Monthly Archives: October 2012

Oct13

Uram in continuare, aparent…

Posted on by
Uram in continuare, aparent…

Au trecut cateva zile de la ultimul meu post legat de campania URASTE.ro. Parerile-mi sunt in continuare aceleasi, si anume ca inafara de a fi o campanie profund imorala, este si una instigatoare, deci cam ilegala asa. Nemaivorbind de faptul ca sub aspectul conceptului de baza nu a fost structurata astfel incat mesajul sa fie unul negativ la adresa bolii, dar pozitiv la adresa bolnavului si apartinatorilor. Aici baietii astia urasc nediferentiat, la gramada. La kg. Ceea ce e nu prea se potriveste cu ideea initiala care a fost, ca de obicei, sustrasa si consmetizata tipic romaneste.

Ma refer mai exact la campania unor italieni de lupta impotriva cancerului la copii. Daca va uitati cu atentie la clipul celor de la Onlus si pe urma il puneti langa dejectiile celor de la Propaganda/Armada o sa observati niste diferente izbitoare. Da, verbalul este ticsit de ura si resentimente. Daaaar, luati-va putin timp sa analizati comportamentul non-verbal al tatalui din campania Onlus, care vine sa faca delimitarea intre ceea ce uraste personajul si ceea ce iubeste acelasi personaj. Uraste boala si isi iubeste copilul si familia. Nu uraste si boala si copilul.

Inca o data incercam cu subtilitatea si delicatetea unei cizme de cauciuc sa preluam concepte pe care credem ca le intelegem (cand de fapt nu intelegem mare lucru) si le transpunem intr-o forma mioritica, din topor, care taie adanc in oameni si povesti de viata. Romanasii PRisti care s-au crezut indeajuns de abili incat sa cace o campanie de magnitudine internationala cu influente italienesti, nu au facut altceva decat sa isi dea cu firma in cap si sutul in spate singuri. Sper ca mai departe, autoritatile abilitate sa ia masuri in directia scoaterii efective din mass-media a acestor puncte de vedere puerile si periculoase…

Oct9

#ocampaniebazatapeuragratuitanumeritasavadaluminazilei

Posted on by
#ocampaniebazatapeuragratuitanumeritasavadaluminazilei

Incetasem sa ma amagesc de ani buni in legatura cu existenta scupulelor pe mm patrat cand e vorba de bani multi la mijloc, insa pe zi ce trece apar noi ineptii care ma rascolesc visceral si ma determina sa le scuip… pe blog. Noroc cu twitch-ul meu ca altfel probabil m-as fi dus la vecinul de langa sa ii povestesc despre cea mai cretina campanie pe care mi-a fost dat sa o vizualizez.

Partea nasoala este ca tot incerc sa intru pe site-ul lor de fo 20′ ca sa vad magnitudinea, cat si motivatiile boraturii PRiste, dar nu mi se incarca. Sper ca au fost cenzurati. Sper ca CNA-ul nu doarme, ci se gandeste sa ia atitudine si in raport cu campaniile publicitare instigatoare si eminamente negativiste, nu doar cu versurile celor de la Parazitii care culmea transmit un mesaj muuult mai pro-social si pozitiv decat rahatul asta sinistru de campanie. Sunt atat de revoltata incat am ajuns sa compar produsele muzicale cu cele PR, insa daca va amintiti bine si Parazitzii au fost promotorii unei campanii de culturalizare a maselor faimoasa pentru sloganul “Citeste-o carte!”.

Anyway, sa nu ne abatem de la subiect. In incercarile mele futile de a descoperi intelesurile absconse ale campaniei uraste.ro am dat peste un articol scris chiar azi in Dilema Veche de Luiza Vasiliu, care se minuna si ea de cat de creativ e romanul in sensul cel mai neinspirat, meschin si simplist posibil. Sub deviza apocaliptica implicita de “Uraste-ti aproapele, ca pe tine insuti!”, echipa degeaba a acestei campanii s-a gandit sa faca apel la psihologia inversa a maselor lovindu-i in oo cu mesaje negative si cretine gen: "Uraste-ti copilul! Uraste-i autismul!" sau "Uraste-ti tatal! Uraste-i Alzheimerul!" sau "Uraste-te pe tine insuti! Uraste-ti epuizarea!".

Acum io nu mi-s nici sociolog, nici nu ling marketing in fiecare dimineata pe paine la cafea, da’ ceva este extraordinar de gresit in legatura cu toata mizeria asta de campanie. Nush cine a facut-o, si sincer cre’ca motorul meu de cautare mi-a facut o favoare imensa ca nu a incarcat site-ul uraste.ro pentru ca nu as fi facut altceva decat sa incerc sa inteleg care-i treaba, frate? Da’ de ce sa vii cu o campanie atat de agresiva si ostila asupra unui popor deja inrait si obosit? Ok, vrei sa ii vinzi suplimente nutritive.

De ce sa marsezi pe furie ca trigger pentru schimbare, si mai ales pe self-inflicted sau alter-inflicted hate? De ce ura, fratica? Adica nu ca as fi io adepta “All you need is love”, dar stiu cu siguranta ca “All you need is NOT hate!”. Habar n-am cum se numeste suplimentul cu pricina, daca-i bun, daca te face sa zbori ca Superman sau daca intrerupe ciclul birou – pat. Ceea ce stiu e ca n-o sa-l cumpar jamais facand apel la un principiu foarte simplu: atunci cand o adunatura de spineless and brainless pricks se apuca sa plamadeasca un cacat si sa il vanda agresiv, pot sa si-l bage frumusel in derier pentru ca de acolo vine, si drept urmare acolo ii e locul.

In loc sa ne imputa pe noi astia care inca ne mai ghidam in viata dupa ceva moralitati si etici desuete. Da ma, mai sunt si dintr-astia. Putini, dar rezistam! Daca ar fi dupa mine m-as duce pana la CEDO cu dubiosenia asta pentru ca incalca ce nici cu gandul nu gandesti. Asta impreuna cu organizatiile care asista si ofera suport – real, nu medicamentos de 2 lei, copiilor care sunt diagnosticati cu autism sau afectiuni conexe, cat si cu organizatiile care ofera sprijin bolnavilor de Alzheimer, impreuna cu organizatiile care tooot militeaza pentru drepturile omului.

Uite acilisea incalcari de drepturi cu bocancul apasat! Am mai citit pe un blog un tip care intr-o nota chiar prea calma as zice io, spunea ca i se pare un mesaj neadecvat, el insusi avand o bunica bolnava de Alzheimer, cat si o mama diagnosticata cu scleroza multipla. Ce sa mai zic si io acum? Ca stiu cum e ca membrii ai familiei tale sa treaca prin momente medicale de rascruce? Ca stiu cum e sa umbli prin spitale si sa te simti epuizat si neputincios? Ca stiu cum e sa te intrebi cand totul va reincepe sa capete sens?

Da, stiu tooooate astea, dar diferenta e ca nici io, cat nici majoritatea apartinatorilor care se ingrijesc de bolnavii lor, nu resimtim URA de care vorbesc cei de la uraste.ro atat de dramatic in interiorul nostru. Din punct de vedere psihologic, exista fara doar si poate momente de disperare si deznadejde in care in calitate de persoana apropiata bolnavului te apuca toate pandaliile. Pentru ca stii ca nu poti sa il ajuti mai mult decat o faci deja. Pentru ca pe masura ce se produce degradarea inevitabila, persoana devine din ce in ce mai solicitanta din punct de vedere al satisfacerii nevoilor de baza. Pentru ca neputinta si frustrarea ei se rasfrang proiectiv asupra ta ca ala care e sanatos.

Campania asta nici macar nu merita crucificata sau discutata prea tare, pentru ca astfel ar avea fix impactul scontat, cat si acoperirea targetata initial. Si totusi catre cine se adreseaza uratorii SRL? Pai teoretic catre middle-aged people, atat femei cat si barbati, care din diverse motive se simt supti de energie, viata, sens si care au nevoie (a)stringenta de o pilula minune care sa-i exorcizeze…pardon, energizeze. Daca era reclama la Red Bull mai intelegeam! Evident, glumesc pentru ca spre deosebire de nevertebratele astea staff-ul PRist de la campaniile Red Bull a facut si ceva scoala de PR si stiu ce e aia o strategie de comunicare intreaga la cap.

In lumina intrebarii: Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai epuizat si disperat din tara? raspunsul veni ca bumerangul in mintile inguste ale campanistilor urati: Apartinatorii bolnavilor cu conditii medicale incurabile! Yeeeey! Victorie! Deci catre ei ne vom adresa! Si mai cine? Pai si corporatistii over-worked and under-paid care e multi si furiosi din fire. Bine asaaaa. Hai sa-i targetam si pe ei. Mama si ce ciorbita demografica o sa iasa. O bunatate, nu alta! Viata capata gust cu suplimentul alcaruinumenuilstiusinicinuvreausailaflupentrucaedecacatdinprincipiu.

Nu pot sa nu am cateva mesaje scrise corect gramatical, despartite frumos in cratime atent asezate pentru cei de la www.uraste.ro. Cam toate mesajele ar incepe cam asa:

Deci ba incompetentilor,

Ura, respectiv furia sunt intr-adevar emotii foarte puternice, generatoare de stari modificate de spirit si suflet, dar nu vor defini in vecii vecilor (AMIN!) conexiunea pe care o mama o are cu copilul sau, fie el autist sau nu, sau relatia dintre un fiu si tatal sau bolnav de Alzheimer, si cu atat mai putin legatura unei corporatiste cu ea insasi.

Daca va propuneti manipularea opiniei publice in directia realizarii unui brain-wash penibil pe aceasta tema cu scopul de a-i determina sa ia pastiluta minune doar-doar le mai trece oleaca ura, cred ca nu v-ati ales bine prostii.

Pentru ca guess what, prostii astia, apartinatori, corporatisti sau middle-aged mai au si ei mintisoara lor pe care o folosesc categoric mai des decat voi. Cat si standardele lor umane care nu prea au cum sa inghita aceste bull-shit-uri PRiste doar de dragul campaniei, al ineditului si al grotescului.

Publicitatea ostentativa, negativista si instigatoare NU va fi niciodata o alternativa mai OK la cea simpla, cinstita si creativa pana in maduva oaselor. Mai scuipati o samanta, mai cititi un pic despre autism, Alzheimer si viata, mai platiti o amenda CNA (Da Doamne!) si pe urma mai vorbim…Sau nu! Mars!

Io

P.S.: Si apropo, daca nu iti place ceva la tine, asta nu inseamna automat ca nu iti place de tine, pentru ca (psiho)logica zice ca intre tine si problema exista o mica-mare diferenta, de unde suntem si incurajati in viata sa distingem problema de persoana sau sa externalizam problema! Mars am zis!

Oct9

Attachment vs Detachment

Posted on by
Attachment vs Detachment

De ceva vreme imi tot da tarcoale tema atasamentului. Si daca ma simt usor bantuita am zis ca e cazul sa fac ceva si anume sa mai recitesc nitica teorie a atasamentului, cat si sa imi aduc aminte in detaliu de o pelicula extrem de faina pe care am vazut-o si care se numea sugestiv Detachment.

Ar fi multe intrebari legate de atasament cum ar fi:

Ce e ala atasament?

Sub ce forme se manifesta el?

Exista forme de atasament functional si forme de atasament disfunctional?

La ce ne ajuta atasamentul in viata asta? Se poate si fara?

Putem diferentia modul in care se ataseaza copiii fata de modul in care se ataseaza adultii? Exista vreo legatura intre cele doua?

si lista evident poate continua, cat te tine curiozitatea, cat si imaginatia.

Ca sa luam lucrurile metodic, in caz ca nu stiati, va spun io ca a existat un nene neuropsihiatru, pe numele lui John Bowlby care a pus bazele unei teorii a atasamentului. Asumptia de la care porneste aceasta teorie este fix aceea ca oamenii au o nevoie de a forma si intretine legaturi emotionale puternice cu alti oameni.

Daca ar fi fost numai atat, am fi scapat ieftin, insa englezul nostru merge si mai in profunzimea faptelor afirmand ca la baza oricarei relatii emotionale interumane se afla legatura timpurie mama – copil. Acum unii dintre voi deja se gandesc: Fuck, io niciodata nu m-am prea inteles cu muma-mea. E clar, I’m doomed to have disfunctional attachment connections!

Cei care cat de cat au mai citit un pic de psihologie, deja au mirosit notele psihanalitice ale teoriei in cauza, care drept vorbind, sunt de bun augur. Adica nu prea poti ocoli teoria relatiei obiectelor cand vorbesti de atasament, oricat de revolutionar si non-psihanalitic te-ai autoproclama.

Ulterior lui Bowlby, o doamna terapeut american, sa-i spunem tanti Arietta Slade, s-a gandit sa stadializeze formarea atasamentului cam asa:

– a inceput curajos afirmand ca in genere copilul prezinta o PREDISPOZIE de atasare de o anumita persoana;

– apoi a continuat logic cu ipoteza conform careia copilul isi va organiza conduita, cat si gandirea in virtutea conturarii unei relatii de atasament continue care ii asigura supravietuirea fizica si psihica;

– dupa care a intrat un pic si in disfunctionalitatea atasamentului, ocupandu-se si de momentele in care copilul plateste cu “deranjamente functionale” pastrarea continuitatii relatiei de atasament in raport cu o persoana;

– si sfarseste apoteotic crucificandu-i pe parinti prin cugetarea ca tulburarile emotionale si cognitice care au ca sorginte tulburarile de atasament din copilarie apar ca reactie la incapacitatea parintilor de a satisface nevoile de confort, siguranta si liniste emotionala ale copilului.

Apropo de atasament & stuff, e un experiment care mie una imi place in mod special si care vine sa contrazica teza psihanalitica care pistona pe ideea ca legatura dintre mama si copil este determinata in primul rand de hranirea copilului de catre mama sa. Experimentul a fost realizat pe niste pui de maimuta Rhesus si a concluzionat cam asa:

Puiul de maimutica Rhesus cauta apropierea fizica a mamei-papusa cu blanita, care insa nu il hraneste si evita contactul fizic cu mama-papusa din sarma, care il hraneste.

Nu vi se pare graitor? Mai simplu si clar de atat nu cred ca se poate. Adica fie laptele cat de bun, daca mamuca este de exemplu absenta sau indisponibila emotional, copchilul va simti acest lucru si va dezvolta si el la randu’-i niscaiva tulburari de atasament, ca sa semene cu muma-sa. Fie ca vorbim de absenteismul si anestezia emotionale, sau de suprareactivitatea emotionala, cat si spectrul de probleme in-between, copilul va prezenta ceva disfunctionalitati la nivelul formelor de atasare de cei din jurul sau.

Ce implica oare comportamentul de atasare? Pai fiind un comportament social include: zambete, tipete, tinut strans, taraitul pe burtica spre mama, cautarea persoanei de referinta si tot asa. Aceste comportamente se activeaza fie in situatii de alarma in care copilul cauta protectia, fie in situatii in care copilul doreste pur si simplu apropierea fizica.

Si dintr-una intr-alta ajungem cu pasi mici si catre tipurile de atasament care au fost studiate observand comportamentul copiilor expusi la situatii necunoscute, deci cu potential de risc, si care mainly sunt 4 la numar:

– Atasamentul sigur (Tip B) care poate fi descris prin capacitatea copiilor de a regla apropierea si distantarea persoanei de referinta in mod adecvat;

Copiii sunt iritati o scurta perioada daca persoana de referinta paraseste incaperea si incep sa planga. Totusi ei accepta consolare din partea unei persoane straine si se linistesc relativ repede. Se joaca nestingherit in prezenta unei persoane necunoscute. La reintoarcerea persoanei de referinta alearga bucurosi in intampinarea acesteia si o saluta.

– Atasamentul negisur-evitant (Tip A) in care copiii manifesta o pseudodependenta in raport cu persoana de referinta. Ca manifestari evidente acesti copii evita contactul, si compenseaza stresul prin concentrarea pe jocuri cu obiectele pe care le are la indemana;

Reactioneaza cu nepasare la despartirea de mama. Se joaca adeseori singuri si nu reactioneaza la intoarcerea persoanei de referinta sau o refuza prin ignoranta.

– Atasamentul nesigur-ambivalent (Tip C) se caracterizeaza prin faptul ca copiii se comporta ambivalent la reuniunea cu persoanele de referinta;

La despartirea de mama acestia sunt dezorientati, alearga spre usa si o lovesc, iar persoana necunoscuta nu reuseste nicidecum sa ii linisteasca. La intoarcerea mamaei manifesta un comportament ambivalent atat prin cautarea contactului, cat si prin refuzarea agresiva a acestuia.

– Atasamentul dezorganizat (Tip D) in care copiii arata un comportament vadit dezorientat, parand ca nu au nici o relatie cu persoana de referinta.

Copiii cu atasament dezorganizat au manifestari bizare cum ar fi: privitul fix, invartit in cerc, leganat si alte miscari stereotipe. Uneori apar si manifestari ale atasamentului ambivalent cum ar fi simultaneitatea cautarii contactului si refuzul acestuia.

Copiii ca copiii, dar cum ramane cu adultii? Oare cum isi manifesta oamenii mari atasamentul? Exista cica un instrument denumit Interviul Atasamentului Adult care poate identifica tipul de atitudine de atasament dominanta la adulti. In mod similar cu cele 4 tipuri de atasament la copii exista 4 tipuri de atitudini de atasament, adica:

– Atitudinea Dismissing (Ds): oamenii isi amintesc greu de copilarie, isi idealizeaza parintii fara a specifica situatiile care ii determina sa ii idealizeze, descriu situatii in care nu au beneficiat de sprijin si le-au fost respinse anumite nevoi, au o atitudine distanta, evitanta, au o mare dorinta de independenta, afirma ca nu au nevoie de sprijin si prin urmare nu au resentimente daca au fost lipsiti de sprijin;

– Atitudinea Entangled (E): oamenii sunt inundati de amintiri din copilarie care ii impovareaza, nu pot integra dificultatile din relatia cu persoana de referinta carora le acorda o importanta exagerata ceea ce ii face sa oscileze intre furie si idealizare, iar copiii sunt adesea copii parentificati care trebuie sa aiba grija de mamele lor;

– Atitudinea Unresolved (U): oamenii sufera de pe urma unor evenimente traumatice nerezolvate (abuz fizic, sexual) care au ca parinti persoane care au suferit la randul lor traume care ii determina pe acestia sa manifeste o frica obsesiva care are drept consecinta crearea unei atitudini derutate si infricosate;

– Atitudinea Cannot Classify (CC): persoanele oscileaza intre a fi preocupate si distantate fara a lasa sa se recunoasca o strategie clara si descriu evenimente traumatice grave manifestand o atitudine profund negativa fata de atasament in general. Au strategii contradictorii de gandire si prelucrare a informatiei.

Dupa ce ne stergem de sudoarea atator interventii stiintifice pentru explicarea notiunii de atasament, io zic sa vorbim un pic si despre Detachment. Voi ce ziceti? Trailerul spune multe, dar nu tot, despre acest film extraordinar de expresiv aparut in 2011. Adrien Brody va spune ceva? Daca nu, dati-va doua palme scurt si pe buna dreptate pentru ignoranta! Daca da, va dau un servetel ca sa va stergeti balutele intelectuale, desigur.

Detachment este un film despre multe:

– despre un prof suplinitor urmarit de suvoaie de amintiri din copilarie despre bunicul sau protector si mama sa adictiva;

– despre o pustoaica homeless care se prostitueaza ca sa make a living renuntand totodata la visul de a avea o educatie;

– despre sistemul de invatamant american din scolile de stat in care elevii isi bully-esc profii ca intr-un soi de circ sado-maso unde frustrarile staff-ul educational atinge cote alarmante;

– despre pustii de liceu care neglijati fiind de parinti recurg la gesturi extreme pentru a atrage atentia asupra lor atunci cand deja nu isi mai doresc ajutor specializat, ci doar o scapare rapida;

– despre atasamentul de care e capabil un prof suplinitor detasat de viata atat in raport cu elevii sai, cat si cu pustoaica prostituata pe care o adaposteste in propria casa;

– despre relatia de atasament platonic dintre un barbat de varsta mijlocie si o adolescenta confuza;

– despre viata, tristete, coping, servicii educationale, servicii sociale, amintiri refulate, amintiri reprimate, briose cu sad face-uri si tot asa.

Vi-l recomand ca proba fizica a teoriei atasamentului. Si daca nu v-o placea, nici un comment sa nu-mi dati. In schimb daca vi se ridica parul in cap si vi se face pielea de gaina, atunci va astept sa comentam impreuna inceputul, miezul si finalul (ne)fericit. Ah, si daca tot turui de vreo cateva zeci de randuri despre atasament, voi cat de atasa(n)ti sunteti?

Oct6

Ce poliandria mea fraternala?

Posted on by
Ce poliandria mea fraternala?

Po-li-an….Ceeee? Iar vine si asta cu vorbe complicate asa pe nemancate? Adica io o citesc, dar daca incepe cu faze din astea nu ma mai joc. Ma duc pe blogul altcuiva mai putin complicat si fitos!

Stimate cititorule, sezi bland, ca nici io nu stiam pana acum 5′ ce-i aia poliandrie. Drept pentru care am facut o excursie mica pan’ la DEX care zice ca poliandria ar fi o forma istorica de organizare a familiei (intalnita astazi numai la unele triburi primitive) în care o femeie poate sa se casatoreasca in acelasi timp cu mai multi barbati. Indeajuns de simplu si cinstit, nu crezi?

Dar mai cu seama, ca s-o bagam pe ea, poliandria, in context, mai aduc o vorba de care ai auzit sigur: poligamie. Asadar, si prin urmare, daca unii barbati isi permit luxul de a se lafai in viata avand coada de muieri aliniate spre a le fi soate, asa si unele dudui aleg sa isi faca asigurari de viata casatorindu-se cu mai multi barbati, concomitent sau cu ceva decalaj. Oricum ar fi, e cu mai multi. De acolo si sintagma de poli. 😉

Pentru noi astia care nu suntem nici mormoni (unde poligamia se practica in draci!), nici arabi (idem), nici nepalezo-tibetane din varful muntilor Himalaya care in loc de drame clasice cu adulter si plecat la mama acasa, baga o poliandrie mica, totul pare foarte iesit din comun.

Asa ca te invit la ZOO, draga cititorule! Cumparam bilete impreuna. Fara reducere, ca suntem majori si ne intereseaza pana la bulbucarea ochilor acest subiect situat la granita dintre sociologie, antropologie si psihologie de cuplu.

Daca poliandria e ceea ce tocmai am spus mai sus, poliandria fraternala e practic starea de caznicie a unei femei cu doi sau mai multi frati. Pai nu? Mama de mica imi spunea ca e bine sa impart chestii cu frati-meu. Acum io nu stiam ca s-ar referi si la parteneri de cuplu. :)) Noroc ca am un frate, si nu o sora, ca atunci sa fi vazut rivalitati fraterne.

Dar asta nu pare a fi o problema pentru comunitatile rurale neatinse de mana omului occidental situate undeva intre Nepal si Tibet, la vrea peste 500 km de Kathmandu, capitala Nepalului. Pe cultura si civilizatia mea daca inteleg toata smecheria asta combinatorica!

Si io atunci cand nu inteleg ceva, ma incrunt, iau sapa din debara si incep sa dezgrop explicatii care sa imi domoleasca setea, cat si foamea de cunoastere. Imi puteti spune lejer Knowledge Flamanzila & Setila! 😀 Mintea mea deja s-a dus la conectarea poliandriei de poligamie si de monogamie.

In principiu in functie de nevoi si neam, vorba poietului, oamenii se organizeaza marital in consecinta. Tin minte ca in formarea mea pe terapie de cuplu si familie, la un moment dat al nostru formator drag ne-a pus o intrebare incuietoare: Care credeti ca este tendinta naturala a speciei umane? De a fi monogama, monogama in serie sau poligama?

Cursantii, femei in majoritate, au creat o rumoare de nedescris, strigand sus si tare: MONOGAMIEEE! Io, va spun drept, desi tot femeie cum ma si recomand de obicei 😛 am stat un pic pe ganduri. Ca nu eram convinsa de categorisirea monogamiei ca tendinta naturala. Cred ca asta ne dorim ca oameni. Atentie, exclusivitate si monogamie. Liniste in pat si in casa.

Dar oare asta este tendinta noastra naturala? Daca ma gandesc la ipotezele conform carora barbatii ar fi programati genetic sa isi raspandeasca samanta in cele 9 zari pentru a indeplini legamantul de procreere si perpetuare a speciei, monogamia cade grav.

Mai mult decat atat, daca ma mai gandesc si cele mai noi tendinte relationale in care atasamentul si angajamentul devin complicate, deschise si flexibile, as zice ca parca toata lumea zilelor noastre migreaza spre o forma de poligamie. Unii dusi de valul maselor cu intentii poligame in vreme ce altii cu buna stiinta si premeditare.

Acum intrebarea pe care mi-o pun io ar fi: Da’ de ce aleg unii oameni occidentali sa fie poligami? Care este spiel-ul? Si reteaua mea de rationament se duce spre motivatii religioase, sociale si economice mai intai. Dar intra in ecuatie si factorul X al moralei relationale.

Huh? Ce-i aia morala relationala?

Pai e aia cu gen ce e bine si ce nu e bine sa faci intr-o relatie, sau in raport cu partenerul tau de cuplu.

Ah, deci vorbim si de vinovatie daca vorbim de morala.

Desigur, ca unde-i morala, e si nitica religie, si unde-i religie, culpabilitatea e nelipsita. Ca asa ne place noua, credinciosilor, sa ne credem vinovati pentru simpla noastra existenta. Daca mai si poligamam, atunci sa te tii pe pozitii.

In cazurile unde poligamia este o prescriptie religioasa, toate-s bune, cum e cazul musulmanilor sau a mormonilor. In celelalte cazuri vorbim de preacurvie cu diferite grade de gravitate. Daca te duci din floare in floare, fie barbat sau femeie, intri in conflict cu dogma crestina. Adica mai pe scurt, ai pus-o, fraiere/fraiero!

Tre’ sa te duci sa iti marturisesti pacatele, daca mai vrei vreodata sa te arati asa cum esti in fata lui Doamne Doamne, si evident tre’ sa iti ispasesti pacatele. Cum? Pai da-i cu Tatal Nostru, 20 de bucati, Crezul, de 3 ori pe zi, contributii la cutia milei si una dupa ceafa din partea sutanei care ti-a ascultat netrebniciile!

Dupa consultarea cu ceva materiale de specialitate musulmana, am conchis ca poligamia in acest tip de societati are ratiuni atat religioase – Gen, toate femeile sa vina la Allah, sa dea proba de sotie!, cat si pecuniare. Adica poligamia ar fi o solutie echitabila la saracie, si evitarea situatiilor in care femeile ar ramane pe strazi, nemaritate si fara un sprijin real din partea unui barbat.

Pentru ca aici, barbatul e baza. Fara de dansul, treaba nu-i treaba, si viata nu-i viata! Si femeile s-au conformat sa imparta un partener intre ele, atata vreme cat imparteala era echitabila si fara favoritisme. Ca daca era cu favoritisme s-ar fi lasat automat cu galceava in batatura, si cu strigaturi ca in tara Oasului. Nici un musulman, oricat de bazat ar fi, nu isi doreste sa trebuiasca sa tina in frau o hoarda de araboaice furioase care isi cer drepturile de neveste.

Nu, nu, nu! Evident, prima-i prima, intotdeauna. Alpha Wife! Cat si prima nevasta care naste un baiat… Dar sub aspectul compensatiilor si beneficiilor care se asociaza cu jobul de nevasta de arab, toate trebuie sa primeasca aceeasi cantitate de aur, camile, mancare, atentie, sex, toale si tot asa.

Daca omul nostru poligam scapa in porumb, atunci e jale. Pentru el. Pentru ca oricum ar fi, de ura si razbunarea unei femei nu prea poti sa scapi. Poti sa incerci sa fugi, dar asta nu o va face decat sa se ambitioneze si sa te urmareasca si mai abil. Ascultati, o femeie care stie ce spune…;)

Pe principiul asta functioneaza si comunitatea mormona din punctul de vedere al organizarii poligame. Barbatu’-i miezul, iar femeile pulpa din fructul casatoriei! O diferenta majora ar fi aceea ca mormonii sunt un pic mai occidentali de fel decat musulmanii. Mai deschisi la minte. Nu-si infasoara femeile in valuri, mai ceva ca niste mumii, nu le pun site pe ochi si nu se isterizeaza daca vad capul descoperit al unei femei, sau vreo bucatica de carnita la vedere.

Acum ca ne-am dumirit cat de cat cu privire la poligamie sa trecem in subiectul care ne macina creierii azi, adica poliandria. Cand am citit articolul asta care a si generat de altfel activarea resurselor pentru a intelege fenomenul poliandriei un gand curajos mi-a sagetat mintea:

Ce-ar fi daca poliandria, nu ar fi decat o alta forma de manifestare matriarhatului in acele comunitati, si deci o forma de feminism?

Aici categoric am nevoie de sprijinul si indrumarea persoanelor abilitate sa cugete despre drepturile femeilor si doctrina feminista. Deci astept lamuriri, doamnelor si domnisoarelor cititoare! Intr-o astfel de conjunctura nu prea putem spune ca femeia devine obiect al barbatului, pentru ca face o alegere, respectiv aceea de a se casatori si coabita cu mai multi barbati. Ea singura, ei multi. Cel putin doi.

Ca sa o dau in trivialitati, bine zicea Alex Velea cu: Dragostea se face-n minim doi. Dar pun pariu ca el nu se gandea la poliandrie, ci doar la un amarat de menaj a trois. Banal daca ma intrebati pe mine! :)) Sa revenim, deci femeia devine subiectul principal al unei casnicii cu mai multi barbati, al caror scop primordial in viata este sa aiba grija de ea. Haremul tibetan reloaded! 😉 Pai ma duc si io in Tibet, frate! Sa ma dau la mica publicitate:

Femeie caucaziana, alba ca branza, cu prea multa scoala, capoasa grav, caut barbati tibetani, cu stare, amabili si draguti in vederea realizarii unei uniuni consensuale poliandrice. Accept si frati! :))

Acum sincer, asiaticii nu prea sunt pe gustul meu. Puteti sa spuneti ca sunt prea selectiva, sau chiar rasista, dar io doresc uniuni cu barbati cu care sa am lucruri in comun. Pasiunea pentru Buddha, nu este unul dintre aceste lucruri, asa ca I’ll pass on Tibetans and Nepalese.

Hai sa zicem ca dupa ceva sapaturi arheologice mi s-a mai cracanat un pic mintea, cat sa incapa si conceptul de poliandrie. Dar acum poliandria fraternala deja ma provoaca si mai tare ca happening. Si nu pot sa nu ma gandesc decat la complexul lui Seth. Adica pe bune? Dupa ce avem de-a face, noi copiii care suntem mai multi la parinti, cu rivalitati si invidii mai mult sau mai putin prostesti, acum ca doi sau mai multi frati sa imparta aceeasi femeie mi se pare un intins dubios de coarda.

In filmul competitivitatii fraterne masculine este aruncata o femeie. Care daca nu e devorata de frati, are mari sanse sa traiasca visul vietii ei in care este idolatrizata si disputata intre 2 sau mai multi frati mai ceva ca o zeitate. Cu ofrande, sacrificii si tot tacamul. Sunt convinsa ca viata nu e una roz in poliandria fraternala, dar macar e variata! Si femeia e mai presus de tot si toate. Ceea ce ma face sa conchid ca poate nu-i o idee chiar atat de rea. Pacat ca bigamia in Romania e usor ilegala. Si mama nu a crescut si educat o infractoare…:)

Oct5

Ati simtit vreodata ca…

Posted on by
Ati simtit vreodata ca…

…va iese inima din piept la vedere unei persoane dragi? A unui om care inseamna mult pentru ceea ce ati fost, caruia ii datorati parte din ceea ce sunteti si care cu siguranta va va fi alaturi pentru ceea ce va sa vie. Si nu vorbesc de prieteni sau iubiti aici.

E un pic mai altfel. E o relatie al carei impact in devenirea noastra cea de toate zilele nu este inteles de multa lume. Ignorat chiar de majoritate, si pus la rang de “parintii nu ti-i alegi”. Tin sa contrazic opinia publica aici. Inca o data, da! 🙂

Printre lectiile de viata pe care le-am invatat obligat-fortat – ca mie scoala, inclusiv aia a vietii, nu prea mi-a placut, a fost ca intre tati si fiicele lor este o conexiune la fel de mistica precum cea dintre mame si fii. Dat fiind ca io mi-s fiica, nu fiu, o sa imi iau avant patriotesc, si cu vantul in pupa o sa ma apuc sa mi-aduc aminte de cum e sa te simti fata lu’ tata.

Eeee… ceva care nu prea se poate pune in cuvinte, nici mai simple, nici mai complicate.

E nespusul.

E totul intr-o imbratisare paterna.

E golul din stomac pe care il simti cand tac’-tu iti zice: Sunt mandru de tine, te-ai descurcat excelent!

E revolta care te macina atunci cand iti atrage atentia ca viata nu-i roz si are trebui sa mai cresti un pic.

E ranjetul atat de autentic si stangaci care iti apare pe chip atunci cand impartiti niste parizer cu paine care niciodata nu au fost mai gustoase decat in acel moment.

E falfaitul de aripi care iti face pielea de gaina atunci cand iti intinde o tigara – Da, tatii isi invata fiicele din cand in cand si la prostii, pe care ti-o aprinde cu o miscare eleganta a incheieturii asupra unei brichete cu personalitate.

Si mai presus de toate sunt orele petrecute vorbind, racnind si razand despre lume, viata si sens.

Deci pot sa spun cu mana pe inima ca ce zice tata are sens. Capata sens, deschide minti si pileste muchii ascutite. In fond si la urma urmei, a avea un tata cu care sa te simti libera sa faci toate astea devine a matter of choice.

Si eu intotdeauna imi asum alegerile facute in viata. 😉