindest of’em all? Uhhhh, can I consult with my other mirrors? Nooo! You have to confirm me. That’s why I shine you every day! Mwell, you’re a kind of kind. Does this count as confirmation? No! Bitch! You’ll be facing the wall from now on…:))

6. BUN (smell-related) = frumos, placut, agreabil.

Nasul meu de fata buna nu ma-nseala! Cand miros ceva bun merg ca hipnotizata sa cuprind cu narile parfumul. Iarba proaspat taiata. Vantul care aduce iarna. Cozonacii facuti de mamaie. Cartile proaspat iesite din tipografie. Rochia noua probata pe nerasuflate. Cafeaua intr-o dimineata lejera de duminica. Esarfa cu parfumul de ieri. El. Io…dupa.

7. BUN = linistit, tihnit, fara griji, fericit.

Fericiti si tihniti cei fara de griji. Nu ca-s fi vreo anxioasa invederata, dar nu ma vad never ever fara griji. Ever. Never. Er! What would be the point of living then? De ce isi fac oamenii griji? Pentru ca lucrurile ar putea iesi cum nu se asteapta ei sau cum nu isi doresc. Asteptarile lovesc din nou, in forta maxima. Ce mai astept io oare acum? Si la ce bun (ca sa fac si-un joc de cuvinte)? Asteptarile ma rup in doo. Am ajuns in punctul in care nu prea le mai suport. Imi fac rau. Rau. Rau. Deci nu-s bune, clar! Precum iarna nu va fi niciodata ca vara. It’s better not to expect anything at all and be surprised whenever something good happens and immune to the rest of the shit. E a sort of work in progress pentru mine, dar ma straduiesc! 🙂

8. BUN (body functioning-related) = care functioneaza bine.

Dintre toate organele mele mai mult sau mai putin interne am concluzionat ca inima e cea care nu prea isi face treaba. Pompeaza prea mult, atunci cand nu trebuie. Parca nu s-a invatat nici pana acum ca the more she pumps the harder the chest will pound. And the harder the chest will pound, the heavier I will breathe. And the heavier I will breathe, the harder it will be, for me. So I’m better off without hyperventilation. Thanks, but no thanks. I choose ZEN over hyperventilation any day!

9. BUN (clothing-related) = care nu e uzat, nou, de sarbatoare, de calitate superioara, veritabil, autentic.

Ce cuvant interesant! Uzat. Sonor chiar. Si din nou asocierile mele nu se duc in directia indicata de dex, ci spre oameni. Vad in fiecare zi oameni din ce in ce mai uzati. Fizic, emotional, intelectual, actional, volitiv, motivational, personal. Sa zicem ca uzura fizica e cea mai fixable dintre toate. With a good night sleep, some proper food and a pinch of relaxation your wheels will spin again in no time.

Emotionally speaking, treburile nu-s chiar asa de simple. Sunt chiar al naibii de complecse, daca ma intrebati pe mine! The emotional exhaustion downward spiral is heading straight for the dark pit. And nobody wants to be there. But shit happens. And from shit you learn. And shit happens again. And you discover that you have yet to learn so you take some extra courses. And shit re-appears. And you end up saying very emotional stable: Fuck that shit! And just walk away. Some call it karma, I call it life!

Cu intelectualul e dubioasa treaba, pentru ca uzura pentru mine implica si ceva blazare. Si odata ajuns in culmea blazarii, pot lejer sa iti dai singur foc la valiza creierului tau si sa il trimiti intr-o vacanta in care sa creada ca-i cel mai tare din parcare. De aia un jeap-jeap intelectual din cand in cand nu a stricat nimanui. Aia care se pricep in a te face sa te simti extrem de prost (as in dumb-dumb) in prezenta lor sunt resursele tale, omule! Ei te provoaca si te resusciteaza din confortul tau intelectual devenit dezgustator. Wake up for fuck’s sake!

10. BUN (money-related) = care are putere de circulatie.

Circulam ca sa ne aflam in treaba. Pe val. In voga. Out there. On the market. Suntem buni de circulat. Din experienta in experienta, din om in om ca intr-un joc de pinball. The harder the ball hits, the more points you’re gonna store. Mama, ce de metafore, dom’ne! Ar fi cazul sa fiu un pic mai concreta? Neaaah! Why do that when I’m having so much fun in my metaphorical land of self righteousness? Si daca tot facem o treaba, respectiv ne deplasam cu viteza, tre’ sa avem si ceva putere ca sa make things even more fun. Power to the people!(?) Oare daca am primi puterea pe care ne-o dorim am mai circula atat de haotic prin noi insine cum o facem acum? Perhaps…

11. BUN = inzestrat, talentat, priceput, dibace, abil, iscusit.

Am cunoscut odata, demult un om pe care chiar il chema Priceputu. Domnul Priceputu do be more exact! Si se pricepea omul la treburi de toate soiurile. Dupa posibilitati. Talentul si inzestrarea ti le cam da muma prin ADN. Abiliciunea (opusul slabiciunii sau debiliciunii cum e si de la sine inteles :P) ti-o cam faci mataluta cu mana ta. Cat te tine, si evident proportional cu cat de abil doresti sa devii. I wish to be able to aim for the stars. Way up high into the freaking stratosphere. And for sure voi deveni indeajuns de iscusita incat sa ajung acolo, on my own.

12. BUN = folositor, util, avantajos, rentabil.

La ce folos sa fii de folos? In folosul cui si pana cand? Pe fruntea mea nu-i scris cu litere invizibile uzufruct, deci prefer sa imi fiu de folos mie insami. Cata centrare pe propria persoana. N-am mai pomenit asa ceva! It’s always me, me, me! Ok, si ce alte propuneri mai exista pe tapet? Oare exista cineva out there in raport cu care sa imi pun realmente problema folosintei comune? Nu prea… Si stii de ce? Pentru ca generally speaking (fara a avea intentia de a o da in bullshit-uri desuete) people today have become so used to being on their own it’s scary. Si asta pentru ca se tem sa se alature cuiva. Evolutia tulburarilor de atasament te face sa te freci la ochi doar-doar n-o fi chiar asa. Dar, again reality bites stronger saying: It is!

13. BUN (weather-related) = favorabil, prielnic, frumos.

Favorurile se platesc intotdeauna. Sub o forma sau alta. Asa ca bunatatea favorabila is a devil in disguise! Sunt bun atunci cand imi convine. Mercantil vorbind, ma pis pe tine atata vreme cat nu imi implinesti asteptarile mele de bunatate. Iar prielnicia faptelor e mai ceva ca sincronicitatea lui Jung+Pauli. They say timing is everything. And everything turns to nothing when you realize that you only had that moment. And it’s gone just like that. Like an instant spell. Puff! Careful who you put your spell on and who you allow to put a spell on you.

14. BUN = zdravan, puternic, strasnic, considerabil, mare.

Cu deosebita consideratie va spun ca nu prea sunt zdravana! Sunt chiar subreda. Scartai pe la incheieturi si rosturi (in viata) si ma ung periodic cu ceva alifii de revigorare a spiritului de lupta. And then, just like in a fairytale I’m standing on my own two feet and ready to rumble. Oare ce-i care nu-s zdraveni la cap nu apreciata mai bine prezenta doagelor, decat lipsa lor? :))

15. BUN = intreg, plin, deplin.

O dam in holistic acum. E nasoala treaba cu bunatatea asta. Cand crezi si tu ca ai scapat de dureri de cap, cineva rosteste “intreg”. Si s-a dus totul. Nu-s in cautarea vreunei jumatati, pentru ca nu umblu cu jumatati de masura. I never have. I never will. I a whole woman, who wants a whole lotta things, from a whole lotta people, a whole bunch of times…and times again. Probabil cand voi fi mamaita care se da in leagan cot la cot cu nepotii o sa imi mai elucidez din ceata plenitudinii personale. Pana atunci, nu-s altceva decat o putoaica… in devenire.

16. BUN = sincer, cinstit.

Onestitatea a devenit un lux pe care putini oameni si-l pot permite nowadays. Pentru ca e mult mai usor si confortabil si de cacat sa pretend things are not what they really are. That moments you lived will NOT be stuck in the back of your head. That people you meet will NOT have an impact on yourself as a person independently of your role in society. That people you allow to trespass your comfort zone will NOT just pee on your electrical wire and generate a splendid bonfire night. That life will NOT bitchslap you when you expect it the least, leaving you conscious enough to feel your own vulnerability. That time will stay still and you will NOT have the weight of your dark times on your shoulders. That!

17. BUN (kinship-related) = de sange, adevarat.

Ce-i bun e si adevarat! Asta da o dilema filozofica. Atunci cand vom fi raspuns la: Ce pana mea e adevarul? poate o sa avem si o vaga idee asupra a ceea ce inseamna bunatatea in cazul asta. Bunatatea se transmite prin sange? Tot ce se poate! Genetica bunatatii pare a fi un domeniu de cercetare prolific.

18. BUN (friends-related) = apropiat, devotat.

Apropierea si devotiunea… sitting in a tree… making people M-I-S-E-R-A-B-L-E! De ce? Pentru ca they so far out of reach incat frustrarea depaseste uneori puterea de lupta. Imi doresc apropriere, dar sa nu vii PREA aproape de mine. Ca fac urat! Si devin rea! Si ma inchid in cocon cu tot cu jucariile mele. Si nu mai ies. Ca stiu ca ce-i azi aproape, maine e departe, iar poimaine la mama naibii printr-un papuris. Devotamentul ar ajuta la minimizarea sentimentului de singuratate atunci cand aproprierea devine departare. Daca ar exista. Without it it’s just two people falling…apart! Bun?

19. BUN = nobil.

Noblesse oblige! Oblige a quoi? A qui oblige-et-elle? Pai il obliga pe innobilat sa performeze. Nobil, scrobit, neintinat, cu fruntea sus, privirea agera si morcovul bine tinut where the sun don’t shine. Adevarul e ca once you have style e cam greu sa te dezici de el. Sa zici: Bai, daca ma mai urmaresti, te bat de iti suna apa in tzeasta! Sa moara tzaca! Eleganta vorbelor si nobletea gesturilor intimideaza si poate ii obliga pe ceilalti fie sa isi asume faptul ca nu-s, fie sa incerce sa imbrace un pic o haina nemaipurtata. Mi s-a spus candva ca am shtaif. Cel mai probabil am. Cu siguranta unii oameni il simt. Iar alti nu, pentru ca nu stiu ce-i ala…;)

20. BUN = calitate, virtute.

Sanatate si virtute, bunii mei! Care dintre voi e mai virtuos din fire? Va simtiti in stare sa faceti ceva, orice, atat de bine incat lumea sa ramana impietrita in jurul vostru, intrebandu-se: Cine-i asta, frate si de unde a rasarit? Va provoc sa va descoperiti virtutile si sa le scoateti la inaintare. See what happens! 🙂

21. BUN = rezultat, rod, folos.

Cum e mai bine? Sa te concentrezi pe proces sau pe finalitate? Sa ai un bulls-eye cu unde vrei sa ajungi in final fara sa te intereseze cum ajungi acolo pare cam machiavellic. Pe de alta parte sa tot admiri peisajul nestiind unde te duce drumul poate fi fun for a while, and after that it just gets a bit confusing. Ceea ce imi soptesc io mie seara inainte de culcare, si dimineata la sculare e cam asa: ENJOY THE RIDE! Does that make me bad?

22. BUN = care exprima aprobare.

Nevoia de aprobare se duce pana-n tavan cateodata, il strapunge si se duce sus sus sus. Tot mai sus. Avem nevoie ca lumea sa fie de acord cu noi. Sa zica: Mama cata dreptate are omul asta. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca zace atata dreptate intr-un om atat de mic si plamand (evident daca omul chiar e plamand). Ca sa particularizez, daca cineva nu-i de acord cu ce ai io de zis tre’ sa fie super strong pe pozitii si sa imi si expuna motivele dezaprobarii. Else his/her disapproval will be worthless and will be erased from the record. Fair enough, don’t you think? In eventualitatea faptului in care motivele par a fi intemeiate, I will bow my head and make way for a bigger one. The biggest, the best, better than the rest, vorba piesei.

Nici n-au fost multe! Aproape ca am obosit externalizand my trail of thoughts. Pentru cei care au ajuns pana in acest punct al postului nu pot sa va spun decat: CONGRAZ! Pentru restul: se poate citi si in reprize, io nu ma supar! :)) Concluzia: No wonder everyone becomes suddenly puzzled when it comes to defining kindness! Question: What makes you kind?