Tag Archives: body

1st Thing’s 1st

1st Thing’s 1st

Cred in puterea primei impresii.

Si in influenta primelor experiente care formeaza oameni.

Si contureaza clipociri tembele in priviri.

Genul de luminite care iti insenineaza diminetile si te fac sa visezi chiar daca soarele rasare, nu apune.

Prima amintire cuibarita in mintea ta de copil.

Prima tabara in care parca poti sa atingi sentimentul de libertate absoluta.

Primul sotron sarit perfect sub privirile curioase ale celorlalti copii de la bloc.

Prima zi de scoala in care camasa era mult prea alba si scorbita pentru tine.

Prima linie primita la palma de la “tovarasa” pentru comportament indisciplinat.

Primul manual simtit pe spate in semn de apreciere vesnica de la colegul de banca.

Prima tigara fumata in baia comuna in timpul orei de bio.

Prima alocatie cheltuita pe prostii impartite cu prietenii.

Primul bairam “cand parintii nu-s acasa” cu Tanita si “Adevar sau Provocare”.

Primii fluturi care au invatat sa zboare ca nebunii in captivitatea propriului tau stomac.

Prima data cand ai tresarit la auzul telefonului pentru ca stiai ca e EL.

Prima rochie din multele probate in speranta ca vei arata drop dead gorgeous.

Primul misto facut pe seama ta de baietii din clasa pentru ca “You’re such a giiiirl!”.

Prima amutire in fata unui acces de inteligenta care te-a luat prin surprindere fix in fata clasei.

Prima declaratie de iubire netarmurita soldata cu o imbratisare stangace.

Primele frunze cazand care anunta inceputul toamnei si al scolii.

Prima oara cand ti-ai simtit inima sfasiindu-ti pieptul de drag.

Prima intalnire sub clar de luna cu tineri de mana si de minte.

Prima serata cu cina, dans si mmmmulta pasiune lasata sa isi faca de cap.

Primul “mie-mi cam place de tine asa” auzit pe infundate de urechile tale deja inrosite de emotie.

Primul strigat de durere pe care il simti pana in maduva oaselor o data cu cerul care vine peste tine.

Prima gura de aer proaspat respirata dupa ce things start making sense again.

Primul examen picat cu gratie si sarbatorit la bodega de langa facultate.

Primul scancet gatuit de placere care iti inunda tot corpul cu o energie nebanuita.

Primul ras in hohote recurente din senin.

Primele maini care s-au nascut pentru a se cuprinde una pe cealalta.

Primul rush de adrenalina pe doua roti printre lanurile multicolore.

Prima noapte in bratele omului iubit intr-o casa care brusc devine a ta pentru ca inima iti spune ca aici esti acasa.

Prima decizie inteleapta dupa un roi de copilarii reactive care te trezeste la realitate.

Prima speranta aparuta ca o naluca dupa taifunul devastator.

Prima zi in care realizezi in sfarsit ca tu esti mai presus de tot si toate, intotdeauna.

Primul job care te face sa te simti cu adevarat valoros si util.

Prima recunoastere a meritelor dupa nopti de tocit de minti si coate pe carti.

Prima reverenta in semn de respect primita din partea unei persoane importante in viata ta.

Sa nu se termine niciodata primele!

Asta imi doresc…

Si nici secundele…Sau minutele in care viata chiar curge fara a fi pusa sub lupa mult prea exacta a firii.

Cer prea mult? 🙂

Paradocs

Paradocs

Iar am luat o tranta fix in genunchi. A doua in interval de cateva luni. Neobisnuit pentru mine. Chiar daca nu stapanesc arta activitatii fizice intense, pot afirma cu certitudine ca mersul biped imi e familiar. Si mi-am zis io in sinea mea: “Imi trece pana m-oi marita!”.

Pe de alta parte, intelepciunea populara zice ca daca iti julesti genunchii, femeie necasatorita fiind, sansele sa te casatoresti cresc exponential. Mai ceva ca bursa de pe Wall Street.

Si totusi, daca nu este in planurile mele de prezent sau viitor apropiat aceasta activitate, putem concluziona trist ca n-o sa mi se vindece bubele din genunchi?! 😉

Fericirea-i un lucru mic…

Fericirea-i un lucru mic…

Azi, at the mere crack of dawn if I may say so, in timp ce domesticeam agale prin casa in sunet de radio mi-a ajuns la urechi o stire. Relatia mea cu mass-media este una foarte selectiva in prezent din motive de igiena mentala, deci pana si simplul fapt ca ascultam stiri poate fi catalogat drept o intamplare fericita.

Era vorba despre fericire. O stire matinala despre fericire, daca va vine sa credeti! Cand totul e pe dos, cand se aud doar recesiuni, calamitati sau maceluri, rasare ceva legat de fericire, mi-am zis in sinea mea. Merita ascultat cu precizie. Si asta am si facut. Am ciulit urechile, bulbucat ochii si redus zgomotul de fond din camera pentru a putea sa cuprind toata semnificatia stirii despre fericire.

La finalul celor 30 de secunde informative, din nefericire mi s-a reconfirmat o tema mai veche a mea legata de modul in care sunt realizate si distribuite stirile si anume ca everything is freaking distorted for enhancing mass anxiety. Tanti de la radio nu a facut altceva decat sa interpreteze ca o stirista blazata un recent studiu realizat de Worldwide Independent Network of Market Research – Barometer on Happiness 2011.

Ideea cuantificarii si operationalizarii unui concept precum fericirea este sa zicem indrazneata. Daca n-ai instrumentele, ipotezele si esantioanele necesare, risti sa cazi in derizoriu fiind amintit in istoria stiintifica drept “aia care au incercat sa faca ceva cu fericirea“.

Suspicioasa din fire, cat si cu ceva accente de hiperexactitate la activ, a trebuit sa ma informez right away despre ce era vorba cu adevarat. Chiar nu poti avea incredere in orice voce pe care o auzi la radio. Tre’ sa sapi pana dai de substanta, de esenta. Sunt scormonitoare de fel, mai ales cand vine vorba de abstractiuni ca cea in discutie :)).

Dupa ce mai ca mi-am tocit lopata am dat peste niste chestii basic despre studiul in cauza:

– 58 de tari;

– 52,913 respondenti;

– distributie cvasi-egala pe sexe;

– o medie de varsta cuprinsa intre 30 – 50 ani pentru respondenti;

– venituri medii spre mici pentru majoritatea respondentilor;

– studii medii ca si forma predilecta de invatamant a respondentilor;

– majoritatea crestini;

– lupta crancena intre respondentii care pot/stiu sa citeasca in engleza si cei carora le este total straina.

Ceea ce mi s-a parut cu adevarat refreshing si cat se poate de direct la toata mega-cercetarea asta, fara a avea pretentia ca am cuprins-o pe toata in sapaturile mele a fost introducerea din comunicatul de presa, care suna ceva la maniera:

“Even though we are gloomy about the economy and expect our economic well-being to worsen, we are still “happy” going into 2012. 53% of the world is happy compared with 13% who say they are unhappy.”

Deci, globally speaking, shit happens, but people still find a way to be happy. Si aici intervin si noile mele achizitii in materie de gandire critica si interpretare, respectiv: simplitatea si orientarea catre ceea ce merge in viata asta. Desi tentatia de a ma apuca sa disec in lung si-n lat toata tesatura asta academica in bucatele mici pe care sa le impung mai apoi sa vad daca mai misca vreuna, este foarte mare, n-o voi face. No more over-thinking and hyper-analyzing for me, please! I wanna feel the zen and see the big picture!

Si acum sa trecem intr-un registru oleaca mai down to earth si non-academic. Pentru in fond si la urma urmei, lumea care a participat la studiul asta a trebuit sa raspunda la o intrebare cat se poate de simpla: “So far as you are concerned, do you personally feel happy, unhappy or neither happy or unhappy about your life?”. Aceasta este intrebarea, dragii mei! Do you? Acum incerc sa fiu foarte concreta cand zic ca asta cu filingul da hepines este tricky rau.

As per my non-expertise, cu cat mintea ti se duce peste mari si tari, sa faci conexiunile lu’ peste despre sensul vietii, valori, credinte, experiente de viata, asteptari and so on, cu atat filinguiala se ofileste si cade ea singura. Si nici nu se mai oboseste sa-ti dea vreun semnal corporal de: Da, bah, esti fericit, ca uite ce s-a zbarlit paru’ pe tine si de ia cu valul de caldura! pentru ca tu esti inchis in capul tau. Oh, si ce-ti mai place s-o faci pe intelectualul! Zic asta, pentru ca si mie imi place.

Si accept si faptul ca nu sunt un respondent tocmai confortabil. Sunt aia care stie cum se fac testele, cum se coreleaza si tot asa. Ba mai mult, sunt aia care are nevoie ca la un anumit nivel sa fie calare pe situatie. Most of the time…si in ce a mai ramas din timp lucrez cu partea aia din mine pentru care miscarea de rezistenta impotriva mintii mele este la ordinea zilei. Deci, mai incercam o data…

Ma scutur de fo doo ori, pun mintea pe stand-by si ma auto-intreb: Viata ta de pana acum te face sa te simti fericita, nefericita sau bleah…? Opa. Stai asa ca incepem sa avem niste reactii corporale consistente. Sa le lasam sa fie. Vorba lu’ Jacques Salome: Daca m-as asculta, m-as intelege! Raspunsul a venit din prima, dar nicidecum generat de mintea mea…ci de corpul meu. Da, frate, sunt! Se aude? Si acum cu zambetul tamp si senzatia de bine o sa keep doing what I do best. Live! Cica, living is the best way to make the fear go away…

 

 

Peace and Quiet

Peace and Quiet

Uneori, acum mai mult ca in alte dati simt nevoia sa keep it low and simple. Este absolut incredibil pentru mine sa ma dedublez si sa-mi arunc niste priviri cand in loc sa merg drept, aleg sa o iau prin munti si vai. Si ghici ce, la final tot acolo ajung.

Diferenta? Ah da, multa oboseala, febra musculara si oaresce simtaminte initiatice de femeie pierduta in salbaticie. Toata situatia asta poate sa fie la fel de bine o metafora, cat si o forma concreta in care mi se intampla sa ma intamplu. Nush sigur daca e doar a matter of preference sau alegere constienta si asumata, sau mai intra si niste flash-uri inconstiente.

Din (ne)fericire pentru mine atunci cand sunt prea concentrata pe cum sa trec catre urmatoarea vale, restul peisajului dispare si se instaleaza o activare energetica in care I just have to get there no matter what it takes. Nu ma intelegeti gresit…stiu si cum e pe drum drept, lin si neted. E fain, numai ca nu va puteti astepta de la o viata de  vai-munti, vai-munti, vai-munti trecerea si la drum drept si neted sa fie una lina.

 

Ca in primul moment stai nedumerit si te intrebi: Ok and where’s the fun in that? The fun part am descoperit io 😀 ca ar fi tocmai aia cu admiratul peisajului. Poti vedea vai si munti, in timp ce mai vezi s-o floare, o pietricica, un omulete si tot asa. Drumul drept, lin si neted apare pentru mine in ultima vreme ca datator de peace and quiet.

Ce-i mult strica, imi spunea cineva odata si sa stiti ca bine zicea. Asa ca puteti sa ma numiti muntomana de ocazie: a vazut ca poate escalada vai-munti, dar nu o deranjeaza cu nimic sa mearga pe drumuri forestiere line si drepte once in a while. Atentie! Nu am mentionat sosele sau trotuare, de unde se poate deduce ca si peace and quiet-ul meu sunt relative. Fiecare cu sistemul propriu de referinta, dragul de el.

Sau cum zic invatatii, fiecare are povestea sa dominanta. In capul meu postul asta chiar are sens, ceea ce nu implica neaparat ca va avea (acelasi) sens fie pentru voi, oricare m-ati fi citind. Bottom-line: I shall try not to make things complicated, where simplicity prevails!