Monthly Archives: November 2012

Libertate americana, fara indoiala

Libertate americana, fara indoiala

No Doubt a mai lansat un album… prin septembrie. Cum Gwen Stefani apare printre favoritele mele in termeni de vocal range, over all appearance and attitude mi-am zis in sinea mea, partinitor: Tre’ sa ascult, tre’ sa vad, tre’! Si cum zburam io din floare-n floare pe youtube detei peste cel de-al doilea single al albulumui “Push & Shove”, respectiv Looking Hot. Cu sufletul la gura si curiozitatea cat casa (Poporului) i-am dat click.

In ziua aia cred ca am vazut clipul si implicit am ascultat melodia de cel putin 10 ori. Ma prinsese. Era faina. Sunetele se legau dezvaluind un No Doubt matur muzical, dar in acelasi timp jucaus cu unele parti muzicale. Iar clipul, clipul facea loc de desfasurare unei Gwen Stefani salbatica, senzuala si invesmantata in blanuri si piele.

Excelenta viziune, mi-am zis, tot in sinea mea. In zilele ce au urmat am continuat sa caut (obsesiv recunosc) videoclipul. Nu mai era! 🙁 Dar de ce? De ce sa il fi scos? Era atat de fain! Probabil e vorba de ceva drepturi de autor pe care nu le inteleg io sau vreun conflict intre youtube si reprezentantii trupei imi zicea rational mintea mea. Azi de cu dimineata aveam pofta de Looking Hot-ul lui No Doubt. Si da-i si cauta din nou, poate-poate s-o fi schimbat ceva intre timp. Nada de nada, amigos!

Dar, in schimb mi-a aparut in fata ochilor un clip pe youtube cu titlul “No Doubt removes racist Looking Hot video from Youtube”. CE? Say what (Indian)? Pe bune? Facem ce facem si ne reintoarcem la politically correctness-ul de lemn. Baga-mi-as piciorul in mentalitatile “moderne” care promoveaza libera exprimare artistica ingradind orice manifestare care iese oleaca din tipare.

Pentru nici o secunda nu mi-a trecut prin cap ca, in clipul care arata niste indieni care se lupta cu cowboy americani intr-un Vest Salbatic oarecum atemporal, No Doubt ar fi avut vreo intentie sa minimizeze suferintele nativilor americani care fura “cotropiti” de americani sau sa ii arate intr-o maniera cliseica. Stiind probabil in ce tara traiesc, si ca in momentul cand apar cuvinte precum discriminare sau rasism deja populatia dopata cu informatii distorsionate ia foc, formatia s-a vazut nevoita sa isi ceara scuze oficial spunand cam asa:

“Our intention with our new video was never to offend, hurt or trivialise Native American people, their culture or their history.”

“Although we consulted with Native American friends and Native American studies experts at the University of California, we realise now that we have offended people … We sincerely apologize to the Native American community and anyone else offended by this video. Being hurtful to anyone is simply not who we are.”

Dar adevarul e ca nimanui nu-i pasa de intentii pentru ca in comisiile CNA americane psihoza discriminarii pozitive, a egalitatii de drepturi, a hipercorectitudinii politice domina. Mi-a placut foarte tare clipul lor, pentru ca descria printre altele lupta dintre doua tabere: una mai salbatica, iar alta mai “politically correct”. Si ca si in clip, in realitatea zilelor noastre be whatever may, politically correctness-ul castiga, cu orice pret…

Life as it is…

Life as it is…

…sometimes feels heavy.

Like a ball of led pulling you down under, into your deepest and most sincere self.

As other times sweeps you off your own two feet more unpredictable than the strong winds of winter.

But most of the time is just about learning to walk on a rope set somewhere up high into the sky of our grandiose expectations. And in the meantime enjoying each minute of the journey without forgetting that the earth is just right under. Up in the clouds of hopes and dreams the world seems small, manageable, even too common, but as you approach the ground you kinda start to feel the biting reality of things.

Our expectations and patterns can lift and then smash us straight to the ground. We are by nature grounded some more than others. One of the arising questions would be:

Are our feet moving freely step it and step out oriented by our own will or have they become so buried into the soil of our existence that even the illusion of being able to change position seems a luxury?

In real time, you wake up some morning better than others.

Your groggy time from dawn can turn into a groggy mood of the day, or just be the bad start of a great day.

The coffee ritual might be utterly disrupted by the lack of coffee and the obsessive dilemma “HTF did I forget to buy coffee yesterday?” or can have real chances of satisfying your appetite with flavor and poise.

The dress you planned to wear to work is in the laundry basket, or maybe you discover the greatest dress ever in the mystery of your closet and have the unique feeling of wearing something new to work.

The hot water you had been yearning for since you got up in the morning might as well be stuck of the pipes or for sure give you a bit of comfort and pampering before facing life again.

While putting on mascara your eyes have two options: either to play tricks on you and direct the black swirling brush straight into one of them ruining your vision (of life) or to contribute to the best eye-lashes ever invented.

The bus may come in 3′ or you may choose to walk to work and see the sun rising up in the sky for yet another time.

Your team can be the best you’ve ever seen, or in the mood for war and terror. Your over all day of work could be excellent, productive and creative, or just another day you wish for to finish as soon as possible.

Life after work can be or not. If it is for sure you will have a blasting time or the most boring and irritating hours ever.

Your (in)significant other can make you, shake you or break you, or all three at the same time.

At night before you go to sleep you can think of yourself as a winner or a wiener.

The fight or the flight.

The best or the worst.

The genuine or the copycat.

The change or the acceptance of what is.

And this happens day in and day out. As the chaotic routine of our lives.

What will you do?

Will you choose or comfort yourself with the thought that life is as it is?

Will you scream or sit quietly in the corner of your self?

Will you grant yourself the permission of living or being lived?

///////////////////////////
\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\

(((((((((((((((((((((((((((
)))))))))))))))))))))))))))

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< ........................... ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ --------------------------- +++++++++++++++++++++++++++ =========================== ??????????????????????????? !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Whatcha gonna do?

Poveste alb-negru-rosu

Poveste alb-negru-rosu

Cineva spunea candva ca…

Hai sa va…

…o poveste, vreti?

A fost odata ca niciodata o…

…care plutea prin propria sa viata invaluita de un aer de mister cetos. Intr-o zi, cu nimic mai alba, negra sau rosie ca celelalte care treceau sacadat, dar de fiecare data altfel, i-a iesit in cale un…

La inceput nu i-a acordat foarte mare atentie, dar nu putea sa nu-si recunoasca amuzamentul pe care il simtea de fiecare data cand se intampla sa dea peste EL.

EA mergea cu…

EL o prindea din urma cu…

Si ca intr-o vanatoare fiecare devenea pe rand atat prada, cat si pradator. Hmmm, ce de emotii le treceau prin stomac, urcau spre chestia aia mare, rosie si care pompeaza sange si se duceau direct spre cap unde se transformau in ganduri (ne)curate albe.. negre… rosii.

Deja nu mai conta ca viata era ca o…

…sau ca lumea ii privea ca pe niste…

…pentru ca EA descoperise ca poate sa mearga printr-o…

…la bratul lui, iar EL ca se poate simti ca…

…de cate ori o strangea la piept sub…

Asa ca EA si cu EL, cat si EL impreuna cu EA au…

…spre…

In timp ce se apropiau de zori, EL i-a zis…

EA i-a raspuns…

EA si-a amintit de…

EL s-a dezvaluit pe de-a-ntregul ca un…

EA i-a spus intr-o zi brusc si total neasteptat…

EL a zis…

… IT!

Spatiul dintre ei a devenit ca o gara gri si apasatoare in care…

Nu mai era nici un chip sa…

EL s-a trezit dintr-o data…

…de toate limitarile pe care le auzea in gura ei, iar EA se simtea ca…

…si tot ceea ce vedeau in fata ochilor era…

Se spune ca…

…dar nimeni nu stie ce se intampla in cazurile in care…

Si-am incalecat pe-o sa si v-am inceput o poveste alb-negru-rosu pe care EA si EL, cat si EL si EA nu m-au lasat sa o termin…

(acesta nu este) SFARSIT(ul)

Incerc…

Incerc…

…sa imi fac timp pentru a ma (re)intoarce spre lucrurile pe care le-am lasat intr-un colt sa ma astepte…

…sa ma trezesc in fiecare dimineata cu voie buna si dorinta de a muta muntii din loc…

…sa imi fac ordine in cap, suflet si spirit ca sa vad ce am de facut de acum incolo…

…sa nu imi fac prea multe planuri de viata si sa ma bucur de ce imi rezerva prezentul meu experiential…

…sa gasesc cate un lucru mic, foarte mic, cat se poate de mic, pe care sa il apreciez la uriasa lui valoare, pentru mine…

…sa cultiv lanuri intregi, cat vezi cu ochii, de rabdare si intelegere pentru lucrurile, situatiile si oamenii pe care parca nu ii pot descifra pe de-a-ntregul…

…sa am grija de mine si de cei din jurul meu, pentru ca in final sa pot respira incantata de roadele mele sociale…

…sa citesc cat mai mult de specialitate, de viata, de amuzament, de toate…

…sa imi dau voie sa ma simt libera, sa ma simt legata, sa ma simt la rascruce, sa ma simt linistita, sa ma simt…

…sa gandesc in etape sau tot o data in directia in care sa pot actiona cu blandete, tact si strategie…

…sa fac in fiecare zi cate ceva nou, cate ceva vechi, cate ceva sui, cate ceva drept, cate ceva curajos si cate ceva roz…

…sa ma misc dupa bunul plac al corpului meu in toate directiile mai ceva ca un electron pe orbita sa…

…sa dorm adanc, sa visez mult, sa scriu cu patos, sa traiesc viata asa cum imi apare in fata ochilor, sa fiu recunoscatoare pentru tot ceea ce am…

…sa imi doresc intotdeauna mai mult si mai bine…

…sa nu schimb ceea ce nu pot si sa ma revolutionez si sa cred in puterea oamenilor de schimbare…

…sa (ma) vad peste ani si ani si sa imi placa si mai tare de mine…

Despre limita

Despre limita

Nu ma cred vreo Liiceanu. Nici Gabriel. Nici Aurora. Dar astazi am o pofta nebuna sa ma avant in limita cu tot ceea ce inseamna ea pentru noi, muritorii. Aia pe care daca ii impungi tare sangereaza. Aia de care daca te izbesti s-ar putea sa descoperi ca o sa va doara pe amandoi ciocnirea fie ea plasica sau elastica. Mda, mai nou am (re)descoperit ca mai stiu si ceva fizica de baltoaca (de ploaie) pe care intentionez sa o exploatez la maxim.

Aia care desi viseaza cu ochii deschisi ca sunt Superman sau Wonder Woman, cand se intorc cu picioarele pe pamant realizeaza ca… they are just human after all. Din fericire! Vorba lui Freddie: "Who wants to live forever?". I know I don’t! Pentru ca atunci as inceta sa mai am masura si valoarea propriilor momente existentiale. Daca stii ca ceva nu se termina, what’s the use of enjoying it, cuz you have all the time in the world for that. Si procrastinarea e la fel de umana ca si limita.

Am nevoie sa am macar o (vaga) idee despre unde incep si unde ma termin. Despre ce pot si ceea ce nu pot. Despre ce vreau si ceea ce nu vreau. Despre ce trebuie sa fac si ce nu trebuie sa fac. Personal, social, profesional, metafizic si ultrapsihic. Iar inventez cuvinte, dar nu o fac ca sa ma dau mare, ci sa mai colorez un pic postul, lingvistic vorbind!

Sa va spun o poveste. Tare frumoasa! Vreti? Mie acum ceva vreme nu prea imi placea toata treaba asta cu limitarea fiintei, pentru ca nu coborasem (probabil) de pe norul idealist in care puteam sa fac orice, oricand, oricum. Eu puteam, eu eram magician! Sau cel putin asa credeam. Iluzia, draga de ea, ne vine in ajutor in momentele in care ne asteptam cel mai putin.

Dar slowly, am coborat treapta cu treapta scara de sfoara de la omnipotenta la ceea ce pot sa fac in calitatea mea de om, femeie, fiica, sora, prietena, ibovnica, profesionist, colega si tot asa. Si am luat-o ca la scoala. Ca sa imi dau seama de ce pot, vreau, trebuie sa fac a trebuit sa ma gandesc la rolul in care ma aflam. Si mai mult decat atat: Oare ceea ce pot face este echivalent cu ceea ce vreau si coerent cu ceea ce trebuie sa fac? Conflictul dintre putinta, dorinta si trebuinta e de cand lumea si pamantul.

As zice chiar ca it’s so last year! Dar tot redevine haotic la moda. Pai si ce faci atunci cand vrei ceva si nu poti sa te desfasori accordingly? Sau cand poti ceva si nu trebuie sa faci acel ceva? Sau even better cand vrei ceva, dar sub nici o forma nu trebuie sa faci asta? Io as cam vrea sa zbor de una singura ca o pasaruica pana-n stratosfera, dar guess what: pe mine muma cand m-o fatat, nu mi-a atasat si o pereche de aripi, deci nu prea pot zbura. Io pot sa ies din casa in fundul gol sa ma duc sa dirijez circulatia in intersectie (cu ochii injectati vorba Parazitzilor), dar nu se prea cade.

De fapt se poate cadea grav, daca incercam sporturi extreme de genul asta. Manualul meu (intern) de “Cum sa fii o lady?” nu are si aceasta sectiune de “dirijat masini in fundul gol”, deci va trebui sa o lasam pentru o alta viata. Eu vreau sa le fac pe toate dintr-un foc, sa ard etape, sa cresc multidimensional intr-o zi cat altii in 10, dar progresul nu se face decat cu sweat, blood and tears. There is no easy way up. Just down. And down is not very appealing for me.

Io vreau sus, cat mai sus. Am incercat varianta cu pe repede inainte cu vant in pupa, si m-am trezit izbindu-ma artistic de un iceberg. Asa ca never again. Prefer sa ocolesc iceberg-ul, decat sa incerc sa fiu parte din iceberg. Si sa nu va treaca cumva prin cap ca-s vreo inteleapta. Pentru ca in realitate io mai departe de Pavlov sau Skinner ma pierd in forme de invatare. Fie balim ca specimentul canin al lui Pavlov, fie incercam si esuam pana cand incercam si reusim ca cimpanzeii lui Skinner.

One of my points e ca e eminamente reconfortant pentru mine sa stiu ca am limite personale de exemplu. Ca am ajuns in acea etapa a vietii mele in care pot spune punctual ceea ce sunt capabila sa fac, ceea ce sunt dispusa accept si ceea ce trebuie sa realizez. Si asta ma face sa zambesc interior cu gura pana la urechi si sa imi dau singura un zdupac pe spate exclamand:

Bine baaaaa! Ai ajuns aici! Bucura-te! Nu multe reusesc! De aceea succesul este cu atat mai dulce! Arta compromisului sta dupa mine si in trasarea unor limite personale cat de cat ferme, dar cu o doza variabila de flexibilitate.

Gen pot sa ma pup cu un baiat din primele 5 secunde in care ne-am vazut daca my gut gives me the green light, dar la fel de bine pot astepta 5 ani pana cand sa ma simt indeajuns de safe sa ii spun unui baiat (poate acelasi, poate altul) ca dimineata vreau sa am momentul meu de peace and quiet until I feel ready to face the world.

Profesionally speaking lucrurile devin o tzara mai complexe si cu muuulte aspecte. Si asta pentru simplul fapt ca lumea crede despre profesionistii care activeaza pe campurile help-care ca pot face, vor sa faca si trebuie sa faca TOT ca sa ii ajute pe cei aflati in nevoie. Eh, uite ca nu e chiar asa!

Noi astia cu help-care-ul nu ne-am inhamat la tinutul intregului Univers in spinare. Ci doar sa ajutam Universul sa se puna din nou in miscare (browniana). Si e frustrant atunci cand stii ca ai un cod deontologic care iti seteaza limitarile de ce trebuie si ce nu trebuie sa faci, si in realitate te trezesti in situatii in care TREBUIE sa le faci pe toate. Daca acel trebuie e al tau (ca ai tu o tema de supravietuire inca neprelucrata), al aproapelui tau care asteapta prea mult (si el cu o tema de over-demand lasata la dospit) sau al unui tert care zice ca daca a venit la psiholog pleaca impartasit, cu mintile limpezi si cu reteta de calmante, deja nu mai conteaza.

Ceea ce face diferenta este momentul in care te infoi (profesional) si zici: STOP! Asta pot face! Asta imi propun sa fac si aici putem discuta! Asta nu trebuie sub nici o forma sa fac! La final doar cei puternici raman in picioare. Restul sunt pe podea… pentru ca le-au putut face pe toate….