Category Archives: You Must Be Freakin’ Kidding Me!

Dec12

Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Posted on by
Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Trebuie sa recunoasteti ca pentru unii dintre noi (nici nu indraznesc a da nume… ;)) devine o adevarata arta. Cea de a ne da singuri cu bata peste gioale. De a ne taia craca de sub picioare tocmai cand simtim ca ne apropiem de ceva maret.

Autosabotajul pare a fi cea mai noua indeletnicire a omului modern. Si nevrotic. Lucrurile merg prea bine ca sa fie si autentica toata treaba. Ia sa ne dam un pumn in gura sa vedem: E vis sau e realitate? In realitate tu ramai ca bou’ sau dupa caz vaca cu botu’ spart si momentul tau de glorie trece pe langa tine facandu-ti cu mana. Sau copita.

Nu contest ca viata poate deveni… alunecoasa… uneori, dar de aia s-a inventat sarea grunjoasa. Sa o imprastiem peste viata atunci cand simtim ca parca se apropie o cadere cu rupere de… vise.

Cautarea nodului in papura dateaza de cand lumea si pamantul. De fapt, de cand s-a descoperit ca papura e papura. Si atunci s-a gasit unu’ care a zis:

Fuck that shit, vreau sa gasesc un nod in papura!

Si s-a inhamat omul la munci grele, care i-au luat zile, nopti, sudoarea fruntii si nervii creierilor capului. La final, parca nici nu mai conta daca nodul exista sau nu. Pentru el. Era prea obosit de atata cautat.

Ma, da’ papura? S-a intrebat cineva vreodata cum s-o fi simtit papura aia sa fie atat de intens scarmanata dupa noduri? Oare nici unul dintre cei doi participanti la actiune sa nu se fi simtit bine? Cel mai probabil!

Atunci de ce papura ma-sii ne incapatanam sa ne botim vietile cu tot felul de nimicuri? Cand am putea pur si simplu sa traim si sa-i lasam si pe altii sa traiasca. Fiecare pentru el. Nimeni in locul celuilalt.

Aaaaah! Stai asa, c-am prins un fir… logic de asta data. Sa fie oare de vina faptul ca noi, oamenii moderni, care traim in aceasta era a tehnologiei, am uitat oare niste lucruri de baza intr-ale convietuirii, astfel incat ne vine greu sa traim pentru noi si sa ii lasam si pe cei din jurul nostru sa traiasca?

Ehehehe! Cre’ca am dat peste o mina de aur care merita exploatata pana cand aurul va straluci in lumina cunoasterii.

Cum e sa traiesti pentru tine?

Egoist… Poate!

Natural? Si asta.

Fara sens? Uneori.

Singuratic? De cele mai multe ori.

Sanatos? Categoric.

Dar si atunci cand apare, ca o boare, cineva care se infiltreaza precum trupele speciale in gandurile tale si iti pune microfoane ascultandu-ti cu atentie fiecare respiratie, atunci apare jocul de picioare… ala de dat cu stangu’-n-dreptu’ bineinteles. Ce mai vrea si asta de imi sta prin ganduri?

Io am treburi mai importante, cum ar fi sa salvez lumea, sa militez pentru drepturile omului si sa imi cladesc un viitor (din caramida!), n-am timp de distrageri de atentie. Ba da’ in acelasi timp mintea ta se simte mai relaxata un pic. Are musafiri. Scoate dulceata aia buna si pregateste o carafa cu apa rece.

Sufletul iti e pe la gura cautand sa vada daca nu cumva… Nu era el, mi s-a parut! Matele-ti chioraie de parca n-ai mancat de cand cu nemtii.

Dar te tii tare. Ia sa terminam cu prostiile! Suntem oameni in toata firea. Am trecut de dragalasenii si chicoteli adolescentine. Suntem seriosi. Si scortosi. Si plicticosi. Ah, asta nu! Suntem chiar foarte interesanti.

Ba, boule sau vaco (dupa caz!) daca bate cineva bate la usa ta aia super-interesanta gen

CIOC! CIOC!,

cel mai firesc lucru pe care il poti face e sa intrebi

CINE-I ACOLO?

Daca de partea cealalta se aude o voce gatuita, dar sincera care zice

IO!,

te poti simti indreptatit(a) sa zici

IOI! 😉

Morala: Vorba lunga, saracia omului! Excesul de rationalizare dauneaza grav igienei mentale…

Dec11

In vreme de razboi

Posted on by
In vreme de razboi

Am inceput sa am vaga impresie ca visul american, in toata splendoarea sa, include, pe acolo in imaginea stralucitoare afisata noua tuturor, si nitel razboi. Ai crede ca orice tara tinde spre vremuri pasnice in care oamenii sa se uite unii la ceilalti, napaditi de ganduri bune si indeletniciri lumesti. Insa in absenta componentei de aparare nationala, acest taram al fagaduintei parca nu ar aparea atat de inedit.

Fiecare natie de pe pamantul asta are MApN-ul sau, insa modalitatea in care este vizibilizat difera ca de la cer la pamant in cazul S.U.A. De la 9/11 incoace industria cinematografica americana si-a pus in gand sa scoata, aproape pe banda rulanta metraje pe teme de razboi si aparare nationala. Fie ca sunt lungi, scurte, mini-serii, documentare ele exista si mediatizeaza un concept: razboiul. Mai precis miscarile anti-teroriste.

Daca e sa imi scormonesc in memoria prafuita gasesc cateva filme de referinta ale copilariei mele, cu care frati-meu m-a pistonat (fiind el insusi un pasionat intr-ale razboaielor) cum sunt:

– Top Gun (1986) – poveste de dragoste in vreme de razboi (spre rusinea mea, nu stiu despre ce razboi era vorba pe acolo, ca toata atentia mea era focalizata pe alura de baiat rau al lui Tom Cruise si pe motorul sau :P);
– Saving Private Ryan (1998) – 3 ore de cautari si impuscaturi made by Steven Spielberg (dar de ce? de ce??);
– M.A.S.H. (1970) – pe care il urmaream cu interes si rasete infundate in fiecare seara cu ai mei pe cand era de-o schioapa, doar-doar oi mai afla ce fac Hawkeye si B.J. prin razboiul din Coreea;
– Born on the 4th of July – film pe care l-am revazut de curand, retraind aceleasi simtaminte de neputinta si admiratie pentru oamenii care cred in misiunea lor de a isi apara tara, mai specific despre veteranii razboiului din Vietnam;
– Der Untergang (2004) – o versiune diferita asupra ultimelor zile ale lui Adolf Hitler, cat si asupra celui de-al II-lea razboi mondial;
– Pearl Harbor (2001) – un chick flick cu un pic de razboi, americani, japonezi si dor de duca tot din cel de-al II-lea razboi mondial.

Pot sa numesc lista de mai sus, ca fiind pre-9/11. Ceea ce a urmat dupa bombardarea Turnurilor Gemene din 11 septembrie 2001 in materie de materiale media a fost un razboi la un alt nivel, al mintii. In care publicului privitor, interesat sau nimerit din greseala pe postul respectiv, i se aduceau la cunostinta diverse informatii, relevante sau pur si simplu socante, in scopul constientizarii iminentei teroriste. S-a creat astfel o mare ghiulea de disperare, groaza si spaima, cu precadere in randul populatiei americane care a inceput sa-si cumpere tot felul de arme pentru a face fata pericolului. Real, imaginat sau indus.

Nu cred ca va sunt straine in acest sens documentarele lui Michael Moore, Farenheit 9/11 si Bowling for Columbine. Sa nu va amagiti singuri gandindu-va ca aceste documentare descriu realitatea americana asa cum e ea, ci o abordeaza prin ochelarii de protestatar ai lui Michael Moore. Faini ochelari, cu dioptrii diferite fata de cele cu care eram obisnuiti, dar fara doar si poate tot dioptrii.

Un punct de vedere pe care il respect si pe care omul asta a reusit sa-l faca sa razbata catre mase a fost acela al posesiei de arme care teoretic ar trebui sa faca populatia sa se simta mai in siguranta. Si nu-i chiar asa. Ca daca dormi cu 8mm sub perna se pot intampla tot felul de treburi:

1. cu siguranta te va impunge in ureche si iti va face somnul anevoios;
2. vei recurge la el de fiecare data cand vei simti ca vrei sa-ti faci dreptate intr-o tara in care nu te simti aparat;
3. viata ta de cuplu se va tranforma intr-un menage-a-trois periculos: tu, ea si 8mm-ul.

Sunt intru totul de acord cu vechea zicala ca: Armele nu impusca oameni. Oamenii impusca oamenii, dar de ce sa ne inlesnim accesul la arme asa, doar pentru ca ne-a soptit cineva ca daca ai permis de port-arma esti smecher? Oricum incerc sa revin pe firul epic al subiectului, respectiv acela al tendintelor aproape obsesive ale caselor de productie americane de a descrie in fel si chip evenimentele, masurile si ipotezele de lupta impotriva inamicului, care persista la 11 ani de la 9/11.

Lumea nu trebuie sa uite. De acord. Dar sub ce forma? Si cu ce pret? Io ma uit la productii precum Army Wives, Hurt Locker sau Homeland pentru ca ma atrage componenta umana din spatele intregii povesti cu terorismul si razboiul. Si mi se pare oarecum fascinanta inmanunchierea de teorii conspirationiste in care totul se leaga de tot si ne duce spre terorism. Terorismul nu-i o gluma! Dar transpunerea acestuia in productii hollywoodiene poate friza ridicolul cateodata.

Si nu ma refer neaparat la cele 3 exemple date anterior. In mod paradoxal mi se par printre cele mai reusite, intrucat aduc in discutie doua chestiuni oarecum uitate in negura prafului de pusca:
– Cum traiesc familiile soldatilor care isi servesc patria cand acestia sunt plecati in misiuni, si mai ales cand se intorc?
– Cum reusesc soldatii intorsi din misiune sa balanseze viata “de acolo” cu viata “de aici”?

Daca dai la o parte uniforma scrobita, medaliile obtinute, gloria, onoarea, respectul, privirea surazatoare, strangerile de maini, dineurile de multumire, ce ramane din soldatul intors acasa? Mai inseamna oare acasa ceea ce insemna in momentul in care a plecat? In plin raid de desert in Hurt Locker recunosc ca am adormit. Bustean. Era intuneric. Eram cu prieteni. Si reflectia pe perete mi-a tinut de urat. Dar cum am adormit, m-am si trezit. Brusc si dintr-o data.

Imi e vie in cap o scena din film: aceea in care omul nostru se intoarce acasa la sotie si copchil si nu poate face fata linistii si vietii de familie. Asa ca alege sa se reinroleze. Pentru ca pentru el dezamorsarea de bombe in Orientul Mijlociu devenise ratiunea sa de a trai. Nu familia. Greu de conceput? Cam da. Dar se intampla si din astea.

Si mai e ceva. PTSD-ul. Post-Traumatic Stress Disorder-ul. Toti soldatii expusi la violente armate sau nu, il au. Sub o forma sau alta. Simplul fapt ca sunt barbati si par a fi mai puternici pe dinafara nu inseamna automat ca ii face si imuni la retrairea momentelor de lupta si tortura, la cosmaruri, la anestezie emotionala, la momente de black-out.

Sunt normale, dar greu de gestionat. Daca e sa ma iau dupa povestile expuse de productia Army Wives cica ar fi sisteme integrate de suport atat pentru soldati, cat si pentru familiile acestora in orice baza militara. Asa sa fie. Daca nu, e inca o poveste despre cum ar trebui lucrurile sa fie.

Voi va intrebati cum v-ar fi viata in vreme de razboi? Sau doar io?

Nov25

STOP Violentei Impotriva Femeii!

Posted on by
STOP Violentei Impotriva Femeii!

Se intampla in fiecare zi. O vedem foarte aproape de noi. De cele mai multe ori ne ia prin surprindere. Pentru ca mai avem inca un pic de incredere ca lucrurile se vor schimba spre bine. Spre diminuarea pana la eliminarea violentelor impotriva femeii. Ma tin minte vara trecuta, undeva prin Germania, citind la ultimul nivel al unei biblioteci publice sectiunea sociala. Trei numere mi-am ales.

In primul am regasit un articol despre practica aruncatului de acid pe femei, foarte uzuala in America de Sud. In cel de-al doilea un tata indian stabilit in Marea Britanie care tocmai fusese pus sub acuzatie pentru omorarea fiicei sale adolescente pe motivul ca aceasta nu s-a conformat cutumelor castei de care apartine, si l-a facut de rusine adoptand un comportament “occidentalizat”. In cel de-al treilea numar al bine-cunoscutului cotidian am putut “intra” intr-unul dintre cele mai mari cluburi de noapte din Londra pastorit de o figura notorie a lumii interlope din Marea Britanie care oferea cu multa generozitate locuri de munca multor femei, majoritatea imigrante din Europa de Est.

Nu ma puteam opri din citit si eram pe aproape de a incepe sa vorbesc (cu voce tare) cu mine insami de indignarea pe care am simtit-o visceral. Si cu o urma profunda de sarcasm pe chip mi-am zis: Cata inventivitate la nivelul formelor de violenta impotriva femeii! E greu al naibii sa fii femeie in toata puterea cuvantului intr-o lume unde violenta se afla la tot pasul. Desi puteam sa fac pe cont propriu un top al tarilor in care este o “alegere” foarte neinspirata sa te nasti femeie, am preferat sa consult surse autorizate – UNESCO, UNICEF, UNDP.

Care mi-au confirmat ca tari precum Afganistan, Congo, Iraq, Nepal, Sudan, Guatemala, Mali, Pakistan, Arabia Saudita sau Somalia ar trebui evitate de turistele doritoare de experiente multi-culturale, pentru ca “adapostesc” sub imaginea corecta din punct de vedere politic o groaza de acte de violenta extrema impotriva femeilor. Pe langa prezenta formelor de violenta la care femeile sunt supuse zilnic pe astfel de taramuri, mai avem de-a face si cu un acces foarte scazut la educatie si o diferenta uriasa intre veniturile castigate de barbati si cele castigate de femei.

Realiatatile lumii afgane cu privire la pozitia si evolutia femeii sunt cutremuratoare:

*in medie o femeie afgana are o speranta de viata de pana la 45 de ani (barbatii afgani ajung pana la 46 de ani);
**dupa mai bine de 30 de ani de razboaie si represiuni cu tema religioasa, un numar coplesitor de femei afgane sunt analfabete;
***mai mult de jumatate dintre femeile afgane se casatoresc la o varsta sub 16 ani;
****o femeie afgana moare la nastere la fiecare 30′;
*****87% dintre femeile afgane recunosc ca la un moment dat au fost victime ale violentei domestice;
******strazile Afganistanului sunt pline de peste 1 milion de vaduve care adesea pentru a supravietui se duc spre oferirea de servicii sexuale contra cost;
*******Afganistanul este singura tara din lume unde rata suicidului la femei este mai ridicata decat cea a suicidului la barbati.

In “democratia” Republicii Congo razboiul a facut peste 3 milioane de victime, femeile aflandu-se in linia intai:
*Practica violurilor este atat de sistematica si brutala incat cercetatorii O.N.U. au denumit-o ca “fara precedent”;
**Multe victime ale violurilor mor, altele sunt infectate cu virusul HIV/SIDA si trebuie sa isi creasca singure copiii;
***Procurarea de apa si hrana le expune pe femeile congoleze la si mai multa violenta, astfel incat par a nu mai avea nici o scapare, fara bani, modalitati de deplasare sau relatii.

Invazia americana de “eliberare” a Iraq-ului de sub regimul Saddam Hussein a avut drept consecinte incarcerarea multor femei intr-o societate in care violenta se indreapta preponderent catre femei si fete:
*Rata analfabetismului, odata cea mai scazuta din lumea araba, acum se afla in frunte, intrucat familiile iraqiene se tem ca daca isi vor trimite fetele la scoala, le vor expune rapirilor sau violurilor;
**Femeile care inainte de razboi munceau, in prezent stau in casa;
***Mai mult de 1 milion de femei au fost dezradacinate din casele lor si inca alte milioane nu isi pot permite sa castige indeajuns incat sa isi asigure hrana zilnica.

In Nepal:
*casatoriile timpurii si nasterea par a elimina incet, dar sigur reprezentante ale populatiei feminine, intrucat 1 din 24 de femei moare fie in timpul sarcinii fie la nastere;
**femeile care nu reusesc sa se casatoreasca programat sunt adesea vandute traficantilor inainte de a ajunge in perioada adolescentei;
***vaduvele sunt supuse unor forme extreme de abuz si discriminare daca sunt etichetate ca BOKSHI, adica vrajitoare;
****razboiul civil dintre guvernul nepalez si rebelii maoisti a fortat o mare parte din femeile care locuiesc in medii rurale sa se inroleze in grupurile de gherila.

In vreme ce femeile Sudanului au adus contributii considerabile la reformele legale care sa le ofere protectie, situatia femeilor din Darfur (vestul Sudanului) s-a agravat:
*Rapirile, violurile sau mutarile fortate au generat moartea a peste 1 milion de femei sudaneze incepand cu anul 2003;
**Militia Janjaweed a folosit violul ca o arma demografica, iar accesul victimelor la justitie este aproape imposibil.

Femeile din Guatemala infrunta o rata crescuta de saracie, la care se adauga violenta domestica, violuri si se afla pe locul 2 in topul tarilor Africii sub-Sahariene cu rata cea mai ridicata de HIV/SIDA. Numarul uluitor de crime nerezolvate a generat diminuarea populatiei feminine, pe de o parte, cat si “decorarea” unor zone din Guatemala cu corpurile neinsufletite ale acestora in semn de mesaje violente.

In Mali, una dintre cele mai sarace tari de pe glob, numarul femeilor care reusesc sa scape de mutilarile genitale este foarte redus. Multe femei sunt fortate sa se casatoreasca de la o varsta frageda si 1 din 10 femei moare la nastere.

In zonele de granita ale Pakistanului femeile sunt violate in grup ca forma de pedepsire a crimelor comise de barbati. Omorarea femeilor ca act de onoare este foarte raspandita in Pakistan, iar multe dintre femeile din politica sau activistele sociale devin tinta unor forme de violenta pe motive religioase.

Femeile saudite sunt tratate ca dependenti pe viata, aflate sub tutela unei rude de sex masculin. Deprivate de dreptul de a conduce o masina sau de a se alatura barbatilor in public, in Arabia Saudita femeile sunt supuse unei segregari fortate, insotite de pedepse severe in cazul incalcarii acestor cutume.

In Mogadishu, capitala Somaliei, razboiul civil a generat atacuri asupra femeilor care erau considerate pilonii centrali ai familiilor lor. Intr-o societate care se deterioreaza pe zi ce trece femeile sunt expuse zilnic la violuri, nu au acces la asistenta medicala pe perioada graviditatii si sunt atacate de grupuri armate.

La polul opus exista aparent si tari in care ti-e mai mare dragul sa traiesti liber si nestavilit ca o femeie printre care se numara: Islanda – deci de aia e asa vesela Bjork ;), Australia, Canada, Irlanda, Suedia, Elvetia, Japonia (?), Olanda sau Franta. Si evident ma intreb: Unde se afla Romania in toate aceste clasamente? E clar ca nu-i nici bine, dar nici rau sa fii femeie pe aceste meleaguri, dar oare asta e indeajuns?

Nov24

Agresivitate, violenta & abuz

Posted on by
Agresivitate, violenta & abuz

Se apropie 25 noiembrie. E chiar dupa colt. Mai trebuie sa dormim o noapte si ne vom trezi maine in zorii unei zile mari: Ziua Internationala de Combatere a Violentei impotriva Femeii a.k.a. Ziua Internationala impotriva Violentei asupra Femeii a.k.a. Ziua Internationala de Lupta impotriva Violentei asupra Femeii etcetera, etcetera, etcetera.

Dintre toate denumirile cea mai putin potrivita mi se pare cea care include termenul de lupta, pentru ca stau io asa si cuget ca daca tot vrei sa ai o initiativa anti-violenta, ar trebui sa adopti si un vocabular care nu cuprinde lupte, razboaie, confruntari, rascoale, arme si alte notiuni conexe. Nici n-am inceput bine si deja despic firu’-n mini-fire, nu?

Aparent nu chiar orice invat are si dezvat in cazul meu… 😉 Anul trecut pe vremea asta participam alaturi de Centrul Filia la un protest de proportii reduse, dar cu impact crescut colea in fata Guvernului. Cu tricouri pictate cu mesaje sugestive, pancarte graitoare si machiaje din colectia “snopeala domestica” am simtit cu adevar ca aduc o contributie. La toate masurile de prevenire a violentei asupra femeii. Vreau sa merg si maine unde ma vor indruma promotorii acestei miscari care mie mi se pare absolut esentiala, cu atat mai mult in Romania anilor 2012.

Si ca sa continui sa de-spic spicele gandurilor mele ma amuzam cu ghilimelele de rigoare la ideea ca violenta intre partenerii de cuplu poarta denumirea de violenta domestica. Cum adica domestica? Ca o pasare domestica? Din aia careia nu ii prea mai place in salbaticie si s-a aciuat pe langa gospodaria omului si si-a cumintit instinctele pradatoare? Violenta privita din perspectiva asta nu are nimic domestic intr-insa, ci e manifestarea cea mai autentica a instinctelor noastre de pradatori.


Am simtit nevoia sa imi pun in ordine fo trei concepte pe care le vad interconectate cand vine vorba de snopeli mai mult sau mai putin domestice, si anume: agresivitate, violenta si abuz.

Agresivitatea la un nivel foarte bazal nu este altceva decat un comportament sau predispozitie comportamentala spre folosirea fortei, ostilitate sau atac. Se poate manifesta atat sub forma de represalii, cat si fara existenta unei provocari anterioare. Daca punem un pic lupa pe agresivitate, stiintele sociale o vad ca pe o intentie de a provoca vatamari sau un act menit sa creasca dominanta in relatiile sociale.

Violenta e definita de O.M.S. ca uzul international de forta fizica sau putere, sub forma de amenintare sau actiune directa, impotriva unei persoane, unui grup sau comunitati, care are ca rezultat provocarea de vatamari, moarte, daune psihologice, dificultati in dezvoltare sau deprivare.

Abuzul apare ca folosirea inadecvata sau interventia cu un scop nefast, care genereaza castiguri pe nedrept sau intr-un mod inadecvat. Abuzul se poate intinde de la abuz verbal, vatamari, agresiuni sexuale, practici si obiceiuri nejuste, jigniri pana la crime de toate tipurile si pentru toate gusturile. Va reamintesc ca una dintre defensele mele preferate e umorul (negru) asa ca puteti sa va coborati sprancenele deja ridicate la citirea unor expresii ale acestuia, pentru ca o supapa majora am si io si intentionez sa o folosesc oricat de socant ar parea unor terti.

Ok, acum ca am separat cognitiv agresivitatea de violenta si de abuz, intrebarea urmatoare e: Care-i buna si care-i rea? Impartirea celor trei in doua categorii e aproape automata in mintea mea: (-) violenta & abuz, (+) agresivitate. Ar fi un pic prea simplist din partea mea sa zic clar si raspicat: Dom’ne toate-s rele! N-avem nevoie de ele! Oamenii nu s-au nascut sa fie agresivi, abuzivi sau violenti. Societatea i-a facut asa! Ar fi ca si cum as lasa loc doar conditionarilor si influentelor sociale in dezvoltarea de comportamente asociate agresivitatii. Ori nu-i chiar asa.

Pentru ca din punct de vedere genetic exista niste substante care sintetizeaza al naibii de simpatic dand foc fitilelor agresive. Mai precis daca pui un pic de testosteron, combinat cu ceva feromoni, glucocorticoizi si dehidroepiandrosteron vei obtine o frumusete de potiune care cand mai regleaza, cand mai sare in aer impulsurile agresive.

Imaginati-va cum ar fi sa fim eminamente non-agresivi! Nu s-ar mai produce selectia naturala, nu ar mai exista masculi si femele alfa si beta, si de aici nici competitivitate si ne-am indrepta spre… un loc cu caldura si verdeata. Toti, claie peste gramada, ca intr-un joc de lapte gros in slow-motion la care participa toti reprezentantii speciei, nu numai cei care dovedesc prin forta ca pot supravietui pe cont propriu. Ne-am parazita unii pe ceilalti, fara sa ne jucam de-a hotii si vardistii, sau lapte gros (ca tot l-am adus in discutie mai devreme). Fara sapuniri in zapada. Doar eternal bliss.

O doza optima de agresivitate la casa omului ajuta la perfectarea speciei! Si aici chiar vorbesc serios. Agresivitatea rafinata canalizata spre manifestari pro-sociale cum sunt sporturile, jocurile agresive ale copilariei, activitatile de aparare nationala, face minuni si nu prea putem supravietui fara ea. Lucrurile incep sa se complice in momentul in care interiorul tau e ca o bomba cu ceas care sta sa faca KA-BOOM in orice clipa si cam da din colt in colt, iar exteriorul fie nu-ti permite fie nu e interpretat ca un mediu propice pentru externalizarea agresivitatii intr-un mod corect din punct de vedere social.

Si de aici pornesc uraturile de parinti, sfinti si zile onomastice, macelurile (dez)organizate, tocaturile la ceas de seara despre ce ai facut (de ce?) si despre ce n-ai facut (de ce?), footootul la cap pe toate partile si din toate directiile, sau toate la un loc. Fie in acelasi timp, fie secvential, dar recurent. Pentru ca ne sta in fire sa ne luam unii de altii. Fie ca e vorba de control, putere, dominare, frustrare, sado-masochism, cam asa suntem noi construiti. Sa fim agresivi.

De curand am trait un moment foarte interesant care a avut ca si coordonata centrala agresivitatea care plutea in aer. Nu am sa neg vreodata ca atunci cand simt agresivitate din partea unei persoane, fie ca e verbala sau fizica, nu raspund cu reciprocitate (adaptata la propriul meu sistem de valori). Pentru ca demult mi-am clarificat io cu mine ca sunt o muiere dominanta. Adica din aia care nu prea pleaca capatana de teama sa nu-i fie retezata. N-o pleaca, ci o fereste dupa care revine in forta pentru represalii. Nu-i nici bine, asa cum nu-i nici rau. Este ceea ce este!

Reactiile mele fizice si emotionale la simtirea unui val de agresivitate care se indreapta vertiginos spre mine sunt dintre cele mai variate, dar daca e sa aleg dintre cele 3 strategii majore de gestionare a unei astfel de situatii (fight, flight, freeze), I’m a fighter, baby! Usually I fight back with words and small gestures. Nu sunt adepta violente fizice, never have been, never will be. Dar asta nu inseamna ca in interiorul meu nu bolborosesc chimic niste trebusoare care transmit un mesaj (chimic) catre oponentul meu cum ca: Bring it on, mofo!

Pana acum pare-se ca mi-am dozat (in)constienta astfel incat sa nu ma trezesc cu physical marks of aggression pe mine. Si totusi imi revine in minte situatia recenta in care am facut schimb chimic de mesaje agresive cu… un oponent. Adicatelea ne-am opus unul altuia. Fain, frumos si finalmente ridicol. Pentru ca intentiile mele initiale erau dintre cele mai mature si onorabile. Dar pana la urma urmei you have to speak the same language to get your message through to the other side.

Si de aici am inceput sa leg neuronal situatiile in care am simtit aproape pericolul agresiunii si m-am transfigurat un pic. Pentru ca guess what: nu-i chiar usor sa simti momente de genul asta. Si cu atat mai mult sa le si traiesti pe viu. Adica sa experimentezi durerea fizica care se arata ca si rezultat al semnificativului care se gandeste sa te iubeasca cu palma sau pumnul. Nu pot stii cum e, insa imaginatia-mi fuge spre tot felul de variante de raspuns.

Ne-pu-tin-ta.

U-mi-lin-ta.

Du-re-re.

Re-sem-na-re.

Te-roa-re.

Pa-ni-ca.

Dis-pe-ra-re.

Auto-mu-ti-la-re.

Spi-ta-li-za-re.

Os-tra-ci-za-re.

Dez-u-ma-ni-za-re.

Gol.

Vid.

Ni-mic.

GA-TA!

Pentru ca maine e 25 noiembrie, si pentru ca numai la gandul violentelor pe care femeile de pretutindeni le traiesc voit sau total aleator, imi indrept spatele, imi ascut vorbele cu privirea inainte, fix in ochii vostri si va spun:

Femeile nu sunt saci de box!

Femeilor nu le e frica sa riposteze!

Femeile merita respect si consideratie!

Aviz celor care inca aleg in locul limbajului articulat, graiul pumnilor. A-TAT!

Nov20

Fear of…

Posted on by
Fear of…

Sometimes we are our own executioners.
We kill things before they even start showing in our being.
Just in case.
Because we are modern people, with modern fears and flight as the only alternative.
We run.
As fast as we can.
Until we reach a safe place (in our minds).
And hide.
We build up walls so high around us that it is a wonder other people can still get a glimpse of who we are.
Because we continue to be.
Scared.
Our fears become wolves who devour the natural drives. Rip them to pieces.
Nobody talks about it, but everyone feels it.
The fear.
Whether it’s fear of the dark or fear of the dawn it lurks slowly under our skin and conquers all.
The more we try to hide it, the bigger it gets.
The bigger, the best, better than the rest.
And that’s when SHE, Lady Fear starts making the calls when it comes to our path.
It even seems like the newest type of relationship is actually a threesome: HE + SHE + FEAR = ?
And eventually like all threesomes it breaks in two parts: a single and a double. We are so attached to our fears, as they keep us warm at night.
The mightiest Lady Fear or them all is the fear of intimacy.
I hear about her so often nowadays, that it seems like she is working around the clock.
We don’t even know what intimacy is and we are already scared of it.
It’s like the huge pink elephant in the porcelain shop of our emotions and we are so terrified that it might step on something (good or bad) that we pretend it’s not there.
If we pretend it’s not there for sure it will go away.
Puff!
Into the thin air.
And leave the shop nice, clean and empty.
As before.
Bottom-line is that when fear kicks in through the front door, you jump out from the back door.
Or stay and slice up whatever comes into your reach and sight.
The object that generates the fear.
You make me feel scared, so I have to run.
Or I have to leave you breathless for your power over me to shut down.
We are quite simple beings if you come to think of it.
Sometimes so simple, it’s amazing.
Amazingly scary!
What are you scared of?