Category Archives: Awareness

Problem?

Problem?

Ma gandesc de ceva vreme la care ce inseamna cu adevarat o problema. Cand stii ca ai o problema? Cineva spunea ca ceva devine o problema atunci cand o vezi ca pe o problema. Destul de greu de digerat definitia asta, nu?

In incercarea de a-mi clarifica ce e aia o problema am dat peste filmul asta: Din multitudinea de clasificari ale problemelor, merita sa luam o luam in considerare si pe cea care zice ca ‘lumea’ din care vii are niste probleme asociate.

Tu din ce lume vii? Lumea-ntai? Lumea a doua? Lumea a treia? Lumea a patra? Da, aparent exista si lumea a patra. Romania cica-i incadrata in lumea a doua. Coruptia pare a fi cea mai grava problema a noastra. Acum ma intreb daca, in the long run, e ok sa zici ca problemele oamenilor din lumea-ntai nu conteaza. Sau sa te gandesti ca unde-i civilizatie, nu mai incape vreun picior de problema.

E misto sa ai apa potabila si buda in casa cu apa calda de un dus zilnic. Sa poti merge pe strada fara sa-ti sara careva la beregata. Sau sa poti respira aer cat de cat… respirabil.

Oare oamenii din lumea-ntai au doar ‘first world problems’? Ca la o privire mai atenta, cu ochi de observator uman, parca nu-mi prea pare asa. Sociologic vorbind se intampla niste treburi problematice in tarile ultra-civilizate care pot fi considerate niste efecte secundare ale confortului.

Care-s totusi tarile alea? Dupa un clasament ONU realizat dupa gradul de dezvoltare umana ar fi cam asa: Norvegia, Suedia, Australia, Canada, Olanda, Belgia, Islanda, SUA, Japonia si Irlanda.

Si la dezvoltare umana s-au luat in considerare trei aspecte: 1) Viata lunga si sanatoasa masurata prin speranta de viata la nastere, 2) Cunoastere masurata prin rata de alfabetizare in randul adultilor combinata cu ratia de inscriere la scoala, 3) Standard decent de viata masurat prin produsul intern brut pe cap de locuitor.

Acuma o sa ziceti ca-s io Gica Contra careia i se par acri strugurii din lumea-ntai, dar mi se pare usor pueril sa zici ca doar pentru ca tarile mentionate mai sus sunt considerate top-notch (vorba Donaldului), problemele lor se rezuma la viteza mica de internet si placutele de inmatriculare plictisitoare.

Hai sa le luam in ordine la puricat si cautat nod in papura.

Norvegia: Barnevernet.
Suedia: Reforma scolara esuata soldata cu cresterea ratei de suicid in randul tinerilor.
Islanda: Spor negativ cu tendinta de a ramane fara locuitori.
SUA: Unul dintre cele mai deficitare si scumpe sisteme de invatamant worldwide. Si Donaldul, desigur!
Japonia: Grad ridicat de imbatranire a populatiei si rata cea mai mare de suicid worldwide.

Asta este produsul exclusiv al preocuparilor si intereselor mele documentaristice, caci daca m-as apuca serios de research as veni cu ditai lista. Unde vreau sa ajung cu asta? As zice la faptul ca fiecare ‘lume’ se confrunta cu propriile-i probleme date de prezenta/absenta a ceva care face ca viata sa nu mearga tocmai ca pe roate. Fie ca e vorba de apa potabila sau dorinta de viata, problema tot problema e.

Cat despre declaratiile de genul ‘nu imi incap cumparaturile in portbagaj’ sau ‘firul de la incarcator nu-i indeajuns de lung’, astea-s basini.

Ar fi interesant ca ‘first world problem’-urile chiar sa fie analizate for what they really are: dimensiuni sociologice ale unor societati hiper-civilizate in care confortul si siguranta financiara au efecte secundare serioase.

Post-factum

Post-factum

Sunt acasa din nou, cuibarita in fotoliu, cu pisicile prin preajma si muzica in surdina. Ma uit cu haz la incheietura mainii drepte care tradeaza un bronz de tractorist cu ceas. Am despachetat partial. Am mancat micul dejun mult dupa pranz. Inca sorb din cafeaua facuta la ibric.

Si imi fac ordine in ganduri si amintirile de calatorie. Am vorbit un pic cu mama si am facut un schimb echitabil de povesti.

Ea despre Avignon, eu despre Milano. Imi place asa de noi, ca ne asemanam in privinta obiceiurilor de mers hai-hui prin lume.

Cand m-am trezit cerul era gri. Acum norii par a fi devenit un pic mai prietenosi. Sa fi baut si ei niste cafea? Am verificat blogul si e usor decedat. Nu stiu de ce exact, asa ca precum soferul care habar n-are sa schimbe o roata la masina, astept platforma. Adica omul care stie care-i treaba cu ‘502 Bad Gateway’.

Masina de spalat se aude curatand tacticos vesmintele cu urme de soare si aer milaneze. Ma uit la panoul cu poze de familie si il vad pe tata. Oare el o fi mers vreodata cu avionul? Din povestile pe care mi le aduc aminte nu reiese. Lui ii placea acasa. In zona lui de confort si introspectie.

Cred ca diseara o sa imi invit sotul la un film pe canapea. O sa ne uitam impreuna la ‘Modigliani’.

Travaliul aerian Milano – Bucuresti a fost mai lung decat m-as fi asteptat. Am stat ceva ore in aeroport, facand ce stiu eu mai bine: sa ma uit la oameni. Copii, parinti, adolescenti, bunici, tineri. Fiecare cu povestea lui.

Pustani in baie incarcandu-si telefoanele la singurele prize existente. Parinti umbland dupa copii in incercarea de a le umple timpul pana la imbarcare. Cupluri care se sarutau prelung dand salii de asteptare un aer lasciv.

Adolescenti care vorbeau tare despre cine ce a mai facut unde si cu cine. Bunici vadit deranjati de excesul de energie al nepotilor. Si eu care tocmai imi cumparasem un ruj verde pe care il purtam cu mandrie si curiozitate.

Dupa un zbor scurt dupa o asteptare lunga am ajuns pe Otopeni unde am nimerit o tipa la control pasapoarte a carei privire era de o vioiciune care contrasta simpatic cu orele inaintate. Chiar! La ora 2 noaptea cum saluti? Spui buna dimineata, nu?

Asa cum ma stiu, in saptamana care urmeaza voi povesti pe bucati, pe lung, pe lat si printre picaturi despre cinqjour-ul meu italian. O sa imi lustruiesc experientele brute intr-un tot omogen in care sa incapa cu sens… tot. Buna dimineata!

Despre toleranta si alti demoni

Despre toleranta si alti demoni

Am 33 de ani. La 8 ani am mers prima data cu avionul. Pana acum am calatorit in 18 tari. 14 europene si 4 asiatice. Aproximativ 10% din tarile lumii.

Am intalnit oameni din mult mai multe tari. Nu stiu exact cate, pentru ca uneori mi-a fost greu sa imi dau seama de unde vin.
Stiu sigur ca drumurile mi-au scos in cale argentinieni, columbieni, moldoveni, congolezi, chinezi, iranieni, olandezi, suedezi, japonezi, canadieni, americani, vietnamezi, thailandezi, australieni, rusi, kazahki, greci, unguri, sarbi, macedoneni, sloveni, polonezi si peruani.

23 de natii pe langa cele din tarile vizitate. Adica 41 in total, ceea ce creste procentul la circa 20% din lumea asta mare.
Calatoritul ar trebui sa fie un catalizator al tolerantei. Evident ca poti sa inveti intr-un mod mai natural geografia lumii daca te plimbi prin ea si ai ocazia sa si experimentezi senzorial locurile mentionate in carti.

Dar cum ramane cu oamenii? Cum ii inveti pe ei? Cum inveti sa traiesti cu ei? Sa ii accepti? Sa le intelegi obiceiurile si apucaturile? Sa le citesti limbajul non-verbal atunci cand limba nu te ajuta? Eu cred ca exista o limba universala care ne ajuta sa ne intelegem si aceea e limba tolerantei.

Suna a tertip? Probabil. Dezvoltarea abilitatilor de a-i tolera pe cei din jur ar trebui sa se invete in scoala. Asta pe langa dezvoltarea abilitatilor de a ne tolera pe noi insine.

Intelegerea celuilalt ne ajuta la adaptare si la supravietuire. La interpretarea corecta a unor semnale implicite care ne aduc confort si siguranta.

Ca oamenii nu sunt asa rai precum ii credem noi atunci cand ni se face frica de ei mai ceva decat de un ‘bau-bau’.

Ca oamenii nu sunt prosti doar pentru ca nu folosesc aceleasi modele de gandire pe care le folosim noi.

Ca oamenii nu sunt ciudati, doar pentru ca arata, se imbraca si se comporta diferit de noi.

Ca oamenii nu sunt fanatici doar pentru ca au principii, valori si credinte care ne par indepartate si depasite.

Ca oamenii nu sunt nesimtiti pentru ca au obiceiuri diametral opuse fata de cutumele noastre.

Ca oamenii nu sunt necivilizati doar pentru ca nu au avut ocazia sa fie expusi la alte culturi precum noi.

Intoleranta e un fenomen care se propaga mai rapid decat viteza luminii intr-o lume in care stirile false patrund adanc in mintile oamenilor activandu-le ideile preconcepute despre tipuri de oameni.

Romanii sunt cersetori.

Arabii sunt teroristi.

Francezii sunt jegosi.

Englezii sunt betivi.

Indienii sunt prosti.

Sa continui?

Astea sunt etichetele pe care le lipim unii pe spatele celorlalti. Si in functie de ele ne comportam intr-un fel sau in altul.
Oare daca crezi ca cineva e cersetor sau terorist sau jegos sau betiv sau prost, care sunt sansele sa ii dai o sansa? Sa il poti privi si sa poti relationa cu omul din fata ta intr-un mod nepartinitor si adaptat la realitatea din fata ta?

Minime, as zice!

Nu aspir la o pace idilica in care toata lumea se iubeste cu toata lumea. Nu trebuie sa iti placa de cineva ca sa il tolerezi.

Nu trebuie sa fii de acord cu obiceiurile cuiva ca sa i le intelegi. Nu trebuie sa aderi la valorile de viata ale cuiva ca sa le poti acorda un context integrant.

In lumea asta mare intotdeauna vor exista oameni care cer bani pe strada, oameni care fac rau manati de credinte extremiste, oameni care nu se spala prea des, oameni care beau mult si des si oameni carora le ia mai mult timp sa decodifice realitatea.

Poti fi chiar tu unul dintre ei. La un moment dat. Si asta e ok atata timp cat esti constient de faptul ca nu nationalitatea, apartenenta religioasa, orientarea sexuala sau alte daturi individuale sunt cauzele tuturor comportamentelor cu care nu te mandresti in mod deosebit.

In coloana sonora a facultatii mele

In coloana sonora a facultatii mele

Vineri am fost la o rockareala romaneasca dupa multa vreme de viata ocupata de adult cu seri de somn si muzici ascultate doar in tramvai spre munca.

Si in timp ce dadeam din cap pe Luna Amara, in minte mi se derulau ultimii 15 ani, cu precadere anii de facultate cu concerte saptamanale, piele de gaina la auzul unor acorduri, poezie si drumuri tarzii spre casa.

Asta nu se vrea a fi nici pe departe o oda selenara de luna amara, numai ca viata mea se impatureste vrand-nevrand in amintiri auditive.

Nu mai tin minte primul concert la care am mers, dar am flash-uri intense despre cateva cantari. Fire, Club A, Expirat, Big Mamou, Preoteasa (la lansarea “Asfalt”), Stuffstock, Sonisphere, Sala Polivalenta a Facultatii de Petrol si Gaze din Ploiesti, Baza Militara, Underworld, El Comandante, Backstage, Jukebox, Laptaria lui Enache…

Pe atunci eram intr-o faza grunge-alternative-rock-punk cum ii sade bine oricarui post-adolescent student asa ca traiam cu Nirvana, Pearl Jam, Sex Pistols, Ramones, Rammstein, Metallica, Type O Negative, Tiamat, Tori Amos si Cranberries.

Pe 5 dintre ei i-am vazut si-n concert, iar pe restul pe repeat in playlist.

E surprinzator cum vin amintirile peste tine tavalug la un semnal sonor.

Lasati un mesaj dupa semnalul sonor!

La Asfalt mi-a aparut in fata ochilor coperta albumului si lansarea din Preoteasa. Sala era arhiplina, eu eram toata imbracata-n negru si dadeam din cap agatata de o balustrada. Tin minte cat de umed era aerul si cat de mult imi doream o sticla cu apa.

In Underworld stateam precum sardinele si am dat din cap pana cand am simtit ca ma duc usor pe spate, numai ca sa fiu readusa in pozitia verticala precum un Hopa Mitica de multimea pletoasa.

La Ploiesti am plecat clandestin intr-o vineri si am luat contact cu rockarimea de acolo pe muzici de Luna Amara + Implant pentru Refuz. Dupa care am gasit o bodega de profil intr-un subsol intunecat (cum altfel) in care ne-am petrecut noaptea in asteptarea trenului de intoarcere.

La Stuffstock parca au cantat pe undeva dupa miezul noptii si cand a inceput Cui si Spin am zis ca mi se desurubeaza capul si sare peste public, traverseaza zona libera pentru presa si se propteste de-un monitor pe scena.

La Soniphere era o caldura infioratoare, eram inconjurata de o groaza de puberi si ma gandeam cat de norocosi sunt ca merg la concerte de la varsta aia.

Inainte sa apara Asfalt dupa ce am ascultat Rosu Aprins, Gri Dorian si Tanagra Noise am decis ca trebuie sa fac rost de un CD cu ei de undeva off the record. Asa ca m-am intalnit cu un politehnist cu care vorbisem pe mIRC despre ei si am rezolvat problema.

La concertul din Jukebox am cantat pana am ragusit pe alocuri dupa care a mai varsat careva bere pe mine, iar a doua zi aveam examen oral la Zlate asa ca intr-un acces de fuck-it-all + singurii pantaloni oarecum curati + paradoxul fetei care nu bea si totusi miroase a bere am mers cu aceiasi pantaloni la examen. Asta evident ca dupa ce am continuat sa invat dupa concert pana dimineata.

In Laptaria lui Enache ma intrebam continuu in timp ce fredonam onomatopeic acordurile de trompeta de ce e scena pusa asa prost … sau poate era locul neobisnuit de ingust.

Daca ar fi sa fac un top unspe al melodiilor care imi plac peste masura de la Luna Amara cred ca ar intra: Stare de Gratie, Oameni Noi, Ciudat, Cui si Spin, Intunecare, Mara, Ego Nr. 4, Doar Gandul, Doar Noi Doi, Happiness Provider si Little Sun. Nu stiu exact in ce ordine, dar cu siguranta pe repeat!

Prima obsesie muzicala serioasa nu se uita niciodata I guess.

P.S.: Si ca sa stiti ca nu faceam misto legat de primul meu CD cu Luna Amara…