Category Archives: WTF?!

EL este Felix!

EL este Felix!

Intr-o zi de duminica obisnuita pentru unii, plictisitoare pentru altii, relaxanta pentru cei mai multi dintre noi, EL s-a gandit ca ar fi o idee buna sa snopeasca in bataie un record mondial. Si cam asta a si facut, sarind din spatiu si spargand bariera sunetului.

Oare cum e sa faci free-fall timp de 4 minute invesmantat intr-un veritabil costum de cosmonaut? Fucking awesome if you ask me! 4 minute de uitat in toate partile in timp ce gravitatia, draga de ea, te cheama catre ea. Si vezi cum se apropie pamantul de tine, sperand ca atunci cand the time is right si o sa apesi pe miraculosul buton care iti deschide parasuta, metri de matasica chiar or sa se umfle cu aer si te vor mentine in aer, pentru a evita sa te lipesti ca o musca care zboara cu fooooarte multi km/h de parbrizul unei masini.

Un barbat normal, adica din ala cu 2 maini, 2 picioare, 2 ochi, 1 creier, 1 inima, 1 puta, 2 oo, a facut-o si pe asta. Normalitatea lui Felix Baumgartner este la fel de relativa precum prejudecata celor mai multi care au spus sau au gandit ca “N-o s-o poata face si pe asta!”.

Eh uite ca a putut, si-nca cum! La cei 43 de ani – o varsta oarecum indepartata de zborurile si fluturii adolescentei, acest barbat austriac a reusit sa isi ia inima in dinti, sa isi goleasca mintea de ganduri nefaste si sa se programeze muscular si mental pentru a face pasul cel mare.

Urias. Gigantic. Un record in toata regula, ce sa mai tura-vura. Omul s-a pregatit vreo 7 ani pana cand sa ii dea prin minte macar ca s-ar putea incumeta la o actiune de o asemenea magnitudine. Cine ar fi crezut? Putina lume… Si nu pot sa nu ma intreb:

Bai, dar Felix ce-a mancat cand a fost mic?

L-a expulzat ma-sa cand a sarit cu parasuta?

Viseaza noapte de noapte ca sta, in vreme ce zi de zi zboara?

Inima lui bate cu mult mai repede decat a noastra, a muritorilor de rand?

Oare el se bucura de o zi linistita de duminica sau viata lui trebuie sa fie incontinuu bombardata de adrenaline rush-uri ca sa faca sens?

O fi casatorit sau o fi avand vreo iubita care il asteapta de fiecare data cu sufletul la gura la sol?

Si-a dorit dintotdeauna sa zboare cand va fi mare?

Cand si-o fi facut tatuajul ala de pe antebrat cu “Born to Fly”?

Ce-l face fericit inafara imponderabilitatii?

Si intrebarile ar putea continua la nesfarsit daca m-as imagina jurnalista care i-ar lua un interviu lui Felix Baumgartner. Ar fi o intrebare la care acest om dintr-o bucata nu ar trebui sa imi raspunda, pentru deja stiu. Este un ADRENALINE JUNKIE si asta il face sa fie atat de curajos in fiecare zi a existentei sale.

Sunt absolut convinsa ca domnul pe care mi-am propus sa il elogiez un pic in postul de fata are un palmares de activitati zburatoare care nu numai ca ii fac cinste, dar dovedesc de asemenea ca organismul sau este dependent de secretia de epinefrina.

Printre minunile pe care le-a infaptuit, ar merita mentionate cronologic:

– 1999 – doborarea recordului mondial pentru salt cu parasuta de la inaltimea cea mai mare pe undeva prin Kuala Lumpur;
– 2003 – a fost primul care a facut sky-diving pe intre Canalul Englez folosind o aripa din fibra de carbon;
– 2003 – cel mai jos basejump de pe bratul lui Hristos Izbavitorul din Rio de Janeiro de la o inaltime de 29 m;
– 2004 – a fost primul care a facut basejump de pe Viaductul Millau din Franta;
– 2006 – sky-diving si mai apoi basejumping de pe cladirea Turning Torso (190m inaltime) din Malmo;
– 2007 – primul care a sarit de la al 91a platforma de observatie a celei mai inalte cladiri din lume Taipei 101 (509m inaltime) din Taiwan.

De prin 2010 Felix Baumgartner s-a gandit ca tot ceea ce facuse pana in acel moment nu au fost decat trepte in evolutia sa profesionala. Si care ar fi fost urmatoarea treapta? Pai cel mai lung sky-dive ever from outer space. Asa ca pe 14 octombrie 2012, adica chiar duminica trecuta, Felix a sarit din spatiu:
…de la o inaltime de 39,045 metri;
…atingand o viteza de free-fall de 1,342 km/h spargand viteza sunetului for the first time ever;
…facand free-fall timp de 4’19”.

So basically and without a doubt Felix Baumgartner, inafara de a fi un om extraordinar, mai este si un adrenaline junkie, pentru ca he literally gets high from self-inducing a fight-or-flight response by intentionally engaging in stressful or risky behavior, which causes a release of epinephrine by the adrenal gland.

Fie ca e vorba de sarit cu parasuta de pe nu stiu ce mamut arhitectural, sau base-jumping printre stanci, sau sky-diving from the freaking Milky Way, acest daredevil austriac merita respectul, aprecierea si aplauzele noastre ale tuturor astora carora le salta inima din piept doar gandindu-se la ceea ce omul ala traieste in vivo.

Ma detei si io cu parapanta si sarii si io din avion de la 4000m cu parasuta, deci potential am, si poate tocmai din acest motiv imi permit sa ma inclin pana la pamant in fata lui Felix Baumgartner and his works!

Si stiti ce e si mai tare de atat? Ca in incercarile sale de a dobori inca un record mondial, Felix a descoperit despre el ca e usor… CLAUSTROFOB. Adica un adrenaline junkie care face cea mai extravaganta zi a ta sa para o nimica toata pe langa ceea ce face el, probabil si cu ochii inchisi, are fisuri in armura sa de om care poate de toate? Da frate, chiar da! Pentru ca inainte de toate e om si aparent unul care se teme inexplicabil de spatii inchise sau stramte.

Fapt care nu l-a facut nici sa planga noaptea in vreun colt, si nici sa zica: Baga-mi-as piciorul, nu mai pot sa ma arunc din mijlocul Caii Lactee ca ma cam strange costumul! Ceea ce a facut el in schimb, a fost sa se duca la …un psiholog sportiv cu care a lucrat in directia rezolvarii problemei sale. Si pana la urma, ta-daaaaa, a incaput si in costum, nu s-a sufocat prin spatiu si a si facut sky-dive pe ruta Space – New Mexico.

Glückwunsch, Mann! 😀

International Tattoo Convention Bucharest – Impresii & Expresii

International Tattoo Convention Bucharest – Impresii & Expresii

Io cand zic ca ma duc la conventie, apai ma duc. Si dusa am fost. Tocmai pana-n capatul Militari-ului la frumoasa si industriala locatie numita generic Turbohalle. Turbo, probabil de la fabrica in care a fost amenajat venue-ul, cat si de la bodega pentru nunteli de langa, Turbotequilla. Halle pentru ca e ditaaaai hala, cu ecourile aferente.

Lume multa si nu neaparat selecta, dar majoritatea tatuati. Unii chiar din cap pana in picioare. Dar nu Yakuza style. Aia ar fi fost simpatic de admirat, insa ai nostri pustani sau tineri tatuati prezenti la mega-happening-ul week-end-ului erau mai degraba compulsivi, decat inspirati de ceva traditii ancestrale. Asa ca s-au umplut de cerneala ca sa fie, pentru ca aveau “spatiu inca liber” si nu neaparat pentru ca fluturasul, aripioara (aia ca la Alldays sau Always) sau dracusorul ar insemna ceva esential in existenta lor.

Sunt rea. Stiam asta deja, dar nu prea vreau sa ma abtin, ca-s la mine acasa. Si vorba aceea, omul la el acasa isi pune poalele in cap. Asa si io. Ma exprim. Cam critic, dar cat se poate de autentic. Organizarea intregului eveniment a fost eh, ok: locatia, super faina, muzica rocareasca, on the side tasteful striptease shows si stand-uri peste stand-uri cu tattoo artist @ work.

Cam mult fum de tigara si un pic cam prea multa vanzoleala care nu prea se potrivea cu activitatile de tatuat live care implica un spatiu linistit oarecum si steril mai ales. Cubiculele existau, dar nu erau incadrate in sticla/plexiglas cum as fi gandit eu toata treaba. De exemplu, la B’estfest au fost unul sau cel mult 2 saloane de tatuaje care apareau sub forma unor cuburi transparente, izolate si fonic probabil. Aici nu prea s-a respectat regula asta, probabil si legata de aspectul bugetar, fapt pentru care nu m-a prea incantat ideea de a ma tatua la fata locului.

Poate si pentru ca, pentru mine experienta tatuarii este una aparte. Imi trebuie o stare, un setting, un om si conditii maxime de igiena. Pragul meu de durere este destul de scazut, dar nu vreau sa fiu inconjurata de screaming people sau de cheering people. I don’t need no cheering. Just peace, quiet, good music and some Coke. Cred ca am mai scris despre cum am inceput sa am oaresce alergii vizuale la tatuaje meaningless sau facute cu sarma intr-o dugheana. Evident ca ochiul meu critic a prins ceva highlights in sensul asta si la acest eveniment.

Ce-am vazut? Ia sa scormonesc un pic in memorie. Paaaai am vazut tatuaje intre sani la cateva gagici which is kind of a major no no for me. Frate ai tate, sunt doua, sunt mari, sunt mici, nu conteaza, dar intre ele nu ar trebui sa fie nimic desenat. Fara inimioare, floricele, stelute sau gherute. Exista locuri muuult mai dornice sa primeasca ceva cerneala, deci hai sa scutim capul pieptului de aceasta operatiune, shall we? Am mai vazut tatuaje in cot: soare, spirale sau panze de paianjen. Mneaaaaah! Bad vibe, prison style. No me gusta para nada!

Am mai vazut tatuaje pe gat, si imi amintesc un tip peste care am dat vizual de vreo 2 ori cat m-am invartit pe acolo. Avea parca un trandafir cu ceva frunzute simetrice pe parti. Nush de ce nu prea mi s-a parut potrivita tema pentru un tip in primul rand, cat nici locul care este prea vizibil. Din punctul meu de vedere, cand iei decizia de a te tatua ar trebui sa te gandesti ca eventually o sa imbatranesti, o sa fii pus in anumite situatii sau medii, sau o sa te intalnesti cu anumiti oameni care nu fac parte din the whole tattoo state of mind. Si care or sa se uite ciudat la tine, care or sa te judece si de ce nu, or sa aleaga sa nu te aleaga tocmai pentru ca ai tatuaje la vedere. Asa ca prefer sa imi tin tatuajele la caldura, ca sa ma simt eu confortabil.

Daca vreau sa go crazy and show it all, este fix my choice and my crowd. 😉 Un lucru pe care il vad destul de des in ultima vreme este fenomenul tipelor usor over-weight dar cu foarte multe tatuaje si pierce-uri care parca vin sa compenseze problema greutatii. In ceea ce priveste greutatea nu vreau sa ma pronunt, pentru ca I’ve been there and I’ve done that, dar nu cred ca e cea mai buna idee sa te acoperi cu tatuaje pentru a distrage atentia. Cel mult pentru a o atrage…:)

Preumbrandu-ma prin Turbohalle am dat si peste un stand cu tzoale dragut, chiar la intrare, de unde am achizitionat o frumoasa piesa de vestimentatie gotica la un pret accesibil maselor. Nu spun ce! Surpriza! :)) De bine ce ma tot conversam in engleza cu turcoaica mea, m-am trezit in fata standului vorbind aparent singura in engleza. Tipa de la stand m-a intrebat ceva evident tot in engleza crezand ca mi-s vreo straineza. Io setata pe engleza, i-am raspuns tot in engleza, dupa care m-am debutat spunandu-i ca putem vorbi in romana, ca nu-s vreo straina, dar sunt pe aici cu o prietena de peste hotare, care tocmai ce descoperise si ea un stand simpatic cu stickere.

Este mai mult decat evident ca femeile nu trebuie lasate sa umble foarte mult cu bani la ele pe langa magazine cu haine, bijuuri sau all sorts of stuff. Invariabil se vor intoarce acasa cu a bunch of shit mai mult sau mai putin useful si cu un zambet blank pe mutra.

Si totusi, by far the funniest thing care mi s-a intamplat in cele vreo 2 ore petrecute la conventie, a fost incercarea (nereusita din pacate) de a-mi achizitiona si pune un nou cercel in nas. Nu mi-a luat foarte mult sa gasesc stand-ul cu pierce-uri. Cat nici sa vorbesc cu tipii de pe acolo ca sa gasesc un cercel rotund simplu pe care sa mi-l bag in nas.

Odata gasit si cumparat, l-am provocat pe tipul de acolo sa ma ajute cu introducerea lui in nasul meu. El a inghitit in sec, ca si cum ar fi fost chemat la lupta, si a zis hotarat:

“Bine, hai vino dupa tejghea!”

M-am conformat ca o femeie tacuta si supusa ce nu-s si m-am asezat pe un scaun. El s-a uitat la mine, la nasul meu, la cercelul nou si m-a intrebat temator:

“Crezi ca poti sa ti-l scoti singura pe cel pe care deja il ai?”

Io nemaiefectuand aceasta operatiune de ceva vreme i-am raspuns brusc:

“Nu!”

El a inghitit din nou in sec, si vazandu-l usor contrariat, am incercat sa il scot. Si am reusit, cu sange cu tot tasnind. Nu stiu daca ii era frica de sange, dar s-a cam albit la fata cand a vazut ca iese sange. Io eram ok. S-a dezinfectat tacticos si pe urma s-a aplecat spre nasul meu cu cercelul cel negru desfacut.

Si da-i nene si impinge. Da-i cu push..Si-nca…Nimic…Baga-mi-as…Mi-as baga, da’ nu intra…Hai cu ma-ta! Nimic! Offff….Hai maaaa…

Concluzia omului:

“Imi pare rau, dar nu te pot chinui asa. E clar ca gaura ta e prea mica pentru grosimea cercelului!”

Usor bosumflata i-am zis:

“Da, dar io vreau un cercel rotund sa mi-l bag in naaaaas!”

Vazand dorinta din ochii mei, omul mi-a intins o carte de vizita si mi-a spus ca daca ii dau un mail, imi poate face comanda speciala pentru un cercel cu diametrul de 0.8 mm pentru gaura mea cea mica. Am zambit, ca si cum as fi obtinut o victorie, macar partiala si am plecat.

Turcoaica mea deja radea in hohote si ma intreba “Whatafuck happened?”. Pai nimic, ca am gaura prea mica! Si a ras si mai tare, cum era si de asteptat.

Pana la urma it was worth the time pentru o sambata cetoasa de octombrie. Daca va pasioneaza si vreti sa va distrati un pic puteti investi 10 lei si un drum lung pana dupa Pacii pentru tatuaje diverse, bazait de aparate de tatuat, oameni funky si muzica rock.

Uram in continuare, aparent…

Uram in continuare, aparent…

Au trecut cateva zile de la ultimul meu post legat de campania URASTE.ro. Parerile-mi sunt in continuare aceleasi, si anume ca inafara de a fi o campanie profund imorala, este si una instigatoare, deci cam ilegala asa. Nemaivorbind de faptul ca sub aspectul conceptului de baza nu a fost structurata astfel incat mesajul sa fie unul negativ la adresa bolii, dar pozitiv la adresa bolnavului si apartinatorilor. Aici baietii astia urasc nediferentiat, la gramada. La kg. Ceea ce e nu prea se potriveste cu ideea initiala care a fost, ca de obicei, sustrasa si consmetizata tipic romaneste.

Ma refer mai exact la campania unor italieni de lupta impotriva cancerului la copii. Daca va uitati cu atentie la clipul celor de la Onlus si pe urma il puneti langa dejectiile celor de la Propaganda/Armada o sa observati niste diferente izbitoare. Da, verbalul este ticsit de ura si resentimente. Daaaar, luati-va putin timp sa analizati comportamentul non-verbal al tatalui din campania Onlus, care vine sa faca delimitarea intre ceea ce uraste personajul si ceea ce iubeste acelasi personaj. Uraste boala si isi iubeste copilul si familia. Nu uraste si boala si copilul.

Inca o data incercam cu subtilitatea si delicatetea unei cizme de cauciuc sa preluam concepte pe care credem ca le intelegem (cand de fapt nu intelegem mare lucru) si le transpunem intr-o forma mioritica, din topor, care taie adanc in oameni si povesti de viata. Romanasii PRisti care s-au crezut indeajuns de abili incat sa cace o campanie de magnitudine internationala cu influente italienesti, nu au facut altceva decat sa isi dea cu firma in cap si sutul in spate singuri. Sper ca mai departe, autoritatile abilitate sa ia masuri in directia scoaterii efective din mass-media a acestor puncte de vedere puerile si periculoase…

#ocampaniebazatapeuragratuitanumeritasavadaluminazilei

#ocampaniebazatapeuragratuitanumeritasavadaluminazilei

Incetasem sa ma amagesc de ani buni in legatura cu existenta scupulelor pe mm patrat cand e vorba de bani multi la mijloc, insa pe zi ce trece apar noi ineptii care ma rascolesc visceral si ma determina sa le scuip… pe blog. Noroc cu twitch-ul meu ca altfel probabil m-as fi dus la vecinul de langa sa ii povestesc despre cea mai cretina campanie pe care mi-a fost dat sa o vizualizez.

Partea nasoala este ca tot incerc sa intru pe site-ul lor de fo 20′ ca sa vad magnitudinea, cat si motivatiile boraturii PRiste, dar nu mi se incarca. Sper ca au fost cenzurati. Sper ca CNA-ul nu doarme, ci se gandeste sa ia atitudine si in raport cu campaniile publicitare instigatoare si eminamente negativiste, nu doar cu versurile celor de la Parazitii care culmea transmit un mesaj muuult mai pro-social si pozitiv decat rahatul asta sinistru de campanie. Sunt atat de revoltata incat am ajuns sa compar produsele muzicale cu cele PR, insa daca va amintiti bine si Parazitzii au fost promotorii unei campanii de culturalizare a maselor faimoasa pentru sloganul “Citeste-o carte!”.

Anyway, sa nu ne abatem de la subiect. In incercarile mele futile de a descoperi intelesurile absconse ale campaniei uraste.ro am dat peste un articol scris chiar azi in Dilema Veche de Luiza Vasiliu, care se minuna si ea de cat de creativ e romanul in sensul cel mai neinspirat, meschin si simplist posibil. Sub deviza apocaliptica implicita de “Uraste-ti aproapele, ca pe tine insuti!”, echipa degeaba a acestei campanii s-a gandit sa faca apel la psihologia inversa a maselor lovindu-i in oo cu mesaje negative si cretine gen: "Uraste-ti copilul! Uraste-i autismul!" sau "Uraste-ti tatal! Uraste-i Alzheimerul!" sau "Uraste-te pe tine insuti! Uraste-ti epuizarea!".

Acum io nu mi-s nici sociolog, nici nu ling marketing in fiecare dimineata pe paine la cafea, da’ ceva este extraordinar de gresit in legatura cu toata mizeria asta de campanie. Nush cine a facut-o, si sincer cre’ca motorul meu de cautare mi-a facut o favoare imensa ca nu a incarcat site-ul uraste.ro pentru ca nu as fi facut altceva decat sa incerc sa inteleg care-i treaba, frate? Da’ de ce sa vii cu o campanie atat de agresiva si ostila asupra unui popor deja inrait si obosit? Ok, vrei sa ii vinzi suplimente nutritive.

De ce sa marsezi pe furie ca trigger pentru schimbare, si mai ales pe self-inflicted sau alter-inflicted hate? De ce ura, fratica? Adica nu ca as fi io adepta “All you need is love”, dar stiu cu siguranta ca “All you need is NOT hate!”. Habar n-am cum se numeste suplimentul cu pricina, daca-i bun, daca te face sa zbori ca Superman sau daca intrerupe ciclul birou – pat. Ceea ce stiu e ca n-o sa-l cumpar jamais facand apel la un principiu foarte simplu: atunci cand o adunatura de spineless and brainless pricks se apuca sa plamadeasca un cacat si sa il vanda agresiv, pot sa si-l bage frumusel in derier pentru ca de acolo vine, si drept urmare acolo ii e locul.

In loc sa ne imputa pe noi astia care inca ne mai ghidam in viata dupa ceva moralitati si etici desuete. Da ma, mai sunt si dintr-astia. Putini, dar rezistam! Daca ar fi dupa mine m-as duce pana la CEDO cu dubiosenia asta pentru ca incalca ce nici cu gandul nu gandesti. Asta impreuna cu organizatiile care asista si ofera suport – real, nu medicamentos de 2 lei, copiilor care sunt diagnosticati cu autism sau afectiuni conexe, cat si cu organizatiile care ofera sprijin bolnavilor de Alzheimer, impreuna cu organizatiile care tooot militeaza pentru drepturile omului.

Uite acilisea incalcari de drepturi cu bocancul apasat! Am mai citit pe un blog un tip care intr-o nota chiar prea calma as zice io, spunea ca i se pare un mesaj neadecvat, el insusi avand o bunica bolnava de Alzheimer, cat si o mama diagnosticata cu scleroza multipla. Ce sa mai zic si io acum? Ca stiu cum e ca membrii ai familiei tale sa treaca prin momente medicale de rascruce? Ca stiu cum e sa umbli prin spitale si sa te simti epuizat si neputincios? Ca stiu cum e sa te intrebi cand totul va reincepe sa capete sens?

Da, stiu tooooate astea, dar diferenta e ca nici io, cat nici majoritatea apartinatorilor care se ingrijesc de bolnavii lor, nu resimtim URA de care vorbesc cei de la uraste.ro atat de dramatic in interiorul nostru. Din punct de vedere psihologic, exista fara doar si poate momente de disperare si deznadejde in care in calitate de persoana apropiata bolnavului te apuca toate pandaliile. Pentru ca stii ca nu poti sa il ajuti mai mult decat o faci deja. Pentru ca pe masura ce se produce degradarea inevitabila, persoana devine din ce in ce mai solicitanta din punct de vedere al satisfacerii nevoilor de baza. Pentru ca neputinta si frustrarea ei se rasfrang proiectiv asupra ta ca ala care e sanatos.

Campania asta nici macar nu merita crucificata sau discutata prea tare, pentru ca astfel ar avea fix impactul scontat, cat si acoperirea targetata initial. Si totusi catre cine se adreseaza uratorii SRL? Pai teoretic catre middle-aged people, atat femei cat si barbati, care din diverse motive se simt supti de energie, viata, sens si care au nevoie (a)stringenta de o pilula minune care sa-i exorcizeze…pardon, energizeze. Daca era reclama la Red Bull mai intelegeam! Evident, glumesc pentru ca spre deosebire de nevertebratele astea staff-ul PRist de la campaniile Red Bull a facut si ceva scoala de PR si stiu ce e aia o strategie de comunicare intreaga la cap.

In lumina intrebarii: Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai epuizat si disperat din tara? raspunsul veni ca bumerangul in mintile inguste ale campanistilor urati: Apartinatorii bolnavilor cu conditii medicale incurabile! Yeeeey! Victorie! Deci catre ei ne vom adresa! Si mai cine? Pai si corporatistii over-worked and under-paid care e multi si furiosi din fire. Bine asaaaa. Hai sa-i targetam si pe ei. Mama si ce ciorbita demografica o sa iasa. O bunatate, nu alta! Viata capata gust cu suplimentul alcaruinumenuilstiusinicinuvreausailaflupentrucaedecacatdinprincipiu.

Nu pot sa nu am cateva mesaje scrise corect gramatical, despartite frumos in cratime atent asezate pentru cei de la www.uraste.ro. Cam toate mesajele ar incepe cam asa:

Deci ba incompetentilor,

Ura, respectiv furia sunt intr-adevar emotii foarte puternice, generatoare de stari modificate de spirit si suflet, dar nu vor defini in vecii vecilor (AMIN!) conexiunea pe care o mama o are cu copilul sau, fie el autist sau nu, sau relatia dintre un fiu si tatal sau bolnav de Alzheimer, si cu atat mai putin legatura unei corporatiste cu ea insasi.

Daca va propuneti manipularea opiniei publice in directia realizarii unui brain-wash penibil pe aceasta tema cu scopul de a-i determina sa ia pastiluta minune doar-doar le mai trece oleaca ura, cred ca nu v-ati ales bine prostii.

Pentru ca guess what, prostii astia, apartinatori, corporatisti sau middle-aged mai au si ei mintisoara lor pe care o folosesc categoric mai des decat voi. Cat si standardele lor umane care nu prea au cum sa inghita aceste bull-shit-uri PRiste doar de dragul campaniei, al ineditului si al grotescului.

Publicitatea ostentativa, negativista si instigatoare NU va fi niciodata o alternativa mai OK la cea simpla, cinstita si creativa pana in maduva oaselor. Mai scuipati o samanta, mai cititi un pic despre autism, Alzheimer si viata, mai platiti o amenda CNA (Da Doamne!) si pe urma mai vorbim…Sau nu! Mars!

Io

P.S.: Si apropo, daca nu iti place ceva la tine, asta nu inseamna automat ca nu iti place de tine, pentru ca (psiho)logica zice ca intre tine si problema exista o mica-mare diferenta, de unde suntem si incurajati in viata sa distingem problema de persoana sau sa externalizam problema! Mars am zis!

Commitment

Commitment

*
Commitment is the state or quality of being dedicated to a cause, activity, person, etc.. It is also known as a pledge or an undertaking.

**

***

I committed a murder and because I was mentally dyfunctional at the moment of the crime I was committed in a mental hospital.

Now my commitment towards my daily medication overpasses my other commitments.

Actually I do not seem to have other commitments.

Not even to my family or friends.

My girlfriend says I might have commitment issues.

I don’t think so.

After all I have committed several things throughout my existence.

That should mean something, right?

****

Am comis-o grav! Si am inceput pe urma sa dau din colt in colt.

Comisarul de la sectie ma masura din priviri parca incercand sa ma intimideze.

Doar doar m-oi speria si o sa dau tot pe goarna.

Pana si aia din comitet ma stiu ca pe-un cal breaz.

Stiu prea bine ce-mi poate pielea.

Am incurcat-o de data asta.