Category Archives: Awareness

Hail to All Saints… and Sinners!

Hail to All Saints… and Sinners!

Sfarsit de luna…Sfarsit de vara…indiana. Vantul inca bate proaspat, cu ceva accente iernatice. Gandul mi se duce la "Hey now, all you sinners… put your lights on!" .

Si ma intreb cum se face ca nu imi place dovleacul de nici o culoare? Don’t get me wrong, culoarea imi place…forma e funky…utilitatea si mai si, dar gustul e… nu e. Nu e pentru mine. Dovlecelul e ok. Dovleacul nu e ok. Va place logica papilelor mele gustative, nu? :)) Dar sa stiti ca ceva, ceva e acolo, pentru ca inside my brain I cannot conceive sweet vegetables. I just refuse to do it! Cu vehementa! 😀

Fructele sunt dulci, legumele sarate and that is that! There can be no other way… On my blog, it’s my way or the highway, ladies and gents! 😉 Azi sarbatorim ceva si io zic ca orice motiv de sarbatoare este bine-venit in contextul in care ne mai face sa luam o pauza amuzanta din iuresul vietilor noastre tumultoase. Makes one enjoy life and shit, doncha think?

Si totusi mi-ar placea sa avem mandria, taria si un PR national beton astfel incat sa make the good old’ Halloween o sarbatoare a noastra. Dat fiind radacinile crestine ale intregii sindrofii tomnatice, cat si misticismul specific zonei balcanice am avea sanse reale de izbanda. Si sa nu-i spunem Halloween, ci ceva un pic mai romanesc. Ma duc pe campii cu mintile? Credeti? Mie chiar nu mi se pare, pentru ca astfel am aduce the whole celebration spirit mai aproape de toata populatia, nu numai de cei tineri si occidentalizati.

La drept vorbind nu m-ar mira ca maine-poimaine sa fim atat de “inventivi” incat sa ne revendicam si Thanksgiving Day-ul cu indieni si pelerini ca o “sarbatoare nationala”. Ohohoh, ce tare ar fi asta! Va imaginati? Avem si noi bastinasii nostri ce-i drept, dar ar fi bestial sa-i impodobim cu pene si sa aducem niste gulere albe bisericesti in preajma, dupa care sa zburatacim si-un curcan obosit pentru cina cea de multumire a indienilor fata de pelerini si viceversa. Adica “Multam fain de invazie, am fi putut trai si fara, dar daca-i musai cu placere!”.

Sa revenim totusi la oile noastre, respectiv dovlecii si mortii nostri. And I say that with all do respect. Pentru ca sarbatoarea Halloween-ului are ca ratiune pomenirea si sarbatorirea mortilor, oriunde s-ar afla ei. Intr-o lume a viilor, noaptea dinspre 31 octombrie spre 1 noiembrie se vrea a fi timpul mortilor sa fie printre cei vii. Cu spiritul. Si acum fiecare cu mortii lui.

Ma intreb ce-o sa mai visez la noapte, ca azi-noapte inconstientul iar mi-a luat-o la sanatoasa pe campurile tenebroase ale propriilor amintiri, fantasme, temeri & co. Sper sa visez oamenii dragi care nu ma mai onoreaza cu prezenta si intelepciunea lor, si a caror lipsa o resimt (acut) din cand in cand. Bag seama ca am devenit un pic cam prea serioasa, incat tre’ sa ma re-shift-uiesc olecuta.

Jeap, jeap! Teleportarea in comercial si festiv a inceput… Uite, io habar n-am avut pana in ziua de azi ca simbolul initial al acestei sarbatori nu era nicidecum dovleacul, ci NAPUL stimati cititori si distinse lectorese. Ce-i ala un nap ma veti intreba… Ca sa dau o definitie operationala, dar total circulara: e o leguma asemanatoare cu gulia. Se papa, dar e micuta in dimensiuni, si deci arata atat de bine scobita, ca dovleacul.

Prea marele dovleac este impunator de la sine. Cu o coada si frunzute verzi ca o coama in vant, fie ca e mic si indesat, sau inalt si bulbucat, transmite o groaza de mesaje. Poate fi personificat intr-o clipita, deci e mai comercial decat o gulie! :)) Originile Halloween-ului sunt dupa cum bate vantul stiintific. Unii spun ca crestinesc vorbind s-ar referi la sarbatoarea recoltei. Altii spun ca from a pagan point of view s-ar asemana cu sarbatoarea celta Samhain. Si mai sunt si impaciuitorii care afirma cu zambetul e buze ca poa’ sa fie o sarbatoare crestina, cu accente pagane. Merge? Mergeee! :)) Un model explicativ-interpretativ integrativ cum ar spune un arhaic al facultatii mele dragi.

Mie imi surad mai tare explicatiile pagane ale sarbatorii, deci despre acelea va voi vorbi. Un nea’ cercetator pe nume Nicholas Rogers consemneaza ca o sleahta de folcloristi antropologi ar fi detectat originile Halloween-ului in sarbatoarea romana a zeitei POMONA, zeita fructelor si a legumelor, sau in festivalul mortilor denumit PARENTALIA care ar fi in stransa legatura cu festivalul celtic SAMHAIN care nu inseamna altceva decat “summer’s end” intr-o irlandeza prafuita. 😉

Pare-se ca literatura irlandeza din vremuri stravechi face referire la SAMHAIN, cat si o serie de event-uri din mitologia irlandeza se intampla sau debuteaza in seara de SAMHAIN. SAMHAIN-ul marcheaza finalul sezonului recoltelor si inceputul “jumatatii negre a anului”. Este vremea de aprovizionare cu lemne si pregatire pentru iarna cea grea. Mai da-i si cu o tzara de transhumanta pentru animalele de prin batatura omului.

Mai da-i si cu ceva macelarit de carnuri ca sa avem ce manca iarna. SAMHAIN-ul eramarcat si ca o zi in care se aprindeau focuri in aer liber pentru efectuarea unor ritualuri ici-colea – human sacrifice or not.

Si acum vine partea spooky in care SAMHAIN-ul era vazuta si ca o zi in care poarta catre Lumea de Dincolo se deschidea indeajuns incat sa permita sufletelor mortilor, cat si unor creaturi mitice precum zanele sa paseasca in Lumea Celor Vii. Sufletele mortilor se zice ca se intorceau acasa de SAMHAIN. La ospetele de sarbatoare, petrecaretii puneau tacamuri in plus pentru sufletele mortilor asteptati la masa de unde i se spune si “ospatul mortilor” sau “festivalul zanelor”.

Pe langa zane totusi, de SAMHAIN se activau si spiritele cele rele, cat si ielele. Oamenii faceau anumite ritualuri pentru a mentine la departare spiritele rele si ielele, ritualuri care se crede ca au influentat intr-o masura considerabila obiceiurile Halloween din zilele noastre. Inainte de secolul XX, deghizarea de SAMHAIN avea rolul de a pacali spiritele rele si ielele.

In Irlanda for that matter, oamenii mergeau din poarta in poarta sa stranga mancare pentru ospat fiind deghizati in diferite personaje mitice. Pe coasta de Sud a Irlandei secolului XIX, exista mentiuni scrise despre un om deghizat intr-o iapa alba care conducea tinerii comunitatii din poarta in poarta pentru a aduna mancare. Prin generozitatea cu care locuitorii ofereau tinerilor mancare pentru ospat, acestia beneficiau de noroc in casa din partea zeului Muck Olla.

In localitatea Moray in secolul XVIII baietii mergeau din casa in casa pentru a strange combustibil pentru focul in aer liber de SAMHAIN. Obiceiul actual de “trick or treat” cu siguranta are o conexiune adanca cu aceste practici ancestrale.

Crearea de velinare din dovleci de Halloween a avut la baza din nou SAMHAIN-ul si credintele celtice. Felinarele din napi personificati cu fete sculptate erau facuti in secolul XIX in unele parti ale Irlandei si in tinuturile scotiene muntoase. Felinarele erau menite sa lumineze calea omului din noaptea de SAMHAIN, dar de asemenea puteau reprezenta insasi spiritele nefaste sau puteau fi o modalitate a oamenilor de a se apara de iele.

Dintr-un punct de vedere crestin Halloween-ul poate avea puternice influente din Ziua Tuturor Sfintilor de pe 1 noiembrie, cat si din Ziua Tuturor Sufletelor sarbatorita pe 2 noiembrie. Aceste zile sunt menite pentru celebrarea sfintilor si intrarea in rugaciune pentru cei plecati de curand de pe Taramul Celor Vii. Ziua Tuturor Sfintilor a fost introdusa in anul 609, dar initial era celebrata pe data de 13 mai.

In anul 835 cica un Popa…pardon Papa… Papa Gregor IV a zis:

Fuck that shit, let’s move it on the 1st of November!

In timp ce populatia confuza intreba:

Why the fuck?, si nimeni nu le raspundea, se crede ca fie celtii au fost de vina (PAGANII!), fie la mijloc au fost niste jocuri de culise germanice (always ze Germans, ja?).

Pe la finele secolului XII sarbatoarea fu ridicata la rang de datorie europeana si implica ritualuri de rasunat de clopote pentru sufletele aflate in purgatoriu. SOULING-ul, adicatelea obiceiul de a coace si imparti soul-cake-uri pentru “toate sufletele crestine” este parintele “trick or treat”ing-ului. Grupuri de copii saraci obisnuiau sa mearga din poarta in poarta de Ziua Tuturor Sfintilor/Sufletelor pentru a aduna soul-cake-uri, ca o modalitate de a se ruga pentru oamenii ale caror sufletele erau blocate in purgatoriu.

Obiceiul purtatului de costume a fost legat de Ziua Tuturor Sfintilor/Sufletelor de care un print (oarecare) care zicea cam asa: “Se credea ca sufletele mortilor ar umbla pe pamant pana de Ziua Tuturor Sfintilor si ca seara de All Hallows le-ar da o ultima sansa sufletelor sa se razbune pe dusmanii lor inainte de a trece in Lumea de Dincolo. Pentru a nu fi recunoscut de vreun suflet in cautare de razbunare, oamenii purtau masti si costume pentru a-si ascunde identitatea”. Un alt nene descrie felinarele din dovleci ca reprezentand sufletele aflate in purgatoriu.

In Bretania, copii, dragii de ei, se duceau si aprindeau lumanari in cranii in cimitire. Ce sa mai. crestineste pana in maduva oscioarelor folosite la ritualuri… bisericesti, of course! Eh, pe atunci sa zicem ca biserica avea un alt gen de influenta asupra maselor, pe care sper eu (zadarnic!) ca nu o mai are si astazi. Oricum ai da-o sarbatoarea tot sarbatoare ramane.

Fie ca e pentru morti sau vii, sau pentru sufletele aflate in purgatoriu, in cimitir sau la birt, din casa in casa, fiecare avem o bucatica de dovleac in suflet. A sunat cam ciudat asta, nu? Sau poate poetic! 😀

Make the best of what is and hope for the spookiest All Saints/Souls Day/Night. Remember to carve yourself some veggies in the kitchen and scare your loved ones with your creepy decorative ideas! Tha will make them love you more… or fear you like hell. Una din doo…;) Have fun, trick, treat and dress @ your best! 🙂

How Does Our Social Networking Influence Us Today?

How Does Our Social Networking Influence Us Today?

Deja am trecut la pasul imediat urmator, excluzand din oficiu intrebarea Does our social networking influence us? Pentru ca e logic (pentru minr) ca de la aparitia retelelor de socializare online s-au produs o serie de transformari de o magnitudine oarecum neasteptata atat in vietile personale, in modalitatile de interactiune sociala live, cat si in performantele personale ale userilor afiliati. Aleg sa ma refer preponderent la Facebook caci el pare a fi “capul rautatilor”. Psihologii ahtiati dupa research au avut nevoie doar de un imbold subtil pentru a se apuca sa dezgroape the good, the bad and the vicious pe tema socializarii online. Este clar ca buna ziua ca ipoteza conform careia Oamenii care socializeaza excesiv online sunt in real life niste singuratici, antisociali, sociopati, neadaptati, etc. este de domeniul trecutului. Dat fiind faptul ca de curand am aflat si eu ca Facebook-ul are peste 1,000,000,000 de utilizatori, automat asumptiile de investigare a ratiunilor de socializare online, a fenomenelor conexe acestei forme de interactiune, cat si a consecintelor (ne)faste care decurg din excesul sau carenta de socializare FB-ista ar trebui sa fie un pic mai nuantate. Daca tot avem pretentii de cercetatori in psihologia maselor si nu a meselor, atunci hai sa ne comportam ca atare. Zic si io, nu dau cu Wall-ul! 😉 Am facut si io ceva cercetari psihologice la viata mea, si cateva lucruri pe care le-am retinut si mi le repet in minte cu religiozitate ar fi ca:

– Daca tot e sa investighezi un fenomen psihologic (oricare ar fi acela) trebuie sa te asiguri ca esantionul de oameni supusi ordeal-ului de laborator este semnificativ. In traducere libera, cu cat mai multi subiecti ai, cu atat mai relevant va fi studiul ca semnificatie. Un pic de generalizare la casa researcher-ului nu a stricat nimanui pana acum!

– Daca cercetam apai trebuie sa avem un kit de unelte de profil cat mai standardizate si fidele pentru obiectul cercetarii. Daca te tin balamalele intelectuale sa te apuci sa iti faci tu un testulet al tau pe care mai apoi sa il iei la puricat, la verificat, la fidelizat, validat si standardizat, cinste tie psihologule! In caz contrar trebuie sa iti cam cumperi un set de instrumente ca sa ai o metodologie de investigare brici. Cu cat mai multe instrumente gigea, cu atat mai bine! Pentru am o aplecare spre cifra 3, recomand cu caldura intuitiva sa avem in dotare cel putin 3 instrumente de cercetare fie ele calitative sau cantitative. Evident a little bit of both is the best for extreme accuracy!

– Daca iti imaginezi ca cercetarea cantitativa este superioara cercetarii calitative, atunci te inseli amarnic si nu esti un psiholog atat de abil intr-ale cercetarii. Cum bine spunea unul dintre profii mei de statistica din facultate: Nu poti sa compari merele cu perele si sa concluzionezi ca unele sunt mai bune decat celelalte, obiectiv vorbind! Astfel daca vrei generalitate, acoperire si acuratete la nivel de mase go for quantity. Daca, pe de alta parte vrei sa surpinzi niste nuante atat de fine incat ai nevoie de “microscopuri psihologice” atunci cel mai bine ar fi sa dai intaietate cercetarii calitative.

– Daca pornesti de la o idee preconceputa pe care vrei cu orice pret sa ti-o confirmi stiintific, nu ai facut nici o branza. Pana si stiinta asta psihologica te poate surprinde foarte tare uneori. Este de dorit sa stii cam ce ai vrea sa cercetezi in mare, dar daca nu ti se confima ipotezele de cercetare asta nu inseamna ca cercetarea nu e buna de nimic, ci inseamna ca reversul ipotezelor se confirma which is huge. Adica daca nu-s alea albe, sunt cu siguranta alea negre. Unii cercetatori hiper-exacti se vor apuca sa imi explice ca nu-i chiar atat de simplu cu confirmarea/infirmarea ipotezelor de cercetare si le voi da pe buna dreptate… dreptate. Dar sa fim si un pic ingaduitori, rogu-va! 😀

– Daca cercetezi, trebuie sa iti faci si o idee ce urmeaza sa faci cu produsele activitatii tale academice. Le vei pune in rama, vitrina, la panoul de onoare sau le vei prezenta important la manifestari academice? Sau poate le vei ingropa in gradina din spatele casei ca pe niste comori doar ale tale, la care stii ca te poti intoarce ori de cate ori vei dori? Sau poate, si accentuez cuvantul poate , vei vrea sa le faci publice in directia gasirii aplicabilitatii lor in viata noastra cea de toate zilele.

Dar cumva mi se pare ca am divagat un pic de la ceea ce ne doare cel mai tare acum, si anume natura si intensitatea influentei FB asupra celor trei arii esentiale ale vietii noastre: personal, social & profesional. Well, daca luam in considerare ca satisface nevoi umane de baza, cum ar fi afilierea, socializarea sau auto-actualizarea as fi indreptatita sa afirm ca intensitatea influentei e MAAAAAAAAREEEEEEEE! Uriasa. Imensa. Gigantica. Si tot asa.

Acum cu natura treaba devine olecuta cam tricky. Dupa mine, orice instrument de socializare in masa, dat pe mana maselor poate fi o unealta sau o arma. Depinde foarte mult de capacitatea indivizilor de a il folosi, precum si de intentiile prealabile. FB-ul este o platforma care a fost folosita la socializare, indragosteala, flirt, bullying, competitie, informare, promovare, instigare, premeditare de infractiuni, comunicare cu cei dragi aflati departe, angajare, afirmare personala si profesionala, cat si concediere… Culmea! Humanly and democratically speaking orice om are dreptul la viata privata. Profilul de FB poate fi personal, profesional sau a little bit of both. Cert este ca iti poate da o idee despre cum este persoana inafara orelor de program. Repet, o idee! Care de cele mai multe ori este folosita ca argument nejustificat pentru adoptarea unor decizii de angajare, retrogradare sau concediere.

Citind articolul Andrei Matzal de pe TOTB.ro intitulat sugestiv Ar trebui sa conteze profilul de FB in obtinerea si pastrarea unui job? nu puteam sa nu fiu de acord cu opiniile foarte documentate ale jurnalistei mai sus-mentionate despre abuzurile realizate de departamentele corporatiste de HR care in loc sa foloseasca the old fashioned ways of candidates selection and recruitment, apeleaza la FB pentru a isi scurta un pic munca si a isi introduce si ceva pareri si opinii personale care sa favorizeze sau nu angajarea. Ma numar printre utilizatorii FB care folosesc platforma si in scopuri profesionale.

Ca psiholog si psihoterapeut, vizibilitatea este un factor foarte important in apropierea de oameni. Si terapia se face cat mai aproape de oameni, daca ma intelegeti. Pe de alta parte, daca vrei sa fii hiper-profi poti oricand sa apelezi la LinkedIn pentru a te promova profesional si a-ti construi o retea de profesionisti cu care sa poti comunica si gasi cai comune de colaborare. Which I did also! 🙂 Dar, FB-ul iti ofera mult mai multa libertate in exprimare. Si asta este un lucru care ma incanta la aceasta platforma ca psihoterapeut. Ca poti citi si fii citit, in masura in care iti doresti acest lucru. Daca nu iti doresti poti oricand apela la Privacy Settings care te vor scuti de momentele penibile in care sefului ii apar in News Feed poze cu tine la nu stiu ce betie sau in parc cu iubitul/iubita. Pe de alta parte, sunt la fel de acord ca in cazul in care nu apelezi la aceste Privacy Settings, si seful vede poze cu tine la vreo betie sau in parc cu iubitul/iubita, orice decizie manageriala luata in baza exclusiva a acestor informatii este discriminatorie, partinitoare si total neprofesionista.

Intelegand tendintele umane voyeuristice pot sa inteleg si curiozitatea sefilor nostri, cat si a colegilor, prietenilor, mamelor, iubitilor, matusilor indepartate sau fostelor cunostinte de a vedea Ce mai face X-ulica?. Si daca se intampla ca X-ulica sa fie super activ pe FB poti vedea foarte bine ce face. Ceea ce faci cu aceasta informatie mai departe depinde in intregime de tine ca individ. Poti alege sa reiei legatura cu X-ulica incercand sa recuperezi timpul pierdut. Poti de asemenea sa-i postezi ceva nasol pe Wall ca sa isi aduca aminte de tine si de motivul pentru care a ales sa nu mai comunice cu tine. Poti sa nu faci nimic cu informatia si doar sa ramai cu satisfactia interioara ca STII ce face X-ulica! Voyeurismul ca voyeurismul, dar nevoia de control le cam intrece pe toate.

Bine, bine, imi veti spune voi, dar cum ramane cu angajarea sau concedierea din ratiuni FB-uciste? E ok? Nu-i ok? Daca da, de ce? Daca nu de ce si mai ales ce putem face in sensul asta? Departe de a ma considera the holder of all truths and answers pot sa imi exprim propria parere mai mult sau mai putin avizata in acest domeniu. Atata timp cat prin intermediul FB se promoveaza oferte de job, este mai mult decat evident ca angajatorii il folosesc in scopuri profesionale. Daca natura muncii tale implica folosirea FB-ului ca unealta zilnica de truda atunci grija pe care trebuie sa o ai in postarile tale trebuie sa fie pe masura dorintei tale de a-ti pastra jobul.

Nu pot infirma faptul ca daca un PR-ist posteaza pe FB-ul pe care lucreaza Status Updates-uri impotriva firmei, a colegilor, a jobului in sine, atunci managementul ar fi oarecum indreptatit sa ia masuri. Nu coercitive. Nu la nervi. Nu extremiste. Ci masuri gandite in prealabil care sa sondeze initial motivatia PR-istului de a fi recurs la un astfel de gest, cat si impactul damaging pe care l-a avut postarea lui asupra propriei sale munci. Pot sustine de asemenea ca daca un psiholog (si imi permit sa nu dau nume :P) alege sa posteze un link pe profilul sau de FB cu un post de pe blogul sau personal in care abordeaza niste teme mai putin confortabile de viata si sens, fara a aduce atingeri altor persoane (ne)cunoscute, sa nu fie judecat profesional prin prisma scrierilor sale. Cel mult managementul organizatiei in care activeaza psihologul cu pricina poate concluziona ca omul nostru are o dorinta mare de exprimare in scris, o creativitate pana peste poate si perseverenta necesara sa mentina in viata un blog personal.

Iar am zis ca scriu putin, si m-am intins la vorba. Ce sa fac: mi-s pasionata atunci cand imi exprim parerile despre orice mainly! 😛 Mai pot adauga pe final ca FB-ul ar trebui folosit de HR-istii din ziua de azi ca adjuvant in perfectarea profilului candidatilor selectati, nicidecum ca esenta a angajarii acestora. Cat despre concedieri pe baza de Bad FB Profile, Non-Existing FB Profile sau Over-Active FB Profile, i-as intreba pe HR-istii care merg pe principiile astea: How old are you? Pentru ca atunci cand folosesti FB-ul ca argument de concediere e clar ca profesionalismul tau e undeva down a dirty drain, pe de o parte, cat si capacitatea ta de analiza si solutionare a situatiilor de criza este sub nivelul marii. Asa ca io zic ca aveti treburi mai importante de facut, gen lucrat la competente si profesionalism, asa ca lasati activitatile de HR pe mana unor oameni care chiar stiu sa isi faca treaba… bine! 😉

Trafic. Anti-Trafic. Anti-Trafficking. Anti-Trafficking Day. Yesterday.

Trafic. Anti-Trafic. Anti-Trafficking. Anti-Trafficking Day. Yesterday.

Si-a mai trecut un an de trafic de persoane. Cat si de masuri si proceduri si proiecte anti-trafic.

De preventie in scoli si informare corecta si interactiva a grupurilor vulnerabile.

De combatere a retelelor de criminalitate organizata care acapareaza ca intr-o panza oameni de toate felurile, nivelurile de educatie, mediile de provenienta sau convingerile personale.

De asistenta a supravietuitorilor acestor experiente de exploatare – sexuala, prin munca, constrangere la comitere de infractiuni, mixta, etc.

A inceput sa imi displaca profund termenul de victima, desi sunt perfect constienta ca este folosit cu un scop utilitarist, respectiv acela de a sensibiliza autoritatile, cat si opinia publica cu privire la persoanele care reusesc sa iasa intr-o bucata dintr-o astfel de experienta.

Cat am lucrat direct cu adolescente, femei in toata firea, adolescenti, cat si barbati in toata puterea cuvantului care tocmai ce se intorsesera one way or another din tari straine dupa ce fusesera supusi la diverse activitati, am realizat ca unii dintre oamenii astia erau eroi in viata. Din aia care reusesc sa ramana in viata (fizica si psihica) dupa un razboi crunt. Suna dramatic, stiu, dar cred ca un pic de dramatism face bine, cu atat mai mult in preajma unei zile precum cea de 18 Octombrie – Ziua Internationala Impotriva Traficului de Persoane.

Mi-as fi dorit foarte mult sa fiu prezenta la flash-mob-ul organizat skillful si strategic de catre Centrul Parteneriat pentru Egalitate si sustinut de ONG-urile de profil (printre care si cel caruia am fost afiliata o buna bucata de vreme), cat si de ONG-urile care activeaza in sfera violentei domestice, si a promovarii drepturilor si libertatilor femeiesti in Romania.

Si totusi ma bucur ca independent de prezenta sau implicarea mea (nula) la eveniment, populatia care a trecut intamplator sau voit prin centru pe la orele dupa-amiezii au vazut o desfasurare de forte moderna: un flash-mob “ca cele dinafara” in care oameni mai mari sau mai mici protestau in tacere comunicand publicului larg prin pancarte sugestive ca traficul de persoane nu numai ca exista, dar poate fi chiar next door.

Bravoooo! Bravo CPE, ADPARE, Centrul Filia si restul partenerilor mai vocali sau mai silentiosi. Excelenta initiativa si un pic mai proaspata in comparatie cu deja desuetele conferinte “cu tinuta obligatorie” pe tema masurilor anti-trafic in Romania.

Fenomenul exista in strada, si mi se pare normal ca masurile sa fie duse in strada. Cat mai aproape de oamenii care pot fi implicati in vreun fel sau altul in aceasta activitate infractionala. Si cat mai aproape de oamenii care au reusit prin forte proprii sau cu ajutorul organizatiilor guvernamentale sau non-guvernamentale sa iasa din aceasta situatie.

Despre trafic de persoane numai de rau ca intotdeauna. Se pot spune multe. Dar am tot spus. Asa ca ma rezum la a aplauda la scena virtuala blogosferica initiativa flash-mobica si sa sper la mai multe la care eventual voi avea timpul necesar sa particip! 😉

Tratameeent!

Tratameeent!

Impinsa de la spate de vizionarea a 1-2 episoade din productia hboista mioritica In Deriva, m-am reapucat de tratament. De In Treatment, mai precis. Putine femei ii pot rezista lui Gabriel Byrne si accentului lui de englez sofisticat si subtil in acelasi timp. Ne place, place, place. Grav!

Si cu atat mai putine femei care au o oarescare legatura cu consilierea si psihoterapia. Psihanalistele cred ca deja uda canapelele. :)) Sunt prea grosolana pentru o zi de luni? 😛

Si cum ma uitam eu la primul episod al seriei americane incercam sa read/hear between the lines. Si ma mai duceam catre Marcel Iures-ul nostru care pentru mine are o moaca un pic cam grava pentru un psihoterapeut. Doar nu vii la terapie ca sa te sperii de omul din fata ta, sau sa iti imaginezi ca tot ceea ce iti spune el este de o seriozitate si o gravitate apocaliptica. On the other hand, Gabriel Byrne e smooth si carismatic.

Primul episod o are ca protagonista in rolul “pacientului” – asta ca sa respectam pana la capat paradigma psihanalista, nu pentru ca mi-ar face mie vreo deosebita placere sa imi denumesc clientii pacienti, pe Laura o bunaciune de asistenta medicala cu ceva issue-uri nasoale de atasament si relationare. Formatul serialului este ca timp de 30′ telespectatorii sa fie ca niste muste pe tavanul unui cabinet de psihoterapie psihanalitica carora le este dat sa poata vedea si auzi tot ceea ce se petrece in acel cabinet.

De la drame, tipete, plansete, nebunii – mai mult sau mai putin demonstrative, rasete, recapatari de speranta, dat de ultimatumuri si reconsiderat de vieti. Ochiul meu paranoid si cu pretentii de profesionist in domeniu s-a holbat 30jde minute la interactiunea dintre dr. Paul si Laura incercand sa sublinieze mental partile interesante si critice din relatia terapeutica.

De la sine inteles mi-a fost faptul ca relatiile terapeutice cu persoane de sex opus sunt tricky pentru ca apar interferente cu relatia mama – fiu si respectiv tata – fiica, precum si cu relatiile de cuplu. Pai cam asa se intampla si cu aceasta diada terapeutica din nefericire pentru dom’ doctor Paul. Pentru ca pus in situatii de genul asta, si psihanalist fiind, singura optiune viabila este sa folosesti cum altcumva decat terapeutic toata povestioara de amor si pasiune nestavilita.

Transfer si contratranfer gen! Si sa te rogi la toti sfintii, inclusiv tata Freud si unchiul cel mistic de Jung sa mearga toata smecheria si sa nu te trezesti cu pacienta, vorba aceea, calare peste tine incercand sa… vorba aceea. Si cum sedea Paulica fara frica asa in fotoliul sau ascultand-o pe Laura Balaura povestind despre cum parca si-ar fi tras-o cu unul in toaleta unui bar, domnisoara pacienta s-a dat in fapt.

Ca vezi Doamne, nu a putut merge pana la capat cu the whole thing pentru ca i-a aparut in minte imaginea terapeutului si s-a gandit cum pana ei o sa povesteasca asta in terapie. Eh, pana la urma s-a descurcat cu povestitul folosind un surplus de amanunte care il cam faceau pe Paul sa transpire.

Si ea, draga de ea, dupa ce s-a demostrat acolosa pe canapea, marturisind si apoteoticul final al escapadei sale sexuale a luat-o cu astupus si somatizare, de i-a botezat si toaleta lui Paul cu ceva varsaturi istetice. Boooon! Pana aici parca nu-i asa de rau…Sau da?

Cert e ca daca te bagi in terapie, in calitate de terapeut tre’ sa te astepti frate la tot felul de situatii care mai de care mai inedite. Inclusiv ca un client sa iti povesteasca treburi sexuale asupra carora planeaza un mega-sentiment de culpabilitate care il face in cele din urma sa dea la boboci doar-doar l-o scoate din el macar pe calea asta.

Ceea ce mi s-a parut cu adevarat skillful din partea crew-ului regizoral a fost modalitatea in care au punctat niste elemente esentiale la Laura cum ar fi:

– mimica seducatoare, care transmitea non-verbal mesaje de lust cu duiumul spre bietul Paul;
– machiajul de femme fatale semi-sters de la bocit: neagra de jur-imprejurul ochilor ei cei albastri si rosie pe bot;
– vestimentatia ravasita ca dupa o noapte de agonie si extaz: rochia neagra foarte mulata, dresurile negre rupte si sutienl rosu-grena care era foarte usor vizibil prin decolteul ei generos;
– tocurile rosii pe care se tinea nu foarte bine;
– parul ciufulit pe care si-l aranjeaza cu grija dupa ce termina conversatia cu toaleta lui Paul;
– schimbarea la fata dupa episodul de varsaturi: intr-o femeie debusolata cu machiajul intins si privirea tulbure, renaste intr-o tipa mai calma, curata pe fata si cu ochii tristi.

Nu am apucat sa vad toata seria In Treatment asa ca de data asta ma voi tine de ea, religiously si poate (cine stie) din cand in cand o sa va mai povestesc si voua ce excretii mentale am avut in urma episoadelor sau poate chiar revelatii stralucitoare. Io zic ca daca aveti timp si stare, si va simtiti in stare puteti sa va rupeti 30′ din viata cotidiana pentru a vedea un serial facut cu cap…

#ocampaniebazatapeuragratuitanumeritasavadaluminazilei

#ocampaniebazatapeuragratuitanumeritasavadaluminazilei

Incetasem sa ma amagesc de ani buni in legatura cu existenta scupulelor pe mm patrat cand e vorba de bani multi la mijloc, insa pe zi ce trece apar noi ineptii care ma rascolesc visceral si ma determina sa le scuip… pe blog. Noroc cu twitch-ul meu ca altfel probabil m-as fi dus la vecinul de langa sa ii povestesc despre cea mai cretina campanie pe care mi-a fost dat sa o vizualizez.

Partea nasoala este ca tot incerc sa intru pe site-ul lor de fo 20′ ca sa vad magnitudinea, cat si motivatiile boraturii PRiste, dar nu mi se incarca. Sper ca au fost cenzurati. Sper ca CNA-ul nu doarme, ci se gandeste sa ia atitudine si in raport cu campaniile publicitare instigatoare si eminamente negativiste, nu doar cu versurile celor de la Parazitii care culmea transmit un mesaj muuult mai pro-social si pozitiv decat rahatul asta sinistru de campanie. Sunt atat de revoltata incat am ajuns sa compar produsele muzicale cu cele PR, insa daca va amintiti bine si Parazitzii au fost promotorii unei campanii de culturalizare a maselor faimoasa pentru sloganul “Citeste-o carte!”.

Anyway, sa nu ne abatem de la subiect. In incercarile mele futile de a descoperi intelesurile absconse ale campaniei uraste.ro am dat peste un articol scris chiar azi in Dilema Veche de Luiza Vasiliu, care se minuna si ea de cat de creativ e romanul in sensul cel mai neinspirat, meschin si simplist posibil. Sub deviza apocaliptica implicita de “Uraste-ti aproapele, ca pe tine insuti!”, echipa degeaba a acestei campanii s-a gandit sa faca apel la psihologia inversa a maselor lovindu-i in oo cu mesaje negative si cretine gen: "Uraste-ti copilul! Uraste-i autismul!" sau "Uraste-ti tatal! Uraste-i Alzheimerul!" sau "Uraste-te pe tine insuti! Uraste-ti epuizarea!".

Acum io nu mi-s nici sociolog, nici nu ling marketing in fiecare dimineata pe paine la cafea, da’ ceva este extraordinar de gresit in legatura cu toata mizeria asta de campanie. Nush cine a facut-o, si sincer cre’ca motorul meu de cautare mi-a facut o favoare imensa ca nu a incarcat site-ul uraste.ro pentru ca nu as fi facut altceva decat sa incerc sa inteleg care-i treaba, frate? Da’ de ce sa vii cu o campanie atat de agresiva si ostila asupra unui popor deja inrait si obosit? Ok, vrei sa ii vinzi suplimente nutritive.

De ce sa marsezi pe furie ca trigger pentru schimbare, si mai ales pe self-inflicted sau alter-inflicted hate? De ce ura, fratica? Adica nu ca as fi io adepta “All you need is love”, dar stiu cu siguranta ca “All you need is NOT hate!”. Habar n-am cum se numeste suplimentul cu pricina, daca-i bun, daca te face sa zbori ca Superman sau daca intrerupe ciclul birou – pat. Ceea ce stiu e ca n-o sa-l cumpar jamais facand apel la un principiu foarte simplu: atunci cand o adunatura de spineless and brainless pricks se apuca sa plamadeasca un cacat si sa il vanda agresiv, pot sa si-l bage frumusel in derier pentru ca de acolo vine, si drept urmare acolo ii e locul.

In loc sa ne imputa pe noi astia care inca ne mai ghidam in viata dupa ceva moralitati si etici desuete. Da ma, mai sunt si dintr-astia. Putini, dar rezistam! Daca ar fi dupa mine m-as duce pana la CEDO cu dubiosenia asta pentru ca incalca ce nici cu gandul nu gandesti. Asta impreuna cu organizatiile care asista si ofera suport – real, nu medicamentos de 2 lei, copiilor care sunt diagnosticati cu autism sau afectiuni conexe, cat si cu organizatiile care ofera sprijin bolnavilor de Alzheimer, impreuna cu organizatiile care tooot militeaza pentru drepturile omului.

Uite acilisea incalcari de drepturi cu bocancul apasat! Am mai citit pe un blog un tip care intr-o nota chiar prea calma as zice io, spunea ca i se pare un mesaj neadecvat, el insusi avand o bunica bolnava de Alzheimer, cat si o mama diagnosticata cu scleroza multipla. Ce sa mai zic si io acum? Ca stiu cum e ca membrii ai familiei tale sa treaca prin momente medicale de rascruce? Ca stiu cum e sa umbli prin spitale si sa te simti epuizat si neputincios? Ca stiu cum e sa te intrebi cand totul va reincepe sa capete sens?

Da, stiu tooooate astea, dar diferenta e ca nici io, cat nici majoritatea apartinatorilor care se ingrijesc de bolnavii lor, nu resimtim URA de care vorbesc cei de la uraste.ro atat de dramatic in interiorul nostru. Din punct de vedere psihologic, exista fara doar si poate momente de disperare si deznadejde in care in calitate de persoana apropiata bolnavului te apuca toate pandaliile. Pentru ca stii ca nu poti sa il ajuti mai mult decat o faci deja. Pentru ca pe masura ce se produce degradarea inevitabila, persoana devine din ce in ce mai solicitanta din punct de vedere al satisfacerii nevoilor de baza. Pentru ca neputinta si frustrarea ei se rasfrang proiectiv asupra ta ca ala care e sanatos.

Campania asta nici macar nu merita crucificata sau discutata prea tare, pentru ca astfel ar avea fix impactul scontat, cat si acoperirea targetata initial. Si totusi catre cine se adreseaza uratorii SRL? Pai teoretic catre middle-aged people, atat femei cat si barbati, care din diverse motive se simt supti de energie, viata, sens si care au nevoie (a)stringenta de o pilula minune care sa-i exorcizeze…pardon, energizeze. Daca era reclama la Red Bull mai intelegeam! Evident, glumesc pentru ca spre deosebire de nevertebratele astea staff-ul PRist de la campaniile Red Bull a facut si ceva scoala de PR si stiu ce e aia o strategie de comunicare intreaga la cap.

In lumina intrebarii: Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai epuizat si disperat din tara? raspunsul veni ca bumerangul in mintile inguste ale campanistilor urati: Apartinatorii bolnavilor cu conditii medicale incurabile! Yeeeey! Victorie! Deci catre ei ne vom adresa! Si mai cine? Pai si corporatistii over-worked and under-paid care e multi si furiosi din fire. Bine asaaaa. Hai sa-i targetam si pe ei. Mama si ce ciorbita demografica o sa iasa. O bunatate, nu alta! Viata capata gust cu suplimentul alcaruinumenuilstiusinicinuvreausailaflupentrucaedecacatdinprincipiu.

Nu pot sa nu am cateva mesaje scrise corect gramatical, despartite frumos in cratime atent asezate pentru cei de la www.uraste.ro. Cam toate mesajele ar incepe cam asa:

Deci ba incompetentilor,

Ura, respectiv furia sunt intr-adevar emotii foarte puternice, generatoare de stari modificate de spirit si suflet, dar nu vor defini in vecii vecilor (AMIN!) conexiunea pe care o mama o are cu copilul sau, fie el autist sau nu, sau relatia dintre un fiu si tatal sau bolnav de Alzheimer, si cu atat mai putin legatura unei corporatiste cu ea insasi.

Daca va propuneti manipularea opiniei publice in directia realizarii unui brain-wash penibil pe aceasta tema cu scopul de a-i determina sa ia pastiluta minune doar-doar le mai trece oleaca ura, cred ca nu v-ati ales bine prostii.

Pentru ca guess what, prostii astia, apartinatori, corporatisti sau middle-aged mai au si ei mintisoara lor pe care o folosesc categoric mai des decat voi. Cat si standardele lor umane care nu prea au cum sa inghita aceste bull-shit-uri PRiste doar de dragul campaniei, al ineditului si al grotescului.

Publicitatea ostentativa, negativista si instigatoare NU va fi niciodata o alternativa mai OK la cea simpla, cinstita si creativa pana in maduva oaselor. Mai scuipati o samanta, mai cititi un pic despre autism, Alzheimer si viata, mai platiti o amenda CNA (Da Doamne!) si pe urma mai vorbim…Sau nu! Mars!

Io

P.S.: Si apropo, daca nu iti place ceva la tine, asta nu inseamna automat ca nu iti place de tine, pentru ca (psiho)logica zice ca intre tine si problema exista o mica-mare diferenta, de unde suntem si incurajati in viata sa distingem problema de persoana sau sa externalizam problema! Mars am zis!