Category Archives: You Must Be Freakin’ Kidding Me!

Oct27

How Does Our Social Networking Influence Us Today?

Posted on by
How Does Our Social Networking Influence Us Today?

Deja am trecut la pasul imediat urmator, excluzand din oficiu intrebarea Does our social networking influence us? Pentru ca e logic (pentru minr) ca de la aparitia retelelor de socializare online s-au produs o serie de transformari de o magnitudine oarecum neasteptata atat in vietile personale, in modalitatile de interactiune sociala live, cat si in performantele personale ale userilor afiliati. Aleg sa ma refer preponderent la Facebook caci el pare a fi “capul rautatilor”. Psihologii ahtiati dupa research au avut nevoie doar de un imbold subtil pentru a se apuca sa dezgroape the good, the bad and the vicious pe tema socializarii online. Este clar ca buna ziua ca ipoteza conform careia Oamenii care socializeaza excesiv online sunt in real life niste singuratici, antisociali, sociopati, neadaptati, etc. este de domeniul trecutului. Dat fiind faptul ca de curand am aflat si eu ca Facebook-ul are peste 1,000,000,000 de utilizatori, automat asumptiile de investigare a ratiunilor de socializare online, a fenomenelor conexe acestei forme de interactiune, cat si a consecintelor (ne)faste care decurg din excesul sau carenta de socializare FB-ista ar trebui sa fie un pic mai nuantate. Daca tot avem pretentii de cercetatori in psihologia maselor si nu a meselor, atunci hai sa ne comportam ca atare. Zic si io, nu dau cu Wall-ul! 😉 Am facut si io ceva cercetari psihologice la viata mea, si cateva lucruri pe care le-am retinut si mi le repet in minte cu religiozitate ar fi ca:

– Daca tot e sa investighezi un fenomen psihologic (oricare ar fi acela) trebuie sa te asiguri ca esantionul de oameni supusi ordeal-ului de laborator este semnificativ. In traducere libera, cu cat mai multi subiecti ai, cu atat mai relevant va fi studiul ca semnificatie. Un pic de generalizare la casa researcher-ului nu a stricat nimanui pana acum!

– Daca cercetam apai trebuie sa avem un kit de unelte de profil cat mai standardizate si fidele pentru obiectul cercetarii. Daca te tin balamalele intelectuale sa te apuci sa iti faci tu un testulet al tau pe care mai apoi sa il iei la puricat, la verificat, la fidelizat, validat si standardizat, cinste tie psihologule! In caz contrar trebuie sa iti cam cumperi un set de instrumente ca sa ai o metodologie de investigare brici. Cu cat mai multe instrumente gigea, cu atat mai bine! Pentru am o aplecare spre cifra 3, recomand cu caldura intuitiva sa avem in dotare cel putin 3 instrumente de cercetare fie ele calitative sau cantitative. Evident a little bit of both is the best for extreme accuracy!

– Daca iti imaginezi ca cercetarea cantitativa este superioara cercetarii calitative, atunci te inseli amarnic si nu esti un psiholog atat de abil intr-ale cercetarii. Cum bine spunea unul dintre profii mei de statistica din facultate: Nu poti sa compari merele cu perele si sa concluzionezi ca unele sunt mai bune decat celelalte, obiectiv vorbind! Astfel daca vrei generalitate, acoperire si acuratete la nivel de mase go for quantity. Daca, pe de alta parte vrei sa surpinzi niste nuante atat de fine incat ai nevoie de “microscopuri psihologice” atunci cel mai bine ar fi sa dai intaietate cercetarii calitative.

– Daca pornesti de la o idee preconceputa pe care vrei cu orice pret sa ti-o confirmi stiintific, nu ai facut nici o branza. Pana si stiinta asta psihologica te poate surprinde foarte tare uneori. Este de dorit sa stii cam ce ai vrea sa cercetezi in mare, dar daca nu ti se confima ipotezele de cercetare asta nu inseamna ca cercetarea nu e buna de nimic, ci inseamna ca reversul ipotezelor se confirma which is huge. Adica daca nu-s alea albe, sunt cu siguranta alea negre. Unii cercetatori hiper-exacti se vor apuca sa imi explice ca nu-i chiar atat de simplu cu confirmarea/infirmarea ipotezelor de cercetare si le voi da pe buna dreptate… dreptate. Dar sa fim si un pic ingaduitori, rogu-va! 😀

– Daca cercetezi, trebuie sa iti faci si o idee ce urmeaza sa faci cu produsele activitatii tale academice. Le vei pune in rama, vitrina, la panoul de onoare sau le vei prezenta important la manifestari academice? Sau poate le vei ingropa in gradina din spatele casei ca pe niste comori doar ale tale, la care stii ca te poti intoarce ori de cate ori vei dori? Sau poate, si accentuez cuvantul poate , vei vrea sa le faci publice in directia gasirii aplicabilitatii lor in viata noastra cea de toate zilele.

Dar cumva mi se pare ca am divagat un pic de la ceea ce ne doare cel mai tare acum, si anume natura si intensitatea influentei FB asupra celor trei arii esentiale ale vietii noastre: personal, social & profesional. Well, daca luam in considerare ca satisface nevoi umane de baza, cum ar fi afilierea, socializarea sau auto-actualizarea as fi indreptatita sa afirm ca intensitatea influentei e MAAAAAAAAREEEEEEEE! Uriasa. Imensa. Gigantica. Si tot asa.

Acum cu natura treaba devine olecuta cam tricky. Dupa mine, orice instrument de socializare in masa, dat pe mana maselor poate fi o unealta sau o arma. Depinde foarte mult de capacitatea indivizilor de a il folosi, precum si de intentiile prealabile. FB-ul este o platforma care a fost folosita la socializare, indragosteala, flirt, bullying, competitie, informare, promovare, instigare, premeditare de infractiuni, comunicare cu cei dragi aflati departe, angajare, afirmare personala si profesionala, cat si concediere… Culmea! Humanly and democratically speaking orice om are dreptul la viata privata. Profilul de FB poate fi personal, profesional sau a little bit of both. Cert este ca iti poate da o idee despre cum este persoana inafara orelor de program. Repet, o idee! Care de cele mai multe ori este folosita ca argument nejustificat pentru adoptarea unor decizii de angajare, retrogradare sau concediere.

Citind articolul Andrei Matzal de pe TOTB.ro intitulat sugestiv Ar trebui sa conteze profilul de FB in obtinerea si pastrarea unui job? nu puteam sa nu fiu de acord cu opiniile foarte documentate ale jurnalistei mai sus-mentionate despre abuzurile realizate de departamentele corporatiste de HR care in loc sa foloseasca the old fashioned ways of candidates selection and recruitment, apeleaza la FB pentru a isi scurta un pic munca si a isi introduce si ceva pareri si opinii personale care sa favorizeze sau nu angajarea. Ma numar printre utilizatorii FB care folosesc platforma si in scopuri profesionale.

Ca psiholog si psihoterapeut, vizibilitatea este un factor foarte important in apropierea de oameni. Si terapia se face cat mai aproape de oameni, daca ma intelegeti. Pe de alta parte, daca vrei sa fii hiper-profi poti oricand sa apelezi la LinkedIn pentru a te promova profesional si a-ti construi o retea de profesionisti cu care sa poti comunica si gasi cai comune de colaborare. Which I did also! 🙂 Dar, FB-ul iti ofera mult mai multa libertate in exprimare. Si asta este un lucru care ma incanta la aceasta platforma ca psihoterapeut. Ca poti citi si fii citit, in masura in care iti doresti acest lucru. Daca nu iti doresti poti oricand apela la Privacy Settings care te vor scuti de momentele penibile in care sefului ii apar in News Feed poze cu tine la nu stiu ce betie sau in parc cu iubitul/iubita. Pe de alta parte, sunt la fel de acord ca in cazul in care nu apelezi la aceste Privacy Settings, si seful vede poze cu tine la vreo betie sau in parc cu iubitul/iubita, orice decizie manageriala luata in baza exclusiva a acestor informatii este discriminatorie, partinitoare si total neprofesionista.

Intelegand tendintele umane voyeuristice pot sa inteleg si curiozitatea sefilor nostri, cat si a colegilor, prietenilor, mamelor, iubitilor, matusilor indepartate sau fostelor cunostinte de a vedea Ce mai face X-ulica?. Si daca se intampla ca X-ulica sa fie super activ pe FB poti vedea foarte bine ce face. Ceea ce faci cu aceasta informatie mai departe depinde in intregime de tine ca individ. Poti alege sa reiei legatura cu X-ulica incercand sa recuperezi timpul pierdut. Poti de asemenea sa-i postezi ceva nasol pe Wall ca sa isi aduca aminte de tine si de motivul pentru care a ales sa nu mai comunice cu tine. Poti sa nu faci nimic cu informatia si doar sa ramai cu satisfactia interioara ca STII ce face X-ulica! Voyeurismul ca voyeurismul, dar nevoia de control le cam intrece pe toate.

Bine, bine, imi veti spune voi, dar cum ramane cu angajarea sau concedierea din ratiuni FB-uciste? E ok? Nu-i ok? Daca da, de ce? Daca nu de ce si mai ales ce putem face in sensul asta? Departe de a ma considera the holder of all truths and answers pot sa imi exprim propria parere mai mult sau mai putin avizata in acest domeniu. Atata timp cat prin intermediul FB se promoveaza oferte de job, este mai mult decat evident ca angajatorii il folosesc in scopuri profesionale. Daca natura muncii tale implica folosirea FB-ului ca unealta zilnica de truda atunci grija pe care trebuie sa o ai in postarile tale trebuie sa fie pe masura dorintei tale de a-ti pastra jobul.

Nu pot infirma faptul ca daca un PR-ist posteaza pe FB-ul pe care lucreaza Status Updates-uri impotriva firmei, a colegilor, a jobului in sine, atunci managementul ar fi oarecum indreptatit sa ia masuri. Nu coercitive. Nu la nervi. Nu extremiste. Ci masuri gandite in prealabil care sa sondeze initial motivatia PR-istului de a fi recurs la un astfel de gest, cat si impactul damaging pe care l-a avut postarea lui asupra propriei sale munci. Pot sustine de asemenea ca daca un psiholog (si imi permit sa nu dau nume :P) alege sa posteze un link pe profilul sau de FB cu un post de pe blogul sau personal in care abordeaza niste teme mai putin confortabile de viata si sens, fara a aduce atingeri altor persoane (ne)cunoscute, sa nu fie judecat profesional prin prisma scrierilor sale. Cel mult managementul organizatiei in care activeaza psihologul cu pricina poate concluziona ca omul nostru are o dorinta mare de exprimare in scris, o creativitate pana peste poate si perseverenta necesara sa mentina in viata un blog personal.

Iar am zis ca scriu putin, si m-am intins la vorba. Ce sa fac: mi-s pasionata atunci cand imi exprim parerile despre orice mainly! 😛 Mai pot adauga pe final ca FB-ul ar trebui folosit de HR-istii din ziua de azi ca adjuvant in perfectarea profilului candidatilor selectati, nicidecum ca esenta a angajarii acestora. Cat despre concedieri pe baza de Bad FB Profile, Non-Existing FB Profile sau Over-Active FB Profile, i-as intreba pe HR-istii care merg pe principiile astea: How old are you? Pentru ca atunci cand folosesti FB-ul ca argument de concediere e clar ca profesionalismul tau e undeva down a dirty drain, pe de o parte, cat si capacitatea ta de analiza si solutionare a situatiilor de criza este sub nivelul marii. Asa ca io zic ca aveti treburi mai importante de facut, gen lucrat la competente si profesionalism, asa ca lasati activitatile de HR pe mana unor oameni care chiar stiu sa isi faca treaba… bine! 😉

Oct21

Trilogiile von Trier – Spectaculoase, Simbolice & Inspaimantatoare

Posted on by
Trilogiile von Trier – Spectaculoase, Simbolice & Inspaimantatoare

Imi place nespus de mult cand imi gasesc un pic de timp sa ma intalnesc cu prieteni pe care nu i-am mai vazut de 152 de ani si ne uita Dumnezeu (sau Buddha, dupa caz) de vorba pe strada, in vreo bodega sau printr-un magazin sclipitor. Ieri am avut parte fix de o zi de toamna foarte relaxanta si insorita alaturi de un foarte drag si vechi prieten de-al meu.

Sa nu va imaginati vreun batranel intelept in toiag, ca omul e chiar in floarea varstei si puterea cuvantului, dar vechimea relatiei noastre e data de o groaza de evenimente pe care le-am trait impreuna. Inca din liceu. Cum spunea un alt bun prieten de-al meu, prietenia mea cu omul de care va vorbesc e genul de legatura care persista si insista in timp, indiferent daca vorbim in fiecare zi sau o data pe an.

Asa ca ieri mi-am dedicat ziua fix pentru lucrul asta: stat la vorba si polemici mai mult sau mai putin existentiale cu domnul prieten (a carei identitate prefer sa o pastrez clandestina si anonima pentru a creste misterul istorisirii). Si cum vorbeam noi la un ceai in care pluteau gustos bucati de ananas si mar, omul meu zice:

EL: Auzi, tu ai vazut filmul Antichrist?

Io, ducandu-ma instant cu gandul la Jesus Christ Superstar al lui Andrew Lloyd Weber zic sec:

IO: Nuuu, I’m not into that kind of shit!

El usor descumpanit continua:

EL: Cum adica not into that kind of shit?

Io si mai feroce:

IO: Pai nu prea imi plac musical-urile. Nu e filmul ala de Andrew Lloyd Weber?

El razand asemeni unui parinte atoatestiutor:

EL: Nu ma, ala e Jesus Christ Superstar. Antichrist este regizat de Lars von Trier!

Io cu ochii bulbucati mai ceva ca niste cepe mari exclam in adoratie:

IO: LARS VON TRIER!!!

El razand in continuare:

EL: Da, chiar el. Il am pe calculator. Hai sa iti arat primele minute din film. Sunt absolut dementiale! Muzica e foarte misto!

Io deja usor bosumflata ca am dat-o cu mucii in fasole incurcandu-l pe von Trier cu Weber, dar entuziasmata la ceea ce ar mai fi putut copt mintea regizorala de geniu a lui Lars von Trier conchid:

IO: Ia sa vedem!

Si uite asa, al meu drag prieten scotoceste prin cotloanele laptop-ului sau si da peste filmul cu pricina. Si PLAY dupa care o tacere mormantala se asterne peste noi doi. Amandoi. Care a lasat loc si timp Prologului din Antichrist sa se desfasoare in plenitudinea sunetelor si succesiunilor de imagini care la propriu iti ridicau parul pe tot corpul. Maciuca!

Dupa cele cateva minute de teasing cinematografic intens ii zic ostoita de dorinta de a vedea filmul cat mai repede cu orice pret:

IO: Nu poti sa mi-l pui si pe asta pe stick?

Prietenul zice cu parere de rau:

EL: Bai, nu prea, pentru ca e prea mare.

Mintea mea deja programa cum o sa ajung acasa si o sa caut pelicula. Cum ma voi instala confortabil in propriul meu fotoliu de creatie si recreatie. Si voi savura ca o sticla de vin bun si vechi, Antichristul lui Lars von Trier.

Drumul pana acasa parca mi s-a parut mai lung ca niciodata. Poate si pentru ca ma pocnise o durere de cap din aia rapace, care dorea cu tot dinadinsul sa imi faca capatana sa zvacneasca in sunetul muzicii din casti pe care a trebuit sa o ascult la volum minim ca sa nu fac poc cu totul. Cu toate acestea am ajuns si acasa. Si ca un robotel, m-am schimbat in pijamale, am pus la downloadat minunatia de film si am asteptat cuminte timp de 9′ si mai bine ca sa vad filmul.

Era trecut de 10 seara cand m-am pregatit sa decolez sufleteste, cortical si organic in aventura propusa de Lars von Trier in Antichristul. Si nu vreau nicidecum sa ma apuc sa va povestesc filmul si astfel sa va stric placerea de a-l vedea si simti pe propria voastra piele. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa va arunc niste informatii suplimentare care sa va faca sa il vreti si mai mult.

Una ar fi distributia: Willem Dafoe & Charlotte Gainsbourg. Americanul cu o fizionomie mai mult decat interesanta prin ridurile sale de expresie atat de provocatoare poate starni pasiuni ascunse in femeile carora le face placere sa se uite si la specimene masculine originale vizual, nu neaparat idealuri de frumusete masculina in viata. Ma recunosc vinovata aici. Mai ales dupa ce am avut ocazia sa il vad si jucandu-si rolul din Antichrist. Lovely! Simply lovely!

Cat despre Charlotte, este just sa afirm ca este fiica tatalui sau, respectiv Serge Gainsbourg care in copilaria mea cea timpurie canta impreuna cu Jane Birkin cantecul care i-a consacrat si care i-a facut pe baietii puberi ai acelor timpuri sa suspine: Je t’aime, moi non plus! Cu un accent englezesc caruia iti este dificil sa ii rezisti, insotit de o dictie perfecta si o mimica de o frumusete raw fascinanta, protagonista Antichrist-ului s-a afirmat in lumea actoriceasca intotdeauna prin roluri dense si ciudatele care sa se potriveasca cu firea si zvacnirile sale interne de interpretare dramatica.

Ulterior vizionarii filmului am citit un pic despre filmografia lui Lars von Trier ca sa stiu si io unde sa incadrez pelicula care tocmai ma bulversase pana peste poate. Imaginati-va ca undeva pe parcursul dezvaluirii plot-ului antichristic stateam pe fotoliul meu cel visiniu cu genunchii la piept si gluga hanoracului trasa peste cap si acoperindu-mi cu parte din mea gura si nasul. O scena in mod special (o sa va dati voi seama care, daca o sa va uitati la film) m-a facut sa reactionez fix asa cum o faceam cand eram pustoaica si ma uitam cu ai mei la Falci. Adica sa vreau sa ma ascund sub masa doar ca sa nu vad ce urma sa se intample.

Dar nu am facut asta acum pentru ca masa mea e una de cafea si mi-ar fi fost un pic cam greu sa ma pitul supt dansa. Dar mana la ochi tot am pus-o! :)) Dar cinste lui Lars ca m-a spariat in halul asta, ca io mi-s mai din toporisca cand vine vorba de filme, si nu ma cuprinde spaima asa usor. Eh, dar el a reusit! He did it, he did it, si pentru asta merita toata stima si respectele mele! Sa traiti dom’ Lars! 😉

Revenind totusi la includerea filmului in operele complete ale lui von Trier, cica Antichrist (2009) face parte dintr-o trilogie pe nume DEPRESSION TRILOGY din care fac parte: Antichrist (2009), Melancholia (2011) & Nymphomaniac (2013). Mai mult decat atat, trilogia DEPRESSION este chiar a treia trilogie von trierista dupa EUROPA TRILOGY care include filmele The Element of Crime (1984), Epidemic (1987) & Europa (1991) si GOLDEN HEART TRILOGY care include peliculele Breaking the Waves (1996), The Idiots (1998) & Dancer in the Dark (2000). Exista si o a patra trilogie intitulata USA: LAND OF OPPORTUNITIES TRILOGY care cuprinde filmele Dogville (2003), Manderlay (2005) & Wasington (la care filmarile nu au inceput inca).

Evident fiecare trilogie are un laitmotiv care ii contureaza si firul dramatic, adica:

– EUROPA TRILOGY: Traumele Europei din trecut si viitor;
– GOLDEN HEART TRILOGY: Eroine ingenue care reusesc sa isi mentina “inimile de aur” in pofida tragediilor personale pe care le traiesc;
– DEPRESSION TRILOGY: Personaje care se lupta cu depresia sau durerea sub diverse forme;
– USA: LAND OF OPPORTUNITIES TRILOGY: Evolutia personajului Grace intr-o America de odinioara stilizata.

Un al treilea motiv care cred ca va si ultimul pe lista mea personala de “Why actually watch this freaking movie?” cuprinde 3 sub-motive ca sa ma aliniez si eu obsesiei trinice a lui Lars von Trier: spectaculos, simbolic si inspaimantator. Ca-n titlu. Mi se pare absolut fantastic cum acest regizor danez cuprins de niste stari depresive intense a reusit sa cuprinda intr-o pelicula de aproape 120′ atatea teme existentiale, simboluri si imagini neo-noir. Chiar am avut impresia ca filmul a fost facut intr-o colaborare dubioasa cu Jung pentru ca imi apareau atatea imagini arhetipale in fata ochilor incat imi era chiar destul de greu sa le cuprind si inteleg pe toate. Reprezentarile celor THREE BEGGARS: GRIEF, PAIN & DESPAIR in animale mi s-a parut a pure touch of genius.

Pe IMDB filmul e cotat cu doar 6.6. Cotatia mea pur subiectiva se invarte undeva intre 9 si 10. Dar repet, este pur subiectiva. Si cum observa foarte multa lume care imi cunoaste gusturile in materie de filme, mie imi plac filmele grele, cu semnificatie si socante vizual. Daca impartasiti macar parte din gusturile mele, vi-l recomand. If else, puteti sa alegeti ceva mai american si comercial… Oricare ar fi alegerea voastra va doresc: POFTA BUNA! 😉

Oct19

Ce mare filosofie?

Posted on by
Ce mare filosofie?

M-a apucat filosofia. De-un picior si tot nu-mi da pace. Tocmai acum, cand parca mi-ar prinde bine oleaca de peace and quiet. Dar, nuuuuu! Nu se poate. Si prin spatiul meu interneuronal au rasarit total neinvitate trei concepte grele: etica, morala si deontologie. La drept vorbind io cu filosofia-s cam paralela. Imi aduc aminte vag ceva urme adolescentine de prin Descartes, Schopenhauer sau Kant. Cat si pe profa’ de filosofie care s-ar fi putut reprofila lejer ca ofiter Gestapo SS. Asa ca am luat DEXu’-n brate si m-am uitat intr-insul. Si ce sa vezi.

Cica ETICA ar fi o stiinta (pana aici stiam) care s-ar ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala. Okie-dokie, alright! MORALA se rezuma la ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror incalcare nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica. And last, but definitely not in the least, DEONTOLOGIA este un compartiment al ETICII care se ocupa cu studiul normelor si obligatiilor specifice unei activitati profesionale (hopaaaa, adica DEONTOLOGIA PROFESIONALA e pleonasm?).

Acu’-i acu’! Io am o vaga banuiala ca toate aceste trei trebusoare ar avea o stransa legatura intre ele, fara a fi identice. Voi ce ziceti? So, etica e cu conditia umana conform normelor morale, morala e cu standardele de comportament setate si sanctionabile social, iar deontologia e cu normele de conduita profesionala. Simplu si cinstit! O blogareasa de specialitate pe numele ei Darelia zice ca etica ar fi teoria comportamentului, in vreme ce morala nu ar fi altceva decat partea practica a comportamentului. Nu stiu sigur daca sunt sau nu de acord cu aceasta ipoteza, dar am zis sa o mentionez de dragul diversitatii ;).

Ceea ce este cu adevarat interesant este o incercare de operationalizare a eticii intr-un set concepte – cheie cum ar fi: onestitate, integritate, transparenta, responsabilitate, confidentialitate, obiectivitate, respect, aderenta la legile de drept. Pfff, ce de cuvinte mari si importante! Ia sa fac io repejor un check-listing intern sa vad daca am toti boii pe acasa. Deci onestitate – checked, integritate – double-checked, transparenta – cvasi-checked, responsabilitate – double-checked, confidentialitate – checked, obiectivitate – struggling with, but checked it in the end, respect – checked si aderenta la legile de drept – naturlich ca checked.

Cand imi faceam aceasta enumerare gandul mi-era orientat in directia profesiei mele cea de toate zilele, cat si a ocupatiei. In calitate de psiholog de profesie si angajat de ocupatie mi se pare natural sa te ghidezi in tot ce faci professional-wise dupa un set de repere care sa iti faca cinste. Sa te faca sa nu stai cu fruntea incretita toata ziua, sa nu dormi noaptea, sa te temi si de propria-ti umbra ziua si mainly sa nu te prea placi in mod deosebit. But, obviously, that’s just me!

Si cum mie imi trebuie ceva ca sa ma satur de concepte noi – vechi pe care le (re)descopar am mai sapat un pic stiintific vorbind si am dat peste o tipologizare emergenta a eticii aplicate a unui nene pe nume Porter care a facut uz de sase domenii sa imbunatateasca aspecte sociale si organizationale la nivel national si global, dupa cum urmeaza:

– ETICA DECIZIONALA => care se refera cred io la masura eticii in fazele procesului decizional;

– ETICA PROFESIONALA => o treaba care ar ajuta la dezvoltarea profesionalismului (Ce-i ala, fratioare?) ;);

– ETICA CLINICA => etica in virtutea imbunatatirii satisfacerii nevoilor noastre medicale de baza;

– ETICA BUSINESS => moralitatile invidivuale care sar in ajutorul eticii in organizatii;

– ETICA ORGANIZATIONALA => adica etica in organizatii;

– ETICA SOCIALA => etica printre natii si popoare.

Suna bine, si parca parca ma mai luminez si io ca un bec economic dus la reincarcat, dupa ce am dat cu nasul de informatiile astea, care cu siguranta imi vor fi de folos in viata mea cotidiana… si aia personala, dar mai ales aia pro-fe-sio-na-la. Da, pot desparti si cuvintele in silabe, dar doar daca e absoluta nevoie, si aici fu… licenta prozaica dom’le! 😀

Etica aplicata se ocupa de vreo 3 teorii:

– UTILITARISMUL unde consecintele practice ale unor politici variate sunt evaluate pornind de la asumptia ca polica corecta va fi cea care va genera cel mai mare nivel de fericire si multumire personala;

– ETICA DEONTOLOGICA are notiuni bazate pe “reguli”: exista obligatia de a realiza actiunea “corecta”, independent de consecintele implicate (ceea ce Kant numea IMPERATIVUL CATEGORIC);

– ETICA VIRTUTII derivata din notiunile dezvoltate de Aristotel si Confucius, care se refera la faptul ca actiunea corecta va fi cea aleasa de o persoana “virtuoasa” adecvata.
Io mi-s pe undeva pe la mijlocul acestui triunghi de abordari moderne ale eticii aplicate, mai exact: ceea ce fac trebuie sa imi mentina sau creasca starea de bine personal, respectand totodata corectitudinea general-valabila si poate veni si din partea unei figuri de autoritate recunoscuta ca virtuoasa in acest sens.

Ca sa revenim cu creierii pe pamant dupa o pastila atat de mare de stiinta, sunt absolut convinsa de faptul ca aceste notiuni, aparent depasite de viteza timpurilor in care traim sunt foarte actuale, si de altfel foarte folositoare unora dintre noi. Alora carora le pasa de asa ceva desigur. Oare etica, morala si deontologia apartin exclusiv speciei umane sau au si animalele parte de asa ceva? Exista oare niste legi ale junglei nescrise, dar pe care toata populatia animala le respecta? Cu siguranta. Nu prea stiu in ce masura ar putea manifesta animalele moralitatea, dar am o vaga banuiala ca se ascunde ceva pe acolo, indeajuns de subtil incat eu sa nu il descifrez inca.

Fara a imi dori sa fiu vreun LUP MORALIST (ca chiar nu-s! :))) sau vreo aparitie cereasca de o etica imaculata si deontologie sclipitoare, recunosc cu mandrie ca pentru mine lucrurile de genul asta conteaza. Ma fac sa ma diferentiez de restul oamenilor, in felul si modul meu. Imi dau energie si imi traseaza niste limite in care sa ma pot invarti confortabil. Imi dau masura a ceea ce imi pot permite si ceea ce nu imi pot permite sa fac dpdv profesional. Putinta este mare, vrerea asisderea, dar permisiunea ramane o chestiune de morala, etica si deontologie la sfarsitul zilei.

Mai interesant e atunci cand intri in contact cu cineva care habar nu are care-i treaba cu moralitatea sau etica deontologica. Atunci incepe distractia! Welcome to the Jungle! Now, let’s tame us some wild beasts! 🙂

Oct16

EL este Felix!

Posted on by
EL este Felix!

Intr-o zi de duminica obisnuita pentru unii, plictisitoare pentru altii, relaxanta pentru cei mai multi dintre noi, EL s-a gandit ca ar fi o idee buna sa snopeasca in bataie un record mondial. Si cam asta a si facut, sarind din spatiu si spargand bariera sunetului.

Oare cum e sa faci free-fall timp de 4 minute invesmantat intr-un veritabil costum de cosmonaut? Fucking awesome if you ask me! 4 minute de uitat in toate partile in timp ce gravitatia, draga de ea, te cheama catre ea. Si vezi cum se apropie pamantul de tine, sperand ca atunci cand the time is right si o sa apesi pe miraculosul buton care iti deschide parasuta, metri de matasica chiar or sa se umfle cu aer si te vor mentine in aer, pentru a evita sa te lipesti ca o musca care zboara cu fooooarte multi km/h de parbrizul unei masini.

Un barbat normal, adica din ala cu 2 maini, 2 picioare, 2 ochi, 1 creier, 1 inima, 1 puta, 2 oo, a facut-o si pe asta. Normalitatea lui Felix Baumgartner este la fel de relativa precum prejudecata celor mai multi care au spus sau au gandit ca “N-o s-o poata face si pe asta!”.

Eh uite ca a putut, si-nca cum! La cei 43 de ani – o varsta oarecum indepartata de zborurile si fluturii adolescentei, acest barbat austriac a reusit sa isi ia inima in dinti, sa isi goleasca mintea de ganduri nefaste si sa se programeze muscular si mental pentru a face pasul cel mare.

Urias. Gigantic. Un record in toata regula, ce sa mai tura-vura. Omul s-a pregatit vreo 7 ani pana cand sa ii dea prin minte macar ca s-ar putea incumeta la o actiune de o asemenea magnitudine. Cine ar fi crezut? Putina lume… Si nu pot sa nu ma intreb:

Bai, dar Felix ce-a mancat cand a fost mic?

L-a expulzat ma-sa cand a sarit cu parasuta?

Viseaza noapte de noapte ca sta, in vreme ce zi de zi zboara?

Inima lui bate cu mult mai repede decat a noastra, a muritorilor de rand?

Oare el se bucura de o zi linistita de duminica sau viata lui trebuie sa fie incontinuu bombardata de adrenaline rush-uri ca sa faca sens?

O fi casatorit sau o fi avand vreo iubita care il asteapta de fiecare data cu sufletul la gura la sol?

Si-a dorit dintotdeauna sa zboare cand va fi mare?

Cand si-o fi facut tatuajul ala de pe antebrat cu “Born to Fly”?

Ce-l face fericit inafara imponderabilitatii?

Si intrebarile ar putea continua la nesfarsit daca m-as imagina jurnalista care i-ar lua un interviu lui Felix Baumgartner. Ar fi o intrebare la care acest om dintr-o bucata nu ar trebui sa imi raspunda, pentru deja stiu. Este un ADRENALINE JUNKIE si asta il face sa fie atat de curajos in fiecare zi a existentei sale.

Sunt absolut convinsa ca domnul pe care mi-am propus sa il elogiez un pic in postul de fata are un palmares de activitati zburatoare care nu numai ca ii fac cinste, dar dovedesc de asemenea ca organismul sau este dependent de secretia de epinefrina.

Printre minunile pe care le-a infaptuit, ar merita mentionate cronologic:

– 1999 – doborarea recordului mondial pentru salt cu parasuta de la inaltimea cea mai mare pe undeva prin Kuala Lumpur;
– 2003 – a fost primul care a facut sky-diving pe intre Canalul Englez folosind o aripa din fibra de carbon;
– 2003 – cel mai jos basejump de pe bratul lui Hristos Izbavitorul din Rio de Janeiro de la o inaltime de 29 m;
– 2004 – a fost primul care a facut basejump de pe Viaductul Millau din Franta;
– 2006 – sky-diving si mai apoi basejumping de pe cladirea Turning Torso (190m inaltime) din Malmo;
– 2007 – primul care a sarit de la al 91a platforma de observatie a celei mai inalte cladiri din lume Taipei 101 (509m inaltime) din Taiwan.

De prin 2010 Felix Baumgartner s-a gandit ca tot ceea ce facuse pana in acel moment nu au fost decat trepte in evolutia sa profesionala. Si care ar fi fost urmatoarea treapta? Pai cel mai lung sky-dive ever from outer space. Asa ca pe 14 octombrie 2012, adica chiar duminica trecuta, Felix a sarit din spatiu:
…de la o inaltime de 39,045 metri;
…atingand o viteza de free-fall de 1,342 km/h spargand viteza sunetului for the first time ever;
…facand free-fall timp de 4’19”.

So basically and without a doubt Felix Baumgartner, inafara de a fi un om extraordinar, mai este si un adrenaline junkie, pentru ca he literally gets high from self-inducing a fight-or-flight response by intentionally engaging in stressful or risky behavior, which causes a release of epinephrine by the adrenal gland.

Fie ca e vorba de sarit cu parasuta de pe nu stiu ce mamut arhitectural, sau base-jumping printre stanci, sau sky-diving from the freaking Milky Way, acest daredevil austriac merita respectul, aprecierea si aplauzele noastre ale tuturor astora carora le salta inima din piept doar gandindu-se la ceea ce omul ala traieste in vivo.

Ma detei si io cu parapanta si sarii si io din avion de la 4000m cu parasuta, deci potential am, si poate tocmai din acest motiv imi permit sa ma inclin pana la pamant in fata lui Felix Baumgartner and his works!

Si stiti ce e si mai tare de atat? Ca in incercarile sale de a dobori inca un record mondial, Felix a descoperit despre el ca e usor… CLAUSTROFOB. Adica un adrenaline junkie care face cea mai extravaganta zi a ta sa para o nimica toata pe langa ceea ce face el, probabil si cu ochii inchisi, are fisuri in armura sa de om care poate de toate? Da frate, chiar da! Pentru ca inainte de toate e om si aparent unul care se teme inexplicabil de spatii inchise sau stramte.

Fapt care nu l-a facut nici sa planga noaptea in vreun colt, si nici sa zica: Baga-mi-as piciorul, nu mai pot sa ma arunc din mijlocul Caii Lactee ca ma cam strange costumul! Ceea ce a facut el in schimb, a fost sa se duca la …un psiholog sportiv cu care a lucrat in directia rezolvarii problemei sale. Si pana la urma, ta-daaaaa, a incaput si in costum, nu s-a sufocat prin spatiu si a si facut sky-dive pe ruta Space – New Mexico.

Glückwunsch, Mann! 😀

Oct13

Uram in continuare, aparent…

Posted on by
Uram in continuare, aparent…

Au trecut cateva zile de la ultimul meu post legat de campania URASTE.ro. Parerile-mi sunt in continuare aceleasi, si anume ca inafara de a fi o campanie profund imorala, este si una instigatoare, deci cam ilegala asa. Nemaivorbind de faptul ca sub aspectul conceptului de baza nu a fost structurata astfel incat mesajul sa fie unul negativ la adresa bolii, dar pozitiv la adresa bolnavului si apartinatorilor. Aici baietii astia urasc nediferentiat, la gramada. La kg. Ceea ce e nu prea se potriveste cu ideea initiala care a fost, ca de obicei, sustrasa si consmetizata tipic romaneste.

Ma refer mai exact la campania unor italieni de lupta impotriva cancerului la copii. Daca va uitati cu atentie la clipul celor de la Onlus si pe urma il puneti langa dejectiile celor de la Propaganda/Armada o sa observati niste diferente izbitoare. Da, verbalul este ticsit de ura si resentimente. Daaaar, luati-va putin timp sa analizati comportamentul non-verbal al tatalui din campania Onlus, care vine sa faca delimitarea intre ceea ce uraste personajul si ceea ce iubeste acelasi personaj. Uraste boala si isi iubeste copilul si familia. Nu uraste si boala si copilul.

Inca o data incercam cu subtilitatea si delicatetea unei cizme de cauciuc sa preluam concepte pe care credem ca le intelegem (cand de fapt nu intelegem mare lucru) si le transpunem intr-o forma mioritica, din topor, care taie adanc in oameni si povesti de viata. Romanasii PRisti care s-au crezut indeajuns de abili incat sa cace o campanie de magnitudine internationala cu influente italienesti, nu au facut altceva decat sa isi dea cu firma in cap si sutul in spate singuri. Sper ca mai departe, autoritatile abilitate sa ia masuri in directia scoaterii efective din mass-media a acestor puncte de vedere puerile si periculoase…